SINODUL TÂLHĂRESC

"Sinodul pan-ortodox" din Creta 16-27 iunie 2016

Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor, pe care dăruiește-o sfintelor Tale biserici întreagă, cinstită, sănătoasă, îndelungată în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău

Atitudini, Clerici și mireni, Patriarhia Română

Oltenii se adresează mitropolitului Irineu, cerându-i să se dezică de pseudo-sinodul din Creta

Scrisoarea a fost dusă luni, 13.03.2017, de doi fraţi la sediul Mitropoliei Olteniei.

Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Îngeri, ale Sfinţilor Părinţilor noştri, ale tuturor Sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi.
A trecut aproape un an de la aşa zisul “sinod” din Creta şi singurele roade vizibile ale sale sunt tulburarea şi dezbinarea care macină unitatea Bisericii iar, pe de altă parte, ştim din istorie că erezia are ca şi consecinţă schisma… Prin urmare protestăm:
I. Împotriva hotărârilor “sinodului panortodox” din Creta 16 – 26 iunie 2016, așa-zis „Mare și Sfânt“;
II. Împotriva anulării dreptului de a ne apăra credința ortodoxă în virtutea hotărârilor Sinodului din Creta, în ciuda prevederilor Constituției României ce garantează libertatea manifestării credinţei;
III. Împotriva măsurilor de caterisire a unor preoți, a alungării din mănăstire a unor monahi și monahii; a măsurilor “sinodului“ B.O.R din 29 octombrie 2016 – ce ratifică deciziile “sinodului panortodox” din Creta
– care desfiinţeză, apriori, drepturi prevăzute de Sfintele Canoane ale tuturor credincioşilor ortodocşi – a unora ce s-au opus deja cât şi a altora ce intenţionează să se opună hotărârilor acestui ”sinod” din Creta şi a măsurilor sale abuzive care pervertesc şi restrâng îndatoriri creştineşti;
IV. Împotriva rămânerii Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.) în Consiliul Mondial al Bisericilor (C.M.B), o platformă de discuţii protestantă şi antiortodoxă;
V. Împotriva deciziei luate în unanimitate de Sindul B.O.R. din 25 februarie 2009 augumentată în hotărârea 638 / 2009 ce ţine de problema noilor paşapoarte electronice care includ date biometrice, decizie ce constituie poziţia oficială a B.O.R. până în prezent cu privire la actele electronice cu CIP, împotriva voinţei a unei parţi importante a pliromei Bisericii manifestată prin repetate proteste de stradă.

Menţiuni şi explicaţii:
1. Sinodului Panortodox din Creta va purta acronimul – S.P.C.;
2. Biserica Ortodoxă Română va purta acronimul – B.O.R.;
3. Consiliul Mondial al Bisericilor va purta acronimul – C.M.B.;
4. Pliroma Bisericii constituie totalitatea credincioşilor – P.B.O.;
I. Argumente pentru care considerăm textele ”sinodului” din Creta ca fiind ale unui sinod eretic care legalizează erezia – ecumenismul:
1. Sinodul ROCOR alcătuit din 40 episcopi adunaţi la Schitul Schimbarea la Faţă, Mansonville, Canada, din 28 iulie / 10 august 1983, Sinod care a dat anatemă ecumenismul dimpreună cu ecumenistii, iar în septembrie 2006, Sinodul episcopilor ROCOR a reconfirmat Anatema din 1983, ca făcând parte din actele de comuniune canonică cu Patriarhia Moscovei. În cadul acestui Sinod ROCOR, <Teoria ramurilor> şi <Teoria bisericilor nedepline>, a celor care susțin că botezul şi euharistia ereticilor, sub
pretextul dragostei frăţeşti sau a presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, sunt valabile pentru mântuire, au fost date ANATEMEI.
2. Adunarea de la Creta din 16 – 26 iunie 2016 cu pretenţii anunţate de Sinod Panortodox a avut loc în realitate fără informarea şi consultarea poporului din faţa Sfântului Altar, nici înainte şi nici după acest eveniment cosmic, adevăr pe l-a constatat fiecare dintre credincioşii prezenţi la viaţa Bisericii. Această atitudine neortodoxă, comportamentul amoral trădează interese ascunse şi antiortodoxe care s-au vădit şi în sigla “sinodului”, fiind elemente străine de Tradiţia Bisericii Ortodoxe, prezente în alte credinţe, adică simboluri papistaşe, masonice, oculto-iudaice şi ezoterico-sataniste (gen Arborele Vieţii din Kabala). Evenimentul vădeşte abateri grave de la Dreapta Credinţă şi recunoaşte ecumenismul ca dogmă;
3. Prezenţa la lucrările sinodului a delegaţiilor comunităţilor eretice – invitaţi oficiali în calitate de “fraţi”;

4. S.P.C. şi-a început activitatea fără să ratifice în prealabil toţi termenii Sfintelor Canoane bine dogmatisite de Sinoadele Ecumenice anterioare, aşa încât să se facă continuitate organică;
5. Regulamentul de organizare a impus o nouă formă de conducere străină de Ortodoxie, documentele fiind votate doar de cei 14 capi – Patriarhi ai Bisericilor Ortodoxe, după modelul papal;
6. Sinodul din Creta – în teza <Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine> a acceptat denumirea “istorică” de “biserici” conferită ereziilor, acceptând, prin aceasta, ideea că în afara Bisericii Ortodoxe ar mai exista şi alte forme de “biserică“. Această idee este o transpunere în practică a ideii eretice a lui Jean Calvin despre “rămăşiţele triste ale adevăratei Biserici”, preluată de către teologia romano-catolică a “Bisericilor nedepline”, susţinută de Conciliul II Vatican şi introdusă în gândirea ortodoxă de către Ioannis Zizioulas, prin intermediul Declaraţiei de la Toronto, care vorbeşte despre “ecclesia extra ecclesiam” (“Biserică în afara Bisericii”).
7. Prin hotărârile semnate, S.P.C. încalcă însuşi Crezul – Simbolul de credinţă Ortodox:
Cred întru Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică .
– Semnatarii S.P.C. renunţă la unicitate – UNA Ortodoxă, acceptând termenul de <biserici> pe care-l atribuie ereziilor din afara Bisericii Ortodoxe, acreditând teoria “unitatea pierdută a Bisericii” sau “refacerea unităţii creştinilor”, când de fapt unitatea Bisericii cea UNA nu s-a pierdut niciodată, ea însemnând Unitatea de credinţă a Bisericii Ortodoxe.
– Semnatarii S.P.C renunţă la sobornicitatea ortodoxă pentru a îmbrăţişa maniera papală de a concepe catolicitatea Bisericii acceptând documentul care face vorbire despre realizarea “Sfintei Biserici Catolice”, prin “redescoperirea unităţii pierdute” a tuturor membrelor C.M.B., pornind de la această bază minimală a celor care, “manifestă unitatea în Hristos”.
8. A oficializat erezia ecumenismului ca practică prin legalizarea posibilităţii căsătoriilor mixte între ortodox şi eretic, mutând hotarul pus de Sfinţii Părinţi şi anulând graniţa pusă de Duhul Sfânt prin Sfintele Canoane între lumină şi întuneric. Tâlcuirea din Pidalion a căsătoriilor mixte este „nelegiuita nuntă”; cum poate preotul să cunune şi să invite la a deveni „un singur Trup” pe un eretic cu un ortodox, administrând Sfintele Taine ale Bisericii, forţat fiind de ordinul ierarhului de a uni împotriva Voinţei Lui Dumnezeu cele de neunit ? Chiar din textele „sinodului“ din Creta se vădeşte renunţarea la acrivia Sfântului Canon 72 Trulan la care se face trimitere, Sfânt Canon ce obligă la desfacerea căsătoriilor mixte în cazul în care acestea ar fi fost făcute. Aşadar s-a anulat practica Unitară la nivel de Ortodoxie, lăsând decizia la latitudinea discreţionară a fiecarei Biserici Autocefale, ceea ce aduce dezbinare şi vrajbă în sânul Bisericii.
În fapt, s-a legalizat posiblitatea oficierii acestor căsătorii mixte prin <iconomie> – dispensă şi primirea ne-ortdocşilor în Biserică fără Sfânt Botez Ortodox !
– Această practică ecumenistă constă în forţarea mâinii preoţilor obligaţi (sub sancţiunea neascultării de superior) să aplice pe de o parte un regulament intern al B.O.R. numit <Regulament de procedura al instanțelor disciplinare şi de judecată ale BOR> şi pe de altă parte o Practică bisericească a primirii fără Botez în virtutea obligaţiei preotului de a respecta hotările luate de B.O.R. la Lima în 1982 privind recunoaşterea reciproca (interconfesională) a Botezului, Euharistiei şi Ministeriu (ţine loc de Sfânta Taină a Preoţiei).

<În Slujba Logodnei şi Cununiei, o nouă ediţie tipărită după Adunarea de la Creta de Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2016, prefaţată de PF Daniel, scrie la pagina 21: „Prin Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Romane (art.47) s-a oprit FORMAL oficierea căsătoriilor mixte, acestea fiind îngăduite numai cu aprobarea chiriarhului locului, iar cei de altă confesiune creștină sunt INVITAȚI, înaintea căsătoriei, să devină creştini ortodocși. În orice caz, copiii care se vor naște vor fi botezați în Biserica Ortodoxă.>
9. Pe lângă aceste erori fundamentale, care se constituie în erezii eclesiologice, “sinodul“ din Creta a aderat la ideologia new-agistă a ecologiei, impunând o sărbătoare de rugăciune pentru mediu, în care să se roage împreună cu romano-catolicii „pentru creaţie”. S.P.C a acceptat impedimentele civile la căsătorie, punând Biserica în pericol de a fi obligată să accepte căsătoriile homosexuale (L.G.B.T.), a consfinţit pogorămintele pentru căsătoriile mixte cu ereticii, introducând ecumenismul la nivelul familiei, a acceptat pogorămintele la nivelul Bisericilor locale pentru post, destabilizând unitatea de practică liturgică sub acest aspect extrem de important.

II. Argumente invocate împotriva anulării dreptului de a ne apăra credința ortodoxă
Pct. 22 din documentul <Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine> încalcă în primul rând jurământul şi promisiunea facute în faţa poporului din faţa Sfântului Altar de către Mitropolitul Olteniei Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu la Slujba de Ipopsifiere. Deciziile canonice şi dogmatice ale unui Sinod Ecumenic sau Panortodox sunt receptate în Biserica Ortodoxă prin acceptare sau respingere de către pliroma Bisericii, adică de către clerul inferior şi poporul dreptcredincios, care este în măsură să conteste deciziile eretice ale unui Sinod, lucru atestat ca practică în toată istoria Bisericii din toate timpurile şi orice manual de drept bisericesc ortodox.
III. Argumente aduse pentru anularea măsurilor luate la nivelul Sinodal B.O.R. împotriva ierarhilor, preoţilor, monahilor, monahiilor şi mirenilor (pliroma Bisericii) care se opun hotărârilor Sinodului din Creta şi măsurilor abuzive instituite de către acesta

Procesul de desfigurare şi anulare a comuniunii de credinţă ortodoxă în B.O.R. este alimentat şi de renunţarea în B.O.R. la sistemul de organizare sinodal şi acceptarea la nivelul B.O.R. a unui sistem de organizare papistocentrist – de tip iezuit, bazat pe secretomanie extremă şi supunere ierarhică oarbă – fără discernământ întâlnite la sistemele inchiziţiei de tristă amintire. Această stare de lucruri se reflectă pană la nivelul de jos al mirenilor care sunt lipsiți de minimă informare, cateheză şi consultare în chestiunile Bisericii Ortodoxe, iar dovadă în acest sens stau hotărârile S.P.C. care obligă la pedepsirea oricărui fel de comunicări şi consultări interne în Biserică, în schimb, fiind favorizat dialogul extern angajat ca misiune a Bisericii Ortodoxe cu adunările organizate ale ereticilor, ce sunt afară din Biserica Ortodoxă. Nu putem să rămânem orbi, nemişcându-ne durerea fraţilor noştri întru Hristos, duhovnicii nostri, preoţi, monahi şi monahii care primesc represaliile mărturisirii credinţei Ortodoxe prin prigonirea, ponegrirea şi calomnierea, caterisirea, retrogradările din funcţii, evacuările din mănăstiri, silniciile operate la nivel de B.O.R. prin
instaurarea unui climat de frică şi teroare a celui care ar îndrăzni firesc să-și păstreze sufletul şi credința curată în vederea mântuirii lui sau, în cazul duhovnicilor și păstorilor noștri, a turmei pe care o păstoresc.
Enumeram o parte din abuzurile înregistrate până la data prezentă:
-Evacuarea din mănăstire a celor 13 monahii de la Sfânta Mănăstire Văratec în plină iarnă şi a celor de la Mănăstirea Podul Bulgarului;
-Prigoana monahilor de la schitul Rădeni, a Părintelui Pamvo şi a monahilor;
-Caterisirea, excuderea din monahism şi interdicţia purtării hainei monahale a ieromonahului Onisim Adrian Banu din Făgeţel, judeţul Harghita;
-Caterisirea preotului Staicu Ciprian din Braşov, caterisirea preotului Claudiu Buză din Urziceni; hărţuirea Părintelui Ioan Miron din Turdaş (Alba), silnicia Părintelui Grigorie şi a monahilor de la schitul Lacul Frumos – Vâlcea.
IV. Argumente împotriva rămânerii Bisericii Ortodoxe Romane (B.O.R.) în Consiliul Mondial al Bisericii (C.M.B)
Prin însăşi calitatea de membru, B.O.R. se înscrie în afara Duhului Ortodoxei care ne îndeamnă la mărturisirea Adevărului și nu la tăgăduirea Lui prin discuții şi dialog, cuvinte care nu se găsesc niciunde în Sfânta Scriptură sau în Textele Patristice ale Sfintei Tradiții Ortodoxe.
V. Argumente împotriva deciziei luate în unanimitate de Sindul B.O.R. din 25 februarie 2009 privind poziţia oficială a B.O.R. în legătură cu actele electronice cu CIP ce conțin date biometrice.
Această decizie sinodală fundamentează poziţia oficială a B.O.R. cu privire la actele electronice cu CIP, pozitie ce ne restrange libertatea de a alege şi ne împiedică a avea posibilitatea, în faţa tuturor instituţiilor de publice de stat, de a beneficia de o alternativă creştinească la actele electronice cu CIP, ştiind că aceste lucrări premerg pecetea antihristică – “semnul“, “numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” – prorocită în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul <<Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.>>
Noi, un număr de credincioși din Mitropolia Olteniei:

Considerăm S.P.C o adunare eretică ce produce efecte negative împotriva Bisericii şi fată de care trebuie să ne îngrădim, iar acceptarea sa părtășie la erezia ecumenismului “a-tot-erezie (pan-erezie)” aşa cum este definit. Din acestă cauză am decis să nu mai participăm la Sfintele Slujbe, acolo unde sunt pomeniți ierarhii care s-au făcut părtași deciziilor „sinodului“ din Creta şi pe care le-au aprobat prin semnătură. E o datorie de conștiință să ne îngrădim de erezie alături de preoții care au întrerupt pomenirea rămânând astfel în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română. Drept pentru care, prin prezenta, vă anunţăm oficial că mai înainte de sinodiceasca cercetare am întrerupt comuniunea de credinţă cu Înaltpreasfinţia Voastră Părinte Irineu şi cu toţi cei aflaţi în această părtăşie de credinţă.
– Cerem respectarea dreptului de a ne păstra şi apăra credința ortodoxă ca pe un drept divin la mântuire.
– Vă rugăm să vă pocăiți și să îndrăzniți întru Hristos de a vă dezice de panerezia ecumenistă oficial legalizată prin „sinodul” local B.O.R. din octombrie 2016 care a ratificat textele „sinodului” din Creta pe care le-ați semnat alături de delegația B.O.R.
– Vă asigurăm de tot sprijinul nostru necondiţionat întru Hristos, ca parte vie şi conştiinţă trează a poporului român ortodox din Mitropolia Olteniei – Biserica Ortodoxă Română, în toată strădania Sfinţiei Voastre de întoarcere la Dreapta Credinţă dogmatisită de Sfintele Canoane ale Sfinţilor Părinţi din cumplita panerezie – ecumenismul – sincretismul religios sub care, cu ştiintă şi cu neştiinţă aţi catadicsit să îngropaţi mântuirea neamului românesc.
– Cerem să se creeze cadrul instituţional bisericesc care să facă posibillă revenirea la o realitate a practicii consfinţită în B.O. care a fost abandonată şi eliminată, prin care se oferă adevărata cale de venire (convertire) la Dreapta Credinţă a eterodocsilor – celor din afara Bisericii Ortodoxe, fie ei eretici sau păgâni, numai prin Sfântul Botez făcut cu trei afundări, prin lepădările de erezii şi catehizarare a catehumenilor.
– Vrem să nu întinați memoria și istoria adevărată a poporului român, scrisă cu sângele atâtor Martiri pentru păstrarea Sfintei Tradiții a Scumpei noastre Ortodoxii, pentru care Sfinții Părinți ai Bisericii cea Una, Sfântă Sobornicească şi Apostolească au bine dogmatisit la Sfintele Sinoade Ecumenice.
Ne dezicem și condamnăm regretabila cădere în Biserica Ortodoxa Română cu ocazia semnării acordului de la Chambesy din 1993, falsa unire între ortodocsi şi monofiziţi, unde hotărârile au fost semnate în secret de către fostul Patriarh – Teoctist şi de către ierarhii Nestor Vornicescu, Teofan Sinaitul și Irineu Slătineanul, prin care se ridicau anatemele şi s-a decis restabilirea unităţii ecleziale.
De asemenea, am constatat cu mâhnire şi regretăm participarea Înaltpresfinţiei Voastre la sărbătoarea evreiască Hanukka din decembrie 2015 încălcând Sfântul Canon 70 apostolic, grav compromis pe care un episcop şi cu atât mai mult un mitropolit cu conștiința autentică ortodoxă nu ar trebui să-l facă niciodată, mai ales într-o ţară cu Tradiţie profund ortodoxă a unui popor român ce este cunoscut pentru conştiinţa sa ortodoxă şi care a dat Sfiinţi şi Martiri Bisericii Ortodoxe.
Noi, unii din credincioşii Mitropoliei Olteniei ţinem a vă ruga prin prezenta scrisoare ca la eventualele situaţii din viitor în care preoţii şi monahii din Mitropolia Olteniei vor proceda canonic la întreruperea pomenirii Înaltpreasfinţiei Voastre în calitate de ierarh al locului să binevoiţi a cugeta că motivaţia preoţilor şi monahilor nu este aceea de a se revolta contra Înaltpreasfinţiei Voastre ci este o măsură canonică de apărare a turmei contra ereziei ecumenismului oficializată în Creta şi, totodată, o invitaţie de a vă dezice public de toate ereziile hotărâte la “sinodul„ din Creta ! Ca mireni ai Mitropoliei Olteniei, semnatari ai acestei scrisori şi mădulare vii ai Bisericii lui Hristos vrem să respectăm cu acrivie Sfintele Canoanele ale Sfinţilor Părinți urmând linia trasată şi urmată de Sfinţii ocrotitori ai Olteniei, marii duhovnici şi teologi români între care amintim: Sfântul Nicodim cel sfinţit, Sfântul Grigorie Decapolitul, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Sfânta Muceniţă Tatiana, Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, Sfântul Ioan de la Prislop, Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, Sfântul Ioan Iacob cel Nou (Hozevitul), Sfântul Ilie Lăcătuşu, Părintele Iustin Pârvu, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Adrian Făgeţeanu, Părintele Ioanichie Bălan, Părintele Ilie Cleopa, Părintele Sofian Boghiu, Părintele profesor Dumitru Stăniloae, care au avut o atitudine fermă, neclintită în faţa păgânismului, papismului, ateismului, ecumenismului şi tuturor încercărilor prin care poporul românesc a trecut prin timp.

Ne dorim cu nădejde, credinţă şi dragoste în Dumnezeu să urmaţi Sfânta cale a Mitropoliţilor Ţării Munteneşti (Muntenia), Sfântul Ierarh Nifon, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica ca împreună cu tot clerul şi poporul binecredincios, îmbrăcându-ne cu toate armele lui Dumnezeu să luptăm pentru Adevăr şi pentru Sfânta noastră învătătură şi rânduială Ortodoxă pentru ca, la Judecata de Apoi, împreună să putem fi o turmă şi un păstor şi fără teamă să puteţi da raspunsul bun “Ia-tă eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu”.

Aşa să ne ajute Dumnezeu. AMIN !                                                             9-03-2017

http://www.glasulstramosesc.ro/blog/glasul_oltenilor_scrisoare_de_marturisire_catre_ips_irineu_popa/2017-03-15-366

 

  1. Daniel

    Asa cred si eu, si asa SA-mi ajute Dumnezu Tatal ,Fiul si Sfantul Duh Amin ,pentru rugăciunile PreaSfintei Nascatoare de DUMNEZEU , a Puterilor Cerești si a Totur Sfintilor Amin.

  2. mirean

    Cuprinzătoare scrisoarea;parca nu-i mai lipsește nimic.Trebuiau puse si aceste întrebări la care vom rămâne evident fara răspuns.Singura forma de luptă a noastra :sa scriem scrisori fara răspuns,fara ecou.

  3. Raluca

    Eeee, lăsați așa, că e foarte bine. Iudele trebuie să știe că există cât mai mulți creștini care nu pot fi prostiți în față. Chiar dacă aceste scrisori nu rezolvă problema, ele tot mărturisire se cheamă că sunt. Și nu e puțin lucru. Cu cât există mai multe scrisori, cu atât mai bine. Maldăre de scrisori să dea Dumnezeu. Că iudelor nu le e frică de Dumnezeu și de Judecata Lui, ci de puterea lumească, căzută și coruptă.

  4. Peter Ganea

    Din acestă cauză am decis si noi , să nu mai participăm la Sfintele Slujbe, acolo unde sunt pomeniți ierarhii care s-au făcut părtași deciziilor „sinodului“ din Creta şi pe care le-au aprobat prin semnătură.
    Va rugam sa ne comunicati daca cunoasteti in Bucuresti o biserica, un parinte, care nu pomeneste pe cei din creta ?
    Nu din rautate dar cred ca nu exista vreo biserica in Bucuresti care lupta impotriva ereziei ecumenismului, la ora actuala, astazi 16/03/2017, dar poate gresesc.

    • guti flo

      Petre Ganea
      nu gresesti…eu sunt din buc….din pacate nu am auzit pana acum sa fie vreun preot nepomenitor oficial…daca era vreunul auzeam de el, asa cum am auzit si de ceilalti.

  5. Pamvo aici bine ai punctat

  6. Anti erezie

    Acest ierarh Irineu a fost in Creta si a semnat tradarea Credintei Ortodoxe.

    • Ioana

      „În acele zile va fi urâciune, zavistie, sfezi şi bătăi până la sânge în mănăstirile de obşte, tot asa şi în lavre unde nu este [viaţă] de obşte, din răutatea unuia asupra celuilalt; şi pentru că s-au defăimat sfintele canoane şi nevoinţa cea duhovnicească, se vor pune egumeni şi stareţi oameni neîncercaţi în fapta bună, fără credinţă, nepricepuţi, de nici un folos si simpli, nedeosebind binele de rău, leneşi, fără fapte bune, grijindu-se numai de cele pământeşti, purtându-se cu neruşinare în slujbe.
      https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/category/ecumenism/page/2/

  7. Alexandru

    Azi am cumparat si am scanat:
    Dogmatica Bisericii Ortodoxe vol. 1 – Sf. Iustin Popovici (200mb)

    Mai puteti gasi si:
    Furtuna din camara mea vol 1&2 – Enache Ioan (80 & 120 mb)

    https://yadi.sk/d/UaQedNVm3FxoM2

    Cine este amabil si doreste le poate urca pe ce site vrea si le poate transmite oricui.
    Doamne ajuta!

  8. Anti erezie

    Pamwo: nu avem voie sa criticam pacatele lumesti. Doar ereziile.

  9. Vin cu o INTREBARE : Un preot Hirotonit de un fost arhiereu romao-catolic, trecut la ORTODOXIE fara a mai primi o noua Hirotonie in treapta Arhieriei, are PREOTIE LUCRATOARE ?
    Pun aceasta „intrebare” ca sa pot fi LINISTIT.

    • aghionoros

      Normal ca NU! Papistasii nici botez nu au, deci nici celelalte sf. taine nu sunt valide la ei. Acel „preot” trebuie botezat, miruns, hirotonit si abia apoi poti zice ca e preot.

  10. Ioneasa Paul

    In Bucuresti,nu stiu daca sa fie vreun preot nepomenitor,dar cine doreste,poate veni in OAZA ORTODOXIEI de la Radeni.Doamne ajuta.

    • Nicoleta

      Stie cineva traseul? Rog informatii privind transportul pentru cineva care nu are mașină.

      Eventual si alte detalii. De asemenea si pentru alte Schituri sau Mănăstiri.
      Orice informație este binevenită. Mulțumesc.

      • Nicoleta

        Am uitat sa specific. Din Bucuresti catre alte destinatii.

        • Terenul sau microbuzul pina la Piatra Neamț sau Tg Neamț și de acolo microbuzul spre Radeni

        • Ai din Piatra Neamț microbuz către Radeni la 07:00, 14:00, 18:00, firma transportatoare -Patru plus trans- iar autogara se afla in vecinătatea gării, lîngă telegondola,

  11. Nicoleta

    Părinte, ni se tot spune ca nu e bine să mergem la Bisericile unde sânt pomeniți ereticii semnatari. Dar alternativa? Unde mergem? Că și-așa sântem slabi. Eu tot caut un preot bun pentru București și nu reușesc să găsesc. Frații mei de care țineam până acum s-au dovedit a fi ecumeniști. Încotro să o iau?

    • Nicoleta

      Părinte, aveți o adresă de e-mail la care să vă pot scrie? Vă rog.

      • Nicoleta

        Mă doare capul… Dacă știam că sânteți atât de „celebru” nu vă mai adresam o întrebare atât de simplă… Vă rog să mă iertați. Să mă iertați, vă rog, ȘI pentru faptul că nu am reușit să vă citesc TOATE comentariile. Vina mea.

      • Nicoleta

        Baticul tras mai pe frunte. Am înțeles părinte. Așa am să fac. Sarut mâna pentru e-mail și sfat.

    • Nicoleta

      Când v-am adresat cu titulatura de „părinte”, și nu o dată, ar fi fost suficient să spuneți că NU sânteți părinte, ci călugăr. Iar întrebarea mea a rămas fără răspuns. Mulțumesc.

    • Ioana

      Nicoleta
      unui calugar i se spune tot parinte, chiar daca nu e preot
      uneori nu ne dam seama ce vrea sa intrebe celalalt

  12. Antiecumenism

    In Bucuresti nu este nimeni nepomenitor declarat. In Bucuresti toate lumea isi vede de jobul lor. Ortodoxia este o chestie secundara.

  13. Lucian Pop

    Părerea mea este că încă se mai poate merge la preoții pomenitori până la un Sinod care să condamne sinodul tâlhăresc din Creta, dacă nu sunt în zonă preoți nepomenitori. Nu se poate merge însă la episcopii semnatari, ci doar la cei care nu au participat, deocamdată. De aceea sunt atât de dezamăgit de faptul că pe 4 aprilie nu va avea loc un Sinod, ci doar o sinaxă. Sinaxa nu poate condamna un sinod.

    • Raluca

      Sfântul Maxim Mărturisitorul (†662)
      Atunci când toţi Patriarhii, din convingere sau de frica împăratului, au devenit monoteliţi (eretici care mărturisesc că este numai o voinţă în Hristos), Sfântul Maxim Mărturisitorul, care era simplu monah, nu a primit să se împărtăşească cu ei.
      Când trimişii Patriarhului au venit la el în temniţă, au încercat să-l facă să creadă că este în afara Bisericii, căci toate bisericile locale erau oficial monotelite (eretice):
      – De care Biserică aparţii? L-au întrebat trimişii. De cea de Constantinopol, de Roma, de Antiohia, de Alexandria sau de Ierusalim? Fiindcă toate aceste Biserici, cu părţile cele ce se află sub ele, sunt unite (în comuniune). Deci, de eşti fiu al Bisericii Soborniceşti, intră neântârziat în comuniune cu noi, ca să nu te trezeşti pe cine ştie ce drum străin sau nou, care te va face să cazi acolo unde nu te aştepţi! Iar Sfântul a grăit:
      – Domnul Iisus Hristos a numit Sobornicească Biserică pe aceea care păzeşte adevărata şi mântuitoarea mărturisire de credinţă. Pentru această mărturisire El l-a numit pe Petru fericit şi a spus că va zidi Biserica Sa pe această mărturisire (Matei 16,18). Totuşi, eu vreau să cunosc mărturisirea voastră, pe care se întemeiază, ziceţi voi, unitatea întregii Biserici. Dacă ea nu se împotriveşte Adevărului, nu voi mai rupe comuniunea cu voi. Apoi, văzând că această mărturisire a lor se îndepărta de Adevăr, Sfântul Maxim nu a primit să semneze. Apoi a continuat:
      – Dacă de dragul iconomei credința mântuiroare (ortodoxă) se amestecă cu credința mincinoasă (erezia), acest soi de așa zisă iconomie este totală despărțire de Dumnezeu, nu unire.
      – Prin cuvintele pe care le spui , bagi dihonie în Biserică. Iar Sf. Maxim a spus:
      – Dacă cel ce mărturisește învățăturile Sfintelor Scripturi și ale Sfinților Părinți provoacă schismă în Biserică, atunci cel care șterge învățăturile Părinților ce va provoca în Biserică? Fără acestea nu poate exista nici numele Bisericii…Căci dacă ștergem cuvintele care ne învață despre Dumnezeu, nu ne va mai rămâne nimic la care să ne închinăm.
      Eu nu am o învățătură a mea, ci învățătura de obște a Bisericii Sobornicești. N-am formulat nici o părere a mea, ca să se poată spune că am scornit vreo dogmă.
      Mai apoi, când Patriarhul Romei care era încă ortodox, a condamnat monotelismul Patriarhilor Răsăriteni, Sfântul Maxim a mărturisit că, fiind lipsiţi de Credinţa Ortodoxă, Patriarhii acestor aşezări şi-au pierdut continuitatea Apostolică, deci şi „puterea de a lega şi a dezlega”. Ei (care susțin erezia) ce singuri de la sine sunt blestemați și lepădați, și de Preoție sunt înstrăinați, aceia ce fel de Taine săvîrșesc? Apoi ce duh vin asupra acelora care se hirotonesc de unii ca aceștia? Vrăjmaşii lui au încercat să-l facă să spună vorbe de prisos, întrebându-l astfel:
      – Atunci, doar tu te vei mântui, în timp ce toţi ceilalţi se vor pierde?
      Iară Sfântul Maxim, cu mare înţelepciune de la Duhul Sfânt care se odihnea întru el, răspunse:
      – „Dumnezeu mă opreşte să osândesc pe cineva sau să pretind că doar eu mă mântuiesc! Acestea fiind zise, voi alege mai degrabă să mor decât să apostaziez în vreun fel de la credinţa cea adevărată şi să sufăr apoi chinurile conştiinţei.” Zis-au lui:
      – Dar ce vei face, de vreme ce cei din Roma sunt uniţi cu cei din Constantinopol? Căci aseară au sosit de la Roma două delegaţii şi mâine dimineaţă, în ziua duminicii, se vor împărtăşi cu Patriarhul din Preacuratele Taine. Cuviosul răspunse:
      – Chiar dacă tot Universul va fi în comuniune cu Patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip, aducând ceva nou în credinţă(Galateni 1,8).
      Cu alt prilej, Eparhul Constantinopolului l-a întrebat pe Sfântul Maxim:
      – Vei intra în comuniune cu Biserica noastră sau nu?
      – Nu voi intra, a răspuns Sfântul.
      – De ce? a întrebat Eparhul.
      – Deoarece a încălcat Hotărârile Sinoadelor Ortodoxe, a spus Sfântul Maxim. Eparhul a continuat:
      – Dacă este aşa, cum se face că Părinţii acelor Sinoade rămân în dipticele Bisericii noastre?
      – Ce câştigaţi pomenindu-i, dacă vă lepădaţi de învăţăturile lor? l-a contrazis Sfântul. Nimic nu câştigaţi! Apoi trimișii Patriarhului i-au spus:
      -Într-un singur lucru îi superi pe toți, că îi faci pe mulți să rupă legătura cu Biserica de aici. Atunci Sf. Maxim a spus:
      -Este vreunul care spune că l-am îndemnat să rupă legăturile cu Biserica Bizanțului? Apoi ei au răspuns:
      -Faptul că tu ai rupt legăturile este cel mai mare îndemn pentru toți. Sf. Maxim a zis:
      -Nimic nu este mai puternic decât conștiința care te mustră și nimic nu este mai încurajator decât conștiința împăcată.
      Sursa: Măreția Ortodexiei – Ed. Egumenița 2009

    • Raluca

      Lucian Pop, Maxim Mărturisitorul este recunoscut ca fiind Sfânt de către Biserică. El nu s-a dus la slujbele ereticilor din vremea lui. Dacă tu vrei să te duci la slujbele unde sunt pomeniți cei care au acceptat multiple erezii cu capul descoperit prin semnătură, nimeni nu te reține. Ești liber să o faci, nu e nevoie să ne informezi și pe noi! Datoria unui simplu creștin este însă de a se îngrădi de erezie. Dacă la slujbele pomenitorilor este sau nu Harul Duhului Sfânt nu e treaba mea ca simplu mirean a mă pronunța, dar de îngrădit de erezie nu numai că e treaba mea, dar este și datoria mea să o fac. Ai înțeles?

      • Lucian Pop

        Raluca,

        Îți admir râvna pentru Ortodoxie, dar vreau să-ți spun că ai dreptate doar pe jumătate. Îngrădirea de erezie nu înseamnă a ne retrage în carapacea noastră și a nu mai face ,,binele pe care îl putem face”, ceea ce reprezintă păcatul inacțiunii și al ignoranței, deci tot păcat împotriva Duhului Sfânt ca și erezia. Astfel ,,sărim din lac în puț”. Ceea ce nu înțelegeți voi, toți acești ,,zeloți” ai Ortodoxismului, este că nu voi sunteți unicii purtători de cuvânt ai Duhului Sfânt, pentru că ,,Duhul Sfânt suflă oriunde voiește” și că această ruptură sau îngrădire de ereticii cretani nu poate fi definitivă decât după un Sinod adevărat care să-i condamne definitiv. Până atunci Duhul Sfânt încă mai lucrează prin ei în virtutea ,,Iconomiei Divine”. Textul Sfântului Maxim Mărturisitorul, pe care-l invoci cu atâta hotărâre l-ai rupt din contextul în care a fost pronunțat, cel al alegerii între Adevăr și minciună, între Hristos și patriarh. Încă nu este momentul acela. Încă se duc lupte de convingere, de sfătuire, de tatonare, ca să zic așa. Nepomenitorii sunt într-adevăr ,,mucenicii acestor vremuri de pe urmă”. Plata lor cerească este asigurată, dar ei sunt prima și ultima etapă în această luptă sfântă a mărturisirii lui Hristos, adică a adevărului.

        • Raluca

          Păcatul inacțiunii și al ignoranței nu sunt egale cu cel al ereziei. Să nu amestecăm lucrurile după cum ne convine nouă. Tocmai din cauza ignoranței foarte mulți creștini acceptă să meargă la pomenitori, pentru că habar n-au ce s-a întâmplat în Creta și cât de grav este ceea ce s-a hotărât acolo. Dar ignoranța e una și erezia e cu totul altceva, infinit mai grav. Dacă Duhul Sfânt mai lucrează la pomenitorii de eretici nu ai cum să știi tu, și nici nu poți să știi ”iconomia Divină” până unde are hotarul. BOR a funcționat cu ”iconomie” pe sistem de avarie și după schimbarea calendarului, și după intrarea în CMB. Și așa ar trebui să funcționeze după gândirea ta și acum, indiferent ce erezii acceptă ierarhii. Până când și până unde, că sinod care să-i condamne nu cred că mai e vreme să se facă, și nici nu prea mai ai cu cine. Și atunci? Stăm așa în nepăsare?
          Mergi frătzioare liniștit la pomenitori și nu te mai preocupa de ceea ce fac alții. De ce te-ar deranja? Fiecare procedează după propria conștiință, și e responsabil pentru ceea ce face, și, bineînțeles va da răspuns înaintea lui Dumnezeu pentru faptele sale.
          Așa că drum bun și cale bătută la slujbele cu iconomie ale pomenitorilor.

          • Lucian Pop

            Raluca

            Ignoranța și inacțiunea sunt al treilea tip de ateism, deci tot erezie. Revino-ți, Raluca!

          • Raluca

            Păi chiar așa, cei care nu sunt ignoranți și acționează sunt tocmai cei care se feresc de erezie și de eretici. Așadar ateilor eretici, reveniți-vă! Dar dacă vreți să rămâneți nereveniți nu-i nimic, pentru că mântuirea nu e obligatorie, e opțională. E doar pentru cine dorește.

  14. El mă refeream vizavii de SF Maxim mărturisitorul,

  15. Ioneasa Paul

    Cinste tie Raluca pt comentariul tau plin de duh si de adevar

  16. Lucian Pop

    el

    Măi obsedatule, urâtorule și hulitorule de cele sfinte, măi bocofobule, aici nu era vorba de Arsenie Boca. Era vorba de faptul că dalde ăștia ca tine sfătuiți lumea să nu mai meargă la Bisericile cu preoți pomenitori pentru că acolo nu ar mai exista Har. Te-nșeli amarnic ,,prietene”, deci tu ești un mare înșelat și-un înșelător în același timp. De când ești tu porta-vocea Duhului Sfânt de spui o asemenea minciună și înșelătorie. Har acolo nu va mai fi decât după ce acei arhierei pomeniți vor fi condamnați de un Sinod adevărat. Revino-ți, ,,prietene”, că spui hule și blasfemii!

    • guti flo

      Si care-i sinodul ala „adevarat? Tu nu vezi ca n-a mai ramas in picioare niciun arhiereu? De la cine astepti tu dreptate?! de la securisti si masoni? Totul e sub controlul lor! Asta e tactica diavolului …lasa ca nu-i nimic acum..asteapta pana „maine..nu acum …la fel si cu pocainta…nu astazi..maine! Daaa o sa te pocaiest! dar nu maine ca esti tanar..mai incolo….si te trezesti ca mori nepocait….asa si cu sinodul…asteapta ca o sa vina..dar nu acum , mai tarziu si pana atunci stai in ecumenism si Doamne fereste te prinde moartea asa…ce te faci??! (vb la modul gen, nu dau exemplu pe tine).

      • guti flo

        Lucian Pop
        de erezie sau ecumenism..ca tot aia e.(.ba pot sa spun ca ecumenismul este mai mare ca erezia….. toate sectele intruna!…)trebuie sa te rupi imediat…in momentul in care ai „vazut-o”..in urmatoarea secunda ai si fugit..nu pt ca esti las..ci pt ca asa ne spun sf parinti..este o boala f fina care se ia imediat. Daca un eretic vrea sa vb cu tine, tine cont de ce spune sf ap. Pavel „de omul eretic dupa inta si a doua mustrare ( nu dialog cum face Ciobotea si cei ai lui) departeza-te..caci omul eretic este de sine osandit” …ce nu este clar in ce spune sf ap. Pavel? Sau crezi tu ca esti mai intelept si e mai bine sa ramai in erezie pana vine nu stiu ce sinod?! Treaba ta..omul este liber si independent!

Lasă un răspuns

Susținut de Asociația Sfinții Mărturisitori din Închisori – Bucovina.

%d blogeri au apreciat: