Lucrarea de mântuire este desăvârşit păstrată în Biserica Sfântă încă de la întemeierea ei. Şi pentru că toate cele pentru mântuire sunt împlinite şi desăvârşite în Hristos, Apocalipsa ne aşază în faţă, prin cuvinte testamentare, realităţi de neocolit: de acum “cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.”(Apocalispa 22, 11-12)
Tulburările în ceea ce priveşte Sinodul din Creta continuă şi chiar se adâncesc, lucru care nu ne miră. Clerici şi ierarhi încearcă să ne liniştească spunându-ne că totul e în regulă, că nimic nu s-a schimbat şi că hotărârile sinodului sunt bune. Avem chiar şi informaţii despre unii preoţi care le spun în predici enoriaşilor să stea liniştiţi, că nu s-a semnat nimic, că cei care se agită sunt nişte extremişti care nu fac decât să provoace tulburare şi schismă în mod gratuit.
Apar ştiri din ce în ce mai îngrijorătoare ce înfăţişează primele urmări ale sinodului din Creta. Astfel aflăm că, pe baza articolului 22 din documentul 6, numit “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine”[1], se fac propuneri de caterisire şi afurisire ale unor teologi şi clerici care se împotrivesc sinodului. Această ştire[2] este preluată fără discernământ de către Basilica.ro, site-ul Patriarhiei Române, arătând că sunt în asentiment cu astfel de demersuri.
Din punctul nostru de vedere, pe lângă alte derapaje ale Sinodului din Creta, articolul 22 reprezintă pericolul cel mai mare, modificând întru totul relaţiile din Biserică, între mădularele Trupului lui Hristos. Pe această cale, se strecoară în cadrul Ei un duh perfid, în timp ce mulţi dintre noi rămânem blocaţi în problematizări de suprafaţă sau chestiuni ce ţin de orgolii personale. Acest articol 22 reprezintă, în viziunea multora, un complot al ierarhilor prin care se încearcă acordarea de puteri nelimitate adunărilor sinodale. Dacă reuşesc să ducă la îndeplinire acest lucru, ne putem aştepta ca la viitoarele lor întâlniri să se vină chiar cu reforme liturgice, fără ca cineva să se mai poată opune.
“Diavolul pe nume Elitism”[3] îşi manifestă din ce în ce mai mult prezenţa în modul de raportare al ierarhiei faţă de popor. Fatidicul articol 22 este arma principală, în cadrul acestui puci al ierarhilor, prin care se încearcă preluarea de către aceştia a autorităţii exclusive în Biserică și a ocârmuirii în dauna lucrării Duhului Sfânt. Aşa cum se exprima interlocutorul părintelui Baştovoi – “părinte cu mare influență în cercurile politice și diplomatice” – “gata cu maslurile şi parastasele”. Comportamentul ierarhilor, cu puţine excepţii, seamănă din ce în ce mai mult cu cel al unor cardinali distanţi şi intangibili. Preoţilor de rând le-a fost luat dreptul de a vorbi în mass-media, adică în public, fără binecuvântare[4], contractele lor fiind schimbate cu decizii chiriarhale[5]. Făcând o paralelă, putem să considerăm mass-media ca o agora a societăţii moderne, tehnologizate. Preotul a vorbit dintotdeauna în agora, a fost unul dintre cei al căror cuvânt a fost respectat şi ascultat. A vorbi în agora ca preot presupune a catehiza, a propovădui, a mărturisi pe Hristos iar când e cazul, a critica ceea ce e de criticat. În comunităţile umane, mai mici sau mai mari, preoţii au constituit dintotdeauna un far, o sursă de lumină petru toţi cei care sunt în căutare. A le pune căluşul în gură, în această ordine de idei, este cel puţin suspect şi denotă alte intenţii. Pare mai degrabă să se vrea menţinerea tăcerii asupra anumitor aspecte ce ar putea fi scoase la iveală de către preoţii mărturisitori. În acest fel se menţine poporul credincios în ignoranţă şi neştiinţă asigurându-se spaţiu de manevră şi manipulare.
Cine poate fi purtător de cuvânt în mass-media dintre clerici? Cine primeşte binecuvântare să vorbească? Cei care nu deranjează, cei care merg pe aceeaşi linie elitistă, care nu se pun în dezacord cu ierarhii, ci le susţin ideile şi iniţiativele, indiferent care ar fi scopul acestora. Cu durere suntem nevoiţi să dăm ca exemplu un preot care s-a făcut iubit în timp de către credincioşi prin discursul său percutant şi presărat cu umor. Nu spunem că nu face sau nu zice şi lucruri bune, însă în ceea ce priveşte chestiunile sensibile cu care ne confruntăm, gândirea sa este în consonanță cu ideile “inovatoare” pe care le găsim și în cadrul sinodului din Creta. E vorba de părintele Constantin Necula care, aşa cum vedem în acest video, îndrumă credincioşii spre o “concepţie globală a lucrurilor care se petrec”, care ne spune să-i apreciem pe luterani, catolici, unitarieni, etc. ca fiind cei care “ne-au învăţat să ne spălăm când mergem la slujbă, să nu fim oortodoxie puţâtoare”, pe cei care “ne-au învăţat cum să construim luminos bisericile” şi să “conştientizăm valoarea scripturii”. Pr. Conf. Dr. Constantin Necula, profesor universitar la Facultatea de Teologie “Andrei Şaguna”, purtător de cuvânt al Mitropoliei Ardealului, anulează într-o frază tradiţia milenară a Bisericii Ortodoxe, care probabil nu a avut capacitatea să cunoască niciunul dintre aceste lucruri în fermentul de bogăţie bizantină atât de apreciată în toată lumea. Din nou, oare nu sună elitist cuvintele acestea, pe care cu mâhnire le-am reprodus aici? Ce vrea să însemne, atunci când ne anunţă că, în următorii ani, în România, se va constitui un “bloc creştin unitar de mărturie”? În acest context ţinem să precizăm că noi dorim să rămânem, alături de Ţuţea, lângă “baba murdară pe picioare ce se roagă în faţa icoanei Maicii Domnului”.
Argumentul fundamental al apologeților hotărârilor din Creta se fundamentează pe faptul că acolo în cadrul sinodului nu s-au discutat probleme dogmatice. Însă cu toții știm că doctrina reprezintă fundamentul ultim al viețuirii creștine. Iar atunci când un sinod impune normative de conduită sau strategii misionare în dezacord cu doctrinaBisericii, evident că autoritatea sinodală profanează de fapt doctrina. De exemplu, una din ideile majore ale documentului ce tratează relaţiile Bisericii Ortodoxe cu “ansamblul lumii creştine”, cea privitoare la aşa-zisa “restaurare a unităţii bisericii”, răstoarnă şi răstălmăceşte învăţătura Bisericii despre eclesiologie. Sub intenția voalată a acordării la o societate globalistă, sinodul impune astfel de strategii noi de misiune, a căror acceptare este impusă, volens-nolens, prin intermediul unei hotărâri cum este cea cuprinsă în articolul 22 al documentului. Oare aceasta trebuie să fie atitudinea unui păstor? Menirea unui sinod e păstrarea dreptei credinţe. Toţi cei care nu au acceptat marile Sinoade Ecumenice au rămas arieni, nestorieni, monofiziţi, monoteliţi, iconoclaşti, etc., unele erezii fiind perpetuate până în zilele noastre sub diferite denominaţiuni. Noi ce rămânem dacă nu acceptăm acest “Mare şi Sfânt Sinod”? Rămânem ortodocşi şi întrebăm: cu ce autoritate poate un ortodox să fie afurisit sau excomunicat pentru că nu vrea să accepte învăţături noi?
Nu mai putem răbda ca și conducerea bisericească să îmbrace aceeași haină pe care auîmbrăcat-o politicienii noștri, lăsându-ne însetați de normalitate. Suntem obosiţi de agenda încărcată a ierarhilor, de râvna cu care aceştia încearcă să ne alinieze după normele politicilor globalizante; vrem să fim lăsaţi în pace, vrem să ne odihnim în ortodoxia noastră. Nu putem să-i percepem ca pe nişte păstori pe cei care încearcă să se impună ameninţând cu afurisiri şi caterisiri. Ne-am săturat de denigrări şi calomnii, de încercări de creionare a unei ortodoxii înapoiate şi troglodite care necesită modernizare. Elitismul şi măririle lumeşti nu îşi au locul în Biserica Ortodoxă. Bunicii şi străbunicii noştri, chiar dacă acest lucru a ajuns un clişeu, în şi prin Biserică au reuşit să menţină şi să ajute la supravieţuirea unui neam, în condiţii lipsite de speranţă. A contrapune evlaviei lor o imagine defăimătoare e la limita blasfemiei. Celor care îi ponegresc pe aceştia le răspundem că preferăm să rămânem cu “ortodoxia puţâtoare” şi cu “babele murdare pe picioare”, decât cu ierarhi parfumaţi şi daţi cu toate alifiile, ce ne privesc condescendent de la distanţă, care au uitat să fie păstorii iubitori ce-şi îndrumă turma cu blândeţe şi discernământ.
În acest context îi întrebăm pe cei ce susţin acest sinod, oare cine este fanatic? Cel care doreşte aceste lucruri de bun simţ sau cei care vin să tulbure această stare prin impunerea de hotărâri sub ameninţarea bâtei? Şi până acum au fost clerici şi ierarhi care au participat la şedinţele Consiliului Mondial al Bisericilor şi la rugăciuni comune cu eterodocşii, clerici care și-au asumat în nume propriu această participare, neavând acordul pleromei Bisericii. Cu toate acestea niciodată nu au avut parte de agresiuni din partea unor aşa-zişi fanatici, ci opoziția a fost una în spiritul dreptei credințe. De aceea nu este de mirare că acum, când se încearcă în mod oficial impunerea unei linii ecumeniste în Biserica Ortodoxă, crește amploarea manifestărilor de protest din partea credincioşilor care percep acest lucru ca pe o agresiune până de curând de neimaginat.
“Orice împotrivire care nu duce la schismă este justificată”[6] cum spune părintele Epifanie Theodoropulos, atunci când suntem martori ai unor deraieri ale ierarhilor. Considerăm că trebuie revizuit, în sinoadele locale care vor urma, statutul Mişcării Ecumenice şi, dacă până acum au fost ignorate, să fie luate în considerare semnalele de alarmă trase de mari teologi şi sfinţi recenţi ai Bisericii Ortodoxe în ceea ce priveşte ecumenismul.
“Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar.
Iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor.
Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară.
Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui.
Iar după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui.
Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înţeles ce înseamnă cuvintele Lui.”
(Ioan 10, 1-6)
prof. Teodor Silvestru
| Observatori (supraveghetori) catolici la lucrarile sinodului din Creta |
[1] http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/
[2] http://basilica.ro/panagiotis-andriopoulos-caterisirea-clericilor-care-raspandesc-vrajba-in-trupul-bisericii/
[3] https://savatie.wordpress.com/2013/09/12/paziti-va-de-diavolul-pe-nume-elitism/
[4] http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/04/09/patriarhia-transforma-biserica-intr-o-corporatie/
[5] https://drive.google.com/open?id=0B9YAPM0IiWHTVHlPcUdYandqaDg
[6] http://www.parohiacopou.ro/arhim-epifanie-theodoropulos-despre-pericolul-schismei-care-poate-incepe-cu-nepomenirea-episcopilor
sursa: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/09/crestinul-ortodox-intre-glasul_2.html
maxim
” Rămânem ortodocşi şi întrebăm: cu ce autoritate poate un ortodox să fie afurisit sau excomunicat pentru că nu vrea să accepte învăţături noi?”
CU NICIO AUTORITATE HRISTICO-SCRIPTURISTICO-PATRISTICA. AFURUSIRILE, EXCOMUNICARILE SI CATERISIRILE LOR SUNT LOVITE DE NULITATE, CACI NU POTI FI SI ORTODOXOMAH, SI APARATOR AL DREPTEI CREDINTE IN CAELASI TIMP!!!
(UN ARTICOL DE NOTA 1000+)
mihai
Acestia in inconstienta lor nu vor sa priceapa ca in ce priveste orinduielile si poruncile lasate de Dumnezeu nu trebuiesc modificate pe cat posibil nici macar cu o virgula, ca sa nu mai vorbim de modificari de genul in care sa semnat ceea ce sa semnat in creta, in ceea ce ai priveste pe sectarii si apostati le zicem doar atit:
-Domnilor cum va asterneti asa dormiti pt ca voi sunteti si inselati dar si inselatori pt ca si voi in ratacirile voastre nu constientizati ceea ce. faceti si mai aveti tupeul si nesimtirea sa va ziceti „pocaiti” cand voi nici nu aveti habar ce inseamna a te pocai sau nu vreti sa stiti
Raluca
Iată care ar fi trebuit să fie prioritățile unui adevărat Sinod Ecumenic, și care sunt problemele pe care ar fi trebuit să le rezolve Biserica, și care ar fi trebuit să se afle în dezbatere în Creta, conform opiniilor unui Ierarh ortodox neecumenist, Serafim de Pireu.
”Ca acest sinod sa aibă o relevanță ecumenică, ar trebui să se ocupe de următoarele subiecte de mare însemnătate, care ar aduce o schimbare esențială în problemele Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, care are o atât de mare nevoie de Biserică.
În primul rând ar trebui să se recunoască relevanța ecumenică a Sinoadelor cu adevărat ecumenice VIII si IX, care s-au întrunit în Constantinopol, respectiv sub Fotie cel Mare, cel dintâi, care a condamnat erezia Filioque și primatul Episcopului Romei. Și, știți, erezia Filioque este după cum spune Fotie cel Mare, cea mai satanică erezie, pentru că, dacă Fiul Îl purcede pe Duhul Sfânt, trebuie să nască, prin analogie, și Fiu. Carevasăzică, următorul Fiu naște și el Fiu și purcede și el Duhul Sfânt, și se destramă astfel dumnezeirea treimică. Din acest motiv, Sfântul Fotie cel Mare, în inspirata sa Epistolă către toate Tronurile Răsăritului Ortodox, se referea cu rigurozitate la malefica erezie despre Filioque. Și, desigur, ar trebui recunoscut și Sinodul IX Ecumenic, care a avut loc in 1351, sub Sfântul Grigorie Palama, unde a fost condamnată învățătura despre harul creat, care este baza teologiei scolastice a lui Toma d’Aquino și a tuturor ereziilor apusene. În același timp ar trebui validate Sinoadele Ortodoxe care au invalidat Pseudo-Sinodul de la Lyon și Sinodul tâlhăresc de la Ferrara-Florența, și să fie combătută finalmente pseudo-dogma petrină a Vaticanului, care se bazează, după cum știți, pe Decretele Pseudo-Isidoriene, pe Donația Pseudo-Constantiniană, pe Donația Pseudo-Pipiniană, pe texte false, falsificate. Și, un lucru esențial, să fie evaluată problema poziției întâi-stătătorului în Biserica Ortodoxă. Ce este valabil în Biserica Ortodoxă? Este valabil principiul primus inter pares „primul între egali”, sau primus sine paribus „primul fără egali”? … așa cum afirmă unii în ultima vreme.
Al doilea subiect pe care ar trebui să-l abordeze Biserica ortodoxă, un asemenea Sinod Panortodox, cu relevanță ecumenică, ar fi problema diasporei și a jurisdicțiilor suprapuse. Adică, este inadmisibil ca într-un oraș, într-o regiune, să existe mai multe jurisdicții, în funcție de naționalitatea căreia îi slujesc. Acest lucru este inadmisibil în Biserica Ortodoxă din punct de vedere teologic și dogmatic, pentru că promovează erezia etnofiletismului. În momentul de față, problema va fi abordată cu jumătatea de măsură a așa-numitei conferințe-episcopale. Ar fi putut însă fi mai bine abordată prin întemeierea de Biserici Autocefale, în Europa, în America, în Canada și în Australia. Prin urmare, s-ar rezolva problema aceasta care rezultă din jurisdicțiile suprapuse, și s-ar face auzit la nivel mondial glasul Bisericii, care are de transmis un mesaj esențial.
Al treilea aspect, care ar soluționa definitiv problema ruperii de trupul Bisericii a creștinătății apusene, ar fi alegerea și intronizarea unui Papă ortodox în vechea Romă. Așa încât vechea Patriarhie a Apusului să revină în Trupul Bisericii, și desigur, alegerea și intronizarea unei ierarhii ortodoxe în Biserica Romană.
Și al patrulea ar fi să se rezolve în sfârșit problema calendarului, care rupe unitatea liturgică a Bisericii Ortodoxe, pentru că nu este corect ca noi, grecii, și voi românii, să prăznuim Botezul, iar frații noștri ruși, Sfântul Munte, Patriarhia Ierusalimului, etc., în aceeași zi să prăznuiască Crăciunul. Acest lucru este ceva inadmisibil, pentru că rupe unitatea noastră liturgică, ca mădulare ale aceluiași Trup al Bisericii.
Și, eventual o ultimă posibilitate ar fi crearea unei platforme mondiale prin satelit, în multe limbi, care să vestească mesajul ortodoxiei pe tot cuprinsul lumii.
Sunt de părere că aceste puncte ar conferi valoare Sinodului acestuia, care, cu adevărat, s-ar număra printre Sinoadele Ecumenice, și ar avea un prestigiu în veșnicie.
Iubiții mei, peste 50 de ani, peste mulți ani, să zicem, nimeni dintre noi nu va mai fi aici, vom fi cu toții în curțile cerești, vom fi cu toții înaintea Judecății Preasfântului Dumnezeu. Cei care ne vor urma, ce vor găsi după noi, deci? Ce texte le vom preda? Texte pline de compromisuri, de adaptări la evenimentele din lume? Sau texte cu valoare veșnică ce vor veni în continuarea Sfintelor Sinoade Ecumenice? De aceea, așadar, răspunderea, și a noastră și a episcopilor, dar și a tuturor credincioșilor este foarte mare. Mă rog ca Hristos cel Înviat să ne lumineze mintea și inima, nouă tuturora!”
Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=Wjjgt_nIOKg
Ioan
Bun articolul. Apreciez ca muuulti crestini cuminti, atenti la ceea ce s-a semnat in Creta si la atitudinea ierarhilor Bisericii noastre… sunt de aceeasi parere cu autorul.
Multumim!
Mare-i Dumnezeu!
Sluga netrebnica
https://ganduridinortodoxie.wordpress.com/2016/09/03/groparii-ortodoxiei/
Daniela
Pai tocmai asta se urmareste : distrugand ortodoxia de data asta oamenii nu vor mai avea punct de sprijin, singurul de altfel care l -a avut de multe ori acest popor. Daca il iau si pe acesta sa vedem ce mai ramane din noi….globalistii se tem de puterea ortodoxiei pure de asta vor sa o strice. Asta ar trebui sa ne de -a de gandit… de ce le e asa teama? Nu mai pot trai fara unirea bisericilor? Nu ,doar ca stiu ca nu isi pot indeplini planurile cat timp ortodoxia cu slujbele ei exista. Asa ca sub umbrela iubirii, mangaindu-ne pe crestet ne ia pamantul l de sub picioare. Atentie la neatentie!
Excelent articol…. pacat, pacat insa ca atat de putini inteleg ce se petrece… inteleg acum expresia: vor avea ochi si nu vor vedea, vor avea urechi si nu vor auzi…..