Sinodul din Creta are un precedent sumbru: Recunoașterea hirotoniilor anglicane de către sinodul BOR, în 1936 și de alte patriarhii

Sa nu uitam de documentele care atesta ca BOR recunoaste comunitatile necalcedoniene ca fiind ortodoxe: Acordul BOR cu monofizitii

Pe 20 martie 1936, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a României a hotărât următoarele:

Rezoluţie a sfântului sinod cu privire la validitatea hirotoniilor anglicane

Sesiunea din 20 martie 1936
Patriarh: Prea fericitul Miron Cristea
Secretar: Episcopul Veniamin

Ţinând cont că înalt prea sfinţitul patriarh al Constantinopolului a informat sfântul sinod că a recunoscut validitatea hirotoniilor anglicane şi a cerut ca sfântul nostru sinod să analizeze problema şi să îl informeze despre opinia sa:

1. În consecinţă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a României a răspuns în 1925:
2. Că din punct de vedere istoric, nu există niciun obstacol pentru recunoaşterea succesiunii apostolice a hirotoniilor anglicane;
3. Că din punct de vedere dogmatic, validitatea hirotoniilor anglicane depinde de Biserica Anglicană însăşi şi, în mod special, de faptul dacă această Biserică recunoaşte hirotoniile ca fiind o taină.

Pentru a explica doctrina Bisericii Anglicane cu privire la hirotonie, arhiepiscopul de Canterbury, dr. Cosmo Lang, a trimis la Bucureşti o delegaţie formată din 4 episcopi şi 6 teologi, care, între 1-8 iunie 1935, a oferit lămuriri comisiei de episcopi şi profesori erudiţi de la facultăţile noastre de teologie, comisie numită de sfântul nostru sinod.

Comisia română a dat delegaţiei anglicane o declaraţie a învăţăturii ortodoxe despre taina preoţiei.

Având în vedere faptul că delegaţii anglicani au acceptat fără rezerve învăţătura Bisericii Ortodoxe cu privire la taina preoţiei, după ce comisia română a exprimat-o în toată importanţa şi întreg caracterul său tainic ca una dintre cele şapte sfinte taine, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a României a decis adoptarea recomandărilor comisiei sale, anume:

,,Luând în considerare concluziile documentelor cu privire la succesiunea apostolică, sfintele hirotonii, sfânta euharistie, sfintele taine în general şi Tradiţia şi doctrina justificării,

Şi luând în considerare declaraţiile delegaţiei anglicane referitoare la aceste probleme, declaraţii care sunt în concordanţă cu învăţătura Bisericii Ortodoxe,

Comisia ortodoxă română recomandă în unanimitate Sfântului Sinod (al Bisericii Ortodoxe Române) să recunoască validitatea hirotoniilor anglicane”.

Trebuie înţeles faptul că rezoluţia de mai sus va deveni definitivă atunci când autoritatea supremă a Bisericii Anglicane va ratifica toate declaraţiile delegaţiei sale referitoare la taina preoţiei cu privire la aspectele principale existente în învăţătura Bisericii Ortodoxe.

1. Această decizie trebuie comunicată patriarhului ecumenic al Constantinopolului şi arhiepiscopului de Canterbury, primatul Bisericii Anglicane;
2. În acelaşi timp, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îşi exprimă marea bucurie, întrucât pronia dumnezeiască a pregătit calea pentru ca reprezentanţii Bisericii Anglicane să ne poată arăta ce paşi reali şi definitivi au luat pentru formularea învăţăturii lor în armonie cu cea a Bisericii Ortodoxe de Răsărit, care este păstrătoarea credincioasă a credinţei creştine în toată puritatea sa apostolică.

Fie ca această abordare să fie de mare folos pe calea arătată de Mântuitorul nostru comun Iisus Hristos în cuvintele Sale ,,ca toţi să fie una”.

3. În concluzie, Biserica României se roagă din tot sufletul ca asemenea întruniri exploratoare să aibă loc şi în viitor, până când Sfântul Duh Îşi va revărsa harul Său pentru a face cu limpezime ca doctrinele Bisericii Anglicane să fie într-un acord deplin cu învăţăturile Bisericii Ortodoxe Ecumenice.

Pentru confirmare: pecetea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a României.

Ieromonah Calist Rădulescu

Această traducere a fost realizată de John A. Douglas şi adeverită de Andrei Mager, Londra, 7 iulie 1936. Publicată în revista Răsăritul creştin (Christian East), vol. XVI, 1936, pag. 16-19.

Adunările engleze au asigurat ratificarea cerută după cum urmează: La 28 mai 1936, Adunarea de York a rezolvat: ,,Că acest sinod acceptă cu mulţumire şi aprobă raportul şi crede că acesta poate conduce la relaţii şi mai apropiate cu Biserica României şi alte ramuri ale Comunităţii Ortodoxe (Jurnalul Adunării de York, mai 1936, pag. 6).

La 22 ianuarie 1937, cele două Camere ale Adunării de Canterbury au rezolvat: ,,Că în măsura în care Raportul Conferinţei de la Bucureşti dintre Comisia română de relaţii cu Comunitatea Anglicană şi delegaţia Bisericii Angliei numită de arhiepiscopul de Canterbury este în acord cu formulările anglicane şi o interpretare legitimă a credinţei Bisericii, aşa cum este susţinută de Comunitatea Anglicană, această Adunare acceptă şi aprobă raportul” (Cronica Adunării de Canterbury, mai 1937, pag. 71).

sursa: https://theologiepatristica.wordpress.com/2016/12/10/declaratia-sinodului-patriarhiei-romaniei-din-1936-privind-recunoasterea-hirotoniilor-anglicane/

Istoric

Încă din anii ’1930, diferiţi întâistătători modernişti ai Bisericilor Ortodoxe au recunoscut validitatea hirotoniilor anglicane. Acest eveniment a avut loc sub ,,bagheta magică” a Patriarhului Meletie al Constantinopolului (1871-1935) şi a urmaşilor săi de un cuget cu el.

Marele reformator al Bisericii Ortodoxe de la începutul secolului al XX-lea, patriarhul Meletie Metaxakis, nu s-a preocupat doar de reforma calendarului, introdusă în urma Conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923. Pe agenda sa de inspiraţie masonică se aflau multe alte rânduieli ale Bisericii care „necesitau” a fi revizuite, pe unele dintre ele chiar reuşind să le inoveze câtă vreme a fost patriarh al Constantinopolului şi ulterior al Alexandriei. Astfel, una dintre „reuşitele” sale a fost aceea de a sugera întâistătătorilor ortodocşi ca Bisericile lor să recunoască validitatea hirotoniilor anglicane.

În 1922, el a emis o enciclică adresată Bisericilor locale, în care afirma că Sfântul Sinod al Constantinopolului a studiat această problemă şi a hotărât recunoaşterea acestei taine a Bisericii Anglicane. El a cerut ,,părerea” conducătorilor Bisericilor locale cu privire la acest subiect, sau mai precis, şi-a exprimat dorinţa ca şi acestea să recunoască, fiecare în parte, această taină a Bisericii Anglicane. Ca urmare, diferite Biserici locale şi-au dat acordul în acest sens: în 1923, Patriarhia Ierusalimului şi Arhiepiscopia Ciprului; în 1930, Patriarhia Alexandriei (unde, între timp, ajunsese patriarh însuşi Meletie, după alungarea sa ruşinoasă de pe scaunul Constantinopolului); în 1936, Biserica Ortodoxă a României; şi în 1939, Biserica Ortodoxă a Greciei.

Enciclicele cu privire la recunoaşterea hirotoniilor anglicane de către Bisericile Ortodoxe sunt:

– 1922: Enciclica patriarhului Constantinopolului cu privire la hirotoniile anglicane

– 1923: Epistola patriarhului Ierusalimului

– 1923: Epistola arhiepiscopului Ciprului

– 1930: Declaraţia Sinodului Patriarhiei Alexandriei

– 1936: Declaraţia Sinodului Patriarhiei României

– 1939: Declaraţia Sinodului Bisericii Greciei

* * *

1922

Enciclica patriarhului Constantinopolului cu privire la hirotoniile anglicane

Către preşedinţii Sinoadelor Bisericilor Ortodoxe Locale

Sfântul Sinod a studiat raportul comisiei şi notează:

1. Hirotonia lui Matthew Parker ca arhiepiscop de Canterbury de către 4 episcopi este un fapt recunoscut de istorie.
2. În hirotonia lui Matthew Parker şi hirotoniile ulterioare se găsesc, în deplinătatea lor, acele elemente ortodoxe vizibile, sensibile şi indispensabile ale unei hirotonii episcopale valide, adică punerea mâinilor, epicleza Sfântului Duh şi, de asemenea, scopul de a transmite harul slujirii episcopale.
3. Teologii ortodocşi care au studiat problema din punct de vedere ştiinţific au ajuns aproape în unanimitate la aceleaşi concluzii şi au declarat ei înşişi că acceptă validitatea hirotoniilor anglicane.
4. Practica Bisericii nu oferă nici o indicaţie că Biserica Ortodoxă a pus vreodată, în mod oficial, sub semnul întrebării validitatea hirotoniilor anglicane, într-un asemenea mod încât să indice necesitatea rehirotonirii clerului anglican în cazul unirii celor două Biserici.

1923

Ierusalim

La 12 martie 1923, în numele sinodului său, patriarhul Ierusalimului a scris arhiepiscopului de Canterbury următoarele rânduri:

Prea sfinţiei sale arhiepiscopul de Canterbury, întâistătător al întregii Anglii, cel mai iubit şi drag frate întru Domnul nostru Iisus, Mgr. Randall. Salutându-vă frăţeşte, prea sfinţite, avem plăcerea de a vă adresa următoarele:

Ieri am expediat prea sfinţiei voastre următoarea telegramă: ,,Avem plăcerea de a vă informa că, după ce a analizat în mai multe întruniri problema hirotoniilor anglicane din punctul de vedere ortodox, Sfântul Sinod al Patriarhiei noastre a soluţionat validitatea lor”. Astăzi, explicând această telegramă, vă informăm că Sfântul Sinod – având ca temei rezoluţia emisă cu câtva timp în urmă de Biserica Constantinopolului, care ocupă primul tron între Bisericile Ortodoxe – a decis că sfinţirile de episcopi şi hirotoniile de preoţi şi diaconi din Biserica Anglicană Episcopală sunt considerate de către Biserica Ortodoxă ca având aceeaşi validitate pe care o au hirotoniile din Biserica Romano-Catolică, deoarece există toate elementele care sunt considerate necesare dintr-un punct de vedere ortodox pentru recunoaşterea harului hirotoniilor din succesiune apostolică.

Avem marea plăcere de a vă comunica prea sfinţiei voastre, ca întâistătător al tuturor Bisericilor Anglicane, această rezoluţie a Bisericii noastre, care reprezintă un progres în lucrarea bineplăcută lui Dumnezeu, de unire a tuturor Bisericilor. Ne rugăm lui Dumnezeu să vă dăruiască mulţi ani plini de sănătate şi mântuire.

27 februarie/12 martie 1923

Semnată
Damian (patriarhul Ierusalimului)

Traducerea oficială din limba greacă a fost publicată în revista Răsăritul creştin (Christian East), vol. IV, 1923, pag. 121-122

Arhiepiscopul Bisericii autonome a Sinaiului a exprimat adeziunea Bisericii sale la deciziile Constantinopolului şi Ierusalimului.

1923
Cipru 

La 20 martie 1923, în numele sinodului său, arhiepiscopul Ciprului a scris patriarhului Constantinopolului cele ce urmează:

Transmitem înalt prea sfinţitului patriarh ecumenic Meletie salutările noastre frăţeşti întru Hristos.

Înalt prea sfinţia voastră,

Răspunzând cu promptitudine la sugestia făcută în epistola înalt prea sfinţiei voastre din 8 august 1922, aceea că Biserica autocefală a Ciprului, aflată sub conducerea noastră, ar trebui să-şi exprime părerea cu privire la validitatea hirotoniilor anglicane, am ridicat această problemă în sfântul sinod, întrunit în sesiune oficială.

După o examinare completă a problemei, sinodul a ajuns la următoarea concluzie:

Fiind cunoscut faptul că în Biserica Anglicană, succesiunea apostolică prin taina hirotoniei nu a fost întreruptă la hirotonia primului arhiepiscop al acestei Biserici, Matthew Parker, şi fiind prezente, la anglicani, semnele vizibile ale hirotoniei, prin care este dăruit harul Sfântului Duh, care îngăduie candidatului la hirotonie să-şi împlinească funcţiile rangului la care a fost ridicat, nu există nici o piedică pentru ca Biserica Ortodoxă să recunoască validitatea hirotoniilor anglicane în acelaşi fel în care ea (Biserica Ortodoxă) recunoaşte validitatea hirotoniilor din Bisericile Romano-Catolică, Veche-Catolică şi Armeană. Deoarece clericii care vin din aceste Biserici în sânul Bisericii Ortodoxe sunt primiţi fără a fi rehirotoniţi, ne exprimăm decizia ca aceeaşi modalitate să fie valabilă şi în cazul anglicanilor, cu excepţia intercommunio (împărtăşirea împreună), prin care cineva poate primi tainele fără deosebire din mâinile unui anglican, chiar dacă susţine dogma ortodoxă, până la realizarea unităţii dogmatice dintre cele două Biserici, Ortodoxă şi Anglicană.

Supunând această opinie a Bisericii noastre spre examinare înalt prea sfinţiei voastre, rămânem,

Cu afecţiune, cel mai mic dintre fraţii voştri întru Hristos,

Chiril al Ciprului
Arhiepiscopia Ciprului
7/20 martie 1923

Publicată în revista Răsăritul creştin (Christian East), vol. IV, 1923, pag. 122-123

1930
Alexandria 

După Conferinţa de la Lambeth din 1930, Sfântul Sinod al Patriarhiei Alexandriei a considerat că poate să se alăture în recunoaşterea hirotoniilor anglicane. Decizia a fost anunţată într-o scrisoare a patriarhului către arhiepiscopul de Canterbury, după cum urmează:

Către Î.P.S. Dr. Cosmo Lang, arhiepiscop de Canterbury şi primat al întregii Anglii,

Salutări întru Hristos Cel Nou-Născut !

Praznicul Naşterii după trup a Mântuitorului sufletelor noastre fiind cel mai potrivit prilej pentru noi, aşa cum s-a dovedit, de a vă vizita, prin intermediul unei scrisori, venim deci la voi cu inima plină de bucurie, că ,,nouă ni s-a născut un Mântuitor, Hristos Domnul”, şi cu rugăciuni fierbinţi atât pentru sănătatea voastră, cât şi pentru pacea şi trăinicia sfintelor Biserici ale lui Dumnezeu pe care le conduceţi.

În acelaşi timp, împreună cu urările noastre pentru sărbătoare, vă trimitem ca dar al nostru vestea, care sigur va fi o veste bună, care provine din marea satisfacţie izvorâtă din relatările primite, atât din semnele de cinste care ne-au fost date la Londra, de prea sfinţia voastră şi de întreaga voastră Biserică, pentru demnitatea noastră, cât şi din consecinţele fericite care, prin suflarea binevoitoare a Sfântului Duh, s-au născut din contactele dintre delegaţia ortodoxă şi Conferinţa de la Lambeth. Astfel, Sfântul Sinod al mitropoliţilor scaunului apostolic şi patriarhal al Alexandriei a purces la adoptarea unei rezoluţii, prin care recunoaşte validitatea, din punctul de vedere ortodox, al preoţiei anglicane.

Textul acestei rezoluţii este următorul: ,,Sfântul Sinod recunoaşte că declaraţiile ortodocşilor, citate în Expunerea sumară, au fost făcute potrivit duhului învăţăturii ortodoxe. În măsura în care Conferinţa de la Lambeth a aprobat declaraţiile episcopilor anglicani ca relatare deschisă (1) a învăţăturii şi practicii Bisericii Angliei şi a Bisericilor aflate în comuniune cu ea, el (Sinodul) le primeşte ca pe un mare pas către unirea celor două Biserici. Şi deoarece în aceste declaraţii, care au fost aprobate de Conferinţa de la Lambeth, se găsesc asigurări complete şi satisfăcătoare cu privire la succesiunea apostolică, la primirea reală a Trupului şi Sângelui Domnului, la euharistie ca fiind ,,thusia hilasterios” (2) (jertfă) şi la hirotonie ca fiind o taină, Biserica Alexandriei îşi retrage refuzul preventiv faţă de acceptarea validităţii hirotoniilor anglicane, şi, aderând la decizia Patriarhiei Ecumenice din 28 iulie 1922, declară că preoţii hirotoniţi de episcopi anglicani, care trec la Ortodoxie, nu trebuie rehirotoniţi, aşa cum persoanele botezate de anglicani nu sunt rebotezate”.

Ne bucurăm să vedem zidul din mijloc al despărţirii dărâmat din ce în ce mai tare şi vă felicităm că, sub îndrumarea lui Dumnezeu, aţi avut fericirea de a lua iniţiativa de a continua această lucrare. Fie ca Domnul care S-a născut la Betleem să vă dea vouă şi nouă fericirea de a o desăvârşi.

În Alexandria, la Praznicul Naşterii Domnului, 1930

Iubitul frate al înalt prea sfinţiei voastre întru Hristos,
Meletie (Metaxakis) al Alexandriei

Anunţând această decizie patriarhului ecumenic, patriarhul Meletie al Alexandriei a subliniat că sinodul său a acţionat pe baza faptului că declaraţiile făcute la Lambeth au îndepărtat ezitarea lor anterioară ,,cu privire la învăţătura Bisericii Anglicane despre taine şi succesiunea apostolică”. De asemenea, se poate considera că s-a întâlnit cu dorinţa exprimată de patriarhul român, care răspundea astfel Constantinopolului, în 1925: ,,Dar pentru a lua o decizie definitivă, noi dorim în mod special ca Biserica Anglicană însăşi să-şi precizeze doctrina cu privire la sfintele taine şi în mod aparte cu privire la hirotonii: le consideră a fi o taină sau nu ?” Deoarece această cerinţă a fost împlinită, scria Meletie, ,,este potrivit ca validitatea hirotoniilor anglicane să fie recunoscută acum de toate Bisericile Ortodoxe. Deoarece acest lucru care, potrivit aceleiaşi scrisori, era ,,unul dintre cele mai mari obstacole pe calea către unirea celor două Biserici”, a fost ,,îndepărtat”.

Scrisoare publicată în Răsăritul creştin (Christian East), vol. XII, 1931, pag. 1-6, cu notele de mai jos; citatul din nota 2 este din nr. 11 al Expunerii sumare a discuţiilor de la Lambeth, retipărite mai jos, pag. 22.

NOTE

(1) Cuvintele din rezoluţia Conferinţei de la Lambeth sunt ,,relatare suficientă”.
(2) Noi transcriem termenul ,,thusia hilasterios”, şi nu îl traducem prin jertfă de împăcare sau de ispăşire, deoarece, aşa cum sunt folosiţi în general, aceşti termeni prezintă concepte care, în viziunea ortodoxă, nu sunt corelate cu ,,thusia hilasterios”. Cuvintele folosite de episcopii anglicani în discuţiile lor cu delegaţia ortodoxă, aşa cum au fost notate în Expunere şi întărite de Conferinţa de la Lambeth sunt:

,,… că Biserica Anglicană învaţă doctrina jertfei euharistice ca explicată în răspunsul arhiepiscopului de Canterbury şi York către Papa Leon al XIII-lea, cu privire la hirotoniile anglicane: şi, de asemenea, că în oferirea jertfei euharistice, Biserica Anglicană se roagă ca ,,prin meritele şi moartea Fiului Tău Iisus Hristos, şi prin credinţa în Sângele Său, noi şi întreaga Ta Biserică să obţinem iertarea păcatelor noastre şi toate celelalte binefaceri ale Patimii Sale”, incluzând întreaga turmă a credincioşilor, vii şi morţi” (Raportul Conferinţei de la Lambeth, 1930, pag. 139).

Adunările engleze au asigurat ratificarea cerută după cum urmează: La 28 mai 1936, Adunarea de York a rezolvat: ,,Că acest sinod acceptă cu mulţumire şi aprobă raportul şi crede că acesta poate conduce la relaţii şi mai apropiate cu Biserica României şi alte ramuri ale Comunităţii Ortodoxe (Jurnalul Adunării de York, mai 1936, pag. 6).

La 22 ianuarie 1937, cele două Camere ale Adunării de Canterbury au rezolvat: ,,Că în măsura în care Raportul Conferinţei de la Bucureşti dintre Comisia română de relaţii cu Comunitatea Anglicană şi delegaţia Bisericii Angliei numită de arhiepiscopul de Canterbury este în acord cu formulările anglicane şi o interpretare legitimă a credinţei Bisericii, aşa cum este susţinută de Comunitatea Anglicană, această Adunare acceptă şi aprobă raportul” (Cronica Adunării de Canterbury, mai 1937, pag. 71).

1939
Grecia 

Pe 21 septembrie 1939, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a luat următoarea decizie:

Sfântul sinod a decis că intenţionează să urmeze, ca şi până acum, în fiecare caz în parte care s-ar putea ivi cu privire la adeziunea unui cleric anglican la Ortodoxie, practica Bisericii şi concluzia unanimă a Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena, aceea că ,,Biserica Ortodoxă recunoaşte ca valid fără condiţii numai acele taine pe care ea însăşi le-a săvârşit, dar că totuşi Biserica, în măsura în care ea consideră potrivit şi util, în cazuri particulare, după o analiză anterioară a circumstanţelor respective, recunoaşte prin iconomie hirotonia celor care trec la Ortodoxie”.

Sfântul sinod preţuieşte dorinţa exprimată de arhiepiscopul de Canterbury, de a trimite o delegaţie de teologi anglicani sub conducerea episcopului de Gloucester, pentru discuţii comune asupra problemelor de interes. Legat de aceasta, sinodul aminteşte de legăturile de afecţiune care unesc cele două Biserici, şi realizează că fiecare oportunitate de întărire a acestor contacte trebuie bine primită, şi fiecare contact şi schimb între cele două Biserici serveşte la întărirea prieteniei şi apropierii dintre ele. Prin urmare, sfântul sinod va aştepta cu bucurie sosirea unei asemenea delegaţii, după ce dificultăţile provocate de actualul război se vor rezolva, şi va numi o delegaţie corespunzătoare pentru a reprezenta Biserica noastră (Ortodoxă a Greciei).

În cele din urmă, sfântul sinod exprimă cele mai calde mulţumiri teologilor pentru memorandumul lor.

Publicată în Ekklesia, Atena, 14 octombrie 1939, pag. 315; tradusă în limba germană în revista Internationale Kirchliche Zeitschrift, Berna, 1940, pag. 16-17, după care a fost alcătuită prezenta versiune.

Nota redacţiei

Sublinierile din text aparţin redacţiei.

Despre Matthew Parker

Anglicanismul a fost introdus de regele Henric al VIII-lea (1509-1547), care a dorit ieşirea Bisericii Angliei de sub stăpânirea Vaticanului. După o perioadă de reformare a Bisericii, în 1553 urcă pe tron Maria Tudor (1553-1558), fiică a Caterinei de Aragon. Catolică înfocată, căsătorită cu regele Filip al II-lea (1556-1598) al Spaniei, prin măsuri sângeroase, ea a impus din nou catolicismul în Anglia. A omorât peste 300 de clerici, a expulzat preoţii căsătoriţi, a reintrodus inchiziţia şi a redat papei privilegiile pierdute. Însă ei îi urmează la tron sora sa vitregă, Elisabeta (1558-1603), care restabileşte şi consolidează şi mai mult anglicanismul. Măsurile sale în privinţa Bisericii nu sunt acceptate şi aproape toţi episcopii, o parte din nobili şi din credincioşii simpli sunt omorâţi. În fruntea Bisericii Anglicane a fost adus Matthew Parker (1559-1575), care fusese hirotonit de episcopul Barlow şi alţi trei episcopi exilaţi.