Nu există o “erezie a părtășiei la erezie”, ci o “isterie a părtășiei la erezie”
Părinte Matei, video-ul acesta e atât de explicit, încât ar trebui să închidă o dată pentru totdeauna discuția inutilă despre existența, nonexistența, paraexistența părtășiei la erezie, care e, în ultimă instanță, un concept patristic și nu poate fi ignorat.
În România nu există nicio “erezie a părtășiei la erezie”, ci o “isterie a părtășiei la erezie”, întreținută de unii care nu au priceput acest concept, dar țin cu orice preț să aibă dreptate și să îi condamne pe toți românii ca eretici, deși mulți habar nu au de erezia respectivă. Același lucru este valabil și cu privire la așa-zisa “a treia cale” între Ortodoxie și erezie (teoretizată de jumătate de an doar de cei care afirmă că toți românii sunt eretici, indiferent de motivele pentru care cei mai mulți mai au cu ierarhii lor o comuniune care îi plasează într-o stare periculoasă pentru mântuire, din care pot ieși prin întreruperea pomenirii), dar și cu privire la acuza că, prin refuzul de a-i considera pe toți eretici, îndemnăm lumea “să meargă la pomenitori”, lucru pe care niciunul dintre noi nu l-a făcut și nu îl va face vreodată, mai ales în situația din România, în care niciun ierarh nu face mărturisire ortodoxă, iar în cazul preoților pomenitori antiecumeniști, în condițiile de represiune totală contra celor ce “contrazic poziția oficială a Bisericii”, dacă tot vorbesc contra sinodului și eventual participă la slujbele nepomenitorilor și nu pomenesc, riscând sancțiunea caterisirii, este de așteptat să facă pasul până la capăt și să întrerupă și ei pomenirea, pentru care vor primi aceeași sancțiune de la autorități.
Chiar dacă ideea de părtășie la erezie ar fi greșită, ea nu ar putea fi numită erezie, ci cel mult o opinie teologică eronată. Erezia este o învățătură greșită care atacă o dogmă a Bisericii, punând în pericol mântuirea, deoarece dogmele în forma lor ortodoxă sunt absolut necesare mântuirii. Opinia teologică greșită poate fi cel mult o prostie spusă de un teolog oarecare. De aceea, catalogările de “neoecumeniști”, “criptoecumeniști” nu își au locul, nici substanța.
Același lucru se poate spune și despre opusul conceptului de “părtășie la erezie”, teoria promulgată la Roman a “căderii automate în erezie”, în paralel cu contestarea corectă a teoriei “căderii automate din har”. Considerarea ca eretici a tuturor românilor este o idee teologică greșită, care, susținută cu insistență și coroborată și cu alte idei și practici similare, îi poate duce în schismă pe cei care o propovăduiesc. Dar nu o putem numi o erezie în sine.
Dinspre cei ce îi condamnă pe toți ca eretici pare a veni și ideea pe care am auzit-o exprimată zilele trecute, a considerării tuturor românilor ca “eretici condamnabili”, ca un fel de soluție alternativă la numirea lor “părtași la erezie”. La un viitor sinod ecumenic nu va fi condamnat un întreg popor, ci ierarhii care au promovat erezia, cum bine ați spus, vor fi chemați să se lepede de erezia lor, și cei ce vor rămâne până la capăt nepocăiți vor fi condamnați. Poporul și clerul inferior nu vor fi condamnați in corpore. Preoților și credincioșilor li se va spune că de acum înainte (iar nu de acum înapoi) nu mai pot fi în comuniune cu ierarhii condamnați, iar dacă o vor face vor avea soarta acelora, adică se vor plasa în afara Bisericii alături de ereticii condamnați la sinod care au fost tăiați din trupul Bisericii, devenind ei înșiși, din acel moment, iar nu mai înainte, eretici. Așa ne arată canonul I de la sinodul al III-lea ecumenic. Așa că nu li se poate aplica tuturor românilor eticheta de eretic condamnabil.
Există totuși o deosebire pe care nu ați menționat-o între părinții nepomenitori care au făcut și fac ce trebuie și cei care urmează o cale radicală. În timp ce primii văd scopul final al luptei, adunarea unui sinod ecumenic care să condamne erezia ecumenistă și pe ereticii promotori ai acesteia, cei ce urmează calea radicală a unei pseudoacrivii riscă să piardă perspectiva curățirii Bisericii de erezie și revenirea la ascultările canonice firești în cadrul Bisericii Ortodoxe Române și să ajungă să gândească în termenii desfășurării unei vieți bisericești în afara acesteia.
Tragedia este că în tot acest timp aproape nimeni nu mai luptă împotriva adevăratului dușman: ecumenismul. Să dea Domnul ca această dispută sterilă, pe care eu o consider cel mai dur atac din interior al sistemului ecumenist contra mișcării antiecumeniste, să se încheie și forțele să se canalizeze pe combaterea ecumenismului sub forma conștientizării pliromei de pericolul acestei erezii.
Mihai-Silviu Chirilă
Citiți vă rog și:
- Teolog Mihai-Silviu Chirilă: „Nu am fost anunțat oficial că la Roman voi fi «judecat» de un «consistoriu»”
- Preotul Ciprian Staicu, la un pas de a afirma validitatea caterisirii sale
- [VIDEO] Pr. prof. Theodoros Zisis: Combaterea ideilor de tip schismatic și a ereziei presbiteriane
- Proiect de rezoluție referitor la provocările actuale la adresa luptei antiecumeniste
Gabriela Naghi
In totalitate de acord,cu acest frumos articol,al domnului teolog Mihai-Silviu Chirila.Mai clar de atat nu se poate!
Iata ca termenul de „partasi la erezie” ,atat de hulit,de adeptii „ce urmează calea radicală a unei pseudoacrivii”,isi reia locul binemeritat in cadrul impartirii pleromei ortodoxe din Romania,in urma implementarii documentelor nefaste ale pseudo-sinodului cretan.
„Al doilea, sa invatam din necazurile Sfantului Grigorie. El a trecut prin cuptor ca aurul. „Ca pe aur in topitoare l-a incercat” pe el (Intelepciunea lui Solomon 3, 6). Si tu, daca vrei sa-ti pastrezi credinta, vei fi incercat. Spune-mi, ce te costa crestinismul? Crezi ca esti crestin pentru ca aprinzi o lumanare si faci o metanie? Pentru astea te voi numi crestin? Daca vei fi credincios, vei fi prigonit. Daca esti ortodox, prieten al adevarului, om cu constiinta, vei suferi. Pentru ca Duhul Sfant zice: „Prin multe necazuri ni se cuvine noua a intra in Imparatia lui Dumnezeu” (Fapte 14, 22) si „Cei ce vor sa traiasca cu cucernicie… vor fi prigoniti” (II Timotei 3, 12). Macar de ne-ar invrednici Dumnezeu sa fim prigoniti ca si sfintii.
Asadar, nu crestini morti, ci vii, credinciosi si hotarati, copii ai lui Grigorie, copii ai marilor Parinti. Amin.”
O data prinsi in hatisurile adularii propriilor ganduri si termeni ,prin care se indreptatesc si cauta cu tot dinadinsul sa respinga orice gandire teologica, gruparea Monahului Sava &colaboratorii,(caci parca de la o vreme nu se mai aseamana cu adeptii gandirii supercorecte din vremea Cuviosului Seraphim Rose)nu vor renunta,si se vor duce direct spre schisma.Nu am nici o indoiala.
Alti adepti ,in afara celor ,pe care i-au cules pana acum, nu vor mai fi.
Avertizati fiind de Inalti Ierarhi si Cinstiti Parinti , de teologi de renume,ca merg spre prapastie ,alaturi de turma celor care ii asculta orbeste,ii lasam in grija Domnului Atotindurarilor.
„Vino si vezi”,ii spune Filip lui Natanael in Galileea neamurilor.Este indemnul pe care l-as adresa celor care ii urmeaza pe Monahul Sava si ceilalti Parinti semnatari la pseudo-sinaxa de la Roman.
„Biruinţa noastră nu se dobândeşte cu sfadă şi cu pleftureală, ci cu blândeţe şi cu dreaptă socoteală. Din sfadă nu iese decât tulburare şi duşmănie. Războiul nostru este nevăzut şi armele noastre trebuie să fie arme duhovniceşti, şi anume: sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu şi Pavăza Credinţei, cu care putem stinge toate săgeţile vicleanului cele aprinse, cum ne învaţă Sf. Apostol Pavel. Pe cei slabi să-i întărim, iar pe cei vicleni să-i ocolim. Pe cei năimiţi şi pe cei urgisiţi să-i lăsăm în pace, căci sunt acum mărişori şi pot pricepe semnele vremii. „Vrăjmaşii omului sunt casnicii lui” şi iată anume pentru ce: când fraţii noştri de o credinţă şi de un sânge se fac coadă de topor, adică unelte ale vrăjmaşului credinţei, atunci vătămarea noastră este negrăit de mare, zice Sf. Apostol Pavel; nu vă plecaţi grumazul sub jug străin. Să stăm bine, să stăm cu frică întru Sfânta credinţă şi să arătăm „Mila Păcii” către toţi, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos. Amin”. (din: Sfantul Ioan Iacob Romanul (Hozevitul), Din Ierihon catre Sion. Trecerea de la pamant la cer. Ierusalim, 1999“)
sursa: +Augustin al Florinei, Prespei si Eordeii
(Omilia Mitropolitului de Florina, Parintele Augustin Kantiotis, in Sfanta Biserica a Sfantului Panteleimon, Florina, 25 ianuarie 1976
Gabriela Naghi
În lupta cu panerezia ecumenista,multi dintre cei care s-au angajat in ea,in dorinta de a placea oamenilor si nu lui Dumnezeu,arunca cuvinte de ocara semenilor, Cinstitilor Parinti,teologi,cu atat mai grav cand ele vin din partea unor slujitori ai Mantuitorului Hristos.Cata rusine m-a coplesit in zilele acelea ca si acum,vazand cu dezamagire,ca in dorinta de a avea dreptate,acesti semeni ai nostri cu care am pornit la lupta,tovarasi de urcus duhovnicesc,jignesc cu buna stiinta,cerand viclean iertare,dupa ce au improscat cu noroi aproapele.
Asa cum m-am asteptat lupta continua in subterane,indiferent de cate lucrari de seama s-ar publica,cate exemple ar oferi cei mai competenti teologi,Cinstiti Parinti sau Inalti Ierarhi,nume sonore in lumea ortodoxa.
Orice om de buna credinta s-ar fi lamurit pana acum.
Continuarea luptei cu noi in primul rand(caci daca ati observat,accentul cade pe lupta dintre noi,nu cu vrajmasii credintei Ortodoxe din afara),este dovada ca dorinta lor ascunsa este faramitarea unitatii antiecumeniste din tara,indiferent de consecinte(schisma nu este decat un bau-bau din povesti pentru ei),intrecandu-se care mai de care cu invectivele de rigoare ,sa comenteze absolut orice se posteaza,de catre oricine.În moara draceasca pe care au pus-o in functiune,macina orice si pe oricine, care cauta sa se pronunte in Duhul Adevarului cu dovezi bine intemeiate,pentru apararea credintei scumpe Ortodoxe.
De la rastalmaciri si intrebari hilare,pana la exercitii de imaginatie,de la postari pe sit-uri pro si contra (ca si cum acela ar avea dubla personalitate),in dorinta de a-si vedea numele pe sticla,pana la cereri hilare(….Trebuie vorbit cat mai simplu,si clar cum ne_au vorbit noua Sfintii Parinti.”),de care nu stii daca sa razi sau sa plangi,adulatorii dezbinatorilor numai tin cont ca orice scrii ramane scris in Cartea Vesniciei .
„Acum, când suntem tovarăși de drum toți, ne urâm unul pe altul? Ai în traistă un lucru bun, care ține de foame, și celălalt nu are, și tu mergi cu el și nu-i dai și lui? Îi dai șarpe? Îi dai răutate? Vă dați seama cât de mult se greșește în fața lui Dumnezeu, pentru că nu prețuim faptul că suntem împreună? Vorbiți-vă de bine!
Sfântul Grigorie de Nazianz spune că pentru orice cuvânt în plus dăm răspuns! Cu atât mai mult pentru orice cuvânt rușinos! Și zic și eu mai departe cu atât mai mult de orice cuvânt ucigător. Căci, a vorbi de rău pe aproapele tău, te încadrează în canonul de ucidere! Ucidere cu îngăduință, că ai vorbit numai de rău!”(Arhim. Arsenie Papacioc, Convorbiri duhovnicești, vol. I)
„Bine este a deduce din pilda aceasta(n.m.Intalnirea Mantuitorului cu femeia hananeanca din ţinutul Tirului şi al Sidonului) că dintre însuşirile plăcute Domnului l-au stârnit bucuria şi admiraţia: credinţa, dezinteresarea, curajul, stăruinţa, bunăcuviinţă, smerenia şi inteligenţa. …Hananeencei i se acordă har peste har, se vede limpede ca Examinatorul după ce a căznit-o doreşte acum să o copleşească: şi o cinsteşte cum ştie El, clătinat şi îndesat, din belşug şi din prea plin, boiereşte, împărăteşte.
Credinţa, dezinteresarea, stăruinţa, smerenia le ştim îndeobşte ca necesare şi binevenite. Dar cazul hananeencei ne arată şi dovedeşte că tot atât de puternice şi de preţioase sunt calităţile mai puţin accentuate de comentatori: curajul, politeţea, inteligenţa. Domnul iubeşte pe credincioşi, pe altruişti, pe stăruitori. Şi nu mai puţin pe curajoşi, pe cuviincioşi, pe inteligenţi. Frica, obrăznicia şi prostia nu-s plăcute lui Hristos. Hananeanca – lipsită de aceste urâte însuşiri – ne-o spune desluşit. Osebitul ei succes la excepţionalul examen semnifică biruinţa unor virtuţi creştine de noi nu îndeajuns proslăvite.
Fie ca răspunsul pe care-l vom da la sfârşitul mai lungului examen ce este viaţa fiecăruia dintre noi, să ne învrednicească şi El desigur nu de menţiunea „magna cum laude” obţinută de femeia hananeanca însă măcar de nota de trecere sau poate chiar, din mila Judecătorului, de notă bună!”
(Nicolae Steinhardt, Daruind vei dobandi, Editura Mănăstirii Rohia, 2005)
leonard
Doamne ajuta! Va recomand sa cititi o carte minunata : Dictatura Numerica – Editia a 2-a care a aparut anul acesta. O gasiti aici:
https://ufile.io/2cwej