Înaltpreasfinţitul SERAFIM, Mitropolit de Pireu a trimis Sanctităţii Sale Patriarhul Ecumenic, domnului domn BARTOLOMEU următoarea scrisoare:

DIN SFÂNTA MITROPOLIE
MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU
În Pireu, 29 februarie 2012

Sanctităţii Sale, Arhiepiscopului Constantinopolului – Noua Romă şi Patriarhului Ecumenic Domnului meu, kyr BARTOLOMEU În FANAR

Preadumnezeiescule şi Preacinstite Stăpâne,

Plin de evlavie, cu nesfârşite simţăminte de dragoste filială şi cu neîncetată recunoştinţă faţă de Preacinstita Voastră Sanctitate, care în multe rânduri şi în multe chipuri se luptă pentru bunăstarea Bisericii Universale Ortodoxe de pretutindeni [textual: „de sub cer”], vin să-mi exprim smerit cuvintele filiale de felicitare pentru minunata alocuţiune patriarhală a Sanctităţii Voastre cu prilejul întronizării Înaltpreasfinţitului Mitropolit de Prusa, kyr Elpidofor, ca egumen al Sfintei Mănăstiri „Sfânta Treime” din Halki.

Referinţele Sanctităţii Voastre la Sfântul Vostru Predecesor, Marele Fotie, Mărturisitor şi Întocmai-cu-Apostolii, au umplut inimile tuturor copiilor Bisericii-Mame, de aproape şi de departe, de o negrăită bucurie, veselie şi armonie duhovnicească, deoarece s-a proclamat pentru încă o dată – urbi et orbi – de către de-Dumnezeu-cinstita Voastră Înălţime că Preacinstitul Vostru Predecesor şi Mare Sfânt al Bisericii noastre Nedespărţite şi Neîmpărţite „prin viaţa sa personală şi prin mărturia sa a mărturisit Credinţa Ortodoxă şi a apărat-O  împotriva ereziilor” şi, astfel, în mod impetuos şi aprig a fost stigmatizată rătăcirea, erezia şi kakodoxia uzurpatei Patriarhii a Romei celei Vechi, care prin încălcarea adevărului, a respectului de sine şi a fidelităţii evanghelice, deşi până în veacul al XII-lea a numărat între Sinoadele Ecumenice, ca al VIII-lea, Sinodul întrunit în catedra Sanctităţii Voastre, între anii 879-880, din acele vremuri [veacul al XII-lea – n.tr.], din motive evident egoiste şi falsificate, pentru susţinerea concepţiei ei [a Patriarhiei – n.tr.] trufaşe despre suveranitatea ei universală şi pentru întărirea cezaro-papismului, „şi-a schimbat” punctul de vedere şi a numărat ca al VIII-lea Sinod Ecumenic pe cel tâlhăresc, din anul 870, care l-a caterisit pe Marele Fotie.

Cuvintele cu putere ale Sanctităţii Voastre:

„Aici, Patriarhul Fotie al Constantinopolului, Mărturisitorul, care a fost şi Profesor al acestei Universităţi, a înfipt crucea acestei Sfintei Mănăstiri, care avea să se arate în veacurile următoare, până în urmă cu doar exact patruzeci de ani, şi ca Mănăstire şi ca Şcoală, pepinieră de ucenicie şi educaţie bisericească, de perfecţionare a cadrelor şi propovăduitorilor Crucii şi Învierii lui Hristos şi de mărturisire a credinţei în El, după cum a fost şi viaţa lui personală şi mărturia lui însuşi: mărturisirea Credinţei Ortodoxe şi apărarea Ei împotriva ereziilor.

Crucea şi Învierea constituie trăirea Bisericii noastre Ortodoxe şi a adevăratului creştin, care e dator să se distingă prin morala Crucii şi Învierii [lui Hristos] în el.

Crucea este un semn de recunoaştere a lui Hristos şi a adevăratului creştin.

Această atmosferă de Cruce şi Înviere [stavro-anastasimă] se întâlneşte în Teologia Ortodoxă, care este empirică [bazată pe experienţă] prin crucificare şi nu meditativă sau moralistă.

În plus, această morală a Crucii-Învierii [stavro-anastasimă] este întâlnită în viaţa misteriologică [cu Sfintele Taine] şi în viaţa duhovnicească a Bisericii noastre: în cea misteriologică [tainică], dat fiind că Tainele se săvârşesc prin Harul lui Dumnezeu, care se oferă prin forma şi semnul crucii, prin care se transmite energia dumnezeiască, iar în viaţa duhovnicească, ca jertfă şi oferire, ca deşertare şi depăşire în Hristos a simţurilor şi a hainelor de piele ale stricăciunii şi mortalităţii.

Dumnezeiescul Fotie, a cărui mijocire şi solire le invocăm astăzi către Domnul cu multă mulţumire, a teologhisit cu o mentalitate a Crucii-Învierii [stavro-anastasimă]. Şi prin această teologie a trăit şi s-a nevoit ca Profesor şi ca Păstor.

Chiar dacă a înfruntat nedreptatea şi dispreţul, chiar dacă a gustat şi din oţet şi din fiere, a adormit mulţumindu-I şi slăvindu-L pe Dumnezeu.

În felul acesta, s-a arătat Dascăl cu cuvântul şi cu fapta, Păstor, care-şi jertfeşte viaţa pentru Marele Păstor şi pentru oile lui, consumându-se în fiecare zi întru slujirea în Hristos a poporului, învăţând cuvântul Adevărului.

Ca un ochi a-toată-lumea, dumnezeiescul Fotie dorea ca toţi oamenii „să vină la cunoştinţa adevărului” (I Timotei 2, 4). În acest scop a şi trimis misionari la popoarele nordice din Imperiul Bizantin, ca să-L propovăduiască pe Iisus Cel Răstignit şi Înviat şi să-L binevestească pe Hristos celor ce şedeau în întuneric şi în umbra morţii.

Acest bărbat inspirat şi genial s-a ostenit mult, ca toţi oamenii, care locuiesc pe suprafaţa a tot pământul, să cunoască Adevărul, Care este Hristos, şi să se bucure de bogăţia bunătăţii şi a iubirii Lui de oameni”.

Au fost desăvârşit zugrăvite şi justificate sfintele epitete atribuite de către Biserică Sfântului şi celui întocmai-cu-Apostolii, Mărturisitorului Fotie cel Mare, deoarece a fost într-adevăr „bastion de-Dumnezeu-întemeiat”, „lumină a Răsăritului” şi „frumuseţe a Părinţilor”.

Sanctitatea Voastră şi Preacinstite Stăpân,

Ca fiu al Întru-tot-respectabilei Voastre Sanctităţi, fiind primitor al binefacerilor Ei în mod deosebit şi excepţional, din adâncul inimii mele doresc să Vă încredinţez de desăvârşitul meu devotament, de dragostea mea filială şi de recunoştinţa pe viaţă, în virtutea cărora şi prinzând curaj din abundenta afecţiune părintească [ce Vă caracterizează], ca cel mai mic mesager al înţelepciunii şi neadormitei cumpătări pastorale a Sanctităţii Voastre, purced plin de respect să informez în chip smerit Întru-tot-respectabila Voastră Sanctitate asupra posibilităţii unice pe care o creează viitorul Mare Sinod Pan-Ortodox, ce se va întruni, pentru o reală cinstire a celui cu adevărat Mare Predecesor al Sanctităţii Voastre, Întocmai-cu-Apostolii şi Mărturisitor, Sfântul Fotie.

Prezentarea propunerii, chiar şi în mod excepţional, către Preasfintele Biserici Ortodoxe Autocefale, referitoare la acceptarea înscrierii în tematica viitorului Mare Sinod Pan-Ortodox, ce se va întruni, a recunoaşterii ca al VIII-lea Sinod Ecumenic a Sinodului întrunit între anii 879-880, în catedra Sanctităţii Voastre, va înscrie numele Întru-tot-respectabilei Voastre Sanctităţi încă mai strălucitor şi mai împodobit în analele Istoriei bisericeşti, dar şi în „Cartea vieţii”.

Cu siguranţă, este de prisos a aminti Sanctităţii Voastre, un teolog foarte profund, că Sinodul respectiv a fost cu adevărat Ecumenic, deoarece a fost convocat de către împărat, ca şi celelalte, a participat la El prin reprezentanţii săi ortodoxul Papă al Romei Ioan al VIII-lea, care a şi a acceptat hotărârile Lui, aşa cum demonstrează Patriarhul Dositei al Ierusalimului în „Tomul Bucuriei”, a recunoscut al VII-lea Sfânt Sinod Ecumenic şi prevederea canonică a Sfintelor Sinoade Ecumenice al II-lea şi al IV-lea asupra jurisdicţiei întru-tot-respectabilului Tron al Sanctităţii Voastre şi a Tronului Ortodox pe atunci al Romei celei Vechi şi a lepădat din Simbolul Credinţei erezia „filioque”.

Pentru aceasta, depunând respectiva propunere mă înclin cu sinceritate Sanctităţii Voastre ca un fiu al Ei, ştiind că mijlocirea Sfântului Vostru Predecesor şi rugăciunile tuturor Părinţilor purtători-de-Dumnezeu vor binecuvânta luminatul Patriarhat al Sanctităţii Voastre, iar asumarea în timpul acestuia a unei astfel de iniţiative iubitoare-de-Dumnezeu va veseli inimile tuturor copiilor Sanctităţii Voastre şi va folosi în multe feluri sufletele lor.

Sărutând Preacinstita Dreaptă a Sanctităţii Voastre şi cerând rugăciunile Voastre Patriarhale, rămân prea supus,

† SERAFIM de Pireu.