Astăzi, în jurul orei 14:30 patriarhul României împreună cu ceilalți membri ai delegației Bisericii Ortodoxe Române au aterizat pe aeroportul internaţional Ioannis Daskalogiannis din Chania, Creta.

Delegația română a fost întâmpinată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Cretei, şi de o delegație a Bisericii Cretei: Înaltpreasfinţitul Părinte Amfilohie, Mitropolit de Kissamos şi Selinon, Înaltpreasfinţitul Părinte Damaschin, Mitropolit de Kydonia şi Apokoronos, şi Arhim. Chiril Diamandakis, Secretarul general al Sfântului Sinod al Bisericii Cretei.


Patriarhul României a adresat un cuvânt în care și-a exprimat bucuria de a ajunge în Creta şi a subliniat că participarea delegației Bisericii noastre are ca scop aducerea unei contribuții pentru unitatea Bisericii Ortodoxe universale:

Kalimera!

Dumnezeu să vă binecuvinteze pe voi și pe toți cei prezenți aici. Suntem bucuroși ca am ajuns în Creta şi speram ca scopul nostru să fie unul binecuvântat pentru unitatea Bisericii şi prietenia între popoarele care sunt aici.

Dumnezeu să vă binecuvinteze!

Ani mulți și buni şi foarte buni!”

Înainte de plecare a fost rostită o rugăciune de călătorie în Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

La final, Patriarhul României a vorbit despre importanța și responsabilitatea întâlnirii din Creta.

Totodată, patr. Daniel și-a arătat regretul că nu toate Bisericile Ortodoxe vor participa la Sfântul și Marele Sinod.

Lucrările Sfântului și Marelui Sinod vor începe mâine și se vor încheia în data de 26 iunie 2016.