SINODUL TÂLHĂRESC

"Sinodul pan-ortodox" din Creta 16-27 iunie 2016

Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor, pe care dăruiește-o sfintelor Tale biserici întreagă, cinstită, sănătoasă, îndelungată în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău

Atitudini, Clerici și mireni, Patriarhia Română, Prigoana

DOCUMENT – Consiliul Parohial al Schitului Orășeni: „Nu ieșim din jurisdicția BOR, nu avem intenția de a adera la organizații eretice sau schismatice”

MMB pare a accepta decizia Consiliului Parohial din Orășeni, dar practică un prozelitism de tip sectar în localitate

În duminica de după Sinaxa Ortodoxă Națională de la Botoșani, membrii Consiliului Parohial al Parohiei “Schimbarea la Față a Domnului” Schitul Orășeni au aprobat un document în care afirmau:

  1. acordul deplin față de conținutul Rezoluției Sinaxei din Botoșani;

  2. faptul că biserica parohială și toate dependințele din curtea acesteia aparțin satului și credincioșilor ortodocși ai parohiei;

  3. determinarea de a continua nepomenirea ierarhului până în momentul în care acesta se desparte de erezia ecumenismului și de a nu primi preoți pomenitori la slujbele din parohia lor;

  4. faptul că prin atitudinea lor nu se separă de Biserica Ortodoxă Română, ci se îngrădesc doar de erezia ecumenistă propovăduită în Creta.

Acest document a fost trimis Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pentru ca Centrul eparhial să cunoască voința populară din localitatea Orășeni și faptul că nu se poate face nicio schimbare a preotului paroh fără consimțământul poporului credincios, care nu dorește alt preot decât pe parohul lor, părintele Ioan Ungureanu.

Se pare că Mitropolia a acceptat voința populară a credincioșilor ortodocși din Orășeni, deoarece ieri i-a trimis în teritoriu pe aceeași angajați ai săi, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, preotul Marian Timofte și inspectorul bisericesc preot Florin Chirilă, pentru a anunța populația din sat că vineri, 7 iulie, câțiva preoți pomenitori vor săvârși, la domiciliul unuia dintre săteni, slujba Sfântului Maslu.

Prin acest gest, cei doi angajați mitropolitani recunosc în mod indirect decizia poporului credincios ortodox din localitate de a nu accepta slujbe și slujitori ai altarului care să pomenească ierarhul părtaș la pseudo-sinodul din Creta și încearcă, în manieră sectară, să se infiltreze în această parohie ortodoxă, mizând pe colaborarea câtorva săteni, pe care au reușit să îi convingă în timpul campaniei de calomniere a părintelui Ioan Ungureanu, desfășurată intens în luna mai.

Din relatările de la fața locului, Sfântul Maslu se va săvârși la domiciliul unui cetățean în familia căruia există un preot pomenitor, iar la această slujbă vor participa din sat câteva persoane, majoritatea zdrobitoare a populației satului rămânând alături de preotul lor.

Din câte s-a înțeles, săvârșitori ai acestei Sfinte Taine vor fi și cei doi angajați ai Mitropoliei, starețul Mănăstirii Zosin și alți preoți invitați.

Vicarul administrativ preot Marian Timofte și inspectorul bisericesc preot Florin Chirilă sunt cercetați penal pentru infracțiunea de șantaj la adresa preotului paroh de la Orășeni, Ioan Ungureanu, după ce în luna mai au ieșit în presă și la televiziune, declarând că îl vor trimite în judecată pe preotul Ioan Ungureanu pentru pretinse amenințări cu moartea la adresa unuia dintre ei (pe care nu le-au demonstrat până acum deloc), apoi au declarat că se mai gândesc dacă îl trimit în judecată sau nu. În alte pasaje ale interviurilor oferite cu acea ocazie, au menționat că dacă preotul “reintră în rânduială” poate rămâne chiar în parohia sa, deși este deferit Consistoriului Eparhial pentru acuzații care i-ar putea aduce caterisirea.

La rândul său, starețul Mănăstirii Zosin, arhimandritul Teodosie Pleșca, i-a trimis un mesaj SMS părintelui Ioan Ungureanu, în care l-a catalogat cu remarci rasiste și l-a insultat în mod suburban, s-a situat sub anatema canonului 1 al sinodului din Gangra, prin afirmarea în mai multe mesaje a disprețului visceral față de Sfânta Taină a Căsătoriei, și i-a amenințat pe “adepții” părintelui Ioan Ungureanu, care locuiesc în parohia Orășeni, că îi va stropi cu benzină și le va da foc, dacă îi vede la Mănăstirea Zosin. Departe de a fi deranjate de acest comportament nepreoțesc și necreștinesc, autoritățile MMB îi permit starețului de la Zosin să organizeze activități cu tinerii la mănăstire.

Alineatul 1 al art. 40 din Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române (RACDIJBOR) sancționează ca abatere administrativă “săvârșirea de slujbe liturgice în altă parohie, fără încuviințarea preotului paroh”.

În prezent, părintele Ioan Ungureanu este trimis în judecata Consistoriului Eparhial Iași, pentru acuzația de schismă, deoarece a întrerupt pomenirea ierarhului locului, pentru motivul participării acestuia la sinodul din Creta, în care s-au luat decizii cu caracter eretic. În conformitate cu canonul 15 I-II Constantinopol, pentru întreruperea pomenirii ierarhului pentru acest motiv preotul nu trebuia deferit niciunei instanțe de judecată, iar în conformitate cu canonul 3 al Sinodului al III-lea Ecumenic, dacă va fi caterisit pentru că s-a opus unui episcop eretic, caterisirea sa nu va avea niciun fel de valoare, fiind nulă de drept.

Părintele Ioan Ungureanu a fost suspendat în urmă cu două luni din slujirea preoțească în temeiul art. 63, alin. (2) din RACDIJBOR, care permite episcopului ca, în cazuri de abateri grave (altele decât întreruperea pomenirii pentru erezia episcopului) să dispună suspendarea din funcție a vinovatului pe perioada cercetării, “cu accelerarea însă a judecății procesului”. Procesul trenează de vreo lună de zile, în care nu s-a mai întâmplat nimic, după ce în primele ședințe, părintele Ioan Ungureanu a reclamat câteva abateri procedurale, cerând ca procedurile să fie aplicate cum trebuie, pentru a i se da dreptul la apărare.

de Mihai-Silviu Chirilă

sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/07/05/mmb-pare-accepta-decizia-consiliului-parohial-din-oraseni-si-practica-un-prozelitism-de-tip-sectar-localitate/

  1. Cristian Stancovici

    Mihai, iti multumim din suflet pt lupta pe care o duci. Sa-ti dea Dumnezeu sanatate.
    In legatura cu BOR, le transmit n mesaj pe aceasta cale. Trump ii va nimici pe cei care v-au comandat sa semnati in Creta, deja efectul „Trump” a inceput sa ia amploare si pedofili din biserica catolica au inceput sa fie arestati, vedeti aici https://youtu.be/9CNiuFK1Sek, in intreaga lume, al trilea cel mai influent prelat catolic a fost arestat, ceea ce se intimpla pt prima data. Va recomand sa lasati tacticile acestea pt va poporul, usor, usor, v-a deschide ochii si veti ramine in minoritate. Lepadati-va de Creta si noi va vom imbratisa si va vom primi orintre noi. Oare nu va e mila de poporul Romin care a suferit atit de mult de-a lungul timpului? De ce nu dati un exemplu sa va impotriviti, in numele nostru, impotriva tiraniei globaliste? Pt ca, si daca vor reusi, desi sansele sint zero, cind vor termina de implementat planul lor satanic, se vor delimita si debarasa de domniile voastre! Dar Dumnezeu nu va ingadui asa ceva. Sper sa fi trezit un pic de patriotism de care au dat dovada toti sfintii inchisorilor, care l-au slujit pe Hristos desi il puteau vinde! Dar nu au facut-o, de-aia sint sfinti acum. Dumnezeu v-a dat posibilitatea si responsabilitatea de a conduce poporul nostru in aceasta lupta perversa, impotriva satanistilor globalisti, noi inca ne uitam la domniile voastre pt directie si exemplu..si promitem ca va vom apara daca veti lupta lupta cea dreapta…
    Dumnezeu sa ne ajute tuturor si sa ne dea gindul cel bun si drept!

    • aghionoros

      Te-nseli cu Trump. Are consilier omul lui Bartolomeu de Istanbul

      • Vestitorul Ortodoxiei

        Trump este un sectant mason, sprijinit de finanta internationala evreiasca. Ginerele sau este jidan din finanta, fii-sa a trecut la iudaism, el a fost in Israel la Zidul Plangerii si s-a pupat pe bot cu criminalul jidan Netanyahu. Doar Ortodoxia este Calea ! Mai repede ne orientam la fratii nostri ortodocsi din Grecia, Rusia, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Georgia si sa punem bazele unui nou Bizant ortodox ! Avem datoria sa conducem lumea spre Mantuire ! Nu vezi ce a facut Occidentul Apostat, Mason, Iudaic, Papist si homosexualist de-a lungul istoriei ? Vrei in Gradina Maicii Domnului homosexualism de la Trump ?

        • Cristian Stancovici

          Nu cred ca ai inteles mesajul meu. Mai citeste-l o data.

          • Mesajul matale este o vioară surdă intro orchestra muta, și dacă vrei ați explic și dece, sau daca nu ai timp de balivernele mele cercetează și singur

    • Ia vezi matale așa un pic cine este jared kushner, așa că nu te mai îmbăta cu apa rece

      • Cristian Stancovici

        Mihai, te rog sa-mi explici.
        stiu cine este jared si stiu toate problemele si capcanele la care este supus Trump, dar o sa treaca peste toate. Dumnezeu lucreaza pe cai tainice si, in opinia mea, cred ca Trump este omul prin care el lucreaza, ii bate pe americani cu armele (omul) lor. Asta am vrut sa zic. Pt ca orice schimbare se va face, de-acolo trebuie sa fie facuta. Asta am vrut sa zic, nu am vrut sa fiu nepoliticos cind te-am rugat sa mai citesti o data postarea mea, dar emailul e impersonal, mi-am dat seama mai tirziu ca s-ar fi putut sa citesti si sa interpretezi gresit!

        • guti flo

          Daca toti parinti ne spun ca omeneste, nimic nu mai e posibil…tu tocmai pe Donald Trump l-ai gasit ?!
          Parerea mea este ca in zilele de acum, daca este vreun presedinte care nu face jocul elitelor,.. ori nu are acces din start la presidentie, ori daca isi schimba parerea pe parcurs, il elimina baietii f repede!..vezi J.F. Kennedy.
          Daca la nivelul social de jos , de exemplu ciobotea srl…nu au acces decat cei care sunt testati si educati cum trebuie…..daraminte in fruntea piramidei?!
          Nu va mai incredeti in politicieni, ca de acolo vine marea inselare….si nici in oameni in general!
          Cel care isi da seama ce se pune la cale..si isi doreste mantuirea…se lasa la vatra indiferent ce functie ar avea, ca vede ca nu mai e nimic de facut….au pus mana pe TOT antihristii!
          Tu nu vezi ca toti presedintii sau politicienii, iti vb numai de cele lumesti?…si nici-o vb de Dumnezeu?…si daca se intampla sa vb de El, amesteca toate ereziile la un loc , ca sa zapaceasca omul, numai de credinta adevarata nu-ti vb nimeni!
          De abia mai auzi de la cativa preoti ai lui Dumnezeu cuvant de mantuire…ca in rest au cazut toti…si tu te astepti ca Trump sa faca minuni?!
          Acum depinde mult din ce punct de vedere vezi tu lucrurile…al mantuirii, sau al prosperitatii!?
          Daca il vezi din primul aspect, iti dai seama imediat ca ceva este in neregula…lipseste dreapta credinta!
          Daca este din al doilea, vei cadea in plasa repede, cum de altfel ai si tendinta, pt ca Trump asta promite, prosperitate!….dar nici macar asta nu ai sa o vezi..pt ca toti politicieni sunt maimutoii lui antihrist..si spun numai minciuni!
          Iar daca cumva este cineva care intelege ce se petrece, si vrea sa spuna adevarul la nivel de presidentie, ori dispare de pe fata pamantului, ori il face pedofil sau drogat etc..si ii strica toata credibilitatea..nu mai are niciun cuvant de spus!….cine l-ar mai crede, cand el este un pedofil sau drogat!

  2. Vestitorul Ortodoxiei

    Ba, dar ecumenistii astia frati cu pietistii si masonii nu mai schimba si ei tactica, manipularile ? Ce tot o dau cu ruptura, schisma ? Ei s-au despartit de Biserica, nu noi, cei care lupta pentru Biserica Lui Hristos si neamul sau romanesc ortodox !

    • Cristian Stancovici

      Exista o mare presiune la nivel global, unde acesti satanisti au preluat controlul, inclusiv in Vatican, o institutie (retine am zis institutie nu biserica) cu puteri financiare si de exercitare a puterii enorme, nu vezi ca toti liderii trec pe-acolo? Se pare ca o alta latura masonica, de sorginte crestina, se lupta cu latura masonica musulmana acum. Eu nu zic ca vre-unul e bun, dar in momentul de fata, asa cum am explicat intr-o postare anterioara, cred ca Dumnezeu lucreaza, nu cum vor sau asteapta oamenii ci pe caile sale. I-a incaierat si noi vom cistiga.
      Din informatill pe care le am eu, se pare ca asupra tarii noastre s-a pus o presiune enorma inaintea sinodului cretan. Nu stiu daca e adevarat dar din ce am inteles, BOT n-ar fi vrut sa semneze dar au fost „fortati”. Nu sint de acord cu ce au facut, dar sper din tot sufletul si ma rog la Dumnezeu sa ne scoata din starea aceasta.

  3. guti flo

    Frumos descris Grigorie!…..

  4. Valentin

    Cine este preotul cu familie in Schitul Oraseni care organizeaza Sf. Maslu cu ereticii de la Iasi si Botosani? Iata ca peste tot in parohii sunt tradatori. Iuda era copil mic pe langa tradatorii de azi. Vai voua carturarilor si fariseilor fatarnici din BOR… Nici iadul nu-l meritati. Voua va trebuie mai mult decat iadul. Fatarnicilor popi din Botosani si Iasi care sugeti munca si sudoarea credinciosilor. Rusine.

  5. Alexandru Moleanu

    Slava Lui Dumnezeu ! Uniti in jurul preotilor nepomenitori, pe drumul lui Hristos !

  6. George

    Doamne ajuta! As vrea sa ma ajutati si pe mine cu un raspuns, as dori sa vorbesc si eu cu parintele Antim dar nu stiu unde il gasesc. Am auzit ca dansul a plecat de man. Bistrita dupa adunarea talhareasca.

  7. Dezmăț organizat de consiliul județean Neamț chiar în curtea bisericii SF Ioan Domnesc din Piatra Neamț chiar lîngă zidul bisericii la câțiva metri de aceasta
    http://youtu.be/2u1-t-CUSM8
    https://youtu.be/Wigz0snKy0
    De când a început sezonul estival numai așa o țin, protopopiatul Piatra Neamț tace mîlc deasemenea și m.m.b

Lasă un răspuns

Susținut de Asociația Sfinții Mărturisitori din Închisori – Bucovina.

%d blogeri au apreciat: