COMUNICAT privind Sinaxa de pe 4 aprilie 2017

Nu-i nimic, poate deveni sinod, daca va intruni conditiile necesare.

Unul ca Nil Dorobanțu ne-ar trebuie acum, un nebun pentru Hristos. Nu-i așa, domnule ,,Antiecumenism”?

Este bine ca s-au facut precizarile de mai sus ca cei interesati sa nu isi faca iluzii crezand ca este vreun sinod. Scrie ca nu vor participa episcopi.

Evlavia la pr Arsenie Boca si Nil Dorobantu care au avut inselari si erezii fiind in totala contradictie cu Sfintii PArinti nu poate ajuta in lupta pentru Hristos. Sfintii Parinti au aratat ca orice mica inselare pe care o avem ne deviaza de la lupta pt Hristos si mantuire. Nu putem avea evlavie si la Sfintii Parinti si la acesti inselati. Aceste inselari i-au determinat pe unii marturisitori sa devieze . Sf Maxim : „orice om se sfinteste prin marturisirea corecta a credintei, cel care are credinta nefalsificata in Hristos ,acela are in el toate harismele dumnezeiesti. Fara credinta nefalsificata nu poate nimeni sa marturiseasca credinta si sa sufere martiriu , nu are harisme si nu se poate mantui.”

Pr Theodoros Zisis : „doar atat are valoare singurul lucru cu adevarat important : cunosterea dogmelor Bisericii Celei Una si Unice , marturisirea curajoasa a credintei prin care vine si harul dumnezeiesc si lupta cu patimile. Pentru ca daca nu iti cunosti dogmele credintei carui dumnezeu te rogi si te inchini? Iar daca nu marturisesti adevarul atunci nu vine nici Harul fara de care nu poti scapa de patimi. Doar atunci cand Dumnezeu este mrturisit corect vine Harul si ajutorul dumnezeiesc fara de care nu exista mantuire. ”
Acesti doi preoti de mai sus au avut greseli si erezii vadite, neavand ortodoxia curata.

Tot in legătură cu NIL Dorobanțu:

„Să piardă invidia, mai ales tatăl invidiei, care a lăsat la o parte scrierile acestea, chiar și mai mult în intuneric, aruncate într-un colț și de-abia au fost salvate de la pieire, ca să vadă lumina întregii lumi acestea care erau nu numai valoroase, ci și foarte valoroase, ca să nu zic mai prețioase decât însuși cerul.”

„Prin aceasta lucrare lăuntrică, purcezând pe calea luminii dumnezeiești, este răpit și acesta precum Pavel, nu numai cu mintea și cu celelalte puteri sufletești, dar și cu însăși simțirea lui (în afară de răsuflare) cu o răpire mai presus de fire și totală, în timpul căreia se naște dragostea extatică către Domnul. Și după aceea urcă pe munții veșnici sau se înalță nu cu închipuirea cugetului, ci prin puterea negrăită a Duhului, neștiind „dacă este în trup sau în afara trupului”.
Și o minune devine privitor al celor mai presus de lume, căci aude cuvinte negrăite, lucru pe care nu poate să-l descopere sau să-l exprime și să-l atingă.”

„Și-i dă harisma nu numai a vederii lucrurilor deja existente, nici numai harisma deosebirii lucrurilor ci și harisma cea mare, a înainte-vederii, a celor care se vor întâmpla după mult timp. Îi dă chiar harisma vindecării – mai mult decât oricărui sfânt – din belșug și când era în viață și după moarte, când i se atribuie de către Biserică denumirea de Binefăcător.”

„Dumnezeu împreună cu celelalte harisme îi dăruiește darul să teologhisească cu certitudine și fără greșală, ce este darul cel mai înalt dintre toate și cel mai iubit și cel mai potrivit ca să ducă la iubirea dumnezeiască.”

„A început să scrie toate câte le-a consemnat nu din dorința personal, nici fără voia dumnezeiască, ci în urma poruncii și descoperirii dumnezeiești.
Și astfel începe să teologhisească fără rătăcire, deoarece aparținea nu numai Tagmei celor ce se curățesc, ci a acelora deja curățiți, prin curățenia cea mai desăvârșită a minții și a inimii, de vreme ce și mai înainte – avusese descoperiri dumnezeiești care depășesc nemărginit cu cuvântul teologia.”

„Când mintea, alungând toate patimile casnice, a provocat în suflet nepătimirea, şi întorcându-se cu desăvârşire nu doar spre ea însăşi, ci şi spre celelalte puteri ale sufletului“, atunci, „oferă multe dovezi ale frumuseţii lui Dumnezeu şi trupului cu care este unită, mijlocind între harul dumnezeiesc şi grosimea trupului şi dăruindu-i puterea de a lucra cele imposibile“. Din această lucrare interioară a minţii „provine obişnuinţa cu chip dumnezeiesc şi de negrăit în virtute, desăvârşită imobilitate sau dificilă mobilitate spre răutate, facerile de minuni şi puterea de a vedea şi de a prevedea şi de a vorbi cineva despre toate câte se întâmplă în locurile îndepărtate ca şi cum acestea ar fi în faţa ochilor săi”.

„A avut o vedenie, în care i s-a dat harisma cuvântului şi a scrierii, după şaptesprezece ani de asceza monahală.”

„Ce putem să spunem despre zilele noastre, în care oricine doreşte scrie şi editează o sumedenie de cărţi? Pentru creştini nu trebuie să fie aşa. Doar atunci când i s-a dat de sus harisma, atunci trebuie să scrie şi cu adevărat va folosi. Pentru că harisma învăţătorească, ca dar al lui Dumnezeu, urmează că lucrează în cel care a ajuns la unica luminare, la starea de sălaş al harului, având cunoştinţa şi experienţa din Predania Patristică; în cel care s-a curăţat de patimi şi se împărtăşeşte în chip unic şi sensibil cu harul lui Dumnezeu”

„Într-o noapte, povestea el, în vreme ce rosteam Rugăciunea, am simţit înlăuntrul meu o mare bucurie. Am continuat să rostesc Rugăciunea şi deodată chilia mea s-a umplut de lumină. Era albă, cu o mică nuanţă spre albastru. Inima mea bătea dulce. M-am rugat până când a răsărit soarele. Acea lumină care a rămas în chilia mea până dimineaţa era foarte puternică, mai puternică chiar şi decât lumina soarelui. Acesta îşi pierdea strălucirea în faţa ei.
Vedeam soarele, iar lumina lui mi se părea palidă, lipsită de strălucire, aşa cum este lumina lunii atunci când este lună plină. Am văzut mult timp acea lumină. După aceea, când ea a dispărut şi harul s-a micşorat, atunci nu am mai simţit nici o mângâiere sau bucurie. Şi deoarece căzusem dintr-o stare mai înaltă în una mai joasă, mă vedeam pe mine ca pe un animal.”