Noi dezvăluiri despre refuzul patriarhiei Antiohiei de a participa la sinodul panortodox

În cazul în care Sinodul va fi ținut doar de Bisericile prezente, acest lucru ar duce la o despartire a lumii ortodoxe, iar deciziile sale nu vor fi acceptate de către Bisericile absente. Toate acestea ar oferi, de asemenea, posibilitatea unei mișcări de opoziție in sanul Bisericilor participante, de a respinge, la randul lor, aceste decizii, si ar duce în mod inevitabil la slăbirea rolului Patriarhului Ecumenic, care nu ar mai putea fi in masura, pentru o lungă perioadă de timp, sa prezideze reuniunile la nivel înalt (Sinaxe) ale Intâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe.

Toate acestea reprezintă un nou punct de reper în istoria Bisericii Ortodoxe, care nu este lipsită de dificultăți, de disensiuni și diviziuni. Dar, cel mai grav, este faptul că organizarea acestui Sinod fără participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale în desfasurarea activitatii sale, ar sfârși trist și dezamăgitor pentru promisiunile făcute de Patriarhul Atenagoras I în 1961, cand a reusit sa unifice lumea ortodoxa, cu ocazia primei Conferințe din Rodos, care a inițiat lucrările pregătitoare pentru Marele Sinod, bazandu-se pe regula de aur pe care el si colaboratorii sai au numit-o „sfanta unanimitate”.

Prin aceasta unanimitate, intenționa să evite diviziuni ale Bisericii Ortodoxe, similare celor pe care lumea ortodoxa le-a cunoscut după summit-ul pan-ortodox care a avut loc la Istanbul, în 1923, în absența unor Biserici. De-a lungul patriarhatului său, Patriarhul Athenagoras a rămas atașat acestei reguli de aur și a lucrat din greu pentru a păstra un acord unanim ortodox, pentru a asigura unitatea lumii ortodoxe în circumstanțe istorice dificile și complexe. Această regulă a fost consfintita, apoi, prin statutele interne ale Conferințelor pregătitoare ortodoxe -statute acceptate unanim de către Bisericile autocefale Ortodoxe, în 1986, și care au exprimat ‘practica tradițională ortodoxă’.

Cu toate acestea, odata cu reluarea pregătirilor pentru Marele Sinod, în 2014, unele fapte indicau că Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic actual nu ar aplica această ‘practica ortodoxă tradițională’ susmentionata și ca ar inclina spre o reuniune a Marelui Sinod, care ar urma să se bazeze pe principiul ‘consensului între Bisericile participante, și nu pe ‘unanimitatea tuturor Bisericilor autocefale’. Biserica Antiohiei a respins proiectul și a propus, în cadrul comisiei competente de stabilire a regulamentelor interne ale Sinodului, sa se adăuge o clauză care prevedea: ‘anunțarea deschiderii sesiunilor Marelui Sinod Ortodox are loc în prezența tuturor Intâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe autocefale. Participarea Intâistătătorilor Bisericilor sau a reprezentanților acestora trebuie să fie asigurată pe tot parcursul lucrărilor Sinodului. În caz contrar, activitatea Sinodului va fi suspendata, până când prezența tuturor Intâistătătorilor Bisericilor autocefale este posibilă din nou’.

Cu toate acestea, propunerea antiohiana a făcut obiectul unei opoziții acerbe din partea președintelui ședinței, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, care a respins formularea conform careia „Patriarhul Ecumenic trebuie să asigure participarea tuturor Primaților Bisericilor autocefale Ortodoxe recunoscute universal sau a reprezentanților lor în toate procedurile și deliberările sinodale”. Acest lucru a condus la suspendarea reuniunii de stabilire a statutului intern și a transmis problema Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, care a avut loc la Chambesy în 2016 (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe) și care a format un comitet pentru dezvoltarea statutelor interne, intrunire la care Patriarhia Ecumenică a refuzat, încă o dată, includerea regulii unanimității în textul statutului.

Abandonarea, de către Patriarhia Ecumenică, a regulii de aur pe care s-au bazat toate lucrările de pregătire a Sinodului general, au constrans Patriarhia Antiohiei să se abțină de la semnarea normelor interne și a deciziilor summit-ului de mai sus, care a dus la pierderea unanimitatii in Bisericile Ortodoxe.

Cu toate acestea, contrar tuturor uzantelor care guvernează lucrarea comună ortodoxă, Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a luat inițiativa convocarii Sinodului general. Acest lucru a facut ca Biserica Antiohiei să ia, in unanimitate, o decizie sinodala, prin care si-a refirmat poziția sa anterioară de a nu participa la Marele Sinod, ‘atâta timp cât nu există niciun acord’ privind toate mecanismele și temele, motiv pentru care Sinodul va deveni cauza a fragmentarii și a disiparii tuturor celor care au contribuit la lucrarea comuna în toti acesti ultimi ani, mai ales că, in plus, Sinodul general va avea loc în umbra neînțelegerilor legate de documentele transmise și a încălcarii comuniunii dintre cele două Biserici apostolice (adică, Antiohia și Ierusalim).

Experiența istorică a secolului trecut a arătat că Summit-ul de la Istanbul, convocat de Patriarhul Meletie (Metaxakis), în 1923, a condus la dispersarea ortodocsilor, acolo fiind luate decizii importante sinodale în absența Bisericilor apostolice. Lumea ortodoxă a suferit de pe urma rezultatelor acestui summit, până când Dumnezeu l-a trimis pe Atenagora I, care a lucrat fără grabă sau precipitare in construirea unitatii și respectarea situației specifice a tuturor Bisericilor autocefale. El a lucrat cu răbdare, pentru a ajunge la un acord ortodox pe marginea tuturor subiectelor Marelui Sinod. Procesul inițiat în 1981 a avut rezultate concrete, atât în ceea ce privește unitatea lumii ortodoxe, cat si in ce priveste dialogul cu restul lumii creștine.

Astăzi, pentru ca Biserica Ortodoxă sa isi mai poata, totusi, păstra unitatea, trebuie ca Patriarhul Ecumenic sa vada cu claritate semnele timpului, în special rigiditatea și agitația cu care Patriarhia Ecumenică a condus etapa finală de pregătire, în care pozițiile altor Biserici au fost tratate de sus și ignorate.

Ceea ce este, probabil, de asemenea, necesar, pentru ca Marele Sinod Ortodox din Creta sa nu devina un alt summit de la Istanbul, care sa distruga ceea ce Conferința din Rodos a construit, și orice lucrare comună care a urmat, între Bisericile Ortodoxe, este faptul că Patriarhia Ecumenică ar trebui sa revina la experiența Patriarhului Athenagoras. Și anume, să nu perceapa Primatul ca pe o conducere rigidă și sa vada in patriarhul său, un ‘primul între egali’ (primus inter pares), și nu un ‘paribus sine primus'(primul fără egali)!”.

de George Ghandour, Al-Nahar