Consistoriul Monahal Eparhial Iaşi a renunţat, în şedinţa de pe 4 aprilie 2017, la pretenţia de a cere martorilor apărării din procesul intentat părintelui Pamvo Jugănaru să prezinte certificate de botez sau adeverinţe de la preoţii parohi, în urma sesizării că aceste cerinţe ar putea face ca întreaga procedură să fie grav viciată, deoarece este de notorietate publică atitudinea preoţilor parohi faţă de cei ce au oprit pomenirea ierarhului pentru participarea sa la pseudosinodul din Creta. Mai mult, Consistoriul a admis ca, în baza principiului parităţii probelor testimoniale, martorii să declare sub jurământ dacă îndeplinesc condiţiile canonice pentru a fi martori, aşa cum li se cere şi martorilor acuzării.
În schimb, Consistoriul a decis restrângerea listei de martori la un număr de cinci, probabil după numărul capetelor de acuzare formulate împotriva părintelui Pamvo. Într-o sesizare înaintată Consistoriului astăzi, părintele Pamvo a contestat faptul că această decizie nu îndeplineşte condiţia motivării respingerii martorilor, aşa cum cere Regulamentul instanţelor de judecată ale BOR şi a precizat că o listă de cinci martori ar putea fi acceptată numai cu condiţia soluţionării cererii prin care părintele sugera renunţarea la cei doi martori ai acuzării, stareţul mănăstirii Petru Vodă şi protopopul de Târgu Neamţ, datorită incompatibilităţilor care îi fac să nu poată fi martori în acest proces (sunt în stare de duşmănie cu pârâtul, sunt angajaţii părţii reclamante, sunt şi reclamanţi, şi martori în acelaşi timp).
Părintele Pamvo a înaintat Consistoriului o petiţie în care atrage atenţia că cinci dintre petiţiile anterioare nu au fost soluţionate până acum, deşi s-au scurs deja două termene de judecată, în care Consistoriul avea timp să le soluţioneze într-un fel sau altul.
În consecinţă, sfinţia sa a arătat că nu se poate prezenta la proces până când nu i se comunică soluţiile la toate petiţiile de până acum, obiectul cărora vizează asigurarea unei judecăţi echitabile, conform cerinţei constituţionale şi moralei creştine. În acelaşi timp, părintele Pamvo şi-a manifestat disponibilitatea de a răspunde pentru învinuirile ce i se aduc, după ce se stabilesc: competenţa tribunalului de a-l judeca, competenţa judecătorilor de a face parte din acest tribunal, validitatea procesului verbal care a stat la baza trimiterii sfinţiei sale în judecată, admisibilitatea martorilor acuzării, asigurarea unei apărări cu martori corecte etc.
Noul termen de judecată a fost fixat pentru data de 28 aprilie 2017.
Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,
Subsemnatul, Ieromonah Pamvo Jugănaru, egumenul Schitului “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Rădeni, judeţul Neamţ, trimis în judecata Consistoriului Monahal Eparhial, în dosarul nr. 1/2017, cu termen de judecată 28 aprilie 2017, respectuos Vă aduc la cunoştinţă următoarele:
-
Am luat cunoştinţă cu satisfacţie de soluţionarea petiţiei prin care ceream renunţarea la obligativitatea prezentării extraselor de certificat de botez şi a recomandării preotului paroh pentru martori, în condiţiile în care, datorită ostilităţii de notorietate publică a preoţilor parohi faţă de cei ce au întrerupt pomenirea ierarhului, acele acte nu ar fi putut fi obţinute, iar dreptul meu la apărare cu martori ar fi fost serios prejudiciat.
-
Am luat cunoştinţă cu surprindere că din toată lista de martori propuşi s-a decis să fie păstraţi numai cinci, fără a se îndeplini condiţiile cerute de art. 74, alin. (3) din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, care cere ca respingerea unui martor ca necorespunzător să fie motivată, iar motivele să fie trecute în procesul-verbal al cercetării, în cazul de faţă în hotărârea care mi s-a comunicat.
-
Menţin cerinţa ca lista cu martori să fie păstrată integrală, pentru a putea acoperi nevoia de probă cu martori pentru toate cele cinci capete de acuzare, cât şi pentru numeroasele acuze ce mi se aduc în proces de către martorii acuzării, şi pe care cel mai bine le probez cu martori. Întrucât există cinci martori permişi faţă de cinci capete de acuzare, dacă admitem ideea că pentru fiecare capăt de acuzare s-a selectat un singur martor, nici măcar nu putem îmmplini nevoia de a avea cel puţin doi martori care să declare acelaşi lucru, pentru ca mărturia să fie credibilă.
-
Aş putea accepta ideea unei liste de cinci martori cu condiţia ca în prealabil Consistoriul să îmi confirme soluţionarea favorabilă a petiţiei prin care ceream să renunţe la toate depoziţiile celor doi martori ai acuzării, pe care eu i-am contestat, deoarece nu împlinesc condiţiile canonice pentru a fi martori, întrucât sunt în conflict deschis cu mine, sunt angajaţi ai părţii reclamante, sunt şi martori şi autori ai sesizărilor contra mea în acelaşi timp, iar unul dintre ei este trimis într-un proces penal pentru fapte săvârşite la Schitul Rădeni.
-
Am luat cunoştinţă de faptul că niciuna dintre celelalte petiţii nu mi-a fost soluţionată încă, mai precis:
-
petiţia prin care ceream să se verifice dacă Mitropolia Moldovei şi Bucovinei are competenţa să mă judece, în condiţiile în care eu să nu am fost transferat cu acte în regulă din Mitropolia Ardealului;
-
petiţia prin care ceream să se verifice competenţa membrilor Consistoriului de a judeca acest proces;
-
petiţia prin care ceream anularea raportului pe baza căruia s-a realizat trimiterea mea în judecată, pe considerentul că nu s-a desfăşurat vreo cercetarea disciplinară prealabilă;
-
petiţia prin care ceream să se renunţe la martorii acuzării, deoarece sunt într-o stare de duşmănie de notorietate publică faţă de mine, sunt angajaţii părţii care mă acuză şi, în plus, sunt şi reclamanţii mei, ceea ce îi pune într-o stare de incompatibilitate evidentă pentru a fi martori;
-
petiţia prin care ceream să mi se permită acces la dosarul meu împreună cu o persoană competentă în materia juridică şi canonică sau să mi se permită să îl xerocopiez, asumând, pe proprie răspundere, să nu îl fac public pe internet sau în alt fel;
-
-
În condiţiile în care niciuna dintre petiţiile mai sus semnalate nu a fost încă soluţionată, deşi unele dintre ele sunt încă dinaintea primului termen de judecată, consider că nu se îndeplinesc încă condiţiile asigurării unei apărări reale în procesul care îmi este intentat.
-
Având în vedere că toate sesizările mele sunt de natură procedurală şi trebuie rezolvate înainte de judecarea procesului pe fond, consider că avertismentul potrivit căruia, în cazul neprezentării mele la următorul termen, se va aplica art. 99, alin. (3) din Regulamentul instanţelor de judecată este fără niciun temei, întrucât articolul respectiv precizează că “la a doua înfăţişare, după ce se constată că s-a îndeplinit procedura, procesul se judecă chiar dacă părţile lipsesc”. În această situaţie, nu se poate constata îndeplinirea procedurii, atât timp cât atât de multe vicii de procedură semnalate nu au fost încă rezolvate.
În consecinţă, respectuos Vă rog să dispuneţi să mi se comunice în timp util toate soluţiile la petiţiile mele, după modelul comunicării soluţiilor găsite în privinţa petiţiilor în care reclamam nerespectarea dreptului la apărare cu martori. Toate petiţiile trimise au ca scop asigurarea că în procesul în care sunt implicat mi se respectă întrutotul dreptul la apărare şi sunt judecat de instanţe competente să o facă şi pe baza unor rechizitorii valabile, nelovite de nulitate din pricina nerespectării procedurilor anterioare întocmirii lor.
În cazul în care aceste petiţii nu au fost încă soluţionate, Vă rog să dispuneţi soluţionarea tuturor la următorul termen, apoi informarea mea în timp util cu privire la soluţiile găsite, pentru a mă putea ulterior prezenta în faţa Consistoriului pentru a răspunde pe fond la acuzaţiile ce mi se aduc.
Îmi menţin disponibilitatea de a participa la procesul intentat de către Consistoriul Monahal Eparhial, după ce mi s-au rezolvat toate obiecţiile de formă ridicate şi mi s-au asigurat condiţiile unei apărări reale pentru a avea un proces echitabil, aşa cum cer morala creştină şi Constituţia României.
Reafirm că nu doresc ca prin prezenţa mea să se suplinească eventuale lipsuri de procedură, aşa cum prevede art. 98, alin. (1) din Regulamentul instanţelor.
Data Semnătura,
Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,
Subsemnatul, ieromonah Pamvo Jugănaru, egumenul Schitului “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, trimis în judecarea Consistoriului Eparhial Monahal Iaşi, respectuos Vă aduc la cunoştinţă că mi-a fost aprobată cerere de studiere a dosarului în care sunt inculpat.
Prin urmare, în scopul asigurării unei apărări eficiente în acest dosar, în virtutea dreptului constituţional şi creştin la un proces echitabil, Vă rog să aprobaţi cererea prin care solicit ca, imediat după încheierea Sfintelor Sărbători de Paşti, să pot studia dosarul în prezenţa unei persoane cu competenţe în domeniul canonic şi juridic, pe care să o aleg eu să mă consilieze în privinţa aspectelor acestuia, sau să pot xerocopia sau fotocopia conţinutul dosarului, cu scopul studierii mai amănunţite a acestuia în vederea alcătuirii unei apărări conforme cu legea şi cu regulamentele bisericeşti.
Respectând art. 94, alin. (1) din Regulamentul autorităţilor canonice discinplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, care precizează că şedinţele consistoriului nu sunt publice, declar pe propria răspundere că nu voi publica conţinutul dosarului în presă sau în mediul online.
Menţionez că următorul termen în proces este data de 28 aprilie 2017.
Vă mulţumesc.
Data Cu deosebit respect,
Egumen Pamvo Jugănaru
Înaltpresfinţiei Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/04/11/cazul-parintelui-pamvo-consistoriul-renunta-la-pretentia-de-cere-martorilor-recomandari-de-la-preotii-parohi/
Tihon
Cum sa mergi sa te judece consistoriu cind tu prin nepomenire îl arăți pe mai marele consistoriului este acuzat a fi minciuno-episcop.Prin nepomenire îl arăți a fiind propovaduitor de erezie cu capul descoperit pe față si public.Eu personal nici nu ias baga in seama.
Tihon
Vrem cinci lucruri:
Condamnăm ecumenismul;
Nu acceptăm sinodul din Creta;
Condamnăm Consiliul Mondial al Ereziilor;
Întrerupem comuniunea cu Bartolomeu,Daniel,Teofan etc și cu toți ecumeniștii care acceptă sinodul din Creta;
Și cel mai important: Cerem de la episcopii ortodocși să facă un sinod ortodox.
După cum vă dați seama nu ne credem doar noi ortodocși, nu suntem doar noi ortodocși, de la episcopii noștri cerem să condamne și ei, ceea ce condamnă și clerul, și poporul.
Mihai
Pai cum sa condamne dumnealor ,, sinodul” acela vagabond din Creta?!, Presupun că ați văzut ce a declarat Teofan împotriva celor ce il condamna
grigorie
In interviul acordat de Parintele Theodor Zisis teologului Mihai-Silviu Chirila, acesta afirma ca „sinodul din Creta este criteriul pentru a intrerupe pomenirea” arhiereilor care aprob acest sinod, ca „ atata timp cat exista clerici care au interupt pomenirea …crestinii trebuie sa mearga la cei care au interupt pomenirea”, ceea ce este in acord cu Sfintii Parinti. Insa pe de alta parte, „datorita unor probleme de ordin pastoral”, admite si o anumita iconomie prin care „credinciosii pot merge sa se imbisericeasca, sa se impartaseasca si sa se spovedeasca la episcopi si la preoti care au gandire ortodoxa, chiar daca pomenesc” pe mai marii lor care aproba sinodul din Creta ce a ratificat erezia ecumenista.
Parintele Theodor Zisis n-a participat la sinaxa antiecumenista din 4 aprilie, unde ar fi putut sa asculte omilia teologului Mihai-Silviu Chirila, omilie in care acesta aminteste de „indemnurile Sfantului Teodor Studitul – pe care cu siguranta Parintele Theodor Zisis le cunoaste – care recomanda ca pe preotul care pomeneste de frica ierarhul eretic sa il chemi la binecuvantarea mesei, dar sa nu iei Sfintele Taine din mana sa ”. „Iconomia” despre care vorbeste Parintele Theodor Zisis nu este in acord cu cele sustinute de Sfantul Teodor Studitul.
Dupa cum poate ati aflat din mediul virtual, un monah din Romania a incercat sa manipuleze, probabil la randul sau fiind manipulat, atagandu-i atentia teologului Mihai-Silviu Chirila ca ar fi interpretat in mod abuziv acel text patristic, de la Sfantul Teodor Studitul, prin „scoaterea citatelor din contextul istoric”, ca sintagma „ierarh eretic” este aplicata in acest caz arhiereilor iconomahi a caror erezie fusese candamnata deja de Sinodul VII ecumenic, ceea ce e fals.
Sfantul Teodor Studitul se refera in acel text indeosebi la ierarhii sustinatori ai „sinodului adulterin”.
Criza adulterului a fost provocata in 796 de imparatul Constantin al VI-lea Porfirogenetul care si-a obligat sotia sa intre in monahism, in locul ei luindu-si o alta femeie pe nume Teodota. Patriarhul Tarasie n-a fost de acord cu aceasta cununie, cununia fiind savarsita de un oarecare preot pe nume Iosif. Dupa aceasta multi dintre demnitarii imperiului l-au imitat pe imparat inlocuindu-si sotiile. Criza adulterului a culminat cu „sinodul adulterin” care a condamnat pe toti cei care respingeau „iconomia” folosita de preotul Iosif. Criza adulterului s-a sfarsit in timpul imparatului Mihail I (811-813).
Legat de aceasta ratacire Sfantul Teodor Studitul i-a scris egumenului Teofil urmatoarele: „Cumplita cacodoxie a fost dogmatizata in Biserica noastra — insasi erezia adulterina — care, impreuna cu schimbarea Evangheliei, a dezlegat şi dumnezeiestile canoane prin— dezvinovatirea celui ce a unit prin adulter [si] care a fost caterisit de ele…. stiind ca este erezie, sa fugi de erezie, adica de eretici, incat nici sa te impartasesti cu ei, nici sa-i pomeneşti la dumnezeiasca liturghie, in preasfanta ta manastire. Fiindca cele mai mari amenintari spuse de sfinti zac asupra celor ce se invoiesc, chiar numai sa-I primeasca la masa. Si daca ar zice cuviosia ta cum de nu am spus aceasta mai inainte de robie, ba ca si noi i-am pomenit pe cei din Bizant, aceea sa stie ca [atunci] nu fusese sinod, nici era pronuntata anatema si dogma cea rea. Si mai inainte de acestea nu era sigur daca trebuia sa ne departam cu totul de cei faradelege sau numai sa fugim de impartasirea pe fata cu ei, dar sa-i pomenim [totusi], printr-o iconomie cuvenita, pana la o vreme. Dar cand necredinta eretica a iesit limpede pe fata si a fost data la aratare prin sinod, trebuie de acum sa-ti arati pe fata evlavia ta, impreuna cu toti ortodocsii, prin faptul de a nu te impartasi cu cei rau credinciosi, nici sa pomenesti pe vreunul din cei aflati in sinodul cel adulter sau care cugeta la fel cu el [cu sinodul adulter].” Iar in scrisoarea catre Naucratie: „ (dacă episcopul nu s-a aflat in sinodul adulter si il numeşte adunatura mincinoasa, dar il pomeneste pe mitropolitul sau care s-a aflat in acel sinod, daca deci trebuie sa ne impartasim de la un preot al [acelui] episcop ortodox) am raspun si in alte [dati], in scrisorile catre Evod, ca: Pentru iconomie, trebuie [sa ne impartasim], numai el sa nu liturghiseasca impreuna cu ereticii. Caci nu e nimic, de vreme ce il pomeneste pe episcopul ortodox, chiar daca acela, de frica, il pomeneste pe mitropolitul sau eretic… Dar daca [preotul] pomeneste vreun episcop eretic, chiar daca [preotul] are vietuire fericita, chiar daca e ortodox, trebuie sa ne departam de dumnezeiasca impartasanie; dar cand e vorba de masa de obste — de vreme ce doar acolo [la liturghie], din frica, il pomeneste [pe episcopul eretic] —, ar putea fi acceptat [acel preot] sa binecuvinteze si sa cante cu noi, dar numai daca nu a slujit, nici nu a avut constient partasie nici cu eretic, nici cu episcopul sau, nici cu vreun altul [de acest fel]. Daca cineva mananca in chip nepasator cu cel ce a binecuvantat adulterul, sau cu alt eretic, sa ne pazim sa nu mancam impreuna cu unii ca acestia, chiar daca ei fataresc ortodoxia.”
Astfel Sfantul Teodor Studitul din momentul in care„ necredinta eretica a iesit limpede pe fata si a fost data la aratare prin sinod”, a rupt comuniunea cu sustinatorii acestei rataciri, inainte de condamnarea data de un sinod orthodox .
Asa facuse si Sfantul Vasile cel Mare fata de pnevmatomahi, din clipa cand erezia a devenit clara, si dupa mustrarea acelora, a rupt comuniunea cu ei, iar tainele acestora le-a considerat forme fara fond, inainte de pronutarea unui sinod orthodox in legatura cu ei. La fel a procedat si Santul Sava cel Sfintit cu ereticii dovediti, l-a pus pe ereticul Sever al Antiohiei si pe adeptii acestuia in afara comuniunii cu Biserica mai inainte de condamnarea lor de catre un sinod orthodox.
Tot Sfantul Teodor Studitul arata de ce nu trebuie sa ne impartasim de la un preot care are comuniune cu un arhiereu eretic: „ mi-ai spus ca te-ai temut sa-i spui preotului tau sa nu-I pomeneasca pe ereziarh la liturghie . Ce sa-ti spun acum despre acest lucru nu vad, decat ca intinare are impartasania din singurul fapt ca il pomeneste [pe ereziarh], chiar daca ortodox ar fi cel ce face Sfanta Liturghie”.
Grigorie
In conferinta in care Părintelui Theodoros Zisis, explica motivul pentru care nu a participat la sinaxa ortodoxă din Oreokastro de pe 4 aprilie spune ca : „Părinții aghioriți au argumentele lor în legătură cu acrivia, invocă pe Sf.
Theodor Studitul (care și el a făcut iconomie). Și noi am aplicat iconomia. În timpul Sf. Theodor Studitul (care a fost zelot) au fost și alți sfinți, precum Sf. Tarasios și Sf. Nikiforos (care au fost iconomi).”
Aceasta afirmatie este inexacta, se stie ca patriarhul Tarasie a aplicat iconomia in cazul ratacirii adulterine,o anumita iconomie a facut si Sf. Theodor Studitul pana la „sinodul adulterin ” din 809 dupa care a incetat aceasta iconomie, ori patriarhul Tarasie a decedat in 806 , de unde stie Părintelui Theodoros Zisis ca Sf. Tarasie daca ar fi apucat acel sinod n-ar fi luat aceeasi decizie ca si Sf. Theodor Studitul, renuntand la iconomie.
Grigorie
rectific, in loc de punctul de ca sfarsit urmeaza ?!
Ioana
el, frate drag
multumesc pentru cuvantul ZIDITOR al Sfantul ui Justin Popovici !! stiam de la inceput ca tainele nu lucreaza la eretici, impartasirea la eretici nu poate fi in acelas timp si otrava si har, cum tot trambiteaza unii.
Hristos Domnul nostru, NU poate fi parte din minciună ________!
IMPARTASIREA CU/LA ERETICI TOT IN IAD DUCE SI PE CEI CARE NU STIU CA E ERETIC CEL POMENIT !!
Sfântul Ciprian al Cartaginei:
“Dacă EPISCOPUL care este pomenit in Biserica ESTE ERETIC, DAR OAMENII NU-L CONSIDERĂ ASTFEL, atunci o astfel de rugăciune Îl insultă pe Hristos Domnul, care nu poate fi parte din minciună. ORICINE SE ÎMPĂRTĂȘESTE ÎNTR-O BISERICĂ UNDE ESTE POMENIT UN EPISCOP ERETIC, CHIAR DACĂ PREOTUL ACELEI BISERICI ÎNVAȚĂ ORTODOX )___________!!!!!, o astfel de împărtășire NU rămâne fără urmări. Acel om va avea parte la JUDECATA de Apoi CU EPISCOPUL ERETIC, ÎN FUNDUL IADULUI.”
fratele aghionoros nu te cenzureaza. asa am patit si eu cu niste comentarii. atunci cand in comentariu este un link pe un site nou, care nu a fost mentionat anterior in alt comentariu, intra automat la moderare. apoi il va aproba cand e la calculator. poti verifica trimitand un comentariiu asemanator, acum linkurile catre site nu vor mai fi la moderare. sau poti scrie unul asemanator si fara link. 🙂
„Doamne, ești singura mireasmă a existenței omului în istorie. Cât de bogat și de minunat răsplătești devotatele suflete care nu te-au uitat mort în mormântul Tău!
Le-ai făcut pe femeile mironosițe purtătoare ale buneivestiri a Învierii și a slavei Tale. Nu au uns cu mir trupul Tău mort, însă Tu ai uns sufletele lor vii cu mirul bucuriei. Cele care îl plângeau pe Domnul mort au devenit privighetori ale primăverii celei noi, Sfinte ale cereștii Tale Împărății.
Doamne al nostru înviat, pentru rugăciunile lor, miluiește-ne, mântuiește-ne, ca să Te slăvim dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Treimea cea deoființă și nedespărțită, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
-Femeile mironosițe, binevestitoarele Învierii
Sfântul Nicolae Velimirovici, Ziua Învierii, Omilii III, Atena 2011, pp. 64-82.
(tot un sfant sarb drag noua, ca si Sfantul Justin Popovici.)
Ioana
acum am vazut rimul comentariu, ieri nu aparuse 🙂
e strigator la cer ce se face cu aceasta „iconomie inventata” si datul cu parerea despre „taine si har” la pomenitori de eretici . Sfantul Maxim Marturisitorul nu a procedat ca gheron Hariton. Macar sa se fi abtinut acesti „intelepti” daca nu cunosc, limitandu-se la ingradirea de erezie, nu sa zica ca ar mai fi taine si har, e EXTREM DE PERICULOS, OAMENII DAU BUZNA LA ERETICI AUZIND SPUSELE LOR, SI SE INDREPTATESC IN CADERE….
si in plus tainele nu mai au cum lucra UNDE E ERZIE SI HULA MINCINOASA,
e strigator la cer dupa logica asta,, dupa ei si insusi antihristul va avea „har” ca nu a fost sinod! – O GANDIRE OCULTA MAGICA, CARE NU PRIVESTE SPRE aDEVARUL HRISTOS! si comparativ cu serghianismul, e cu totul altceva si de infinit de ori mai grav: acum s-au acceptat toate minciunile si chiar satanismul si venirea fiilui pierzarii cu rugaciunile lor pentru „pace” ca doar stim ca acesti masoni satanisti de au semnat n creta pregatesc cu mai marii lumii macelul si inscaunarea fiului pierzarii! treziti-va ! sa aplicam corect teoremele, sa gandim corect Dogma! in contextul sau.
dar ereziile, papistasismul a fost anatemizat de mult, ecumenismul a fost anatemizat de ROCOR… DUPA EI VA FI HAR SI LA URICIUNEA PUSTIIRII, GROAZNIC! Cum poate fi Hristos PARTE LA CELE MAI INFAME MINCIUNI HULITOARE SI EREZIILE CELE MAI MARI care cuprind pe TOATE EREZIILE DIN TOATE TIMPURILE ______ !!? Hristos NU poate fi partas la asa ceva !!
Ioana
Sfântul Nicolae Velimirovici, Ziua Învierii, Omilii – Femeile mironosițe, binevestitoarele Învierii
http://www.pemptousia.ro/2014/05/femeile-mironosite-binevestitoarele-invierii/
Ioana
Adevarat a Inviat! Domnul si Dumnezeul nostru!
Sa te mantuiesti, frate drag!
am incercat si eu sa vad daca e de la link problema, dar doar tu stii cu adevarat ce ti s-a cenzurat/ moderat… si cum stii ce spui, asa e. Dumnezeu sa lumineze pe cei sinceri si curati ai sai fara de viclesug!
Ioana
el
da, Mantuirea inseamna sa iti pui toata viata pentru Hristos si sa te desparti de jumatatile de Adevar si de tot ce contravine cu vointa lui… imi ar rau ca ti s-au sters acele comentarii, mie mi-au folosit… era mult mai mare folosul PENTRU CA EXPRIMA ADEVARUL si stradania de a-L reda, decat sa ti le stearga din anumite pareri de menajare care nu se justifica IN FATA LUI DUMNEZEU.
imi pare rau ca nu este prmit cuvantul ADEVARULUI, chiar erau folositoare comentariile, am vazut ca nu mai scrii nici pe saccsiv, ca sa ii lasi pe cei care se cred mai intelepti si „induhovniciti” si nu primesc CUVANTUL BUN de la celalalt, pentru ca nu stiu sa deosebeasca duhurile….
sunt niste lucruri vitale, pentru mantuire care erau tare folositoare, azi e Ziua Invierii dar ce putini sunt cei care IL PRIMESC PE DOMNUL IN ADEVAR… si ce stramta e Calea si necajita care duce la El pentru ca…
„Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.” Ioan 1, 11
sa lasam prietesugurile cu cei fara de lege („Pe calcatorii de lege i-am urat”, Sf. Iosif Voloţki: „Să fie DEMN PENTRU TINE ORICINE, _____AFARĂ DE CEL CE ÎNAȚĂ EREZIA !! . Dacă va fi eretic, vom stărui să nu primim de la el nici învăţătura, nici împărtăşania, şi nu numai că nu ne vom împărtăşi la el, CI ÎL VOM OSÂNDI DIN TOATE PUTERILE ȘI ÎL VOM DA PE FAȚĂ, ca să nu devenim părtaşi pieirii lui”[25]. ) si SA LASAM scuzele, si sa urmam Adevarul, ca sa intram intru Bucuria Slavei Sale !
si uite cum niste habauci de comentatori NEDEMNI si partasi si invataori la erezie sunt pricina de poticneala, un fel DE CASNICI DE BLOG NEINTELEPTI SI VICLENI, INVATATORI LA RELE, SI PRICINA DE NU A PRIMI aDEVarul si pe fratele care nu vre sa taca si sa aduca un cuvant pretios, smuls din timpul si din stradania si sudoarea fruntii sale. Sa fim atenti pe cine luam cu noi in barca, sa nu luam lupii care sfasie oile si sa IL TRAADAM INTR-UN FEL PE Hristos si pe prietenii vechi care ne-au ajutat atata timp sa tinem CARMA BINE ca sa nu ne scufundam in valurile inselatoare ale jumatatilor de masura si caldiceilor! SA FIM DEMNI CU ORICINE, AFARA DE CEL CE INVATA EREZIA, SI DIN PACATE, ACESTIA SUNT MAJORITATEA….sa fugim din mijlocul lorsi din glasul serpesc al lor SI SA NE OSEBIM PE EI, DANDU-I PE FATA CA TRADATORI AI ADEVARULUI, SA II DAM PE FATA DIN TOATE PUTERILE !
32. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
33. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
34. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.
35. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.
36. Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui.
37. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.
38. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. – Matei 10
Theodor L.
el,
Hristos a inviat!
Incearca sa iei legatura cu mine pe adresa mea de mail. Vezi ca apare la un comentariu al meu la promovarea cartii din septembrie. Doresc sa-ti fac cunoscut un material cenzurat.
Theodor L.
Ioana,
Hristos a inviat!
Incearca cumva sa iei legatura cu mine.
Ioana
Theodor L.
Adevarat a Inviat Hristos !
Ma bucur ca te-ai gandit sa mai scrii. Abia asteptam noi aparitii cu argumentatii solide! 🙂
Theodor L.
el,
Hristos a inviat!
Incearca cumva sa iei legatura cu mine.
Ioana
___________impartasirea la eretici nu poate fi in acelas timp si OTRAVA si har, cum tot trambiteaza unii care pun adaugiri din burta PESTE CE AU SPUS SFINTII PARINTI !!
Mihai
Atac dur al taichii Teofan la adresa contestatarilor sinodului cretan, sursa ziarul de Iași
Mihai
Episcopul de Corfu a mulțumit clubului rotary pt ,, ajutorul” acordat, sursa katanixis blog spot
Vestitorul Ortodoxiei
Foarte grav ce face acest sarpe care se considera mitropolit, desi el nu este altceva decat un eretic orbit de bani si putere. Din nefericire pentru intregul nostru popor tainic, care a luptat peste 2000 de ani cu toate sectele si toti paganii ce il scuipa pe Hristos (musulmanisti, papisti, sectari, iluminati, masoni, comunisti, nazisti, occidentalisti, homosexualisti), mitropolitii si patriarhul au picat in apostazie, recunoscand Pseudosinodul talharesc cretan. Au legifetat curvia numita ecumenism, fara sa se gandeasca nicio clipa ca pot trage dupa ei generatii intregi de ortodocsi ai neamului nostru. Teofan este unul dintre ei !
Ioana
Aşadar, Hristos amândouă acestea ne-a învăţat prin rugăciunea Sa, să nu ne aruncăm înşine în primejdii, ci să ne rugăm pentru depărtarea primejdiei. Dacă ea totuşi ne-a ajuns, să o întâmpinăm cu bărbăţie şi cu răbdare şi să supunem voinţa noastră voinţei lui Dumnezeu. Deci, ştiind noi acestea, să ne rugăm, ca să nu cădem în ispită: iară dacă am căzut în ea, să cerem de la Dumnezeu răbdare şi putere şi totdeauna să supunem voinţa noastră voinţei Lui.
https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/04/15/sfantul-ioan-gura-de-aur-omilii-la-postul-mare-cuvant-la-sfanta-si-marea-vineri-crucea-a-rupt-zapisul-ce-era-asupra-noastra-col-2-14-a-nimicit-temnita-mortii-si-ne-a-dat-cea-mai-des/
Ioan
Hristos a inviat!
Parinte Pamvo, deosebit de comentarile pertinente si utile, cu sustinere adevarata intru Hristos, pe subiectul complex, de notorietate definit – nepomenirea, am urmatoarea nedumerire: de ce va pierdeti timpul si va tulburati linistea cu participarea la dialogurile si procedurile initiate de reprezentantul Mitropoliei din Iasi?
Am si niste ganduri si ma adresez tuturor paricipantilor la dezbateri:
Dupa cum am constatat, acest sef si multi altii este aprig deranjat ca nu este pomenit. Prin masuri diverse, completate cu invocarea accentuata a iconomiei doresc sa impuna autoritatea. Daca ei nu se plangeau ca nu sunt laudati, nu stiu cati cridinciosi ar fi atentionat pe vreun parinte in biserici?!
Iconomia este asemanatoare si cred daunatoare ca si atitudinea la care au recurs multi invitand la pace, liniste si cumintenie asa cum a dezvaluit si parintele Iustin.
Regret ca lipsa de cunoastere si parsivenia pot sa produca ratacire, dar nazuiesc ca Bunul Dumnezeu ne va lumina sa le vedem si sa le intelegem pe toate.
Intreb, a stabilit Mantuitorul cati episcopi trebuie sa fie pe Pamant?
In Romania nu exista comuniune intre stilul nou si cel vechi, dar cu alte state pe stil vechi, de ce exista?
Daca BOR se dezice de orice secta pentru ca a plecat de la dreapta credinta, in 1924 BOR nu a plecat de la dreapta si apostolica credinta?