Confuziile create de ecumenişti, despre curentul eretic pe care aceştia îl propovăduiesc, au scopul de a transforma gândirea religioasă a credincioşilor ortodocşi într-un mod sincretist de abordare a credinţei. Din acest motiv, ecumeniştii nu au nici un interes să lămurească clar şi răspicat ce este ecumenismul, care sunt limitele lui şi până unde un credincios ortodox se poate implica în această mişcare religioasă.
Un parapet care nu ne dă voie să întrecem limitele secularismului si a sincretismului religios sunt Canoanele Bisericii Ortodoxe care ne protejează de a cădea din Biserică prin comuniuni liturgice cu ereticii. Când spunem eretici, ne gândim la cei ce mărturisesc credinţe eretice, care după cum spun Sfinţii Părinţi, sunt: catolicii, protestanţii, neoprotestanţii şi toţi cei care adoptă învăţăturile acestora şi intră în comuniune liturgică cu ei.
Ţinând seama de curentul ecumenist, care are la bază globalismul în plan religios, teologii ortodocşi cu viaţă duhovnicească, au încercat să-l definească într-un mod foarte categoric.
Astfel, Sfântul Iustin Popovici defineşte ecumenismul spunând că: „Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru”. Aceeaşi definiţie o dă şi părintele Dumitru Stăniloae, care spune: „Ecumenismul este pan-erezia timpurilor noastre”, completând cu explicaţia prin care arată de ce numeşte astfel acest curent religios: „Iarăşi vor să ne relativizeze credinţa adevărată”.
Ambii teologi de talie internaţională aduc aceeaşi definiţie ecumenismului spunând că: „Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru”. Aceeaşi definiţie o dă şi teologul Teodor Zisis din Tesalonic, un teolog de renume internaţional, care spune asemenea celor doi amintiţi mai sus: „Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru”.
Iată că definiţia ecumenismului este foarte scurtă şi clară: „Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru”. Rămâne să o înveţe toţi profesorii din mediile universitare şi ierarhii care conduc Biserica din birouri. Dacă ei o vor învăţa şi o vor pune în aplicare, cu siguranţă se va reinstaura pacea în Bisericile Ortodoxe Locale care au acceptat acest curent religios eretic oficializat în Creta.
Biserica Bulgariei a pus deja în aplicare definiţia ecumenismului, mai trebuie să îi urmeze exemplul şi celelalte, printre care şi ierarhii din România, dacă vor într-adevăr să păstreze unitatea cu Biserica Ortodoxă Apostolică, binecuvântarea lui Dumnezeu, pacea şi unitatea în BOR. De ei depinde…,
Ieromonah Eftimie Mitra
sursa: https://www.facebook.com/profile.php?id=100008870208449
Mihai
Așa se aude ca a întrerupt pomenirea, poate intra cineva si ne confirmă, si acolo face legea teofan si cu locotenenți sai din clanul giosanu
preot Matei Vulcanescu
Domnule El, te rog sa citesti Marturia lui Gheron Savva Lavriotul! Daca spui ca pr Eftime Mitra e un zero, pentru ca pomeneste, insemna ca domnia ta esti departe de Ortodoxie! Esti cazut in fanatism si faci rau si incurajezi erezia ecumenista, pentru ca ecumenistii te arata cu degetul ca fanatic si spun ca asa sunt toti….