SINODUL TÂLHĂRESC

"Sinodul pan-ortodox" din Creta 16-27 iunie 2016

Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor, pe care dăruiește-o sfintelor Tale biserici întreagă, cinstită, sănătoasă, îndelungată în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău

Clerici și mireni, Patriarhia Română, Scrisori

Apel adresat unui adevărat cinstitor al Părintelui Justin Pârvu: Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei

Scrisoare PS Andrei înaintea Sinaxei din Creta

Preasfinția Voastră,

  În calitate de preot al lui Hristos și mădular al Bisericii celei Una a Mântuitorului, care este Sfânta Ortodoxie, supus fiind ascultării întru adevăr față de Preasfinția Voastră, Vă scriu cu multă bucurie și nădejde în acest ceas de cumpănă pentru Biserica Ortodoxă, când lupii sau trădătorii ecumeniști vor să întineze haina preacurată a Trupului lui Hristos, care este Biserica.
Cu mare bucurie am aflat că ați slujit la parastasul de trei ani al Preacuviosului Părinte Justin Pârvu, care a avut loc sâmbătă, 11 iunie 2016, la mănăstirea Petru Vodă. Am ascultat de pe internet câteva crâmpeie din predica Preasfinției Voastre și am văzut că ați subliniat cel puțin două lucruri: că părintele Justin ”s-a rugat pentru toți” și că ”a slujit pe Hristos și L-a mărturisit pe Hristos.”
Aceste cuvinte ale Preasfinției Voastre îmi dau prilejul de a sublinia cu smerenie, dar cu fermitate, ca unul care l-am cunoscut îndeaproape pe părintele Justin, că marele Voievod al Ortodoxiei românești nu s-a rugat niciodată cu eterodocșii și Hristos pe Care L-a mărturisit a fost Cel adevărat, așa cum Îl mărturisește Ortodoxia Sfinților Părinți. Am spus aceste lucruri pentru că știu că, deși sunteți un arhiereu tânăr ca vârstă, aveți înțelepciunea bătrânească, ca om care ați ucenicit lângă adevărați stâlpi ai Ortodoxiei neamului nostru, ați fost mulți ani ieromonah și ați slujit ca stareț în Sfânta Mănăstire Făgețel, loc unde acum câțiva zeci de ani își dădea viața pentru Hristos, nevrând să se lepede de El, smeritul, dar curajosul părinte Dionisie Șova.
Nori grei se întrevăd în apropierea începerii Sinaxei din Creta, pe care nu o putem numai nici Mare, nici Sfântă, pentru că și-au anunțat deja neparticiparea Biserica Ortodoxă Rusă, Bulgară, Georgiană, Sârbă și Antiohiană. Iar de sfințenie nici nu poate fi vorba, devreme ce textele pregătite din timp sunt pline de erezii, iar posibilitatea schimbării lor în timpul Sinaxei este interzisă prin însuși Regulamentul ei de funcționare.
Mă bucur că ierarhul meu nu participă la așa ceva și nădăjduiesc să fiți asemenea Preasfințitului Longhin de Bănceni și să fiți dârz întru apărarea credinței strămoșești. Nu cred că întâmplător Preasfințitul Longhin a participat la slujba înmormântării Cuviosului Justin, nici că Preasfinția Voastră ați slujit la parastasul de acum trei zile. Așa se transmite harul și adevărul: prin relația părinte-ucenic, iar Adevărul este cel care ne face liberi.
Fiind la curent cu cele scrise în ultimele săptămâni în legătură cu adunarea din Creta, am aflat și următoarele lucruri pe care vreau să vi le destăinui:
1. În Comunicarea susținută la Conferința ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nicio așteptare”, organizată de Sfânta Mitropolie a Pireului în data de 23 martie 2016, Arhimandritul Athanasios Anastasiou, Proegumenul Sfintei Mănăstiri a Marelui Meteor a afirmat: ”Nu ar fi deloc exagerat să se spună că iminentul Sinod din Creta va fi un Sinod Panortodox fără ortodocși.”
De ce a făcut acest mărturisitor o asemenea afirmație? Pentru că cei care au pregătit Regulamentul de funcționare al Sinodului din Creta au avut ca scop să pregătească dinainte UN SCENARIU (așa cum afirmă domnul Ζορμπᾶς, directorul actual al ”Academiei Ortodoxe din Creta”, locul de desfășurare a Sinodului – conform http://thriskeftika.blogspot.ro/2016/06/blog-post_1.html ), ca o piesă de teatru, la care să participe de formă ierarhii ortodocși (ca și cum ar fi niște elemente decorative sau glastre de flori – cum a declarat un ierarh grec, refuzând să participe la acest sinod – conform aceluiași articol), iar întâi-stătătorii (cel puțin unii dintre ei, vădit ecumeniști de ani de zile) să hotărască în mod anticanonic legitimitatea ereziei și să impună aceasta apoi tuturor ortodocșilor.
2. Părintele Anastasie Goțopoulos (autorul cărții Rugăciunea în comun cu ereticii – pe care am avut cinstea de a o traduce din limba greacă și a apărut la Editura Predania) a evidențiat, într-o scrisoare oficială adresată tuturor Bisericilor Ortodoxe participante la Sinodul din Creta, că la intrarea în paraclisul ”Academiei Ortodoxe din Creta” se află vitraliul de mai jos, al cărui autor este R. Bleninger. Acest vitraliu apare și în alte locuri ale clădirii. El înfățișează trei siluete umane, care se află în mijlocul unor flăcări, probabil reprezentând omenirea cea chinuită în cuptorul ispitelor acestei vieți. Acești trei oameni își ridică mâinile, în poziție de rugăciune, către trei simboluri religioase: unul se roagă spre Crucea Domnului Hristos, altul spre Semilună (aflată în stânga Crucii) și al treilea se roagă spre Steaua lui David (în dreapta Crucii). Sfânta Cruce și cele două simboluri ale așa-ziselor religii monoteiste (islamul și mozaismul–în fapt religii antihristice) sunt unite printr-un curcubeu, care este prin excelență simbolul Noii Ere (New Age). În acest mod este exprimat în modul cel mai clar sincretismul interreligios ecumenist. Cu alte cuvinte, este un loc masonic, unde sunt adunați ierarhii ortodocși spre a face, vrând-nevrând, jocul Masoneriei, vrăjmașa lui Hristos și închinătoarea satanei.

Părintele Anastasie continuă: ”în sala centrală a Academiei Ortodoxe din Creta (unde se va întruni Sinodul în iunie) există două tablouri gigantice și o statuie a lui Prometeu înlănțuit. Cu siguranță, mitul lui Prometeu exprimă faptul că omenirea este în așteptarea unui Mântuitor. Dar, devreme ce din această sală lipsește cu desăvârșire icoana lui Hristos, înseamnă că bietul Prometeu încă așteaptă venirea unui… Izbăvitor și nu s-a împărtășit de roadele mântuirii în Hristos.” Cu alte cuvinte, simbolul lui Prometeu (folosit pe scară largă și în ocultism) arată că în această Academie numai de ortodoxie nu poate fi vorba, ci de așteptarea venirii lui antihrist (sau a celor care fac voia satanei, pregătind calea venirii urâciunii pustiirii).promoteu creta statuie sinod panortodox
3. Domnul profesor Dimitrie Tseleggidis – în omilia pregătită pentru Conferința de la București, care s-a amânat, însă se va ține pentru toți românii cu coloană vertebrală – printre altele spune următoarele despre numele de ”Sfântul și Marele Sinod”:
a) ”acest Sinod din Creta doar în aparență va fi Sfânt, însă de fapt nu va fi, datorită lipsei sinodicității sale, a lipsei conștiinței de sine ortodoxe, care se vădește din eclesiologia eretică introdusă prin unul dintre textele care se va discuta la Sinod: Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine.”
b) ”acest Sinod numai în aparență va fi Mare, el de fapt va fi mic, pentru că vor fi prezenți la el puțini episcopi, iar aceștia vor fi aleși dinainte spre a putea participa. În realitate, va fi un Sinod extins al întâi-stătătorilor.” Pericolul mare ar fi acela de a se crea niște papi în Ortodoxie. Hotărârile acestui Sinod trebuie semnate de toți cei prezenți, cu toate că nu au drept de vot decât întâi-stătătorii. Iar hotărârile Sinodului vor fi impuse întregii Biserici. Cu alte cuvinte, nu va fi un Sinod, ci o silnicie abătută asupra noastră a tuturor.

Poate ne ajută Dumnezeu, deși suntem nevrednici și nedemni uneori de iubirea Lui (căci nu Îi răspundem pe măsură) și se va anula Sinaxa din Creta, în al doisprezecelea ceas.
În caz că Sinaxa va avea loc, nu cred că hotărârile luate acolo vor fi ortodoxe, de fapt această Sinaxă fiind încercarea de a se porni – motivându-se autoritatea unui mare sinod – prigoana ecumeniștilor ortodocși cu numele împotriva propriilor lor păstoriți. Nu de prigoană ne temem noi, doar suntem români ardeleni, ci din tot sufletul îi compătimim pe cei care, asemenea ierarhului din Bacău, se leapădă în scris de Sfânta Ortodoxie, diluând învățătura ei în otrava ecumenismului eretic.
Nici un ierarh al Bisericii Ortodoxe Române nu a tras vreun semnal de alarmă înainte de acest Sinod. Plânge inima în noi, că am ajuns la mila lupilor. Fiți Preasfinția Voastră cel care zguduie lâncezeala liniștirii eretice la care ne îndeamnă ecumeniștii atunci când vor să vândă Ortodoxia cum vând unii legume în piață.
Să nu ne temem de masoneria care vrea să stranguleze această țară și pe poporul ei. Oricum, poporul român nu își va lăsa credința batjocorită și, pentru rugăciunile Cuviosului Justin, cine vrea să trăiască în Adevăr, chiar și amorțit fiind acum, va fi trezit și-și va apăra mama neamului, care este Biserica, cum spunea Eminescu.
În Duminica Pogorârii Sfântului Duh, Vă rugăm cu lacrimi să Vă ridicați mâinile la rugăciune ca credința noastră să ne rămână curată, întreagă și vie în suflete. Noi, românii din Covasna și Harghita, care am trăit nu o dată teroarea istoriei, însă nu am pierit, vrem să rămânem în continuare ”urmași ai Sfinților Părinți.” Poate nimeni nu se așteaptă ca tunetul adevărului să răsune tocmai din curbura Carpaților, însă strămoșii noștri care au apărat această inimă a României exact aceasta își doresc și se roagă în cer pentru Preasfinția Voastră și pentru noi toți.
Această scrisoare va avea un caracter public, ținând și loc de mărturisire personală de credință și de lepădare de orice întinare a Sfintei Ortodoxii.
Vă încredințăm – eu, familia mea și credincioșii pe care îi păstoresc – de toată dragostea noastră curată și fiiască și vă urăm cu sinceritate să ne trăiți Întru Mulți Ani!
Hristos S-a înălțat !

Sf. Gheorghe,
16 iunie 2016, la pomenirea trecerii la Domnul
a Cuviosului Justin Mărturisitorul

Cu fiiască supunere,
pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Preasfinției Sale, Preasfințitului ANDREI, Episcopul Covasnei și Harghitei

  1. da, ft sinistru, nici nu vreau sa ma gandesc la ce are sa urmeze

  2. Pr. Evghenie

    Cat de mult m-as bucura ca Prea Sfintitul Andrei sa condamne pe fata erezia ecumenismului. Am nadajduit in taina de mult timp ca este cu adevarat antiecumenist din evlavia, purtarea si sfaturile Prea Sfintiei Sale. Bucuria mea ar fi si mai mare pentru ca am fost hirotonit chiar de mana Prea Sfintitului Andrei. Dar ii datorez chiar mai multe, nu pot detalia acum. As vrea sa am bucuria de a pomeni la proscomidie pe ierarhul meu cu totul ortodox, caci poate in curand ierarhii apostati nu vor mai putea fi pomeniti. Desi nu fac parte din jurisdictia Covasnei si Harghitei, subscriu acestei scrisori, si as dori sa-i transmit ca suntem alaturi de el in apararea dreptei credinte.
    Cu fiasca supunere, nevrednicul preot Evghenie

Lasă un răspuns

Susținut de Asociația Sfinții Mărturisitori din Închisori – Bucovina.

%d blogeri au apreciat: