Părinte Simeon, blagosloviți!
Ne-am bucurat cu toții și ne-am umplut de nădejde auzind mărturisirea ta cea dintâi, în care ai spus că trebuie să ținem credința neschimbată așa cum am primit-o de la Sfinții Părinți.
Ne-am folosit cu toții și ne-am întărit în nădejde, auzind la sfinția ta că nu recunoști sinodul din Creta ca ortodox și nu ești de acord cu ierarhii care au semnat în favoarea ereticilor, dându-le drepturi de biserică.
Toată lumea a prins curaj, să mărturisească fără frică, văzând că mai sunt bătrâni statornici, care să apere Biserica chiar cu prețul vieții lor.
N-a trecut mult și bucuria noastră s-a schimbat în mâhnire văzând cum te-ai lăsat influențat de cei mari, care te-au îndemnat să te dezici de mărturisirea cea dintâi și să zici ca ei, care au nesocotit sfintele Soboare a toată lumea și luptele pline de sânge ale sfinților, care au păstrat mireasa lui Hristos, care este Biserica, fără pată sau zbârcitură, după cum ne învață Apostolul Pavel.
Te rog, ca un bătrân cu care te-ai nevoit atâția ani împreună, să iei aminte și să nu te mai schimbi în cele ce le spui către creștini, căci nu e de joacă cu cele ale credinței.
Fii deci statornic în mărturisirea cea bună pe care ai dat-o întâi împotriva celor care au trădat Biserica din interior luând parte și semnând la sinodul din Creta.
Ține bine și neschimbat ceea ce ai primit de la Domnul, ca să poți spune acum, la sfârțitul vieții, împreună cu Sfântul Apostol Pavel:
„Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit.„ II Tim. 4; 7
Am scris aceastea cu mâna mea, Ieroschimonah Iulian Prodromitul.
12 Dec. 2016
sursa: http://aparam-ortodoxia.ro/2016/12/19/scrisoarea-parintelui-iulian-prodromitul-catre-parintele-simeon-pentru-ramane-statornic-pozitia-sfintilor-parinti/
AUGUSTIN
Doamne ajută fraților! Azi a fost o zi foarte plină și frumoasă. Plină pentru că am avut de înfruntat o grămadă de : pseudo-protopopi, pseudo-inspectori și minciuno-episcopul; frumoasă pentru că Hristos Dumnezeul nostru mi-a dat putere și am mărturisit până la capăt Adevărul . Pentru aceasta mi-au fost înmânate și unele minciuno-decizii, printre care și cea de oprire de la slujire…….. întradevăr a fost o zi frumoasă, in prima parte am primit de la proptpopiat decizia de avansare în grad, apoi de la arhiepiscopia ecumenistă decizia de oprire ….vai de capul lor, habar nu au ce fac. Vă dați seama fraților că după ce mi-a luat antimisele protopopul( zic antimisele pentru că erau două, biserica unde alujesc fiind cu hramurile Sf. MMc Gheorghe și Sf. MMc Dimitrie, acesti lipsiți de lumină au dat două antimise unul pt fiecare Mucenic. Jalnic!!!)…asa deci ziceam că dup ce a luat antimisele , în fața bisericii, gândindu-se la vorbele mele protopopul m-a întrebat: „PARINTE SFINȚIA VOASTRĂ CHIAR CREDEȚI CĂ DOAR ORTODOCȘII SE VOR MÂNTUI?”…..și am văzut că mare i-a fost uimirea când eu am zis DA. Doamne iartă-i că nu știu ce zic, nu știu nici ce fac !!!…..fraților aștia nu cred în Dumnezeu ce să mai vorbim …..vai și amar!
Ioan Miron slujitor al Dumnezeului Celui Viu!
PRIETENIISFANTULUIEFREM
AUGUSTIN
Frati Crestini ,
astazi 19 dembrie in eparhia Buzaului si a Vrancei a avut loc Conferinta cu tema DEPUNEREA JURAMINTULUI DE CREDINTA de catre toti parintii slujitori ,catre bravul nostru arhiepiscop Ciprian . Eu unul personal foarte tare ma ingrijoreaza acest lucru de ce a trebuit sa se depuna acest juramint , tocmai acum ? Exista o explicatie ,se pare din partea unora ca CICA unui au depus juramint sub IPS Epifanie si alti sub IPS Ciprian .
Un amendament important a fost introdus la acest Juramint de Credinta , acela ca si Preoti Pensionari vor face ascultare si ei in continuare de Ierarhul locului ; fapt pentru care si ei sunt invitati in luna Ianuarie 2017 sa se prezinte la SEMNAT .
Au fost voci care au intrebat si cite ceva despre sinodul din creta , si raspunsul a fost ca doar in afara tarii le numesc ,,biserici ,, in rest pe plan local adica in tara le recunosc ca fiind ,, ERETICE ,, asta se numeste PROSTEALA PE FATA .
Mie personal nu imi inspira acest lucru a bine , cred ca se pregateste ceva in ascuns si la un moment dat va iesii la iveala , iar cind cineva are ceva de comentat i se va spune ai semnat acel JURAMINT DE CREDINTA deci trebuie sa asculti ….
Doamne apara, pazeste si fereste de EREZIA ECUMENISTA pe noi toti
http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/12/19/catre-sinodalii-b-o-r-glasul-mirenilor/#comments
AUGUSTIN
Cine nu tine credinta cea dumnezeiasca, dreapta si patristica, râde de Persoana Duhului Sfânt-Dumnezeu; iar cine râde de Persoana Duhului Sfânt-Dumnezeu nu va avea iertare nici in veacul acesta, nici in cel ce va sa fie. (Matei 12, 32)
Emil Baciu
Doamne, tine-l pe parintele Iulian Prodromitu printre noi, pentru noi ! Multe bucurii ne-ai daruit Doamne prin el. Iti multumim ! Fie ca parintele Simeon, macar acum in ultimul ceas sa se hotarasca cu cine vrea. Nadajduim sa aleaga pe Dumnezeu si nu pe antihrist. Doamne, lumineaza-l !
Iuliana
Fericiti cei prigoniti…fericit sunteti parinte pt ca ati avut curajul marturisirii si ne sunteti exemplu de urmat pt noi,crestinii de rand.Am ramas uimita si de cuvintele episcopului Ciprian care indemna la ucidere cand zicea sa fie trantit cu capul de trotuar acel parinte din Focsani.Nadajduiesc ca s-o fi pocait atunci,dar acum,pt ca e de acord cu sinodul talharesc,ii trebuie strasnica pocainta.Avand in vedere ca si sfintii ne vor judeca,or sa vada ei cand i-or judeca sfintii Kuska al Odessei prin care Duhul Sfant a anuntat de acest sinod,sf.Paisie,Iustin Popovici,si cati altii care au atras atentia si ei duc turma in pieire.O sa va daceti o bisericuta undeva unde se vor aduna adevaratii credinciosi.Dumnezeu o sa va lumineze ce sa faceti.Cand va veni cutremurul si razboiul,va fi mare jale pt cine a tradat.Cum sa nu vina si peste tara noastra urgie cand drept clericii au tradat credinta adevarata?Au dat in mandria maxima de a se crede mai ceva ca sfintii sau ca de dapt,ei sunt sfinti si aceia niste eretici….Doamne dereste,ca ti-e si frica sa scrii asa ceva…Eu raman la convingerea ca nu-ti trebuie scoli teologice si inalte…ca sa inveti credinta adevarata,ci e de ajuns sa te rogi cu inima si Dumnezeu iti arata toate,asa cum a facut si cu sf.Maria Egipteanca.Nici eu nu am scoli teologice,sunt un om de rand ,dar cand s-a anuntat ca va fi sinodul,m-am rugat umil sa-mi arate adevarul,despre ce e vorba si Dumnezeu a facut sa aflu de sf.Kuska si de ceilalti ce ziceau de acest sinod si mi-a dat convingerea in suflet ca e o greseala cu ce s-a stabilit acolo,cu vorbele rasucite,cu multe intelesuri,in asa fel incat ortodoxia sa mearga pe un drum de inselare,negru…De ce nu l-au urmat si pe patr.Illa al Georgiei care e vazator,vorbeste Duhul Sfant prin el?Sufar pt ca drept ortodoxia romaneasca a cedat.Sunt din nordul tarii si aici ,unde locuiesc,e o tacere…mormant.Profita de prostia multora pe care nu-i intereseaza mantuirea si se fac ca ploua…Doar pr.Valica a ramas o voce in zona,in rest….m-au dezamagit si putnenii,si pr.Hariton de la pr.Iustin…Am insa nadejde ca pr.Iustin nu o sa-l lase pana la sfarsit,drept el care a luptat atata impotriva relelor acestei lumi.Cred ca ii va da semne.Si mai cred ca vinovati suntem cu totii ca nu ne-am rugat indeajuns si nu am mers in numar mare la episcopii locului,sa-i luam cu buna,ca sa nu le deranjam mandria de a ne spune ca ei sunt teologi inalti,iar noi,prostimea,aducandu-le aminte ca e rusinos din partea lor sa conduca prosti..asta inseamna ca nu au reusit sa ne faca destepti.
Iuliana
in astfel de momente se vede cine e credincios lui Dumnezeu si nu-L tradeaza.Le place comoditatea si celor de sus si oamenilor de rand.Dupa cum am citit ca si in perioada lui antihrist,crsstini adevarti vor fi atat de putini,cat sa intre sub umbra unui copac,deci,se vede de pe acum cati sunt de putini.Se pare ca diavolul a reusit mai usor prin metoda comoditatii,luxului…caci daca era cu inchisoarea,cred ca mai multi clerici alegeau asa ca in vremea comunismului,dar daca au fost luati cu”buna”,cu caldicelul,cu confortul altfel pierd functia-doar atat -atunci,au preferat confortul in continuare…Ascultand si de sf.Serafim Rose care a spus ca tinerii pe care ii vedem cu cercei in ureche si tatuaje vor recunoaste pe antihrist si vor ajunge mucenici,iar clericii nu il vor recunoaste decat infim de putini,atunci revin la convingerea ce o am ca nu ne trebuie scoli teologice ci credinta in inima.E de ajuns sa ne rugam din inima si Dumnezeu ne arata adevarul.Cred si ce am citit la un sf.parinte,ca scolile teologice de acum nu te invata adevarata credinta,ci te inseala cu erezie,ecumenism si toate draciile.Te invata orice,numai ce trebuie ,nu!
Iuliana
Imi cer scuze pt greselile gramaticale,dar am tastat repede si s-au”incalecat”,ca sa zic asa…
paul
hariton din petru voda,nu hariton „al” Parintelui Justin.
ce n-a fost nici nu poate fi ,ce poate ravni e doar mantuirea personala.
AUGUSTIN
TOTUL E SERGHIANISM GLOBAL SI NEOHILIASM, DAR SA NU UITAM ACESTE VORBE:
Nu urmeaza niciun rai vesnic pe acest pamant… Urmeaza tiranie globala, politie planetara, transumanism, o religie globala, draceasca, stabilirea centrului lumii intr-o singura tara, inscaunarea lu’ Antihrist, Armaghedonul si Infricosatoarea Judecata a lui Hristos-Dumnezeu!!!
Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. (Luca 21, 33)
Vor trece si se vor stinge toate:
Universul intreg, antropocentrismul, umanismul, hominismul, arianismul, autozeificarea omului, serghianismul, neohiliasmul, zadarnicele stradanii omenesti, increderea in imaginate, in bani, averi si muschi, narcisismul, hedonismul, egocentrismul, filozofiile, parerile, minciuna, smecheria, nedreptatea, lacomia, zgarcenia, cu toate cele izvorate din acestea. Toate se vor preface in NIMIC!
TOTI ZEII SI ZMEII VOR STRIGA LA SFARSITUL VEACURILOR (CA SI IULIAN APOSTATUL): NE-AI INVINS GALILEENE!!!
paul
lumea va fi(este deja dar inca nu simtim) intr-o stramtoare cumplita,vine atata suferinta,ce n-a fost de la inceputul lumii,atata inselare,incat plang sfintii de putinatatea celor care se vor mantui.
sa ne rugam unii pentru altii si sa facem fiecare,la locul sau, cat de mult pentru a trezi cat mai multe constiinte.
o sa va pomenim si noi,preot Ioan Miron,sa rabdati si sa luptati pana la capat.
iar mesajul bunului parinte Iulian….daca cineva nu va razbate pana la pr.Simeon….
Fr. Eugen Brumar
Nu a luat aminte pr. Simeon la Scrisoarea Parintelui Iulian, pentru a ramane statornic in pozitia Sfintilor Parinti. Dovada, ca a fost manipulat de fiul lui duhovnicesc: Vulpoiul Teofan Savu. A fost mintit cu argumente ecumeniste, de tot sarlatani si slugani-lingusitorii lui: M.M.B. si de M-rea Sihastria-Neamt.
„NIMENI SA NU VA AMAGEASCA CU CUVINTE DESARTE, CACI PENTRU ACESTEA VINE MANIA LUI DUMNEZEU PESTE FIII NEASCULTARII. DECI SA NU VA FACETI PARTASI CU EI” (Efeseni 5/ 6,7).