Mitropolitul TEOFAN cu capul descoperit de Sfintele Paşti: “pe motive neîntemeiate NEPOMENITORII acuză de erori doctrinare Sinodul din Creta”

Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a adresat obişnuita pastorală¹. de Sfintele Paşti credincioşilor moldoveni, cu câteva zile înaintea Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos. Pastorala pascală de anul acesta, pe lângă consideraţiile teologice fireşti legate de Sărbătoarea Învierii, are un puternic caracter de fidelizare a clerului laic şi monahal şi a mirenilor faţă de Înaltpresfinţia Sa, în condiţiile în care participarea la Sinodul din Creta i-a adus o puternică contestare în rândul clerului şi credincioşilor, care au receptat deciziile acelui sinod ca eretice.

În cuvântul de Sfintele Paşti, Înaltpreasfinţia Sa atacă câteva teme de actualitate, pentru a întări în ochii opiniei publice ideea că este un episcop ortodox, militant pentru valorile perene ale Sfintei Biserici.

Pastorala condamnă “libertatea” de a face avort, “libertatea” de a ucide prunci nevinovaţi, “libertatea” de a săvârşi desfrânare, “libertatea” şi “dreptul” de a forma “familii” de acelaşi sex, într-un limbaj care pare a ne da de înţeles că ierarhia Sfântei noastre Biserici este în sfârşit decisă să militeze activ în plan public contra acestor flageluri, după un sfert de veac de prezenţă destul de discretă în luptele care s-au dat pe aceste teme de către credincioşi şi de către unii preoţi curajoşi şi de către marii duhovnici.

Dacă preocuparea pentru lupta contra avorturilor este una serioasă în rândul ierarhiei româneşti, aceasta ar putea să se implice în iniţierea unei campanii cetăţeneşti de modificare a art. 22 (1) din Constituţie, în sensul că “dreptul la viaţă precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate încă de la momentul conceperii”. Cum art. 26 (2) din Constituţie spune că “persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică şibunele moravuri” (s.n.), avortul ar putea fi interzis pe calea aceasta fără niciun impediment de ordin constituţional. Polonia, Ungaria şi alte ţări au rezolvat de mult problema în maniera aceasta.

În privinţa luptei contra căsătoriilor homosexuale, este foarte bine că un înalt ierarh ia poziţie, în condiţiile în care în societatea românească s-a impus un tabu nedemocratic şi contrar libertăţilor cetăţeneşti în această privinţă, însă acelaşi ierarh a semnat documentul sinodului din Creta numit Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la aceasta, în care se spune, la punctul II.6, că “La aplicarea tradiţiei bisericeşti cu privire la impedimentele la căsătorie, practica bisericească trebuie să ţină cont în egală măsură de prescripţiile legislaţiei civile cu privire la acest subiect, fără să se depăşească limitele iconomiei bisericeşti”. Ce se va întâmpla atunci când legislaţia civilă va impune că apartenenţa la acelaşi sex nu mai constituie un impediment la căsătorie? Biserica va ţine seama în egală măsură de această prevedere sau va invoca în faţa statului “limitele iconomiei bisericeşti”? Dar în cazul în care statul decide că “limitele iconomiei bisericeşti” trebuie lărgite, pentru a nu se crea discriminări faţă de persoanele de acelaşi sex? Această prevedere a sinodului din Creta deschide o uşă periculoasă pentru acceptarea căsătoriilor homosexuale, deoarece impune socotirea impedimentelor civile ca egale ca importanţă cu cele de ordin bisericesc, mai ales în condiţiile în care “iconomia bisericească” devine din ce în ce mai permisivă, în detrimentul acriviei canonice.

În ceea ce priveşte “libertatea” de a blasfemia şi de a batjocori simbolurile religioase, atenţionarea este corectă, dar implicarea practică este la fel de discretă. Evoc un singur exemplu: o asociaţie new-agistă din Piatra Neamţ a dorit să amplaseze, acum doi ani, în inima capitalei Neamţului creştin o statuie a unei zeităţi feminine a fertilităţii, o precursoare de acum 7000 de ani a idolului panteist Pământul-Mamă, pe care o adoră new-agiştii, şi, mai nou, şi semnatarii sinodului din Creta, prin decizia de a institui ziua de meditaţie “ecumenică” pentru mediu la 1 septembrie şi prin aceea de implicare activă a Bisericii în evenimentele ecologice internaţionale, consemnată în enciclica patriarhală de după sinodul din Creta şi în documentul Misiunea Bisericii în lumea contemporană. Există zvonul că la această iniţiativă new-agistă pietreană, căreia i s-a dat un aspect aparent cultural, Protopopiatul Piatra Neamţ ar fi propus, în cadrul unor şedinţe protopopiale, ca în faţa statuii respective să se instaleze o Troiţă creştină. De ca şi când Piatra Neamţ şi judeţul Neamţ în genere ar fi fost locuite de adepţii a două mari religii: Ortodoxia şi New-Agismul de confesiune cucuteniană. Proiectul a fost împiedicat, fără niciun sprijin din partea autorităţilor eclesiale, de către o asociaţie creştină, care a luptat în forurile de conducere ale Primăriei şi şi-a atras ura viscerală a multora din spaţiul public.

Un pasaj foarte interesant din Pastorala de Paşti se referă la “mărturisitorii credinţei din veacul trecut”, aluzie timidă la sfinţii închisorilor, pe care discursul ierarhilor ortodocşi ezită să îi cheme cu numele cu care trebuie să îi cheme, după ce Dumnezeu i-a vădit poporului ca sfinţi făcători de minuni. Se spune, în textul pastoralei, că “icoana lor trebuie aşezată la loc de cinste în mintea şi inima noastră”. Adevărat, perfect adevărat! Dar oare în societatea noastră nu trebuie aşezată icoana lor la loc de cinste? În sfintele noastre biserici ortodoxe nu trebuie aşezată la loc de cinste icoana sfinţilor închisorilor?

În anul 2008 o expoziţie de icoane a Sfinţilor Închisorilor a fost interzisă la Iaşi², fără ca Mitropolia Moldovei să fi luat o atitudine tranşantă (nu am informaţii să fi luat vreo atitudine de vreun fel) de apărare a acelor mărturisitori şi de punere la loc de cinste, cum spune pastorala, a icoanei acelor martiri în spaţiul public şi în conştiinţa naţională românească. În anul 2013 sfântului închisorilor Valeriu Gafencu i s-a retras titlul de cetăţean de onoare al oraşului Târgu Ocna, din judeţul Bacău. Sfântul a fost apărat doar de către credincioşii ortodocşi, unii dintre ei punându-şi în pericol libertatea şi cariera profesională.

E binevenită decizia Bisericii Ortodoxe Române de a vorbi despre sfinţii închisorilor, dacă într-adevăr vorbeşte despre aceiaşi sfinţi ai închisorilor pe care îi cinstim noi, poporul credincios, şi nu despre alţi încarcerați ai temniţelor comuniste. Observăm deocamdată că expresia “sfinţii închisorilor” nu apare aproape nicăieri în discursul conducerii Bisericii noastre. Citim în schimb, pe portalul Doxologia, al Mitropoliei Moldovei, că la Târgu Neamţ s-a desfăşurat, pe 9 martie, de ziua celor 40 de mucenici din Sevastia, un simpozion dedicat “deţinuţilor politici anticomunişti”³. De la deţinuţii politici anticomunişti şi până la sfinţii închisorilor conducerea bisericească are o cale lungă de tot de parcurs spre recunoaşterea acestora ca ceea ce sunt: sfinţi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Ni se spune în acel articol despre simpozionul dedicat “deţinuţilor politici anticomunişti” că “I s-a oferit apoi cuvântul maicii Tatiana Grosu de la Mănăstirea Văratec care a trăit tragedia Decretului 410 din 1959, prin care toţi monahii şi monahiile din mănăstirile României au fost aruncaţi pe drumuri. Printre lacrimi, măicuţa a relatat drama istorică petrecută într-o seară de noiembrie a anului 1959, când 24 de maici, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani, au fost chemate la Cancelarie unde li s-a citit Decretul odios şi abject, prin care a fost aproape distrus monahismul ţării: «Toate maicile au plâns de tremurau bătrânele ziduri ale Văratecului. Într-o căruţă luminată de un felinar a venit Miliţia şi a evacuat mănăstirea tocmai vigoarea şi viitorul centrului monahal. Rana a fost atât de adâncă, încât trauma nu s-a vindecat încă»”.

Maica Tatiana a uitat să adauge însă faptul că numai cu câteva săptămâni înainte fusese alungată din Mănăstirea Văratec, cu acordul Exarhatului Arhiepiscopiei Iaşilor, care acţionează de obicei din încredinţarea Înaltpreasfinţiei Sale, Maica Daria Sandu, una dintre maicile care au fost expulzate în 1950 şi care, acum, s-a opus sinodului din Creta, luând din nou drumul pribegiei, alături de alte 12 maici mai tinere, dar la fel de decise să apere Ortodoxia cu orice preţ.

A uitat să menţioneze şi că Patriarh al României era la acea vreme Iustinian Marina, în timpul căruia s-a produs aderarea Bisericii noastre la ecumenism, şi care nu a luat nicio atitudine notabilă de apărare a maicilor respective, fiind însă anul acesta împreună omagiat cu martirii închisorilor şi chiar cu maicile expulzate din mănăstiri.

Discursul despre mărturisitorii închisorilor comuniste este binevenit şi mult aşteptat.Dacă însă “anul omagial” dedicat acestora nu se va încheia cu o decizie de canonizare a sfinţilor închisorilor, atunci el nu rămâne decât o încercare a ierarhilor părtaşi la sinodul din Creta de a utiliza evlavia populară faţă de aceşti sfinţi pentru a fideliza poporul credincios şi a-l face părtaş pasiv al acelui sinod.

Cea mai interesantă parte a pastoralei este cea în care Înaltpreasfinţia Sa condamnă relativismul doctrinar, căsătoriile mixte şi lipsa vieţii liturgice laolaltă cu cei care luptă din răsputeri împotriva acestor “pericole care vin din interior”, aşa cum le cataloghează corect pastorala mitropolitană.

Relativismul doctrinar este un produs direct al ecumenismului, pe care sinodul din Creta l-a ridicat la rang de politică misionar-pastorală a Bisericii Ortodoxe. Înaltpreasfinţitul Teofan este semnatar direct al documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, în care relativismul doctrinar este consfinţit de către pasajul inspirat din Constituţia CMB, în care se spune că membre ale CMB sunt numai cele “ce cred în Domnul Iisus Hristos ca Mântuitor şi Dumnezeu, potrivit Scripturilor, şi mărturisesc pe Dumnezeu cel în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit Simbolului Niceo-Constantinopolitan”. Pasajul “potrivit simbolului niceo-constantinopolitan” nu există în documentul CMB şi nu se aplică, iar expresia“potrivit Scripturilor”, consfinţeşte viziunea protestantă despre Hristos şi principiulsola Scriptura, în timp ce în hristologia ortodoxă Mântuitorul Hristos este recunoscut ca Domn şi Mântuitor potrivit Scripturilor, dar, în egală măsură, şi potrivit deciziilor Sfintelor Sinoade Ecumenice, cugetării patristice şi vieţii bisericeşti consemnate de întreaga Tradiţie ortodoxă, toate condamnând la unison ereziile hristologice din istorie, pe care protestantismul le sintetizează şi le impune lumii creştine prin ecumenismul acceptat de către sinodul din Creta şi denumit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe “atitudine spirituală de dialog şi cooperare cu ceilalţi creştini”⁴.

Minimalismul dogmatic şi relativizarea doctrinară sunt principii esenţiale împlinirii idealului ecumenist al “unităţii Bisericii”, înscris în Declaraţia de la Toronto, despre care sinodul din Creta a spus că este “de importanţă vitală pentru participarea Bisericii Ortodoxe la CMB” şi a ratificat-o în documentul despre relaţiile cu ansamblul lumii creştine, semnat şi de către Înaltpreasfinţia Sa.

Căsătoriile mixte au fost aprobate, contrar canonului 72 quinisext, de către articolul II.5 al documentului Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la aceasta, în care se spune că, deşi acrivia interzice căsătoriile mixte, Bisericile locale pot aplica iconomia, “conform principiilor stabilite de sfintele canoane bisericeşti, cu discernământ pastoral, astfel încât să servească la mântuirea omului”. În locul aplicării acriviei în această problemă, se legiferează posibilitatea necanonică a iconomiei bisericeşti la nivelul Bisericilor locale, distrugându-se practica ortodoxă unitară în domeniu şi deschizându-se calea ecumenismului la nivelul familiei. Înaltul ierarh moldav a semnat acest document, deşi în prima parte a pastoralei se declară un luptător în favoarea familiei ortodoxe.

Cea mai gravă afirmaţie din această pastorală este: “pe motive neîntemeiate [clericiişi monahii care au întrerupt pomenirea – n.n.], acuză de erori doctrinare Sinodul din Creta”.

După ce îi numeşte pe clericii şi credincioşii care au întrerupt pomenirea Înaltpreasfinţiei Sale “schismatici” şi “ultraortodocşi”, în duhul articolul 22 al documentului eretic din Creta Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, luându-l ca martor al acestei catalogări pe Sfântul Grigore Teologul, luptător contra ereziei în vremea sa, Înaltpreasfinţia Sa îşi exprimă ataşamentul faţă de Sinodul din Creta, faţă de deciziile luate de acesta şi faţă de erezia ecumenismului, pe care acest sinod a promovat-o, afirmând că cei ce contestă caracterul ortodox al hotărârilor din Creta nu au motive întemeiate să o facă.

Dacă mai exista cineva care să se îndoiască de faptul că Mitropolitul Moldovei rămâne fidel deciziilor sinodului din Creta, Înaltpreasfinţia Sa a spulberat orice îndoială, învăţând, cu capul descoperit în Biserică, prin intermediul unei pastorale care se va citi în toate bisericile din arhiepiscopia Iaşilor, faptul că sinodul din Creta a fost ortodox şi că orice contestare a lui este “pe motive neîntemeiate”.

În aceste condiţii, preoţii din Moldova, cărora le pasă de Biserica Ortodoxă şi de mântuirea credincioşilor daţi lor spre păstorire, au dreptul şi datoria ca măcar acum să ia în calcul întreruperea pomenirii ierarhului semnatar în Creta al documentelor ecumeniste şi propovăduitor al lor în Biserică cu capul descoperit. Abia atunci preoţii şi mănăstirile vor rămâne cu statornicie, cum spune pastorala, în legătură cu toţi episcopii ortodocşi actuali şi din toate vremurile istorice, cu Sfintele Sinoade ale Bisericilor locale care nu au aprobat erezia ecumenismului, cu întreaga Ortodoxie, din toate timpurile, care se opune în mod natural, în baza cugetării Sfinţilor Părinţi, a sfintelor canoane şi a hotărârii tuturor sinoadelor ortodoxe, ecumenice sau locale, ecumenismului şi ereziei sinodului din Creta. Până atunci, se află în comuniune statornică cu ecumenismul şi cu episcopii practicanţi şi propovăduitori ai acestuia.

Hristos a înviat!