SINODUL TÂLHĂRESC

"Sinodul pan-ortodox" din Creta 16-27 iunie 2016

Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor, pe care dăruiește-o sfintelor Tale biserici întreagă, cinstită, sănătoasă, îndelungată în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău

Atitudini, Clerici și mireni, Patriarhia Română, Prigoana, Rătăciri

GLASUL ȘARPELUI. Stareţul de la Petru Vodă către Părintele Pamvo: “Pomeneşte-l pe Înaltul şi nu îţi mai am grija!”

Într-o scrisoare adresată ca răspuns la mărturisirea de credinţă a Părintelui Tihon Bivoleanu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, arhimandritul Hariton, afirma că “la Creta s-au produs anumite abateri de la dreapta credinţă”. Prin aceasta, Mănăstirea Petru Vodă recunoştea, prin stareţul ei, că mitropolitul Moldovei a girat cu propria semnătură nişte documente sinodale în care “s-au produs anumite erezii. Implicit, se recunoştea dreptul preoţilor din Mitropolia Moldovei (mai ales al celor precum Părintele Pamvo Jugănaru, care nu a primit „descoperiri dumnezeieşti”, precum trăitorii de la Petru Vodă, nu este adeptul teoriei tolerării ereziei până la potirul comun, ca teologii de la Petru Vodă, şi nici nu a avut cinstea de a i se explica de către Mitropolitul Ierotheos Vlachos cum e mai de preferat să existe în Biserică puţină greşeală, decât dezbinare) de a decide, în conformitate cu canoanele 31 apostolic şi 15 I-II, dacă se impune să oprească pomenirea Înaltpreasfinţiei Sale pe motiv de participare la erezie.

În discuţia din joia în care arhimandritul Hariton a venit să slujească la Rădeni însoţit de jandarmi, la un moment dat, sfinţia sa a afirmat, citez aproximativ din memorie – expresia precisă se poate vedea pe înregistrările video publicate – că “nu mai există niciun ierarh ortodox”, ca un fel de replică la formula “pentru toţi arhiereii ortodocşi”, folosită de către părinţii care au întrerupt pomenirea. Prin aceste cuvinte, neadevărate în sine, deoarece în lume există destul de mulţi ierarhi ortodocşi care nu s-au contaminat cu erezia ecumenistă de la Creta, stareţul de la Petru Vodă a afirmat implicit, fără să îl oblige nimeni, că nici mitropolitul nostru nu mai este ortodox. continuarea pe OrtodoxInfo

  1. abolescu

    “nu mai există niciun ierarh ortodox” Pai daca toti l-am vedea neincetat pe Mantuitor in ‘duh si adevar’ am fi considerati cu adevarat ortodocsi dar parintele Pamvo adevarat ierarh ortodox care il vede neincetat pe Domnul Iisus Hristos are tot dreptul sa nu pomeneasca pe nimeni ca si noi cei drepti antiecumenisti.

Lasă un răspuns

Susținut de Asociația Sfinții Mărturisitori din Închisori – Bucovina.

%d blogeri au apreciat: