SINODUL TÂLHĂRESC

"Sinodul pan-ortodox" din Creta 16-27 iunie 2016

Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor, pe care dăruiește-o sfintelor Tale biserici întreagă, cinstită, sănătoasă, îndelungată în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău

Atitudini, Clerici și mireni, Ierarhi, Patriarhia Română, Prigoana

Mărturie despre teroarea prin care ereziarhul Ciprian al Vrancei impune deciziile adunării din Creta

Răspuns la scrisoarea unor ortodocși din Eparhia Buzăului

O mână de creştini am adresat o scrisoare ierarhului nostru din Buzău, scrisoare în care i-am cerut cu smerenie să ne împărtăşească poziţia dumnealui despre adunarea din Creta. Nu am primit răspuns în scris, aşa cum era normal, ci m-a chemat în audienţă, având ca însoțitor pe părintele paroh.
În loc de răspunsuri la scrisoarea adresată am fost terorizată două ore și 30 de minute cu întrebări de genul: „De la cine am avut binecuvântare să întocmesc scrisoarea și să adun iscălituri?”, „Cine este duhovnicul meu care mi-a dat binecuvântare să întocmesc scrisoarea? „Cine sunt eu, de mi-am permis sa-i adresez scrisoarea?” „Ce ne interesează pe noi ce s-a întâmplat şi iscălit la sinod?”, „ Ce ne interesează pe noi de faptul că BOR este afiliată la CMB?, „Ce știm noi cu ce probleme se confruntă creștini din Africa și Occident? „De ce ne informăm de pe internet de pe alte site-uri și nu de pe basilica? ”, „De ce am participat și am ascultat conferințele unor așa-ziși monahi care nu au avut binecuvântare de la patriarhie pentru a ține conferințe?”, „De ce nu facem ascultare de dumnealui, dacă vrem sa ne mântuim? ”, „Ce pregătire teologică avem noi pentru a ne pune întrebări despre ce s-a discutat la sinod?”
Întrebările au fost adresate cu o duritate mare, greu de suportat de către un om.Răspunsurile pe care le-am primit au fost de genul: toți care se opun Sinodului (cele 4 patriarhii, cei 6 mitropoliți din Grecia, cei 33 episcopi care nu au semnat, monahii din Sfântul Munte și toți clericii și mirenii care au luat atitudine împotriva sinodului cretan sunt fundamentaliști, ei nu știu decât alb și negru, nu au un orizont lărgit, nu cunosc teologie, nu sunt iubiți de popor, sunt niște rătăciți, nu sunt în ascultare de mai marii lor etc.
Mi-am permis și eu să-l întreb:
De ce ni se pune pumnul în gură și nu ne dă voie să le adresăm ierarhilor întrebări care ne frământă?
Dacă sinodul a fost atât de bun, de ce nu am fost informați în biserici?
De ce se creează prăpastie între ierarh-cler-pleromă?
De ce l-a ofuscat atât de tare scrisoarea pe care i-am adresat-o și s-a purtat așa de dur cu mine? (menționez că în scrisoare i-am cerut cu smerenie să ne împărtășească părerea dumnealui despre acest sinod și să ne îndrume ce trebuie să facem noi credincioșii care ne dorim să mergem pe linia Sfinților Părinți, chiar dacă toți lunecă pe lângă noi).
Am pus problema căsătoriilor mixte deoarece încalcă sfintele Canoane, lipsind astfel familia de posibilitatea de mântuire şi i-am relatat situaţia fiicei mele care convieţuieşte cu un catolic şi mi-a reproşat că nu am ştiut să o educ şi să o cresc. Mi-am asumat această vină, dar i-am precizat că nu o să fiu de acord cu căsătoria mixtă. Mi-a răspuns că este de preferat o căsătorie mixtă cu condiţia ca, copiii să fie crescuţi în spirit ortodox decât o împingere spre sinucidere a fiicei mele, refuzându-i căsătoria.
Nici măcar nu a încercat să mă convingă despre cât de bun a fost sinodul, a mers doar pe intimidare, ridicând tonul și uneori bătând cu pumnul în masă, repetând că pe noi nu trebuie să ne intereseze ce s-a discutat la acest sinod, noi trebuie să facem ascultare de ierarh, dacă ierarhul ne conduce în iad, tot el va răspunde de ce am ajuns acolo, mântuirea noastră stă în ascultarea de ierarh, să nu dăm ascultare unor fundamentaliști și rătăciți care iau atitudine împotriva sinodului cretan, să nu ne mai informam de pe internet și dacă facem acest lucru să ne informăm doar de pe basilica, să nu facem noi pe deștepții și să ne permitem să adresăm scrisori ierarhului.
În concluzie i-am spus că o să merg pe linia Sfinților Părinți orice mi se va întâmpla și că nu m-am așteptat la atâta duritate din partea dumnealui.
Pentru toți mărturisitorii a început Golgota și să ne întărească bunul Dumnezeu să ducem mărturisirea cea bună pănă la capăt. Mulțumesc tuturor celor care s-au rugat pentru mine, mulțumim clericilor care nu au trădat credința și îl rugăm pe BUNUL DUMNEZEU să-i țină în dreapta credință până la capăt.
Din păcate ierarhii noștri s-au rupt de popor, nu știu să mai răspundă la întrebări, știu doar să pună întrebări.
Cu dragoste creștinească vă îmbrățișează pe toți iubitorii de Hristos cei aproape 40 de creștini care au semnat acestă scrisoare.

PS – în calitate de duhovnic al celei care a alcătuit această scrisoare, confirm adevărul celor relatate de ea și o binecuvântez (pr. Ciprian)

sursa: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/12/09/ierarhul-ciprian-al-vrancei-si-credinciosii-sai/

  1. Pamvo

    Ce sa vezi pe basilica ? Promovari la actiuni filantropice cu implicare certa a organizatiilor sioniste ?
    Concerte cu dame aservite irecuperabil vedetismului ?
    Ca oarecare ierarh e fan al unei echipe sportive ?

    http://basilica.ro/ps-macarie-al-europei-de-nord-alaturi-de-echipa-nationala-de-handbal-feminin-a-romaniei/

    Basilica e deja un site manevrat de spiritul ecumenist in care umanismul masonic poarta reverenda !

  2. Pamvo frate, pai cine sa il caterisească, cei imbatriniti în rele ca si el?!, acesta este după chipul și asemănarea celui din deal de la București

  3. Pamvo

    „…este de preferat o căsătorie mixtă…decât o împingere spre sinucidere a fiicei, refuzându-i căsătoria.”

    Pana la o astfel de „impingere” ar fi mai rezonabila o convertire a baiatului la ortodoxie cel putin de dragul fetei, daca tot o iubeste asa mult…

    Fiecare gandeste cu mintea ce o are.

    Canonul 72 Trulan face pogoramant numai la ereticii care s-au casatorit in necredinta si unul dintre ei dupa un timp se converteste la ortodoxie. Doar acestia nu trebuie neaparat sa se desparta.
    In niciun caz, cununia intre un ortodox si un eretic nu este admisa ! Pentru ca Adevarul trebuie sa primeze, nu sentimentalismul.

    Din nou, fiecare intelege cu mintea care o are.

  4. Din câte știm vizavii de astfel de căsătorii, daca unul din parteneri este de altă ,,credință ” decât cea ortodoxă, mai întâi de toate trebuie să vină la ortodoxie cu toată convingerea, botezat/botezată si apoi cununați ortodox

Lasă un răspuns

Susținut de Asociația Sfinții Mărturisitori din Închisori – Bucovina.

%d blogeri au apreciat: