În această dimineață, 21 iunie 2016, sinodul panortodox a aprobat primul document presinodal din cele de pe ordinea de zi. Este vorba de Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană.

Au fost exprimate diferite propuneri atât din partea unor ierarhi, cât și din partea delegațiilor sinodale.

In timpul dezbaterii, a avut loc o infruntare intre IPS Hierotheos Vlachos, autor al mai multor amendamente pe care Biserica Greciei le-a propus documentului, si IPS Ioan Zizioulas, care si-a pus amprenta pe terminologia si filosofia teologica a mesajului. Desi Patriarhul Ecumenic ar fi apreciat contributiile ambilor teologi, in urma votului nu s-a pastrat niciunul din amendamentele propuse de IPS Hierotheos. Documentul a fost votat, in cele din urma, cu unele modificari in urma aprobarii altor amendamente.

Mai jos aveti propunerile IPS Ierotheos Vlachos:

Pentru a justifica de ce se propune ca expresia “valoarea persoanei umane” să fie înlocuită cu sintagma “valoarea omului”, iar fraza “unitatea neamului omenesc, reflectând, prin har, viata și comuniunea Persoanelor Dumnezeiești în Sfânta Treime” să fie ștearsă, vom sublinia următoarele poziții teologice.

IPS Ierotheos Mitropolit de Nafpaktos și Sfantul Vlasie

Nafpaktos, 5 martie 2016

Catre Sfântul Sinod
al Bisericii din GreciaIoannou Gennadiou 14
115 21 Atena

1. Părinții veacului al IV-lea au precizat că Dumnezeul Treimic este in Trei Persoane, Care au aceeași esență-fire-energie și proprietăți ipostatice specifice (nenăscut, născut, purces). Persoana este definită ca esență (substanță) după proprietățile ipostatice.

2. În Dumnezeul Treimic există o întrepătrundere a Persoanelor Dumnezeiești, nu o comuniune de Persoane. Cu alte cuvinte, Tatăl comunică esența Sa Fiului Său prin naștere și Duhului Sfânt prin purcedere. Astfel, Tatăl comunică esența Sa celorlalte Persoane, dar nu condiția sa de Persoană și proprietățile Lui ipostatice. Astfel, există o comuniune ce ține de esență-fire, o împreună-petrecere și o perihoreză a Persoanelor, și nu o comuniune de Persoane.

3. “Ar trebui să se știe că Sfinții Părinți au folosit termenul de “ipostas” și “persoană” și de “individ” pentru același lucru” (Sf. Ioan Damaschin). Hristos este o Persoană care are două firi unite în Persoana Sa “neamestecat, neschimbat, neîmpărțit, nedespărțit“. Astfel, “persoana” este un lucru și “individul” altul. Cuvântul “individ” (ἄτομον) format din particula α și cuvântul τομή  este “μή τεμνόμενον” (“ne-intersectant”), ceea ce înseamnă “care nu se intersectează, care nu se împărtășește” (Sf. Ioan Damaschin). Acest lucru înseamnă că Hristos are două firi, dar ele nu se intersectează într-o singură Persoană a lui Hristos, Cuvântul. Distincția între persoană și individ provine din filozofia occidentală.

4. Pentru lume sau oameni, Părinți folosesc în primul rând termenul “om”. Există o diferență abisala între creat și necreat. Ceea ce se întâmplă la nivelul Dumnezeului Treimic, nu se întâmplă la nivelul omului. Conceptul teologic al omului este exprimat în expresia “după chipul” și “după asemănarea”, ceea ce înseamnă că el este condus spre îndumnezeire.

In unele texte patristice se vorbește despre om ca ipostas, dar numai în înțelesul teologic al expresiei “după chipul și asemănarea” lui Dumnezeu, cu principiul ipostasului (Evr. 3,14). Starețul Sofronie scrie cu acest înțeles în minte și nu în termenii filozofiei moderne.

5. Vladimir Lossky, care a introdus în vocabularul ortodox ideea că omul este o persoană, a scris: “În ce mă privește, trebuie să recunosc că până acum nu am găsit ceea ce s-ar putea numi o doctrină elaborată a persoanei umane în teologia patristică, alături de învățătura foarte precisă despre Persoanele și Ipostasurile dumnezeiești“.

6. Problema nu este însă numai în folosirea termenului de “persoană” pentru om, ci în faptul că teoriile moderne despre “persoana umană” și chiar despre “sfințenie” și “valoarea persoanei umane” leagă firea cu necesitatea și păcatul, iar persoana cu libertatea, voința și iubirea. Un astfel de punct de vedere este o reminescență a arianismului și a monotelismului care au fost condamnate de Sinoadele Ecumenice.

7. Voința și conștiința nu sunt ale persoanei, ci ale firii. Persoana este cea care voiește, voința este apetitul firii, care este rezultatul voinței celui care voiește. Când voința este considerată ipostatic, și anume ca a persoanei, atunci fiecare Persoană dumnezeiasca are propria ei voință și libertate, ceea ce duce la triteism. Al șaselea Sinod Ecumenic impune caterisirea Episcopului și a clerului și excomunicarea monahilor și laicilor care acceptă o voință ipostatică.

8. Astfel, în timp ce teologia scolastică identifică esență cu energia, teoriile moderne cu privire la personă leagă energia cu persoana și introduc un personalism voluntarist.