PS Longhin Jar: Ierarhii semnatari în Creta vor merge în iad cu ereziile lor. Cuvânt de îmbărbătare pentru cei care luptă!

Este corecta afirmatia din Comunicatul Patriarhiei Romane anume ca numai un alt Sinod poate corecta un Sinod care ar avea anumite greseli greseli(erezii)?

Toata istoria Bisericii contrazice acest lucru. Cunoastem luptele date impotriva iconomahilor inainte de Sinodul VII Ecumenic, la fel cand Nestorie isi impunea erezia, nimeni nu a asteptat un Sinod, ci s-au ingradit si au respins erezia lui Nestorie(vedeti cartea Strajerii Ortodoxiei- autor Papadakis- Manastirea Grigoriu, Sf Munte). La fel inainte de fiecare Sinod Ecumenic, crestinii au luptat impotriva, nu l-au acceptat, s-au ingradit, au intrerupt pomenirea, au marturisit, au fugit, au protestat. Nu a venit nici un sind in chip magic, din Cer, care sa corecteze un Sinod eretic precedent.
Intotdeauna un Sinod a fost receptat de popor cu delicatete si firesc daca era ortodox. Asa cum afirma Comunicatul Sfintei Epistasii a Muntelui Athos, ultimul criteriu al credintei e poporul dreptcredincios, pleroma Bisericii nu Sinodul. Sinodul doar certifica credinta deja existenta a Bisericii si condamna erezia. La Creta avem o fortare, si asa cum stim orice fortare e sortita esecului. Crestinii ortodocsi cu sensibilitate dogmatica niciodata nu vor accepta asa ceva, oricat s-ar da unii peste cap. Nu vor face decat sa ramana in istorie ca Vekos, Kaleka, Nestorie, etc. Iar cei prigoniti vor ramane ca Marturisitori ai Credintei castigand Imparatia Cerurilor.
Cei care sustin intreruperea pomenirii au ca baza ideea ca „Sinodul” din Kolimbari este eretic, promovand erezia. Asa este? Care este erezia acestei intruniri?
Eu cred ca limbajul schizofrenic si consacrarea dialogului schiop si distructiv pentru Biserica Ortodoxa (care se poate demonstra foarte usor) prin CMB reprezinta o parere diferita fata de Ortodoxie, adica erezie. Biserica ” extra muros” dar si teoriile umaniste promovade de Creta sunt „pareri diferite” adica erezii. Insasi neclaritatea limbajului face ca aceste texte sa fie respinse de pleroma, chiar inainte de respingerea oficiala a unui Sinod cu adevarat Ecumenic. Pleroma respinge erezia ca pe un corp strain, pentru ca simte ca nu e de la Hristos. Nu asteptam in mod magic un Sinod magic care sa-l corecteze, sa-l repare, ci constiinta ortodoxa duce la dezaprobarea lui Sinodala in timp. Erezia consta tocmai in duhul ecumenist si raportul gresit cu eterodocsii bazat pe minimalismul dogmatic, teoria ramurilor, teoria bisericilor nedepline, etc.
Chestiunea cu Sinodul infailibil ca e Sinod si ca numai un Sinod poate judeca un Sinod este papism si clericalism.
Daca eram intr-un sistem magic, asa era, dar nu suntem ci suntem in Biserica vie a lui Hristos, in care fiecare madular al Ei respinge cangrena. Respingerea impreuna a cangrenei duce la acel Sinod care indrepta lucrurile. Pana atunci ne luam libertatea de a ne ingradi de cangrena prin respingerea Cretei de catre fiecare membru al Bisericii in parte, fie ca e mirean sau preot sau episcop sau Sinod Local(cazul Bulgariei si al Georgiei)

preot Matei Vulcanescu
Parohia „Panaghia Odighitria”
Mitropolia Pireului

AXIOS! Vrednic este Episcopul Longhin, părintele nostru! Să ia aminte slugile vândute, un episcop al lui Hristos nu se teme de voi, arhierei vânduți și eretici! Biserica lui Hristos, nici porțile iadului nu o vor birui chiar dacă turma este mică!

Oraru satanist Miercuri, 18 ianuarie, ora 17.00Biserica Evanghelică Lutherană Germană, str. Luterană, nr. 2(Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Romano-Catolică)Joi, 19 ianuarie, ora 17.00Biserica Sfântul Silvestru din Bucureşti (Biserica Ortodoxă Română)(Cuvântul de învăţătură este ţinut de Biserica Reformată Calvină)Vineri, 20 ianuarie, ora 17.00Biserica Anglicană(Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Luterană Maghiară)Sâmbătă, 21 ianuarie, ora 17.00Biserica Reformată Calvină, str. Luterană, nr. 13 bis(Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Armeană)Duminică, 22 ianuarieRugăciuni în toate Bisericile Luni, 23 ianuarieCatedrala Episcopală Armeană, str. Carol I, nr. 43(Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Ortodoxă Românâ)Marţi, 24 ianuarieCatedrala Episcopală Greco-Catolică, str. Polonă, nr 50(Cuvântul de învăţătură este ţinut de Biserica Evanghelică Lutherană Germană)Miercuri, 25 ianuarieCatedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif”, str. G-ral Berthelot, nr. 17(Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Greco-catolică)http://www.aidrom.ro/proiecte/saptamana-de-rugaciune-ecumenica/

” Deoarece nu ia în seamă existenţa obiectivă a tăriei menţionate în Sfânta Scriptură, existenţă dovedită atât de rotirea stelelor şi constelaţiilor pe cer cât şi de prezenţa, chiar în timpul zilei, a întunericului din straturile superioare ale văzduhului, întuneric pe care Soarele nu reuşeşte să-l destrame, astronomia modernă de factură heliocentrică consideră implicit că întunericul este existent din veşnicie în mod independent de lumină, neavând o cauză anume.

După cum am aflat de la Sfântul Efrem Sirul şi am postulat în astronomia noastră geocentrică scripturistică, noi credem că întunericul poate exista numai prin interpunerea în calea luminii a unui obiect creat de către Dumnezeu cu o anume opacitate, iar întunericul existent chiar şi în timpul zilei în partea superioară a văzduhului este creat de interpunerea cerului-tărie în calea luminii unui cer superior luminos pe care l-am numit Cerul Cerurilor, cer a cărui existenţă este la rându-i şi ea ignorată de astronomia modernă local heliocentrică şi în general acentrică de astăzi. Avem de-a face aici cu două principii care se exclud reciproc, pe baza cărora se clădesc două modele de univers contrare unul altuia care, la rândul lor, conduc la două filosofii de viaţă opuse una celeilalte.

Astronomia heliocentrică şi apoi cea acentrică fundamentată pe ipoteza Big Bang ne conduc mintea spre a gândi un univers aflat în expansiune într-un întuneric infinit existent din veşnicie, întuneric echivalat cu nimicul. O sămânţă de materie de dimensiuni infinit mici ajunge printr-o explozie de dimensiuni cosmice să devină un univers de dimensiuni infinit mari care se gonflează într-un întuneric atotcuprinzător. Explozia este însoţită de o lumină care cu timpul va fi ori dispersată, ori concentrată în interiorul acestui întuneric până ce, fie că îşi va continua expansiunea la infinit, fie că va reveni prin implozie la dimensiunea infinit mică originară, se va stinge. În astronomia modernă, întunericul veşnic urmează să înghită şi să biruie o lumină creată temporar de stelele care, asemenea Soarelui, se nasc, cresc şi mor fie prin dezintegrare, fie prin colaps gravitaţional în găuri negre. O astfel de astronomie, deşi presupune că universul este aproape infinit şi înţesat cu miliarde şi miliarde de sisteme solare şi planete, postulează şi un cumul infinit de mare de condiţii favorabile care, iată că s-au întâmplat tocmai în sistemul nostru solar şi, chipurile, în mod cert în vreun alt loc, dar încă nu se ştie pe unde, şi susţine că viaţa şi noi oamenii suntem apariţii cu totul întâmplătoare şi târzii, în orice caz fără nici un scop şi nici o misiune asociate apriori fiinţei noastre. Oricum, nu trebuie să ne gândim la veşnicia vieţii, şi – de ce nu?- şi a noastră ca oameni, de vreme ce, în caz că nu ne exterminăm, urmează să pierim cu toţii în mod obiectiv în vreun univers rece şi întunecat din fier sau în vreun cataclism cosmic universal de tip Big Crunch, inversul Big Bang-ului în care, chipurile, ne-am avea obârşia, căci toţi savanţii de astăzi ne aruncă în faţă sintagma că „suntem pulbere de stele”.

Astronomia geocentrică de factură scripturistică pe care o elaborăm susţine exact contrariul a ceea ce afirmă astronomia modernă de factură heliocentrică. Nu întunericul este cel care există din veşnicie, ci lumina necreată în care se află Dumnezeu Atotcuprinzătorul, Atotputernicul, Atotcreatorul, Atotştiutorul, Atotînţeleptul şi desăvârşit Iubitorul. Universul astronomiei geocentrice scripturistice nu se umflă, nici nu se dezumflă în întuneric, ci este un univers finit care se menţine nealterat în timp, înconjurat de lumina necreată care-L caracterizează pe Dumnezeu. Nimic nu este la voia întâmplării în acest univers celesto-teluric geocentric şi geostatic creat de către Dumnezeu dintr-o dată din nimic; totul este ordonat, gândit şi prevăzut de către El pentru ca fiinţa cea mai de preţ a creaţiei Sale, omul, să-şi iubească Creatorul şi să se îndumnezeiască urmându-I poruncile prin propria sa voinţă liberă. Într-un astfel de univers iubirea lui Dumnezeu pentru om înlătură orice cataclism cosmic atâta vreme cât omul se află prin liberul său arbitru în legătură de iubire reciprocă cu Dumnezeu şi are voinţa să devină el însuşi dumnezeu şi fiu al lui Dumnezeu prin înfiere. Toate celelalte făpturi create de Dumnezeu, de la plante şi animale la îngeri, luminători şi stele, nu reprezintă altceva decât creaturi în care se află întipărite ca o pecete raţionalitatea şi înţelepciunea Lui, ca semne menite să-l călăuzească pe om pe drumul virtuţii şi al îndumnezeirii sale prin asumarea liberă a iubirii faţă de Ziditor. O asumare atât în chip direct, prin iubirea faţă de Dumnezeu Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, reflectată în iubirea faţă de Dumnezeu-Fiul, Cel care S-a făcut şi Dumnezeu-Omul, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cât şi în chip indirect prin iubirea faţă de semeni şi faţă de întreaga creaţie. Tocmai pentru ca să ne putem asuma cât mai uşor în mod liber această iubire pentru Dumnezeu, iubire care este singura călăuză spre îndumnezeirea pentru care am fost creaţi şi pe care avem misiunea să o dobândim, Domnul ne-a pus pe un Pământ aflat nemişcat în centrul creaţiei Sale. Nu suntem nişte gâze întâmplătoare într-un univers întâmplător, fără nici un scop şi fără nici o misiune, aşa cum lasă să se întrevadă astronomia actuală, ci suntem stăpâni încoronaţi de către Dumnezeu ai universului creat de El pentru noi. Suntem puşi de Dumnezeu în locul cel mai de cinste, Pământul aflat în centrul universului, şi tot universul se roteşte în jurul nostru pentru noi. În calitate de oameni, suntem cea mai de cinste făptură a creaţiei, creaţie care a fost făcută de Dumnezeu de dragul nostru şi pentru noi, şi acesta este cel mai întemeiat motiv pentru care trebuie să fim respectaţi şi nu manipulaţi şi prostiţi prin învăţături eretice precum astronomia acentrică de astăzi care desfiinţează tăria, creaţie specială a lui Dumnezeu revelată şi descrisă de Sfânta Scriptură, creaţie specială pentru care Ziditorul a alocat o întreagă zi din Hexaemeron tocmai pentru a o pune în evidenţă, ca noi să credem şi să ştim că există. Astronomia acentrică de astăzi ne aruncă din lumina adevărată şi de pe Pământul unic şi grandios din centrul universului în care ne aflăm atât fizic cât şi spiritual, pe un fir de praf aflat nu se ştie pe unde, oricum în închisoarea întunericului veşnic.

Tărie creată din ape, versus vid întunecos. Lumină suverană în faţa căreia se interpune tăria care creează întuneric, versus întuneric suveran necreat şi ridicat la rang de dumnezeu. Ordine desăvărşită, echilibru, staţionaritate şi raţionalitate împreună cu scop precis şi misiune clară de îndeplinit pentru om, versus explozie, schimbare neîncetată, dezordine, întâmplare, lipsă de orice scop şi de orice răspundere, acestea sunt bornele de pe drumurile total opuse pe care ne călăuzesc cele două tipuri de astronomii.
În astronomia noastră geocentrică, luminătorii şi stelele sunt creaturi ale lui Dumnezeu, susţinute, începând de la crearea lor, nu de legi intrinseci ale unei materii oarbe, ci de pronia lui Dumnezeu, pentru a lumina Pământul şi a ne oferi nouă, oamenilor, semnele necesare pentru realizarea unui calendar după care să ne conducem viaţa conform scopului dorit de Dumnezeu pentru noi, acela al mântuirii şi al vieţuirii noastre veşnice împreună cu El în Împărăţia Sa.

În astronomia modernă, luminătorii şi stelele fac parte din întâmplătoare sisteme solare create întâmplător din explozia întâmplătoare zisă Big Bang prin gravitaţia materiei. O materie care crapă oricum, care a apărut şi se va pierde în întuneric. Crapă fie înghiţită de altă materie, fie de prea mare ghiftuire cu materie. De vreme ce această astronomie postulează că timpul nostru de viaţă ca pământeni aflaţi pe un fir de praf, într-un univers plin de cataclisme cosmice şi în continuă schimbare, e scurt şi nu aparţine veşniciei, ci se pierde prin ”intrarea noastră în nefiinţă”, o nefiinţă în care, în mod paradoxal, numai întunericul are fiinţă din veci, suntem scutiţi de orice responsabilitate pentru veşnicie şi pentru viaţa efemeră pe care o trăim. În universul astronomiei moderne de astăzi, de vreme ce moartea noastră nu se petrece ca urmare a poruncii lui Dumnezeu şi nu este relativă ca urmare a învierii Domnului, înviere care va atrage şi învierea noastră pentru veşnicie aşa cum ne arată Scriptura, corijarea noastră în faţa veşniciei prin înviere nu mai este necesară. În universul astronomiei moderne de astăzi ne-am trezit în existenţă din cauza unei evoluţii întâmplătoare a întâmplătoarei materii, puteam avea şi coarne, nu avem nici un scop şi vom muri ca proştii oricum. De ce să nu ne facem de cap într-un asemenea univers? Ce nevoie mai avem să ne respectăm semenul, când viaţa e scurtă şi ne-ar fi mai bine să o trăim din plin, lipsiţi de orice responsabilitate, ba chiar călcând peste cadavrul semenului dacă ”interesul” nostru o cere, de vreme ce întunericul izbăvitor al ”nefiinţei”, întuneric în care astronomia modernă de azi ne obligă încă de pe băncile şcolii să credem, va şterge orice urmă a ticăloşiei noastre? Ce nevoie mai avem noi să iasă la lumină toate răutăţile noastre când, iată, avem în întuneric un aliat de nădejde?
Desigur, astfel de întrebări şi de răspunsuri mincinoase nu reprezintă decât nişte ispite venite parcă prin gura lui Satan. Ceea ce ne deranjează pe noi, în calitate de creştini, este tocmai faptul că, fără să le spună în mod explicit, astronomia acentrică modernă nu numai că ni le sugerează încă din copliărie, conturându-ne o astfel de ”filozofie”, ba chiar ne-o inoculează în suflet fără ca nimeni să se mai opună. Ne-o inoculează fără greş prin această tactică diabolică a guvernelor lumii de astăzi de a ne ”instrui” încă de mici în ”adevăruri indubitabile” pe care, iată, savanţii lumii le-au descoperit recent în mod cât se poate de ”ştiinţific”. Astfel am ajuns să vorbim cu nonşalanţă despre distanţe de ordinul a sute, mii şi milioane de ani lumină la care ”ultraperfecţionatele” telescoape Hubble sau Kepler au descoperit în nu ştim ce sistem solar nu ştim ce planetă care ar putea avea condiţii de viaţă, fără să ne treacă nici măcar o clipă prin minte faptul că, dacă ar fi ajuns cu adevărat pe Lună, misiunile Apollo ar fi putut, fără nici un fel de problemă, să lase acolo un artefact vizibil, sau care să poată produce efecte vizibile cu ochiul liber de către orice om de pe Pământ, de vreme ce aceleaşi astronomii declară că se pot vedea pe Lună, cu o lunetă optică perfecţionată, detalii aflate la 200 de metri distanţă unul de altul.
Virusaţi de ”învăţăturile” astronomice de astăzi nu mai putem crede că există un Dumnezeu cu o inteligenţă mai mare ca a noastră, Care prin iubirea Lui pentru noi a avut puterea să creeze dintr-o dată Cerul şi Pământul cu vreo 7500 de ani în urmă şi apoi, după încă cinci zile, şi pe noi; în schimb credem fără probleme absurdităţi precum aceea că materia pe care o vedem exista toată concentrată într-un spaţiu infinitezimal, cu mult mai mic decât cel al unui vârf de ac, şi a avut puterea de a ocupa prin explozie tot spaţiul pe care-l vedem, autoorganizându-se vreme de miliarde de ani, inclusiv în fiinţe ca noi. Nu putem crede că există deasupra bolţii cerului înstelat reprezentate de tărie un cer superior, luminos, în schimb credem fără probleme că întunericul atotcuprinzător există din veşnicie. Oare ce a făcut să vibreze în sufletul nostru atât de mult acest întuneric, încât devenim de-a dreptul agresivi dacă cineva vine şi ne spune că găurile negre, în a căror existenţă credem necondiţionat deşi mintea noastră este incapabilă să aducă pentru ele vreun argument plauzibil pe bază de experiment realizabil în natură, sunt doar nişte născociri absurde ale minţilor unor savanţi puşi în slujba unor cercuri oculte care ne conduc în timpul efemer al lumii aflate sub păcat şi care urmăresc să ne înrobească prin manipulare, ţinându-ne cu adevărat într-un întuneric spiritual? Cum putem noi crede în acelaşi timp în existenţa lui Dumnezeu Care este lumină, şi a găurilor negre care nu ni se arată a fi altceva decât întuneric care înghite materia şi lumina? Este aproape halucinant să vezi că aceia care fac cea mai mare apologie a găurilor negre din mintea bolnavă a lui Hawking sunt adesea preoţi care tocmai ce au terminat de slujit o Sfântă Liturghie. Nici măcar Hawking nu mai susţine în ultima vreme cu tărie aceste găuri negre, în schimb ei cred fără probleme în aceste absurdităţi ”fundamentate teoretic” de Hawking.

Iată, aşadar, cum răspunsul la întrebarea „De unde provine întunericul nopţii?” conduce la desfiinţarea ipotezei Big Bang. Dacă admitem că întunericul nu este existent din veşnicie, ci poate fi creat numai prin interpunerea în faţa unei surse de lumină a unui obiect care este opac, atunci ipoteza Big Bang este combătută şi ne-am ales să credem într-un Dumnezeu al luminii Care este El Însuşi Lumină şi producător al luminii care, la rândul ei, împreună cu materia cu diferite grade de opacitate, reprezintă adevărata cauză a întunericului. Altminteri ar trebui să credem că întunericul ar putea fi dumnezeu, ceea ce este greu de acceptat chiar şi pentru mintea unui ateu predispus să creadă toate absurdităţile.” (O PIATRA PENTRU GOLIAT)

Dincolo de aceste aspecte, în Imnul întâi împotriva ereziilor Sfântul Efrem scoate în evidenta rautatea pura a lui Satan, punându-ne parca în garda în legatura cu adversarul pe care-l avem de înfruntat:
„Pizmasul a turbat de furie si a pagubit firea umana. Propria-i otrava l-a stârnit si el i-a ranit pe toti cei care i-au iesit în cale. Cu turbare în inima-i, cu hula în gura sa, izvorul si 224 radacina lui sunt otrava. El înfloreste si te amageste. Fructul pe care ti-l ofera îsi are obârsia în Sodoma, odrasla a rationamentului sau.
Refren: Laudat fie Cel Care a aratat înselatoria celui aflat de partea stânga.
El382 este întotdeauna preocupat sa pagubeasca. Discutia sa este fanfaronada patata de discordie. Capcana sa e pusa si împodobita si pare a fi un loc de adapost. Rationamentul sau este un nor, unul întunecat, fiindca ploua cu moarte dintr-un cer curat si fara nori. Hambarul sau e plin cu grindina pe care o faureste continuu.
Pe dinauntru el este înselator si întunecat, pe dinafara binevoitor si atragator. Parând prietenos, el te înseala, parând pasnic, el te doboara. El pare a fi în întregime de partea ta în timp ce e cu totul împotriva ta. El este urzitorul tuturor robiilor din toate timpurile. În timp ce râde, el te înseala, în timp ce te saruta el te musca, în timp ce gustul îi e dulce, el te înabusa. De la început si pâna la sfârsit el astfel te trateaza. (Theodor Leontescu)

http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2017/01/12/veste-buna/