Părinte, ce părere aveţi despre ierarhii ortodocşi care, în frunte cu Patriarhul ecumenic, au participat la întronizarea papei dând chiar sărutarea păcii la liturghia lor catolică?
Este o situaţie cum nu se poate mai vitregă, foarte primejdioasă pentru noi, creştinii ortodocşi, şi nu doar pentru ortodocşi, ci şi pentru lumea catolică de altfel care nu cred că are ceva în comun cu evreii şi budiştii şi musulmanii, care au fost invitaţi la întronizarea Papei. Cum să mai ajuţi tu prin dialog ecumenic, să îndrepţi un catolic la adevărata credinţă a Sfinţilor Părinţi când tu însuţi, ca şef al ortodocşilor, te pupi cu papistaşii şi cu evreii, pe care îi consideri fraţi cu tine de credinţă? Doar pentru că suntem creaturi ale lui Dumnezeu??? Ei vor să niveleze toate religiile într-una şi nu mai cântăresc diferenţele majore, ci doar micile asemănări, pentru aşa-zisa pace falsă. Nici catolicii nu cred că sunt împăcaţi aşa deplin cu situaţia aceasta de vânzare a creştinismului, încât să te aliezi şi cu musulmanul. Este o demonizare a lumii. Iar ierarhii noştri ortodocşi nu fac altceva decât să joace un teatru care dă bine şi pe care sunt obligaţi să îl dea cât mai bine, la ordinele stăpânilor lumii. De altfel în adâncul lor nici ei nu au o convingere solidă despre acest ecumenism, dar nu au curajul să se opună acestui curent, să se opună masoneriei care le impune acest ecumenism şi nivelare a credinţelor. Sunt nişte păpuşi care însă au pierdut harul adevărului, care doar mimează adevărul. Dar nu îl mai deţin. Se sărută cu ereticii, dar duc pe umerii lor răspunderea căderii unui neam, a unei biserici în apostazie. Îi întreb şi eu pe aceşti ierarhi dacă îi îndreptăţeşte vreun canon să fie eretici?
Cum vedeți urgentarea sinodului panortodox, care a fost anunţat pentru luna iunie?
O să facă ei, dar va fi ce s-a întâmplat cu sinodul de la Ferrara-Florenţa. Tot aşa va fi şi acum, vor fi aceleaşi dispute dogmatice şi, slavă Domnului, vom mai avea nişte ierarhi care cred eu că nu vor ceda Ortodoxia. Şi doi, trei dacă sunt, e suficient. Avem datoria însă să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să îi păzească pe ierarhii ortodocşi în dreapta credinţă, pentru că altă salvare nu mai avem decât în mila lui Dumnezeu. Dacă ne vom ruga, vom îndupleca milostivirea Sa. În cea mai mare măsură, masoneria şi-a atins scopul, de aceea şi iese la iveală să îşi finalizeze planurile. Dar am credinţa că Dumnezeu va lumina sufletele acestea tinere, şi va aduce câte o lumânare în întunericul acestui veac. Mila lui Dumnezeu şi harul de sus, acestea au condus Biserica purtată pe aripile Duhului Sfânt. Preoţii de azi care tac, se vor convinge ei înşişi de aceste pericole şi se vor îndrepta.
Sfântul Justin Popovici spune: Ecumenismul e numele de obște pentru toate pseudo-creștinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află toate umanismele europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creștinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obște este acela de „panerezie” (erezia universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însușiri ale Dumnezeului-Om Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeul-Om în întregime și pun în locul Lui pe omul european. În această privință nu e nicio deosebire esențială între papism, protestantism, ecumenism și celelalte secte, a căror nume este „legiune”. Așa vorbește, iată, Sf. Justin Popovici.
Acum, să vedem ce spune părintele Stăniloae: „Eu nu prea sunt pentru ecumenism. Socotesc că ecumenismul este produsul unor gândiri străine care relativizează credința adevărată. A avut dreptate Biserica zicând că nu prea suntem uniți. Ecumenismul este panerezia timpului nostru.Biserica Romano-catolică și Biserica Ortodoxă nu sunt două surori. Nu există decât un singur cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decât un singur trup, adică o singură Biserică. Deci noțiunea de biserici surori este improprie”.
Și acum să vedem noi, mărturie ortodoxă privind erezia ecumenistă în canoanele Sfinților Părinți, începând cu Sfinții Apostoli. Canonul 10 al Sfinților Apostoli: „Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă cu cel afurisit (scos din comuniune) acela să se afurisească”. Canonul 45 al Sfinților Apostoli: „Episcopul, presbiterul sau diaconul, dacă numai s-ar ruga împreună cu ereticii, să se afurisească, iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca și clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească”. Canonul 46 al Sfinților Apostoli: „Episcopul sau presbiterul care primesc botezul sau jertfa ereticilor, poruncim să se caterisească. Căci ce înțelegere poate să fie între Hristos și Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?”. Canonul 64 al Sfinților Apostoli: „Dacă vreun cleric sau laic intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca să se roage, să se caterisească și să se afurisească”. Canonul 6 al Sinodului V local de la Laodiceea (343): „Nu este îngăduit ereticilor a intra în casa lui Dumnezeu, dacă stăruie în eres”.
De asemenea Sfântul Nectarie de la Eghina (†1920) spune: „Despărțirea bisericilor a avut loc sub Fotie, după ce Biserica Constantinopolului depășise pericolul de a fi exclusă din unica Biserică sobornicească și apostolească, iar Biserica Romană, sau mai bine zis papală, nu mai propovăduia dogmele Sfinților Apostoli, ci ale papilor (…). Cei care nu s-au renăscut prin lucrarea dumnezeiescului har în singura una, sfânta, soborniceasca și apostoleasca Biserică, în nicio altă biserică, nici văzută nici nevăzută, nu o vor face. Atâta timp cât ereziile principale ale despărțirii rămân aceleași, unirea este imposibilă”.
Ne-ați citat câteva păreri ale Părinților Bisericii și ale unor teologi contemporani, în ceea ce privește rugăciunea cu ceilalți și faptul că ei nu ar fi de acord. Dar cum vedeți dialogul cu cei de alte confesiuni?
Ce să vă spun? Eram tânăr ca și dumneavoastră pe când se întruneau „bisericile” noastre. Și se discutau, în sfârșit, o serie întreagă de lucruri. Și mi-am pus eu o întrebare după ani și ani, până la adânci bătrâneți, de ce nu s-a ajuns la niciun rezultat, absolut câtuși de puțin? Nu s-a întâmplat nicio aliniere măcar a unora dintre bisericile acestea protestante cu una din concepțiile noastre creștin-ortodoxe. Deci, toate aceste conferințe, discuții, întâlniri, publicații, totul în sfârșit, e o zădărnicie și nu au alt scop decât a se specula unii pe alții fără să cedeze, să renunțe, să intre într-un făgaș apostolic sau sobornicesc, așa după cum suntem noi, rădăcina ortodoxă. Este inutil a discuta, pentru că ei nu discută ca să ne cunoască pe noi. Nu discută, nu-i interesează să poată avea, nu-i așa, un corp sănătos împreună cu noi. Nu. Este mai mult o tergiversare și, am putea spune chiar o piedică, o frânare a bunului sens în ceea ce privește Ortodoxia. Personal m-am luat numai după faptul acesta, că nu au renunțat la nimic și nici nu renunță și nici măcar nu au avut curiozitatea să intre într-o aliniere măcar. Și nu văd o renunțare și nici măcar o tendință a lor de revenire, cu toate intențiile noastre bune și oarecum cu înțelegere din partea noastră ca să ne facem cunoscuți. Dar n-ai cui.
Și ce credeți că ar trebui făcut pentru a se apropia într-adevăr de o credință adevărată în Hristos?
Noi nu trebuie să facem altceva decât să ne rugăm. Să invocăm puterea Harului sfânt, pentru că unitatea Bisericii nu este o lucrare omenească. Este o lucrarea a harului lui Dumnezeu și numai El a întemeiat-o și El o poate și vindeca. Dar numai dacă ar avea pentru cine să mai facă o vindecare a Bisericii, că oamenii și reprezentanții noștri la ora actuală nu știu în ce măsură mai sunt vrednici.
Păi, marea majoritate spun că de aceea se fac rugăciunile acestea pentru unitatea creștinilor, că trebuie să ne rugăm.
Ei, să ne rugăm. Asta e rugăciune? Ne înșirăm acolo 3-4 ortodocși, un catolic și acolo „Doamne…” o ectenie, „Doamne…” altă ectenie și cu asta basta? Nu. Trebuie să postim, trebuie să facem privegheri, trebuie să facem, în sfârșit, o asceză ortodoxă a călugărilor, a credincioșilor, de oameni cu dreaptă și bună intenție, ca apoi să iasă ceva. Așa poezie de asta, nici ortodoxă, nici catolică: …e un fel de păpușărie. Harul lui Dumnezeu, dacă lucrează și mustește în viața noastră, atunci se face și o unire. Și de abia atunci putem să facem noi un punct unic, ca să ne putem mișca spre acest adevăr.
(Cuvânt al Părintelui Justin Pârvu rostit telefonic în cadrul unei conferințe despre ecumenism, transcris de pe https://www.youtube.com/watch?v=xPqwh8ziOPw.)
EDITORIAL REVISTA ATITUDINI NR. 43
1 Pingback