Părintele Pamvo Jugănaru a fost „caterisit” după placul pseudo-mitr. Teofan Savu, dar după Sfinții Părinți el se face vrednic de laudă pentru păzirea Bisericii de schismă

Luni, 22 mai 2017, Părintele Pamvo a fost invitat de IPS Teofan la Durău, unde a fost informat că s-a hotărât caterisirea sfinției sale în Consistoriul Eparhial Monahal Iași. Înaltul ierarh a citat corect opțiunile pe care art. 132, alin. (2) RACDIJBOR i le oferă: de a aproba hotărârea, de a o respinge sau de a o modifica. Motivul invocat pentru acea întâlnire a fost dificultatea cu care se ia o astfel de decizie și dorința de a mai discuta o dată cu părintele Pamvo înainte de a o lua.

Procedura nu este cerută de către RACDIJBOR, nici nu este interzisă. Prin decizia Înaltpreasfinției Sale de a discuta cu Părintele Pamvo și de a lua decizia după acea discuție, Înaltpreasfinția Sa și-a asumat deschis rolul de judecător direct al cauzei, dat fiind că de decizia pe care a luat-o în urma discuției cu Părintele Pamvo a depins validarea sau invalidarea deciziei pe care o luaseră consistorialii înainte.

În acea discuție, Părintele Pamvo a ridicat obiecția legată de recuzarea unuia dintre membrii Consistoriului, întrebând cum s-a putut lua o decizie doar cu doi membri ai Consistoriului. Înaltul ierarh a spus că răspunsul se va vedea în hotărâre. Cu prilejul unei întrevederi avute în ziua în care a depus cererea de recuzare, Înaltpreasfinția Sa i-a spus Părintelui Pamvo că dacă un membru va fi recuzat… vor judeca ceilalți doi, lucru nepermis de regulamentul instanțelor de judecată.

S-a ridicat obiecția legată de incompatibilitatea judecării propriei cauze de către episcop, consemnată de canonul 118/107 al sinodului din Cartagina. Înaltpreasfinția Sa a considerat acel argument canonic „interpretare personală”.

Tot „interpretare personală” a fost considerată și obiecția la argumentul că prin întreruperea pomenirii Părintele ar fi comis schismă. Înaltpreasfinția Sa a susținut că, în ciuda documentelor sinodului din Creta, ceilalți episcopi ai Bisericii nu au întrerupt comuniunea euharistică cu Înaltpreasfinția Sa. La acest argument, Părintele Pamvo a replicat că, pe de o parte, nu e de mirare, de vreme ce toți sunt implicați, într-o formă sau alta, în erezia ecumenistă semnată în Creta, iar pe de altă parte, canonul 15 I-II Constantinopol nu condiționează întreruperea pomenirii ierarhului de faptul că se află sau nu în comuniune cu ceilalți ierarhi, ci de faptul că predică o erezie condamnată de cugetarea Sfinților Părinți sau de hotărârile dogmatice ale sinoadelor Bisericii. Argumentul comuniunii cu ceilalți episcopi este singurul argument pe care MMB l-a produs în această dispută teologică, de la începutul acesteia, în august anul trecut.

Întrebat dacă dorește “să reintre în rânduială”, Părintele Pamvo a spus că o va face imediat ce Înaltpreasfinția Sa va retrage semnătura de pe documentele din Creta, adăugând că, în acest stadiu, nici măcar nu i se cere să rupă comuniunea euharistică cu ceilalți episcopi rămași părtași ai ereziei din Creta, ci doar să se îngrădească pe sine și să ne îngrădească pe noi, credincioșii din Moldova, de acea erezie. Înaltpreasfinția Sa a refuzat acest lucru.

După toată această discuție, Părintele Pamvo a fost informat vineri în legătură cu caterisirea sa și cu aprobarea acesteia de către Înaltpreasfințitul Teofan.

La o primă lectură a sentinței se observă caracterul personal al acestei dispute, subliniat și de discuția de luni, în care Înaltpreasfinția Sa a demonstrat că este atât judecător indirect, prin Consistoriu, cât și judecător direct, prin dreptul de veto conferit de art. 132 RACDIJBOR, al unei cauze în care este implicat direct.

Elementul de noutate față de toate sentințele pronunțate până acum în cazul preoților nepomenitori este că două capete de acuzare au fost retrase. Motivul real pare a fi dorința de a da impresia unei judecăți imparțiale, încercându-se prin aceasta să se facă uitate gravele vicii de procedură semnalate de-a lungul acestui proces. Motivul invocat este și el pertinent, anume imposibilitatea de a proba acele acuze pe baza probatoriului existent. Sentința de caterisire a Părintelui Pamvo reține în seama părintelui numai acuzațiile legate strict de nepomenirea ierarhului, de celelalte acuze, legate de fapte oarecum de drept comun (clevetire, defăimare, insultă, instigare etc.), părintele fiind exonerat, pe motiv că acuzarea nu a reușit să le probeze așa cum trebuie.

În cele peste 30 de pagini de motivare a sentinței se întâlnesc printre altele interpretări tendențioase ale unor fapte, minciuni sfruntate ale martorilor acuzării, consemnate de către Consistoriu, în ciuda cererii apărării de a se renunța la acești martori, aflați într-o stare de incompatibilitate evidentă.

Din această motivare se degajă câteva rațiuni pentru care, în cererea de apel, dacă o va face, părintele Pamvo va putea invoca faptul că sentința este nulă de drept.

Cel mai important motiv de nulitate absolută a sentinței este faptul că a fost dată de un judecător propus spre recuzare. La pagina 11 a motivării se spune că Consistoriul a decis nerecuzarea părintelui arhimandrit Gavriil Alexa, “reținând punctul de vedere al părintelui Gavriil Alexa, care a arătat că motivul de recuzare formulat la adresa sa nu se încadrează între motivele de recuzare prevăzute de art. 138”.

Motivul de recuzare formulat la adresa părintelui Alexa fusese acela că a discutat cazul cu o persoană la telefon și s-a pronunțat în dosarul Părintelui Pamvo, exprimând opinia că acesta a greșit când a afirmat că în Biserică nu mai este har. Afirmația rostită de către arhimandritul Gavriil Alexa era preluată din depoziția starețului Hariton, consemnată în pagina 18 a motivării sentinței, în care acesta afirma: “Părintele Pamvo a anunțat în mod public în cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii din duminicile perioadei noiembrie 2016-februarie 2017, faptul că la Rădeni este singurul loc din țară unde Sfintele Taine sunt valabile și faptul că celelalte persoane care nu vor apela la serviciilor religioase de acolo sunt sortite muncilor iadului”. Această depoziție este mincinoasă, deoarece în perioada noiembrie 2016-februarie 2017 părintele Pamvo nu a ținut aproape niciodată cuvânt de învățătură, această sarcină fiind delegată altcuiva, iar de la altarul Schitului Rădeni nu s-au afirmat niciodată că Rădeni e singurul loc din țară unde Sfintele Taine sunt valabile sau că cine nu vine la Rădeni merge în muncile iadului.

Pe lângă faptul că s-a antepronunțat în privința vinovăției Părintelui Pamvo, încălcând articolul 138, litera d), care consideră motiv de recuzare “dacă și-a manifestat public ori privat opțiunea, înainte de a se pronunța hotărârea”, iar această antepronunțare a fost probată cu o declarație semnată de către persoana cu care părintele Alexa a vorbit și care și-a manifestat dorința și disponibilitatea de a se constitui în martor al apărării, pentru a se complini procedura care cere ca depozițiile martorilor să se ia în instanță, părintele arhimandrit Gavriil Alexa a încălcat și articolul 94, alin. (1), care spune că ședințele Consistoriului nu sunt publice, divulgând informații din dosar unor persoane care nu trebuia să aibă acces la acestea, în condițiile în care Consistoriul a refuzat să îi ofere informațiile solicitate părintelui Pamvo, în legătură cu maniera în care i s-au rezolvat solicitările făcute, invocându-se tocmai acest articol (pagina 9 din motivarea sentinței). Cu toate acestea, colegii de consistoriu l-au considerat vrednic de a judeca în continuare în acel proces.

Un al doilea motiv de nulitate a întregului demers îl reprezintă maniera în care s-a rezolvat cererea prin care se solicita comunicarea modului în care a fost trimis în judecată părintele Pamvo.

În înștiințarea de chemare în judecată din 08 martie 2017, părintelui Pamvo i se comunică faptul că a fost trimis în judecată în baza art. 62, alin. (1), litera b) RACDIJBOR, care reglementează etapele instrumentării unei sesizări. Conform acestui articol, sesizările trebuie să fie cercetate disciplinar.

În pagina 5 a motivării sentinței, se spune că Consistoriul a constatat că trimiterea în judecată s-a făcut în baza art. 60, litera (b) RACDIJBOR, adică prin raport direct de inspecție. Problema pe care Consistoriul nu a constatat-o și nici nu a rezolvat-o în niciuna dintre ședințele sale este necorespondența dintre art. 60 și art. 62. Articolului 60, litera (b) RACDIJBOR îi corespunde în art. 62, invocat de chemarea în judecată primită de părintele Pamvo, alin. (2), iar nu alin. (1), litera b).

În consecință, această discrepanță pare a fi o reîncadrare ad hoc, operată pentru ca lipsa cercetării disciplinare să nu se constituie într-un motiv de nulitate a întregului raport de trimitere în judecată și deci a întregii judecăți. În caz contrar, înștiințarea de chemare în judecată a Părintelui Pamvo suferă de o greșeală materială, nerectificată niciodată, în ciuda atragerii atenției asupra ei, ceea ce o face nulă.

Cheia întregii decizii de caterisire și cel mai grav motiv de nulitate a acesteia o constituie raționamentul din pagina 29 a motivării sentinței: “Justificarea principală indicată în apărarea sa, respectiv aceea că episcopul locului a învățat cu capul descoperit o erezie, iar aceasta ar justifica îngrădirea preoților de acesta, nu poate fi primită, întrucât pronunțarea asupra presupusei erezii a fost făcută de un grup restrâns de persoane care au decis acest lucru. Primind această justificare s-ar crea un precedent periculos, prin care oricine ar putea decide că episcopul locului se face vinovat de o presupusă erezie, iar aceasta ar îndreptăți un preot certat cu disciplina bisericească să se îngrădească de episcopul său” (s.n.). Mai departe, citatul arată că numai Sfântul Sinod are dreptul de a judeca dacă episcopul este eretic și de a-l condamna, dar deocamdată nu există nicio hotărâre a Sfântului Sinod în acest sens.

Această argumentare uluitoare ne arată următoarele:

1. Părintele Pamvo putea să vină în fața consistoriului și să se apere pe fond cu ce argumente dorea sfinția sa, apărarea i-ar fi fost respinsă apriori, din cauza acestei interpretări eronate a Sfintelor Canoane, cu care membrii Consistoriului porniseră la drum și care este “doctrina juridică oficială” la nivel de BOR pe această temă.

2. Această interpretare neagă existența și mai ales conținutul canoanelor 31 apostolic, 15 I-II Constantinopol și 3 de la sinodul al III-lea ecumenic. Canonul 31 apostolic face distincție între preoții care opresc pomenirea pe motive de ceartă cu disciplina bisericească și cei ce invocă erezia episcopului, iar canonul 15 I-II stabilește clardreptul preotului de a constata personal că episcopul învață public o erezieosândită de către sinoadele Bisericii sau de către cugetarea Sfinților Părinți și să se despartă prin nepomenire de acesta înainte de cercetarea sinodală a acelui episcop. Prin urmare, pretinsul “precedent periculos” îl stabilește canonul 15 I-II, care spune că preotul este cel ce poate (și trebuie) să constate o erezie osândită de sinoade sau de cugetarea patristică. Aici intervine canonul 3, care lămurește expresia “osândită de Sfintele Canoane sau de cugetarea Sfinților Părinți”, lărgind sfera acesteia și asupra ereziilor care, deși nu au fost condamnate încă de un sinod, sunt condamnate de către sinoadele deja ținute prin faptul că învățătura lor este contrară Revelației, așa cum este aceasta explicată de către Sfinții Părinți și de către hotărârile Sfintelor Sinoade. Preoții pe care îi repune în treaptă sinodul al III-lea ecumenic se opuseseră ereziei lui Nestorie, care încă nu fusese condamnată explicit de către un sinod, dar care fusese condamnată implicit de către hotărârile sinoadelor anterioare și de către cugetarea Bisericii, exprimată de Sfinții Părinți. Nu există, prin urmare, niciun pericol ca un preot certat cu disciplina bisericească să îl acuze pe episcop de erezie, fără a se condamna el de schismă și defăimare a episcopului respectiv, deoarece acuzația trebuie demonstrată, erezia respectivă trebuie să existe, trebuie să fie propovăduită în public și să fie contrară Sfintelor Sinoade sau cugetării Sfinților Părinți. Toate aceste condiții obligatorii, care fac distincția între preoții “certați cu disciplina” și mărturisitorii dreptei credințe au fost împlinite de către sinodul din Creta, la care s-au luat decizii contrare sfintelor sinoade și cugetării Sfinților Părinți, decizii propovăduite de către episcopii semnatari în fața întregii lumi. Argumentul MMB este cu desăvârșire anticanonic și ignoră existența celor trei canoane invocate mai sus.

3. Negând evidența canonică, sentința pronunțată este nulă, deoarece încalcă principiul de bază al justiției bisericești, expus de art. 3, litera g) RACDIJBOR, care spune că unul dintre principiile canonice fundamentale este “respectarea prevederilor canonice”, și cade sub prevederile canonului 8 de la sinodul al III-lea ecumenic, care spune că orice decizie contrară deciziilor sfintelor sinoade este nulă și nu are nicio forță juridică. Canoanele 15 I-II și 3 de la sinodul al III-lea ecumenic sunt decizii ale Sfintelor Sinoade, pe care MMB le neagă.

4. La luarea deciziei de caterisire au contribuit delațiunile celor doi martori ai acuzării, care au fost în același timp și autori ai rapoartelor de incriminare a Părintelui Pamvo, ambii în dispută clară cu părintele, incompatibili cu funcția de martor, recuzați de apărarea Părintelui Pamvo, dar păstrați de Consistoriu.

Motivația sentinței face și aprecierea eronată că Părintelui Pamvo i s-a garantat dreptul la apărare, prin faptul că i s-a permis să își vadă dosarul.

În realitate:

1. Părintele Pamvo a avut acces la dosar timp de două ore, timp în care l-a putut studia în compania unor preoți MMB, care l-au ținut mai tot timpul de vorbă.

2. Nu i s-a permis să îl xerocopieze sau să îl studieze alături de o persoană competentă în materie canonică și juridică.

3. Nu a avut acces la avocat bisericesc, deoarece în această speță avocații bisericești erau la fel de incompatibili ca și membrii consistoriului, care aveau deja o “doctrină” paralelă cu cea canonică despre cum trebuie interpretate canoanele care îl dezincriminau pe Părintele Pamvo, după cum am văzut mai sus din citatul prezentat.

4. Nu i s-a rezolvat niciuna dintre multele vicii de procedură semnalate. Nu i s-a prezentat nicio dovadă care să ateste că este preot în Mitropolia Moldovei, existând posibilitatea ca Consistoriul Monahal Iași să fi judecat un preot hirotonit în Mitropolia Clujului; nu i s-a prezentat nicio dovadă a cunoștințelor juridice ale membrilor consistoriului, existând posibilitatea ca hotărârea să fie nulă și din acest punct de vedere; nu au fost retrași martorii acuzării, aflați în incompatibilitate.

5. Faptul că a semnalat toate viciile grave de procedură i s-a reținut ca o circumstanță agravantă, considerându-se că, apărandu-se, “a arătat rea credință și atitudine disprețuitoare”.

Părintele Pamvo va face apel în privința caterisirii sfinției sale. Între timp, la Rădeni viața duhovnicească merge înainte netulburată. Caterisirea Părintelui Pamvo nu a schimbat situația în niciun fel. Canonul 3 de la sinodul al III-lea ecumenic garantează că nici de acum încolo nu se va schimba ceva din acest punct de vedere.

Rămâne din toată motivarea sentinței de caterisire a Părintelui Pamvo o singură nedumerire: de mai multe ori se menționează faptul că Părintele Pamvo i-a convocat telefonic pe cei de la Rădeni. De unde știu martorii acuzării că Părintele Pamvo i-a convocat pe oameni… telefonic? De prezentat vreo probă a acestei afirmații nu s-a pus problema.

de Mihai-Silviu Chirilă

pentru a vedea dosarul întocmit de MMB citiți continuarea pe OrtodoxINFO.