ATENȚIE la o carte înșelătoare, aparent ortodoxă. O viziune ortodoxă asupra celor două extreme: ecumenismul şi stilismul

Cartea pr. Epifanie Theodoropulos intitulată Cele două extreme: ecumenismul şi stilismul a apărut la Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006 şi are două părţi: a.Ecumenismul şi b. Stilismul.

În prima parte, sunt prezentate gravele compromisuri făcute cu ereticii de către o mulţime de ierarhi ortodocşi. Despre patriarhul Atenagora autorul afirmă că “s-a alipit definitiv la erezie”, iar catolicii cu care făcuse mari compromisuri sunt numiţi de pr. Epifanie Theodoropulos, de mai multe ori, eretici. Despre ecumenism acesta zice că este “mai rău decât orice erezie”. Aceste idei sunt ortodoxe. Pe tot parcursul cărţii însă, întâlnim și afirmaţii contradictorii.

În partea a doua, ni se vorbeşte mai ales despre stiliştii greci. Potrivit pr. Epifanie Theodoropulos “stiliştii sunt responsabili nu pentru că au păstrat calendarul vechi, ci pentru că au proclamat Biserica Greciei drept schismatică şi au rupt legătura canonică cu ea. Dacă ar fi ţinut calendarul vechi şi nu ar fi rupt împărtăşirea cu Biserica Greciei, ar fi fost într-o desăvârşită rânduială canonică”. Pr. Epifanie arată cum ar fi trebuit să procedeze: “Încetarea pomenirii patriarhului (n.n. Atenagora) la care aţi ajuns, este limita cea din urmă îngăduită de Sfintele Canoane. Nu mergeţi mai departe (adică să primiţi a pomeni pe alţi episcopi), deoarece în felul acesta veţi ajunge la schismă. De vreme ce acum v-aţi oprit aici şi continuaţi «să vă împărtăşiţi cu Biserica mama oficială şi cu toate Bisericile Ortodoxe», (…) înseamnă că, deocamdată, staţi pe pământul tare al Bisericii“.

Autorul este, pe de o parte, de acord cu nepomenirea la slujbe a unui ierarh ortodox care „învaţă lucruri eretice”, dar pe de altă parte îi îndreptăţeşte abil pe cei care vor să-l pomenească, motivând printre altele, că nu vor să facă schismă.

Dar pr. Epifanie Theodoropulos se referă de mai multe ori, la canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861), arătând clar că nu e vorba de schismă. „Dacă un cleric, spune canonul, se va rupe de un astfel de episcop «înainte de hotărârea sinodală», nu face nicio greşeală pentru care să fie supus pedepsei, ci mai degrabă este vrednic de laudă”.

Iată şi o altă modalitate prin care îi îndreptăţeşte pe cei care vor să continue pomenirea unui astfel de episcop: „Mâine patriarhul (n.n. Atenagora) va pleca din lumea aceasta şi – cine ştie?- poate va urma după el un om înţelept. Atunci… se va termina cu isteria unionistă şi aiurelile filopapale”. Nicăieri la Sfinţii Părinţi nu găsim astfel de motive pentru a întârzia îngrădirea de erezie, sperând că lucrurile se vor îndrepta de la sine! Acesta nu este un argument care să se sprijine pe canoane, ci pe o judecată lumească.

Deşi pledează pentru o poziţie duplicitară faţă de patriarhul Atenagora, totuşi, autorul arată că opoziţia fermă poate să împiedice participarea la compromisuri mai mari. (“Am încă motive să cred că dacă până astăzi patriarhul (n.n. Atenagora) nu a îndrăznit să facă şi alte compromisuri mai mari, aşa cum dorea, această se datorează faptului că Arhiepiscopul Atenei nu numai că nu l-a încurajat, ci a pus şi «frână»”).

Dacă pe vremea pr. Epifanie Theodoropulos atitudinea fermă a fost atât de necesară pentru „a frâna” compromisurile ierarhilor ortodocşi cu ereticii, cu atât mai mult aceasta este necesară astăzi. Situaţia actuală în care s-a decis oprirea pomenirii ierarhilor care sunt de acord cu sinodul din Creta din 16- 27 iunie 2016 este deplin întemeiată pe Canonul 15 I-II Constantinopol (861), cu care conglăsuiește şi Canonul 31 Apostolic. Canonul 15 spune că avem dreptul să nu mai pomenim la slujbe pe ierarhii care propovăduiesc în public „oarecare eres” şi că nu putem fi învinuiţi ca făcând schismă, deoarece noi, prin oprirea pomenirii, doar ne-am îngrădit de erezie, rămânând în Biserică şi silindu-ne „a izbăvi Biserica de schisme şi de împărţiri”.

Ecumenismul este „panerezia ereziilor” şi sinodul din Creta, din iunie 2016, l-a legiferat. Astăzi, cei care ies din Biserică sunt tocmai cei care sunt de acord cu documentele acestui sinod, deoarece ele sunt în contradicţie cu învăţătura scripturistico-patristică şi cu Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe, cele mai înalte foruri de judecată în Ortodoxie .

Concluzionând, pr. Epifanie i-a îndreptăţit pe cei din timpul său care nu voiau să întrerupă pomenirea patriarhului Athenagora la slujbe, deşi aceştia nu au facut astfel tot ceea ce canoanele Sfinţilor Părinţi îi îndreptăţeau să facă. El a ţinut mai mult la slava lumii şi nu a crezut că „cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu” (Iacov 4, 4). Cei care recomandă astăzi această carte, nu cred nici ei, de fapt, în aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Iacov şi nu sunt urmaşi ai Sfinţilor Părinţi, ci ai celor care spun jumătăţi de adevăr!

Singura morală pe care un ortodox o poate extrage în urma citirii acestei cărţi este următoarea: repere reale pentru cei care vor să rămână în Adevăr sunt numai Sfinţii Părinţi şi Sfintele Canoane pe care trebuie să îi/le citim cu sârguinţă, astfel încât nimeni să nu ne poată înşela cu jumătăţi de adevăr îmbrăcate în haină aparent ortodoxă.

Ieromonah Teodor Popovici