Document presinodal: Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană

Proiect de document pentru Sinodul pan-ortodox, aprobat de către Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale, la Chambésy, 21-28 ianuarie 2016 Publicat în conformitate cu o hotărâre a Sinaxei Întâistătătorilor

Biserica lui Hristos trăiește “în lume“, dar “nu este din aceasta lume” (Ioan 17,11 și 14-15). Biserica este semnul și imaginea Împărăției lui Dumnezeu în istorie, căci anunță o “făptură nouă” (II Corinteni 5, 17), “un cer nou și un pământ nou în care va locui dreptatea” (II Petru 3, 13), o lume în care Dumnezeu “va șterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere” (Apoc 21: 4-5)

Această așteptare este deja gustată și experiată mai dinainte în Biserică, prin excelență, de fiecare dată când este slujită Sfânta Euharistie și când se reunesc “în adunare” (I Cor 11, 17)  “fiii lui Dumnezeu cei împrăștiați” (Ioan 11, 52) într-un trup fără deosebire de rasă, sex, vârstă, origine socială sau orice altă formă de distincție, unde “nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască“(Galalateni 3, 28, Coloseni 3, 11), într-o lume de împăcare, pace și iubire.

Biserica a văzut, de asemenea, acestă pregustare a “noii creații”, a lumii  transformate, prin sfinții Săi care, prin asceză și virtuțile lor, au devenit deja în această viață imagini ale Împărăției lui Dumnezeu, arătând și încredințând astfel că așteptarea unei lumi de pace, dreptate și iubire nu este o utopie, ci “încredințarea celor nădăjduite” (Evrei 11: 1), care este posibilă cu harul lui Dumnezeu și lupta duhovnicească a omului. Continuu inspirată de așteptarea și pregustarea Împărăției lui Dumnezeu, Biserica nu rămâne indiferentă problemelor omului din  toate timpurile ci, dimpotrivă, ea împărtășește îngrijorarea și problemele lui vitale, încărcându-Se, precum Domnul, de durere și de rănile cauzate de răul ce lucrează în lume și, precum bunul Samaritean, “legându-i rănile sale, turnând pe ele untdelemn şi vin” (Luca 10,34)prin cuvânt de răbdare și mângâiere (Romani 15, 4; Evrei 13, 22) și prin iubire lucrătoare.Cuvântul Său în lume nu este de a denunța, a judeca sau a condamna lumea (cf. Ioan 3,17 și 12, 47), ci de a-i procura, ca un ghid, Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, nădejdea și certitudinea că răul, sub orice formă, nu are ultimul cuvânt în istorie și că nu trebuie sa i se lase să-și urmeze cursul.

Bazându-se pe aceste principii, și în ansamblu pe experiența și învățătura tradiției sale patristice, liturgice și ascetice, Biserica Ortodoxă împărtășește preocupările și neliniștile omului din timpul nostru, confruntat cu problemele existențiale care preocupă lumea modernă,dorind să contribuie la rezolvarea lor, pentru a oferi lumii pacea lui Dumnezeu, “care covârșește orice minte” (Filipeni 4: 7) reconcilierea și dragostea.

A. Valoarea persoanei umane

1. Sfințenia persoanei umane, care rezultă din creerea omului după chipul lui Dumnezeu și din misiunea sa în planul lui Dumnezeu pentru om și lume, a fost sursă de inspirație pentru Părinții Bisericii Ortodoxe, care s-au aplecat asupra  tainei iconomiei divine. Sfântul Grigorie Teologul subliniază în acest context, că Creatorul a pus omul pe pământ, ca o a doua lume, un macrocosmos într-un microcosmos, un alt înger, o ființă dublu creată [trup și suflet n.t.] pentru a I se închina, un stăpân al creației vizibile, un inițiat al lumii raționale, o făptură domnind peste celelalte ființe de pe pământ, (…) o ființă trăind în această lume și aspirând la o alta, întruchiparea tainei, apropiindu-se de Dumnezeu prin îndumnezeire (Grigorie Teologul, Oratio 45.7. PG 36, 632 AB). Creația își găsește fundamentul și scopul său în Întruparea Logosului lui Dumnezeu și îndumnezeirea omului. Hristos reînnoind întru Sine pe vechiul Adam (cf. Efeseni 2,15), “îndumnezeind această făptură, omul întreg, constituie începutul împlinirii nădejdii noastre” (Eusebiu, Demostr. Evang. 4, 14. PG 22, 289A). Această învățătură a Bisericii este sursa a toată râvna creștină pentru a salva demnitatea și măreția persoanei umane.

2. Pe această bază, este esențial de a promova în toate direcțiile colaborarea inter-creștină pentru a salva demnitatea persoanei umane și pacea, astfel încât eforturile pașnice ale tuturor creștinilor să câștige mai multă greutate și putere.

3. Recunoașterea comună a valorii eminente a persoanei umane poate servi ca premiză pentru colaborarea mai largă în acest domeniu. Bisericile Ortodoxe sunt chemate să contribuie la înțelegerea și cooperarea inter-religioasă și, prin acestea, la suprimarea oricăror manifestări de fanatism; prin care vor lucra pentru reconcilierea popoarelor și biruința celor bune, care sunt libertatea și pace în lume, în slujba omului, indiferent de rasă și religie. Se subînțelege că această colaborare exclude orice sincretism și orice încercare de a impune o religie altora.

4. Suntem convinși că, “împreună-lucrători cu Dumnezeu” (I Cor 3: 9), putem progresa în acestă lucrare, împreună cu toți oamenii de bună voință care se consacră căutării adevăratei păci pentru binele comunității umane, la nivel local, național și internațional. Această lucrare este o poruncă a lui Dumnezeu. (Mt 5: 9)

B. Libertate și responsabilitate

1. Darul libertății este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu pentru om, ca purtător concret al chipului lui Dumnezeu personal, precum și în calitate de membru al comuniunii de persoane reflectată prin har, prin unitatea omenirii, a vieții în Sfânta Treime și a comuniunii celor Trei Persoane. “Dumnezeu l-a creat la început pe om liber, și i-a dat liberul arbitru, cu singura restricție legea poruncii” (Grigorie Teologul, Oratio XIV, 25. PG 35, 892A). Libertatea îl face pe om capabil să progreseze la infinit către perfecțiunea spirituală, dar, în același timp, implică pericolul neascultării, riscul nesupunerii față de Dumnezeu și, prin urmare, al căderii, de unde consecințele tragice ale răului în lume.

2. Consecințele acestui rău sunt imperfecțiunile și lipsurile care fac parte din timpul nostru, cum ar fi secularizarea, violența, laxitatea morală, fenomene nesănătoase cauzate de flagelul drogurilor și a altor vicii [prezente] la o parte dintre tinerii contemporani, rasismul, recurgerea la înarmări, războaie și relele sociale cauzate de acestea, oprimarea grupurilor sociale, a comunităților religioase, a națiunilor întregi, inegalitățile sociale, limitarea drepturilor omului cu privire la libertatea conștiinței și a libertății religioase în special, dezinformarea și manipularea opiniei publice, mizeria economică, nedreptatea în distribuția bunurilor elementare pentru viață sau absența lor totală, foametea a milioane de oameni, deportările forțate ale populației sau comerțul de oameni, afluxul refugiaților, distrugerea mediului, utilizarea necontrolată a biotehnologiei genetice și biomedicinei la începutul, durata și sfârșitul vieții umane – toate acestea mențin angoasa infinită în care se zbate omenirea în zilele noastre.

3. Confruntați cu această situație, care a condus la degradarea conceptului de persoană umană, datoria Bisericii Ortodoxe constă astăzi de a afirma, prin predica sa, teologia sa, cultul său și activitatea pastorală, adevărul libertății în Hristos. “Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui. Iar conștiința, zic, nu a ta însuti, ci a altuia. Căci de ce libertatea mea să fie judecată de o altă conştiinţă?“(I Cor. 10, 23-24;10, 29). Libertate fără responsabilitate și fără iubire în cele din urmă duce la pierderea libertății.

C. Pace și Dreptatea

1. Biserica Ortodoxă recunoaște și subliniază diacronic locul central al păcii și dreptății în viața umană. Chiar revelația în Hristos este caracterizată ca Evanghelia păcii (Efeseni 6: 15), căci Hristos făcând pace “prin sângele crucii Sale” (Coloseni 1, 20), “venind, a binevestit pace, vouă celor de departe şi pace celor de aproape” (Efeseni 2, 17). “El este pacea noastră” (Efeseni 2, 14) “care covârșește orice minte” (Filipeni 4: 7) este, după cum Hristos însuși a spus Apostolilor Săi înainte de Patimile Sale, mult mai cuprinzătoare și esențială decât cea promisă de lume: “Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27). Căci pacea lui Hristos este fructul copt al recapitulării tuturor lucrurilor întru El; al demnității și al măreției persoanei umane ca chip a lui Dumnezeu; a manifestării unității organice a neamului omenesc și a lumii în Hristos; universalitatea în trupul lui Hristos al idealurilor de pace, libertate și dreptate socială; și, în final rodnicia iubirii creștine între oameni și [între] popoare. Adevărata pace este rodul biruinței pe pământ a tuturor acestor idealuri creștine. Este pacea care vine de Sus, pe care Biserica Ortodoxă o cheamă în rugăciunile sale zilnice, cerând-o de la Dumnezeu Care pe toate le poate și Care împlinește rugăciunile celor ce vin la El cu credință.

2. Cele de mai sus arată în mod clar de ce Biserica, ca trup al lui Hristos (I Cor 12: 27), se roagă întotdeauna pentru pacea lumii întregi, care, după Sfântul Clement al Alexandriei, este sinonimă cu dreptatea (Stromata 4, 25. PG 8 1369B-72A). Sfântul Vasile cel Mare adaugă: “Nu pot să fiu convins că sunt demn de a fi numit rob al lui Iisus Hristos,dacă nu sunt în stare să iubesc pe ceilalți și să trăiesc în pace cu toată lumea – cel puțin atât cât depinde de mine” (Ep. 203, 1. PG 32, 737B). Aceasta este, după cum același Sfânt Părinte menționează, atât de firesc pentru creștin încât am putea spune că nu există nimic mai specific creștin decât a lucra în favoarea păcii (Epist. 114 PG 32, 528B ). Pacea lui Hristos este forța tainică care provine din împăcarea omului cu Tatăl Său ceresc, prin bunăvoința lui Iisus Care lucrează toate în toți, creează o pace de nedescris predestinata de la începutul secolelor, ne împacă cu El însuși și, prin El însuși, cu Tatăl (Dionisie Areopagitul, De nom. Div.. 11 5. PG 3, 953AB).

3. Trebuie să subliniem ca în același timp darurile spirituale ale păcii și dreptății depind de asemenea de împreună-lucrarea oamenilor. Duhul Sfânt dă darurile duhovnicești, atunci când omul caută în pocăință pacea și dreptatea lui Dumnezeu. Aceste daruri de pace și dreptate se realizează acolo unde creștinii stăruie în credință, iubire și nădejde în Iisus Hristos, Domnul nostru (cf. I Tesaloniceni 1: 3).

4. Păcatul este o boală spirituală ale cărei simptome vizibile sunt conflictele, discordia, crimele și războaiele cu consecințele lor tragice. Biserica încearcă să vindece nu numai simptomele vizibile ale acestei boli, dar, de asemenea, boala însăși, păcatul.

5. În același timp, Biserica Ortodoxă consideră că este de datoria ei să încurajeze tot ceea ce este cu adevărat în slujba păcii (cf. Rom 14: 19) și care deschide calea spre dreptate, fraternitate, adevărata libertate și dragoste reciprocă a tuturor fiilor unui singur Tatăl ceresc, precum și a tuturor popoarelor care alcătuiesc familia omenirii. Ea compătimește pe toți cei care, în diferite părți ale lumii sunt lipsiți de binele păcii și al dreptății.

D. Pacea și prevenirea războiului

1. Biserica lui Hristos condamnă în general războiul, pentru că Ea-l vede ca urmare a răului și păcatului în lume; “De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?” (Iacov 4,1). Fiecare război este o amenințare distructivă împotriva creației și a vieții. În special, în cazul războaielor cu arme de distrugere în masă, consecințele ar fi înfricoșătoare, nu numai pentru că acestea provoacă moartea a nenumărate ființe umane, dar și pentru că, în plus, viața supraviețuitorilor ar deveni insuportabilă. Boli incurabile vor aparea, mutații genetice și alte rele vor fi provocate, care vor afecta in mod grav generațiile viitoare. Nu doar armamentul nuclear este foarte periculos, ci și armamentul chimic și biologic, precum și orice formă de armament care creează o iluzie de supremație și dominație asupra lumii înconjurătoare. Acest tip de armament întreține un climat de frică și lipsă de încredere și devine cauza unei noi curse a înarmărilor.

2. Biserica lui Hristos, considerând, în principal, războiul ca o consecință a răului și a păcatului în lume, încurajează fiecare inițiativă și fiecare efort pentru evitarea sau prevenirea războiul, prin dialog și orice alte mijloace adecvate. Dacă războiul devine inevitabil, Biserica continuă să se roage și să aibă grijă pastorală de fiii Săi care sunt implicați în conflicte militare pentru a apăra viața și libertatea lor, făcând tot felul de eforturi pentru restabilirea păcii cât mai repede.

3. Biserica Ortodoxă condamnă în mod ferm orice fel de conflict și de război, motivate de fanatism derivate din principii religioase. Tendința fără încetare de creștere a măririi represiunilor și persecuțiilor creștinilor și a altor comunități datorită credinței lor, în Orientul Mijlociu și în alte părți, precum și dezrădăcinarea creștinismului din leagănul sau istoric, ridică îngrijorări profunde. Astfel sunt amenințate relațiile interconfesionale și interetnice existente, în același timp ce mulți creștini sunt obligați să părăsească țările lor.Ortodocșii din lumea întreagă compătimesc frații lor creștini și toți ceilalți care sunt persecutați în această regiune, și de fac apel pentru a găsi o soluție echitabilă și permanentă a problemelor din regiune.

Biserica Ortodoxă condamnă, de asemenea, războaiele provocate de naționalism și cele cauzate de purificarea etnică, a schimbărilor de frontiere de stat și ocuparea teritoriilor.

E. Biserica Ortodoxă în fața discriminărilor

1. Domnul, “rege al păcii” (Evrei 7: 2-3), dezaprobă violență și nedreptatea ( cf. Ps 10: 5), condamnă comportamentul inuman față de aproapele (cf. Mc 25[?], 41- 46 și Iacov 2: 15-16). În Împărăția Lui – imaginea și prezența acesteia în lume este Biserica – nu este loc nici pentru ură între națiuni, nici pentru dușmănie și intoleranță de orice fel (cf. Es 11: 6 și Romani 12: 10).

2. Poziția Bisericii Ortodoxe cu privire la acest aspect este destul de clară: Biserica Ortodoxă crede că Dumnezeu a creat de la un om “tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului” (Fapte 17, 26) și că în Hristos “nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi“(Gal 3, 28). La întrebarea “cine este aproapele meu?” Hristos a răspuns în parabola bunului Samaritean (Luca 10: 25-37). Ne-a învățat astfel să înlăturam orice barieră de dușmănie și prejudecată. Biserica Ortodoxă mărturisește că fiecare ființă umană – indiferent de culoare, religie, rasă, sex, naționalitate și limbă – este creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și, prin urmare, este astfel un membru, cu parte egală, al comunității umane. Potrivit cu credința sa, Biserica respinge discriminarea sub formele enumerate mai sus, care implică o distincție în demnitate între oameni.

3. Biserica, respectând principiile drepturilor omului și egalitatea tratării oamenilor, are în vedere punerea în aplicare a acestor principii în lumina doctrinei sale cu privire la Taine, familie, locul bărbatului și al femeii în Biserică și valorile Tradiției bisericești, în general. Biserica își rezervă dreptul de a purta și a da mărturia învățăturii sale în spațiul public.

F. Misiunea Bisericii Ortodoxe ca mărturie a iubirii în Diaconia

1. Îndeplinind misiunea sa de mântuire în lume, Biserica Ortodoxă are grija în mod activ de toți cei care au nevoie de ajutor, cei flămânzi, cei nevoiași, bolnavi, persoanele cu handicap, în vârstă, asuprite, răpite, prizonieri, fără adăpost, orfani, victime ale catastrofelor și conflictelor armate, ale traficului de ființe umane și forme moderne de sclavie. Eforturile Bisericii Ortodoxe de a depăși sărăcia extremă și nedreptatea socială sunt o expresie a credinței sale și o slujire pentru Domnul Însuși, care se identifică cu toți oamenii, și mai ales cu cei nevoiași “întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). Biserica poate coopera cu toate instituțiile sociale în toată diversitatea ministeriului său social.

2. Antagonismele și ostilitățile care stăpânesc în lume generează, de asemenea, nedreptate și inegalitate în participarea oamenilor și națiunilor la bunurile Creației divine. Ele lipsesc milioane de oameni de bunuri de primă necesitate și conduc la sărăcirea personalității umane. Provoacă migrații masive de populație, fac să se nască conflicte etnice, religioase și sociale care amenință coeziunea internă a societăților.

3. Biserica nu poate rămâne indiferentă proceselor economice care influențează de manieră negativă întreaga umanitate. Ea insistă asupra necesității nu numai de a construi economia pe principii morale, dar, de asemenea, de a servi în mod activ omul prin ele, urmând învățătura apostolului Pavel, “ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua” (Faptele Apostolilor 20: 35). Sfântul Vasile cel Mare a scris că “scopul pe care fiecare ar trebui să-l aibe în activitatea lui este de a ajuta pe cei nevoiași și nu să se ocupe de propriile nevoi” (Sfântul Vasile cel Mare, Regulile Mari, 42. PG 31, 1025 A).

4. Decalajul dintre bogați și săraci se adâncește dramatic ca urmare a crizei economice, care este de obicei rezultatul unei speculații galopante a reprezentanților cercurilor financiare, concentrării bogăției în mâinile unui mic număr de persoane și o activitate economică deformată, care, fiind lipsită de dreptate și de sensibilitate umană, nu servește în cele din urmă la satisfacerea nevoilor adevărate ale umanității. O economie durabilă este o economie care combină eficiența cu dreptatea și solidaritatea socială.

5. În aceste condiții tragice, se poate înțelege imensa responsabilitatea a Bisericii în lupta împotriva foametei și a oricărui formă de sărăcie ce constituie plăgi în lume. Acest fenomen din timpurile noastre, în care țările trăiesc într-un sistem economic globalizat, dezvăluie o gravă criză de identitate a lumii moderne. Foamea nu pune doar în pericol darul divin al vieții în rândul popoarelor întregi, dar afectează, de asemenea, demnitatea eminentă a persoanei umane, și, prin urmare, jignitoare pentru Dumnezeu însuși. Din acest motiv, dacă grija față de propria noastre alimentație este o problemă materială, grija față de hrana aproapelui nostru este un subiect spiritual (Iacov 2: 14-18). Prin urmare, este o datorie pentru toate Bisericile Ortodoxe să dea dovadă de solidaritate și să organizeze în mod eficient ajutorul lor pentru frații nevoiași.

6. Sfânta Biserică a lui Hristos în trupul sau universal, care include în sânul sau multe popoare, subliniază principiul solidarității umane și aprobă colaborarea largă a popoarelor și a statelor pentru rezolvarea pașnică a conflictelor.

7. Impunerea în creștere pentru omenire a unui stil de viață din ce în ce mai consumerist, lipsit de orice sprijin pe valorile morale creștine, suscită preocuparea Bisericii. În acest sens, consumerismul combinat cu globalizarea secularizantă tinde să aducă oamenii la pierderea rădăcinilor lor spirituale, a  memoriei lor istorice și la uitarea tradițiilor.

8. Mass-media cade adeseori sub controlul ideologiei globalismului liberal și devine promotoarea ideologiei de consum și a imoralității. Cazurile de tratament lipsit de respect, sau chiar de hulă, a valorilor religioase, provoacă discordie și revolte  în societate, suscitând o îngrijorare particulară. Biserica avertizează credincioșii săi de pericolul manipulării conștiințelor prin intermediul mass-media, utilizarea lor nu pentru apropierea oamenilor și popoarelor, ci pentru manipularea lor.

9. Biserica se confruntă din ce în ce mai mult în răspândirea doctrinei sale și îndeplinirea misiunii sale mântuitoare pentru umanitate, cu manifestări ale ideologiei de secularizare. Biserica lui Hristos în lume este invitată să-și exprime și să evidențieze mărturia sa profetică în lume, sprijinindu-se pe experiența credinței și amintind oamenilor, în acest fel, misiunea sa reală, “proclamând” Împărăția lui Dumnezeu și cultivând conștiința unității turmei Sale. Astfel, largi perspective se deschid înaintea ei, pentru că este ca un element esențial al învățăturii sale ecleziologice ca ea să prezinte lumii împărțite comuniunea și unitatea euharistică.

10. Voința unei creșteri constante a bunăstării și a consumerismului implică în mod inevitabil o utilizare disproporționată a resurselor naturale și epuizarea resurselor naturale. Lumea creată de Dumnezeu pentru ca omul “s-o lucreze şi s-o păzească” (cf. Gen 2, 15), suferă consecințele păcatului uman, “Căci făptura a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o – cu nădejde, Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum.“(Romani 8: 20-22). Criza ecologică actuală este legată de schimbările climatice și de încălzirea globală,  și fac imperativă datoria Bisericii de a contribui prin modalitățile spirituale de care dispune, pentru a proteja creația lui Dumnezeu împotriva faptelor din lăcomie umană.

Lăcomia de a satisface nevoile materiale duce la sărăcirea spirituală a omului și distrugerea mediului. Noi nu trebuie să uităm că bogăția naturală a pământului nu este proprietatea omului, ci a Creatorului: “Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea.“(Psalmul 23, 1). Astfel, Biserica Ortodoxă subliniază necesitatea de a proteja creația lui Dumnezeu cultivând simțul responsabilității față de mediul înconjurător, care este un dar al lui Dumnezeu, descoperind valorile virtuților de abstinentă și moderație. Trebuie să ne amintim că sunt nu numai generațiile actuale dar, de asemeni, și cele viitoare, care au dreptul la resursele naturale pe care ni le-a dat Creatorul.

11. Pentru Biserica Ortodoxă, capacitatea de a studia științific lumea constituie un dar al lui Dumnezeu pentru om. Dar, în același timp, Biserica subliniază pericolele ce se pot ascunde în utilizarea unor progrese științifice. Biserica consideră că omul de știință este liber nu numai să facă cercetare, dar și pentru a pune capăt, atunci când principiile creștine și umane sunt încălcate. (Sf. Pavel, “Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (1 Corinteni 6:12) și Sf. Grigorie Teologul: “Binele nu mai este bine dacă mijloacele sunt rele” (Op. Teolog. I, 4. PG 36, 16 C). Acest punct de vedere al Bisericii apare pentru diferite probleme indispensabil pentru a defini în mod corect libertatea și pentru a scoate în valoare roadele științei, pentru care se anticipează succese în aproape toate domeniile, în particular al biologiei, care nu este lipsit de pericole. Subliniem în același timp caracterul incontestabil sfânt al vieții umane de la concepția omului până la moartea sa naturală.

12. Remarcăm în ultimii ani dezvoltarea rapidă a bioștiintelor și a biotehnologiilor care sunt legate între ele, cu numeroase realizări, dintre care foarte multe sunt considerate benefice pentru oameni, în timp ce altele provoacă dileme de natură morală sau trebuie să fie respinse. Biserica Ortodoxă afirmă că omul nu este pur și simplu o reuniune de celule, țesuturi și organe, și nu este determinat în mod unic doar de factori biologici. Omul este creat după chipul lui Dumnezeu (Gen 1, 27) și trebuie să fie tratat cu respectul cuvenit. Recunoașterea acestui principiu fundamental duce la concluzia că, atâta în cercetarea științifică cât și în aplicarea practică a noilor descoperiri și invenții, trebuie să fie salvat dreptul absolut al oricărei persoane de a fi tratată cu respect în fiecare etapă a vieții sale, cât și voia lui Dumnezeu, așa cum se descoperă în creație. Cercetare trebuie să țină seama de principiile morale și spirituale ale vieții și de valorile și tradițiile creștine. Trebuie să fie arătat, de asemenea, respectul indispensabil pentru întreaga creație a lui Dumnezeu, atât în timpul utilizării acesteia de către om, cât și în timpul cercetării, urmând porunca pe care Dumnezeu i-a dat-o (vezi Geneza 2:15).

13. În aceste vremuri de secularizare, vedem în mod particular apărând necesitatea de a înălța importanța sfințeniei vieții, în optica crizei spirituale ce caracterizează civilizația modernă.Confuzia între libertate și imoralitate a dus la creșterea criminalității, distrugerea și profanarea altarelor și la pierderea respectului pentru libertatea aproapelui și pentru sfințenia vieții. Tradiția ortodoxă formându-se prin experiența practică a adevărurilor creștine, este purtătoare de spiritualitate și de moralitate ascetică, care trebuiesc proslăvite și promovate în special în zilele noastre.

14. Grija pastorală deosebită a Bisericii pentru tineri și copii continuă fără slăbire, având ca scop educația lor în Hristos. Prelungirea responsabilității pastorale a Bisericii la instituția sfântă a familiei este de la sine înțeleasă, pentru că ea este întotdeauna și în mod necesar bazată pe sfințenia Tainei căsătoriei creștine, ca unirea dintre un bărbat și o femeie, care reprezintă unirea lui Hristos și a Bisericii Sale (Efeseni 5, 32). Acest lucru este în mod particular de actualitate, în fața încercărilor de legalizare în unele țări, și de justificare teologică în unele comunități creștine, a formelor de conviețuire care contrazic tradiția și doctrina creștină.

15. În timpurile moderne, la fel ca în toate timpurile, vocea profetică și pastorală a Bisericii se adresează inimii omului, și îndeamnă cu apostolul Pavel, să adopte și să trăiască toate “câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun“(Filipeni 4,7[4, 8 n.t.]), iubirea jertfitoare a Domnului său răstignit, singura cale spre o lume de pace, dreptate, libertate și dragoste între oameni și popoare.

Traducere Roman Ortodox in Franta dupa textul in franceza: La mission de l’Église orthodoxe dans le monde contemporain