Concluziile ierarhilor şi teologilor anti-ecumenişti din Grecia despre sinodul panortodox: „Când un Sinod nu teologhisește ortodox, nu poate fi un Sinod Ortodox autentic, acceptat de pliroma ortodoxă”

– Pireu –
Grecia 2016

Comunicare susținută în cadrul Simpozionului «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate organizat de Sfintele Mitropolii ale Gortinei și Megalopoleos, Glifada, Chitira, Pireu și Sinaxa Clericilor și a Monahilor la Stadionul ” Pace și prietenie”,  Sala „Melina Mercuri”  Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

Cu harul și cu binecuvântarea Sfântului Dumnezeu Treimic, azi, miercuri, 23 martie 2016, a avut loc, la Stadionul Pace și Prietenie, în sala ”Melina Merkouri”, din Neo Faliro, conferința teologică științifică intitulată: ”Sfântul și Marele Sinod: Mare pregătire, fără așteptări”.

Conferința, organizată de Sfintele Mitropolii a Glifadei, Gortinei și Megalopolei, Kithirelor și Pireului, precum și de Sinaxa Clericilor și Monahilor, a fost onorată de prezența unor cinstiți ierarhi, stareți și starețe de sfinte mănăstiri, părinți aghioriți, clerici, președinți de asociații și organizații creștine, profesori de la Facultățile de Teologie și teologi și în jur de 1000 de credincioși. De aspectele concrete ale organizării s-a ocupat o Comisie Științifică alcătuită din cinci membri: a) Înaltpreasfințitul Mitropolit al Pireului, Serafim, b) Protopresviterul Gheorghios Metallinos, Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității Kapodistriene din Atena, c) Protopresviterul Theodoros Zisis, Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic, d) domnul Dimitrios Tselenghidis, Profesor de Dogmatică al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic. La conferință a fost de față și a adresat un cuvânt de salut Episcopul de Bănceni, Longhin, al Bisericii Ucrainei, de asemenea, și Proistamenul Sfintei Mari Mănăstiri a Marii Lavre a Sfântului Munte, Părintele Savva. De asemenea, Mitropolitul de Loveci, al Bisericii Bulgariei, Gavriil, a fost reprezentat de părintele Matei Vulcănescu, cleric al Mitropoliei Pireului, care a citit salutul acestuia.

Tema generală a conferinței a fost dezvoltată în patru sesiuni de către următorii vorbitori: Mitropoliții Serafim al Pireului, Ierothei al Nafpaktosului și Sfântului Vlasie, Pavel al Glifadei, Serafim al Kithirelor, Ieremia al Gortinei și Megalopolei, profesorii universitari, protopresviterul Gheorghios Metallinos, protopresviterul Theodoros Zisis și domnul Dimitrios Tselenghidis, preacuviosul Arhimandrit Sarantos Sarantis, doctor al Facultății de Teologie a Universității din Atena, preacuviosul Arhimandrit Athanasios Anastasiou, protopresviterul Peter Heers, doctor al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic, protopresviterul Anastasios Gotsopoulos, teolog (MA Teologie), paroh al Sfintei Biserici a Sfântului Nicolae din Patra, preacuviosul Arhimandrit Pavlos Dimitrakopoulos, teolog (MA Teologie), Director al Biroului pentru Erezii al Sfintei Mitropolii a Pireului, domnul Stavros Bozovitis, teolog, autor, membru al Frăției Teologilor ”Sotir”, și protopresviterul Anghelos Anghelakopoulos, teolog, cleric al Sfintei Mitropolii a Pireului.

Din comunicări și din dialogul care a urmat, au rezultat și au fost aprobate în unanimitate următoarele concluzii:

• Teologia Bisericii noastre este rod al Dumnezeieștii Revelații, experiență a Cincizecimii. Este de neconceput o Biserică fără teologie și o teologie în afara Bisericii, așa cum a fost exprimată teologia de Proroci, Apostoli, Părinți și Sfintele Sinoade. Când un Sinod nu teologhisește ortodox, nu poate fi un Sinod Ortodox autentic, acceptat de pliroma ortodoxă. La situația aceasta se poate ajunge atunci când participanții la Sinod nu au experiența Părinților îndumnezeiți, și nici nu le urmează acestora fără să îi răstălmăcească. În acest caz, membrii sinodali exprimă învățături eretice sau sunt influențați de interese politice sau de altă natură. Realitatea bisericească contemporană a dovedit că în ziua de azi multe persoane sus-puse ale ierarhiei bisericești sunt influențate, așa cum nu s-ar cuveni, de anumiți factori politici. De asemenea, în multe cazuri, s-a ajuns la rivalități în relațiile inter-bisericești sau predomină interese naționale și politice.
• După o lungă istorie de pregătire a convocării Sfântului și Marelui Sinod, pregătire care durează de 93 de ani, constatăm din catalogul de subiecte, din textele presinodale și declarațiile organizatorilor, că există o mare lipsă de sinodalitate, o lipsă a deplinătății teologice, a clarității și acurateței textelor propuse spre dezbatere și încă o mai mare lipsă în ce privește corectitudinea teologică a formulării acestora. Mai concret:
• Neparticiparea tuturor episcopilor la Sinodul care urmează a fi convocat, ci doar a 24 de episcopi din fiecare Biserică Autocefală Locală, este străină de Tradiția noastră Canonică și Sinodală. Datele istorice existente nu atestă principiul reprezentativității, ci o participare cât mai mare cu putință a episcopilor din alte eparhii ale Bisericii din toată lumea. De asemenea, faptul că Sinodul nu poate fi definit ca ecumenic, pe baza afirmației că nu pot participa la acesta ”creștinii Apusului”, vine în totală contradicție cu Sfinții Părinți, care se întruneau la Sfintele Sinoade fără prezența ereticilor. Prin urmare, este inadmisibil ca organizatorii acestuia să aibă pretenția ca acest Sinod să aibă un prestigiu egal cu al Sinoadelor Ecumenice. Dar nici ca panortodox nu poate fi convocat respectivul Sinod, pentru că, evident, este exclusă participarea tuturor Episcopilor Ortodocși.

De asemenea, fără precedent și fără atestare în Tradiția noastră Canonică și Bisericească, și de aceea inadmisibilă, este schema: un vot – o Biserică, fiind obligatoriu consensul tuturor Bisericilor Locale. Fiecare episcop are dreptul la propriul său vot, iar în hotărârile asupra chestiunilor care nu țin de dogmă să fie valabil principiul: ”să se impună votul celor mai mulți”. De asemenea, considerăm că este inadmisibil să se hotărască în prealabil subiectele și modul de organizare a Sinodului, fără ca Ierarhii Bisericilor Locale, în majoritatea lor, să-și fi exprimat sinodal poziția asupra acestor subiecte.

• Dialogurile Inter-creștine care au avut loc până acum între ortodocși și eterodocși au sfârșit într-un tragic eșec, pe care îl mărturisesc astăzi înșiși protagoniștii acestora. Așa-zisul ajutor oferit prin intermediul Dialogurilor spre întoarcerea eterodocșilor la adevărul în Hristos și la Ortodoxie este dezmințit și se dovedește inexistent. În definitiv, Dialogurile au servit și au promovat scopurile Noii Epoci și ale Globalizării. Un neajuns important pe care îl prezintă textele presinodale ce urmează a fi dezbătute la Sinodul viitor este acela că, paradoxal, lipsește din aceste texte evaluarea critică a evoluției de până azi a Dialogurilor Teologice bilaterale dintre Biserica Ortodoxă și celelalte comunități creștine, precum și a participării acesteia la Mișcarea Ecumenică și la Consiliul Mondial al Bisericilor, care exista în textele celei de-a V-a Conferințe Presinodale.
• Textul presinodal cu titlul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” prezintă o serie întreagă de inconsecvențe teologice sau și de contradicții. Astfel, articolul (1) proclamă conștiința de sine bisericească a Bisericii Ortodoxe, considerând-o pe aceasta, foarte corect, ca ”Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică”. Însă, la articolul (6) prezintă o formulare care vine în contradicție cu articolul (1) de mai sus. Se menționează în acest sens că ”Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor Biserici și Confesiuni Creștine, care nu se află în comuniune cu aceasta”. Aici se naște întrebarea teologică justificată: Dacă Biserica este ”Una”, potrivit Simbolului de Credință și conștiinței de sine a Bisericii Ortodoxe (art. 1), atunci, cum se vorbește despre alte Biserici Creștine? Este clar că aceste alte Biserici sunt eterodoxe. Însă ”Bisericile” eterodoxe nu pot fi în nici un caz numite ”Biserici” de ortodocși, pentru că, dacă luăm în considerare lucrurile din punct de vedere dogmatic, nu se poate vorbi de o mulțime de ”Biserici” cu diferite dogme și cu multe probleme teologice. Prin urmare, atât timp cât aceste ”Biserici” stăruie în ereziile credinței lor, nu este corect din punct de vedere teologic să recunoaștem – și asta la nivel instituțional – caracterul eclesial al altor ”Biserici” în afara ”Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice”.

La același articol (6) există și o a doua contradicție teologică. La începutul acestui articol se semnalează următorul lucru: ”Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu poate fi distrusă”. Însă la sfârșitul aceluiași articol, se scrie că Biserica Ortodoxă, prin participarea sa la Mișcarea Ecumenică are ”scopul de a netezi calea spre unitate”. Aici se pune întrebarea: De vreme ce unitatea Bisericii este un dat, atunci ce fel de unitate a Bisericilor se caută în cadrul Mișcării Ecumenice? Oare se subînțelege întoarcerea creștinilor occidentali la Biserica cea UNA și unică? Așa ceva însă nu transpare din litera și duhul textului în întregul său. Dimpotrivă, chiar se dă impresia că divizarea Bisericii este un dat, iar cei ce dialoghează urmăresc să restabilească unitatea destrămată a Bisericii.

6) Textul de mai sus se mișcă în cadrele noii eclesiologii ecumeniste, care a fost exprimată deja la Conciliul II Vatican. Această nouă eclesiologie are ca bază recunoașterea botezului tuturor confesiunilor creștine (teologia baptismală). Redactorii textului, urmărind să acorde valabilitate canonică și legalitate sinodală acestei eclesiologii eretice, invocă Canonul VII al Sinodului II Ecumenic și Canonul 95 al Sinodului VI Ecumenic. Cu toate acestea, sfintele Canoane respective reglează doar modul de intrare în Biserică a ereticilor care s-au pocăit și nu se referă nicidecum la ”statutul eclesial” al ereziilor, nici la procedura dialogului Bisericii cu erezia.

Desigur, aceste Canoane nu presupun ”existența” Tainelor eterodocșilor, nici faptul că ereziile acordă har dumnezeiesc mântuitor. Niciodată Biserica nu a recunoscut și nu a proclamat caracterul eclesial al înșelării și al ereziei. ”Partea celor mântuiți” de care vorbesc respectivele Sfinte Canoane se află doar în Ortodoxie, nu în erezie. Iconomia pe care o introduc Canoanele de mai sus nu se poate aplica occidentalilor (romano-catolicilor și protestanților), pentru că acestora le lipsesc premisele teologice și criteriile pe care le impun respectivele canoane. Și, pentru că nu este posibil să se aplice iconomia în conștiința de sine dogmatică a Bisericii noastre, occidentalii sunt chemați să se lepede de ereziile lor, să le anatematizeze, să își părăsească comunitățile religioase, să se catehizeze și să ceară întru pocăință intrarea lor în Biserică prin Botez.

7) Textul menționat mai sus nu face nicăieri referire la erezii sau înșelări, pe care să le definească concret, ca și cum duhul înșelării nu ar mai lucra  azi. Textul nu semnalează nici o erezie și nici o pervertire a învățăturii și vieții bisericești în lumea creștină aflată în afara Ortodoxiei. Dimpotrivă, cacodoxiile și abaterile eretice de la învățătura Părinților și a Sinoadelor Ecumenice sunt caracterizate drept ”diferenţelor teologice care au fost moştenite din trecut sau a eventualelor divergenţe apărute mai recent” (§ 11), pe care Biserica Ortodoxă și eterodoxia sunt chemate să le ”depășească” (§ 11). Scopul pentru redactorii textului este unitatea ”Bisericilor”, iar nu unitatea în Biserica lui Hristos. De aceea nu există nicăieri invitația la pocăință și la tăgăduirea și condamnarea înșelărilor și învățăturilor eterodoxe care au pătruns în viața acestor comunități eretice.

8) Textul de mai sus face o amplă referire la Consiliul Mondial al Bisericilor (§§ 16-21) și apreciază pozitiv contribuția acestuia la Mișcarea Ecumenică, semnalând participarea deplină și egală a Bisericilor Ortodoxe la Mișcarea Ecumenică și contribuția lor în ”mărturisirea adevărului şi în promovarea unităţii creştinilor” (§ 17). Cu toate acestea, imaginea pe care ne-o dă textul referitor la Consiliul Mondial al Bisericilor este mincinoasă și contrafăcută. Întâi de toate, în sine, integrarea Bisericii Ortodoxe într-un organism care se prezintă ca super-biserică și coexistența și colaborarea acesteia cu erezia constituie o încălcare a rânduielii ei canonice și lipsa conștiinței de sine bisericești. Identitatea teologică a Consiliului Mondial al Bisericilor este clar una protestantă. Mărturia Bisericii Ortodoxe nu a fost acceptată până azi în întregul ei de către confesiunile protestante ale Consiliului Mondial al Bisericilor, așa cum se vede din istoria de 70 de ani a acestuia. Toate arată că ceea ce se dorește în Consiliul Mondial al Bisericilor este omogenizarea confesiunilor-membre ale acestuia prin intermediul unei amestecări a lor care durează de mulți ani. Textul ascunde imaginea reală a Dialogurilor de până azi cu confesiunile protestante, membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor, precum și impasul în care au ajuns astăzi. În plus, nu sunt condamnate declarațiile comune, inadmisibile din punct de vedere ortodox, ale Conferințelor Generale ale Consiliului Mondial al Bisericilor (Porto Alegre, Busan etc.) și, de asemenea, sunt trecute sub tăcere toate acele fenomene degenerative pe care le întâlnim în cadrul acestuia, precum ”Liturghia de la Lima”, intercomuniunea, rugăciunile în comun interreligioase, hirotonia femeilor, limbajul incluziv, acceptarea sodomiei de către multe confesiuni etc.

9) Schimbarea Calendarului în 1924 de către Patriarhia Ecumenică și Biserica Greciei a fost un act unilateral și impus ilegal și necanonic, pentru că nu a avut loc printr-o hotărâre panortodoxă. A rupt unitatea liturgică dintre Bisericile Locale Ortodoxe și a provocat schisme și rupturi între credincioși. În favoarea acestei schimbări au militat și  au făcut presiuni confesiuni eterodoxe și servicii secrete prin intermediul Patriarhului Meletie Metaxakis. Cu toții așteptau, așa cum de altfel se convenise la nivelul liderilor bisericești, ca Sinodul ce urmează a se întruni să discute și să soluționeze problema. Din păcate, pe durata lungii proceduri de pregătire, papistași și protestanți le-au pus ortodocșilor o nouă problemă, anume ”sărbătorirea în comun a Paștelui”, cu urmarea că interesul a fost îndreptat în această direcție și că s-a pierdut interesul pentru găsirea unei soluții în problema ruperii unității liturgice la sărbătorirea praznicelor cu dată fixă, problemă creată fără nici un motiv și necesitate pastorală. În ultima fază de pregătire a Sinodului și fără hotărâri sinodale ale Bisericilor Locale, subiectul calendarului a fost retras de pe ordinea de zi, cu toate că era unul extrem de urgent și arzător.

10) Istoria Sinoadelor Ecumenice ne adeverește faptul că acestea erau convocate de fiecare dată când vreo erezie amenința experiența în Duhul Sfânt a adevărului eclesial și exprimarea acestuia de către trupul eclesial. Dimpotrivă, Sinodul care urmează să se întrunească este convocat nu pentru a delimita credința de erezie, ci pentru a acorda recunoaștere instituțională și legalitate panereziei ecumenismului. Din acest moti nu se bazează pe experiența trupului eclezial, ci, dimpotrivă, o nesocotește și o subapreciază, o limitează și o trece cu vederea. Procedura în întregul ei, pregătirea și ordinea de zi a Sinodului, sunt un rezultat al impunerii unei oligarhii bisericești, care exprimă o teologie academică, descărnată, fără nerv și lipsită de Duh, ruptă de trupul eclesial. Ultimul judecător al corectitudinii și valabilității hotărârilor Sinoadelor este pliroma Bisericii noastre, clericii, monahii și poporul credincios al lui Dumnezeu, care prin conștiința sa bisericească și dogmatică ce priveghează validează sau respinge hotărârile acestora. Însă, la Sinodul viitor lipsește cu totul acest parametru important, dat fiind că, așa cum s-a exprimat în mod oficial, judecătorul valabilității hotărârilor acestuia este sinodalitatea, iar nu pliroma ortodoxă.

11) O altă premisă de bază pentru veridicitatea Sfântului și Marelui Sinod este recunoașterea ca ecumenice a Sinoadelor considerate ca atare de pliroma ortodoxă a Sinoadelor VIII (879-880), cel convocat avându-l ca protagonist pe Fotie cel Mare, și al IX-lea (1351), care l-a avut în centru pe Sfântul Grigorie Palama, Sinoade ce prezintă toate datele Sinoadelor Ecumenice și au condamnat cacodoxiile eretice ale papismului. Dar o asemenea eventualitate nu reiese din catalogul de subiecte și din textele presinodale.

 12) Postul ortodox este încetățenit în conștiința păstorilor ortodocși și a poporului ortodox, încât nu este nevoie de nici o scurtare sau adaptare a lui. Păstorii Bisericii sunt cei care au nevoie să se adâncească mai mult în învățătura ortodoxă și în cugetul de nevoință al acesteia, așa încât să poată, prin pilda lor personală și prin bogăția inimaginabilă a literaturii Sfinților Părinți, să-și învețe turma cu discernământ. Biserica noastră ortodoxă pune în lucrare iconomia în toată măreția acesteia, cu multă dragoste de Hristos și de om, pe tot cuprinsul lumii. Sunt atât de multe textele despre post ale tuturor Sfinților Părinți, care înfățișează lucrarea mântuitoare și omorâtoare de patimi a postului, încât nu merită să fie banalizat de mentalitatea minimalistă a inovatorilor postpatristici, care dorește să diminueze postul spre a fi pe placul lumii contemporane. Dacă Sindul ce urmează a se întruni va impune reforme legate de zilele de post și de mâncăruri, nu va face altceva decât să imite totalitarismul care definește Dreptul Canonic al Papismului, ce reglementează instituțional și  asfixiant până și iconomia.

13) În secolului al XX-lea, ecumenismul degenerează și se transformă în viziune panreligioasă. Interminabilele întâlniri inter-religioase și rugăciuni în comun ale ortodocșilor cu liderii religiilor lumii (de ex. la Assisi), dau mărturie că scopul suprem al ecumenismului este unirea religiilor într-o schemă monstruoasă, pan-religia de coșmar, care năzuiește să reducă la zero adevărul mântuitor al Ortodoxiei. Colaborarea inter-religioasă cu alte religii este cu neputință să fie justificată, nici întemeiată pe Sfânta Scriptură sau pe teologia patristică ortodoxă. Cuvântul de Dumnezeu insuflat al Apostolului este cât se poate de clar:”Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?” (II Corinteni 6: 14). De asemenea, idealul coexistenței pașnice, care a fost promovat mai ales la Dialogurile Inter-religioase, se dovedește a fi imposibil, pentru că vine în totală contradicție cu spusa Domnului ”dacă pe Mine M-au prigonit și pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15:20), și cu spusa Apostolului ”toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (II Timotei 3: 12).

Cei care au participat la Dialogurile ce s-audesfășurat până acum, nu au fost în măsură, din păcate, să transmită eterodocșilor învățătura creștină ortodoxă nealterată, dar nici să atragă fie și măcar un singur om de altă credință la Ortodoxie. Dimpotrivă, au ajuns în așa hal vrednic de plâns, încât să fie ei înșiși atrași în înșelări și erezii și să formuleze declarații blasfemiatoare, scandalizând poporul credincios al lui Dumnezeu, atrăgând în înșelare pe cei slabi în credință și provocând astfel o foarte mare păgubire duhovnicească și o atenuare a cugetului ortodox. În ciuda numărului foarte mare de Dialoguri care au avut loc până acum, fanatismul islamic nu doar că nu a fost suprimat, ci devine din ce în ce mai intens.

14) Luptele Prorocilor Vechiului Testament, dimpreună cu luptele Sfinților Părinți ai Bisericii noastre, va trebui să ne insufle și să ne călăuzească spre păstrarea prețioasei noastre moșteniri. Vedem, de altfel, că au existat încercări de alterare a religiei mozaice și în Vechiul Testament, unde, la început elemente cananeene, iar mai târziu babiloniene și egiptene amenințau să altereze credința în unicul Dumnezeu. Mari bărbați (Proroci, regi, conducători politici etc.) s-au luptat cu tărie pentru păstrarea religiei mozaice curate. S-au luptat mai cu seamă împotriva diferiților proroci mincinoși care au apărut de-a lungul timpului.

Rezumând cele de mai sus, concluzionăm că Sfântul și Marele Sinod ce urmează a se întruni nu va fi nici Mare, nici Sfânt, pentru că, pe baza datelor de până azi, nu rezultă că va fi în acord cu Tradiția Sinodală și Canonică a Bisericii Ortodoxe Sobornicești și nici că va lucra într-adevăr ca o continuare autentică a marilor Sinoade Ecumenice și Locale din vechime.

Modul în care au fost formulate textele presinodale care prezintă caracter dogmatic nu lasă loc de îndoială că Sinodul despre care vorbim urmărește de fapt să confere statut eclesial eterodocșilor și să lărgească hotarele canonice și harismatice ale Bisericii.

Cu toate acestea, nici un Sinod Panortodox nu poate să definească altfel Biserică decât s-a făcut până acum. De asemenea, nu există indicii că Sinodul despre care vorbim va proceda la condamnarea ereziilor contemporane și, mai cu seamă, a panereziei ecumenismului. Dimpotrivă, avem toate indiciile că Sfântul și Marele Sinod ce urmează a fi convocat urmărește să o legalizeze și să o consolideze.

Cu toate acestea, suntem întru totul siguri că hotărârile având caracter ecumenist ale acestuia nu vor fi acceptate de către clerul și poporul credincios al lui Dumnezeu, în timp ce Sinodul însuși va fi consemnat în istoria Bisericii ca Sinod mincinos.

Sursa: romfea.gr

Traducere: Tatiana Petrache (G. O.) Graiul Ortodox