SINODUL TÂLHĂRESC

"Sinodul pan-ortodox" din Creta 16-27 iunie 2016

Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor, pe care dăruiește-o sfintelor Tale biserici întreagă, cinstită, sănătoasă, îndelungată în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău

Atitudini, Clerici și mireni, Patriarhia Română, Prigoana

Părintele PAMVO de la schitul Rădeni cere MMB să-și susțină acuzele cu probe și martori pentru un proces echitabil

Constituţia României proclamă că orice cetăţean român are dreptul la un proces echitabil, desfăşurat într-o perioadă rezonabilă de timp. Chiar dacă are autonomie şi propriile tribunale religioase, Biserica Ortodoxă are obligaţia, prin Legea Cultelor, de a respecta acest drept fundamental al omului.

Din acest motiv, Părintele Pamvo, chemat în judecata Consistoriului Eparhial Monahal la data de 23 martie 2017, a adresat preşedintelui Consistoriului câteva cereri prin care urmărea asigurarea condiţiilor unui astfel de proces echitabil.

  1. Întrucât Părintele a fost tuns în monahism şi hirotonit în Mitropolia Clujului, a cerut Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, să dispună verificarea schimbului de scrisori pe care Chiriarhii trebuia să îl fi făcut la momentul venirii sale din Ardeal în Moldova. Părintele are suspiciunea că acest schimb de scrisori nu s-a efectuat, bazându-se pe faptul că, în acel moment, nimeni din MMB nu a dorit să îi facă vreun act oficial, nu a fost niciodata angajat MMB etc. Scopul acestei cereri a fost posibilitatea invocării unei excepţii de necompetenţă a Consistoriului Eparhial Monahal Iaşi, care nu îl poate judeca, dacă nu a fost primit cu toate formele legale în Eparhie.

  2. Deoarece Regulamentul de procedură al instanţelor de judecată bisericeşti prevede că hotărârea unui consistoriu luată de membri care nu corespund criteriilor de numire este nulă de drept, Părintele Pamvo a cerut să i se argumenteze că membrii Consistoriului sunt abilitaţi să îl judece şi să dea hotărâri valide. În cererea referitoare la acest aspect, a cerut mai ales explicarea criteriilor după care Adunarea Eparhială a considerat că membrii Consistoriului au viaţă duhovnicească aleasă şi cunoştinţe juridice.

  3. Pentru că citaţia la Consistoriu invocă un articol din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române care prevede trimiterea în judecată a unui cleric ca urmare a unei sesizări, Părintele Pamvo a cerut verificarea efectuării cercetării disciplinare prealabile care a condus la raportul în baza căruia a fost trimis în judecată. Regulamentul de procedură al instanţelor bisericeşti prevede că, dacă în cursul efectuării cercetării disciplinare nu s-a făcut procedura citării învinuitului şi a aducerii la cunoştinţă a acuzaţiilor, cercetarea este nulă. Părintele Pamvo nu a fost invitat la nicio cercetare prealabilă, existând, prin urmare, posibilitatea ca raportul în baza căruia a fost trimis în judecată să fie nul.

  4. Dintre multele acuzaţii aduse, există şi două prezente şi în dreptul comun: defăimarea, insulta, calomnia, pe de o parte, şi instigarea la fapte negative, pe de alta. Pentru a se putea apăra de astfel de învinuiri, mai ales că a decis să se apere în scris, Părintele Pamvo a cerut să vadă cine sunt cei ce se consideră defăimaţi, care sunt faptele care i se impută ca defăimare, insultă, calomnie sau instigare. Este un drept fundamental pe care nimeni nu i-l poate refuza. Nimeni nu se poate apăra de nişte acuze pe care le aude pentru prima dată în momentul judecării propriu-zise.

  5. Prevalându-se de dreptul garantat de Regulamentul instanţelor de judecată de a-şi chema martori, Părintele Pamvo a înaintat o listă de 60 de martori. Întrucât de decizia luată în acest proces poate depinde viaţa sa veşnică şi Regulamentul nu are un număr de martori pe care să îl permită, a considerat că se cuvine ca apărarea sa să fie cât mai consistentă. Instanţei îi revine obligaţia de a motiva refuzul unuia sau a mai multor martori ai apărării.

  6. Pentru ca toate aceste cereri să îi fie îndeplinite, Părintele Pamvo a cerut un nou termen de judecată, condiţionând prezenţa pe data de 23 martie la Consistoriul din Iaşi de aprobarea cererilor făcute. Până în acest moment, nu i s-a transmis că i s-ar fi aprobat vreuna dintre cereri şi chiar dacă i se va transmite de acum înainte, în cursul acestei zile, se impune un nou termen de judecată până la care să îşi poată face apărarea corespunzător.

  7. Părintele a arătat că demersurile sfinţiei sale nu doresc să sfideze Consistoriul şi că este dispus să răspundă pentru acuzaţiile care i se aduc, în condiţiile în care i se oferă condiţiile conceperii apărării.

  8. Pentru că în Regulamentul instanţelor de judecată există un articol care spune că prezenţa părţilor suplineşte eventualele lipsuri de procedură, Părintele Pamvo a decis să nu participe mâine, 23 martie 2017, la şedinţa de judecată a Consistoriului Monahal Eparhial Iaşi, pentru ca prezenţa sfinţiei sale acolo să nu suplinească eventualele lipsuri de procedură invocate în cererile pe care le-a trimis. Se va prezenta în Consistoriu după ce toate obiecţiile sale vor fi fost rezolvate în spiritul sfintelor canoane, al regulamentelor bisericeşti şi al cerinţelor constituţionale.

de Mihai-Silviu Chirilă

Citiți pe OrtodoxINFO corespondenţa dintre Părintele Pamvo şi Consistoriul Monahal Eparhial Iaşi.

  1. Ioan

    Buna seara.
    Constat, cu surprindere, ca mai exista un tip de instanta, dar nu judecatoreasca, ci preoteasca. Pare sa fie de o inspiratie ori este chiar o prelungire din trecut? Tinand cont de dreptul comun si de Constitutia Romaniei, imi este greu sa accept o astfel de instanta (bisericeasca) care este in acelasi timp acuzator si judecator, chiar daca actele materiale sunt realizate de persoane diferite, dar fac parte din aceeasi institutie. Apoi cum ramane cu abtinerea de la judecare, atitudine la care suntem atentionati frecvent si accentuat ca sa nu fim judecati de Mantuitorul, Domnul IIsus Hristos?
    Luand cunostinta de acest conflict si citind pozitiile partilor, consider ca, prezent ori nu parintele Pamvo in fata sefilor, acestia din urma nu vor putea fi convinsi ca parintele are dreptate si ca nu poate fi sanctionat ori ca nu are dreptate si trebuie sanctionat. Adresarea la o instanta se face pentru ca este neutra fata de partile aflate in conflict. Daca asa stau lucrurile, dupa cum am citit, consider ca parintele Pamvo nu are ce cauta in fata celor ce-l cheama. Doua linii paralele nu se pot intalni niciodata.
    Doamne ajuta, pe cei binecredinciosi!

  2. Nicoleta C

    Bravo,parinte Pamvo!Ati procedat corect.

  3. nathema

    Am o nelamurire: cum sa depinda viata vesnica a parintelui Pamvo de sentinta unei simple curti bisericesti, compuse din oameni!? Ca asa ati scris mai sus: „Întrucât de decizia luată în acest proces poate depinde viaţa sa veşnică …”. Suna ciudat, ca sa nu zic clericalist. Niste preoti hotarasc daca un crestin, cu atat mai mult un preot, ajunge in Iad sau este mantuit?! Si eu care credeam ca judecata este a lui Dumnezeu, particulara, si apoi de obste, dupa Parusie… Ah, ca functie de rezultatul acestui proces pr. Pamvo va sti sa aleaga o cale de actiune sau o alta, asta e cu totul altceva.

  4. ion

    Va rog mult sa CLARIFICAM cuvantul parintelui IUSTIN PARVU, CARE SPUNE CA IN BISERICI SE POATE MERGE pana cand slujbele devin comune cu ereticii si ne vom impartasi din acelasi potir.
    MARTURIA EXACTA A PARINTELUI IUSTIN PARVU se poate urmari aici :
    min. 7:44 https://www.youtube.com/watch?v=3tA8urIrfrw

  5. Parintele Theodoros Zisis, fiind chemat intr-o instanta judecatoreasca eclesiala, a refuzat sa mearga, pentru ca cei care l-ar fi judecat sunt ecumenisti. Cum un ortodox sa fie judecat de ecumenisti? De aceea pr Theodoros le-a spus ca nu recunaoste o astfel de judecata, dand tuturor exemplu ca sa nu ne prezentam pa minciuno judecatile lor, ca sa nu le dam impresia ca ei ar avea o putere. Atata timp cat le-am oprit poemnirea, ei sunt scosi din comuniunea cu noi personal, deci nu ne pot judeca! Sa se judece pe ei insisi. Daca ar fi o instanta care sa functioneze dupa legile statului si ale Pidalionului, fiind ortodocsi, atunci da, sa mergem. Dar atata timp cat acuzatorul- episcopul – te judeca, ce fel de judecata e asta? Una nedreapta si absurda!

Lasă un răspuns

Susținut de Asociația Sfinții Mărturisitori din Închisori – Bucovina.

%d blogeri au apreciat: