SINODUL TÂLHĂRESC

"Sinodul pan-ortodox" din Creta 16-27 iunie 2016

Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor, pe care dăruiește-o sfintelor Tale biserici întreagă, cinstită, sănătoasă, îndelungată în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău

Clerici și mireni, Patriarhia Română, Prigoana

Părintele Ioan Miron a fost „caterisit”

Preotul Ioan Miron a primit decizia de caterisire din partea episcopiei de Alba-Iulia. Părintele anunța printr-un mesaj:

,,În ziua de 9 martie am fost hirotonit și tot în această zi am fost mucenicit. Azi am primit decizia de caterisire…”

Încercăm să ne imaginăm cât de greu poate fi pentru un preot o astfel de decizie, însă când aceasta vine din partea urâtorilor de Adevăr, ea se transformă într-o cunună dată de Hristos. Să fim alături de Părintele Ioan, căci mucenicia de-abia acum începe. Ecumeniștii își dezvăluie planul avut dinainte de Creta, acela de a identifica și elimina orice rezistență ortodoxă. Nu degeaba declară că nepomenitorii se află înafara Bisericii, cu toate că aceștia au procedat conform Sfinților Părinți, care au alcătuit Canoanele 13 și 15 de la Constantinopol I-II. Vor o Biserică fără mărturisitori, dar Biserica este acolo unde se mărturisește!

  1. Mirean

    Ei vor o biserica cu ascultatori si smeriti ca sa isi poata desfasura planurile diavolesti,de aceea au trecut la persecutii.Nu se mai gandesc la pedeapsa vesnica,vor ca sa isi intemeieze aici pe pamant imparatia;sa stapaneasca,sa huzureasca,sa se rasfate cu toate dulcegariile pacatului lumesc.
    Bunul Dumnezeu sa va intareasca in marturisire si sa va sprijine cu cele de trebuinta ,Parinte! Vrednic sunteti!

  2. Lucian Pop

    Vrednic este prin marturisire! Biserica este acolo unde este Adevărul! Adevărul este la Hristos!

  3. Ei bine, daca alti mărturisesc și sunt prigoniti, iată îndeletnicirile, domniilor lor, de exemplu la Oradea, cam pe unde onorează cu prezenta domnul Sofronie drincek prigonitorul Pr Cosmin Tripon http://www.egco.ro/news_3102_ro.php

  4. Parintele Mihail

    trist dar adevarat ceea ce se intampla in Biserica Ortodoxa din Romania, rog aparatorii dreptei credinte sa ia legatura cu mine, toti preotii caterisiti de bor pentru a infiinta o asociatie religioasa care predica credinta adevarata si respecta sinoadele ecumenice si locale, invatarura Sf Parinti.

    • Pai sa le lăsați date de contact ca să știe unde sa va găsească

    • Andrei Pacatosul

      Parinte , eu pacatosul Scaueru Andrei Georgian ,varsta 18 , impotriva sinodului ,impotriva ecumenismului si cardurilor cnp,cip si vaccinurilor . Parinte contactatima la : Email :[email protected] , facebook Scãu Andrei , Nr telefon :0772149700.Parinte sa ne ajute Dumnezeu sa tinem dreapta credinta neclintita ,avem nevoie unul de altul. Va sarut mana dreapta cu tot respectul.VREDNIC ESTE!!!

    • Andrei Pacatosul

      Parinte ma puteti cauta pe facebook ,sunt in mirean pacatos dar vreau sa urmez monahismul , va rog sa ma cautati la adresa de facebook: Scãu Andrei ,sau la numarul de telefon:0772149700

  5. STOP RFID ( Viorel Ghica )

    „Vine timpul, şi nu e departe, când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon.

  6. Aici bine ai punctat Pr Tudor, insa vizavi de ce a zis Mircea că șia găsit ,,izbăvirii” în b.o. ru aici bate câmpii, bun b.o.ru nu a participat in Creta, dar sa uitat și el un pic așa pe la traiectoriile lui kiril& co?!

    • Da e adevărat ce spui tu că totuși sunt mai multi acolo care conștientizează vremurile în care trăim, dar el bătea apropo de kiril, kiril care știm bine ce năravuri are, în ce privește la noi deja este sub orice critica

  7. Peter Sandle

    Άξιος, Father Miron!
    What is happening in Romania is shocking.
    I live in Budapest and would like to be in contact with confessing Orthodox in Romania.

    • aghionoros

      Then come to Radeni monastery and get baptized, if you’re not orthodox.

  8. andi

    el
    Bun! E bine ce zice mircea.v. Dar unde sunt acesti ortodocși, care, evident ca nu fac parte din b.o.ru.

  9. Andrey

    Iti vine a rîde dar si a plînge pentru acesti bieți episcopi.
    Cel ce face erezie cateriseste pe cel ce tine dreapta credință
    Dumnezeu sa îl întărească dar acum incepe greul si cununa se da la sfarsit
    Abia a împlinit legea (a respectat canoanele),iar acum incepe marturisirea.

  10. andi

    el
    Prietene, nu inteleg nimic. Iartă-mă!
    Adică sunt in b.o.ru. dar au întrerupt pomenirea episcopului, mitropolitului, patriarhului pentru că sunt eretici. Atunci cum mai sunt in boru, fără episcop? Așa, pur și simplu? Există Biserică fără episcop?
    Dar cred că visez eu la o Biserică curată! Boru, nu stiu…. Ca bor si ei.

  11. andi

    el
    Nu. E evident că cei la care face referire mircea.v nu fac parte din boru. Complicat. E greu de găsit soluții in nebunia din ziua de azi.
    Iartă-mă, nu te mai deranjez. Mulțumesc!

  12. V

    Nu e adevărat

Lasă un răspuns

Susținut de Asociația Sfinții Mărturisitori din Închisori – Bucovina.

%d blogeri au apreciat: