Răspuns la articolul ecumenist “Gânduri despre adunarea din Creta și urmările ei” de pe site-ul conducerii mănăstirii Petru-Vodă

Răspuns la articolul “Gânduri despre adunarea din Creta și urmările ei” publicat în data de 12.10.2016 pe adresa http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/

Încă de la începutul acestui articol, autorii arată o oarecare opoziţie față de așa-zisul ” Sfânt și Mare Sinod” căruia îi atribuie titlul dispreţuitor –“adunarea din Creta”– neacordându-le nici măcar titlul de adunare ierarhică.

Cititorii ar putea crede că gânditorii anonimi care au alcătuit acest text au o autoritate cel puţin egală cu episcopii din Creta, dacă nu superioară acelora, pentru că altfel cum s-ar explica faptul că cei de la Petru-Vodă își permit să dea lecţii de ortodoxie celor 165 de episcopi, reprezentanţi ai 10 Biserici Ortodoxe locale?!

Sau poate vor să sugereze că dezacordul lor față de sinodul din Creta, exprimat în titlu, implică automat și garanția pozitiei lor corecte de luptă impotriva ecumenismului.

Sub o aparentă haină ortodoxă, sunt strecurate cu viclenie în mintea cititorului, rând pe rând, idei greșite, manipulative, neortodoxe si neargumentate.

Vom încerca să analizăm fragmente din acest articol, urmate de punctul nostru de vedere.

1.“ Considerăm că documentele din Creta: (…)au adus în vedere Bisericii nevoia de propria recatehizare ortodoxă, apostolică, scripturistică şi patristică a tuturor ortodocşilor, de la catehumeni la episcopi, cateheza trebuind să înceapă neîntîrziat prin lectura Sfintei Scripturi şi a tîlcuirilor Sfinţilor Părinţi; este de netrecut această sfîntă însoţire dintre lucrarea Duhului Sfînt prin Proroci şi Apostoli (mărturisită în Crez) şi lucrarea Aceluiaşi Duh Sfînt prin Sfinţii Părinţi”( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

Citind acest paragraf, am putea crede că greşelile documentelor din Creta ar avea ca principală cauză lipsa de catehizare a episcopilor participanţi și, eventual, a preoţilor consilieri prezenţi!

Principala cauză a crizei vieţii bisericeşti nu este numai lipsa informaţiei teologice, cât mai ales criza sfinţeniei, lipsa vieţii duhovniceşti autentice. Nu este suficientă doar o bună instruire teologică cum zic autorii articolului ( ” lectura Sfintei Scripturi și a tâlcuirilor Sfinților Părinţi” ), ci mai trebuie și o împlinire a învăţăturilor acestora în viața de zi cu zi. În toate actele Sinoadelor Ecumenice găsim fraza: “ urmându-i pe Sfinţii Părinţi” ! Aceasta înseamnă nu doar respectarea teoretică a învățăturilor lor ci și imitarea vieții lor.

Iată ce scrie Pr. Ioannis Romanidis despre participanții la sinoade : “precondiția de bază nu doar pentru Sinoadele Ecumenice dar și pentru Sinoadele Locale este aceea ca cei care participă la un Sinod Local sau Ecumenic ar trebui să fie cel puţin în starea de luminare. Dar starea de luminare nu începe atunci când spun rugăciunea la începutul Sinodului Ecumenic. Nu atunci începe luminarea”.

În plus, cei de la Petru-Vodă au omis un lucru important în enumerarea schimbărilor necesare în viața Bisericii și a creștinilor. Acest lucru, neglijat de altfel de majoritatea episcopilor ortodocşi români, este reprezentat de importanța cunoaşterii și respectării Sfintelor Canoane ale Bisericii Ortodoxe. Aceste canoane nu și-au pierdut valabilitatea și nimeni dintre cei care vor să se mântuiască nu ar trebui să le încalce, să le schimbe sau să le răstălmăcească.

Din momentul în care Biserica Ortodoxă Română a aderat la mişcarea eretică a ecumenismului, au fost încălcate constant canoanele privitoare la : interzicerea rugăciunii în comun cu ereticii, participarea ereticilor la slujbele ortodoxe în lăcașuri de cult ortodoxe și la alte acţiuni religioase comune anticanonice.

2.“ Considerăm că documentele din Creta: (…) se constituie în principiu într-un text diplomatic, exoteric, mai mult administrativ, iar nu substanţial, dogmatic (nu conţin pomenirea Maicii Domnului, nici a Crucii Domnului, lacune care arată încadrarea textelor; de asemenea vorbesc despre lucruri care nu stau în puterea Bisericii – precum economia globală, războaiele, etc)” ( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

Referitor la acest punct, cei de la Petru-Vodă se contrazic pe ei înșiși pentru că, dacă în introducere numeau documentele din Creta “text teologic” , aici susţin că este vorba de “text diplomatic, exoteric¹, administrativ și nu substanţial dogmatic”( ” (…) Suntem datori înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor la o părere avizată în ce priveşte atitudinea noastră faţă de un

text teologic.”). ”( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

Prin aceste formulări, se încearcă minimalizarea importanței documentelor din Creta și indirect dezvinovăţirea ierarhilor semnatari pentru erorile teologice pe care le-au aprobat.

Faptul că în documentele sinodului cretan nu se face pomenirea Maicii Domnului și a Crucii Domnului este grav , dar era de așteptat să nu apară referiri la învățături bisericeşti care ar putea crea dezbinări între ortodocşi și diferitele comunităţi eretice membre în Consiliul Mondial al Bisericilor, atât timp cât acestea din urmă au fost invitate să participe ca observatori și nu ca împricinați la acest sinod așa zis pan-ortodox. Faptul că temele impuse pentru discuţie în sinod au fost alese pentru a evita adevăratele probleme ale ortodoxiei contemporane este deosebit de grav.

Autorii articolului vorbesc despre “lucruri care nu stau în puterea Bisericii”, ca de exemplu „economia globală”(fenomenul globalizării), dar evită să arate faptul că episcopii au datoria să explice oamenilor caracterul antihristic al globalizării statale, economice și financiare care vor conduce inevitabil la globalizarea religioasă. Spre deosebire de ierarhii români care evită în predicile și pastoralele lor astfel de subiecte, Sfinţii Bisericii din secolul XX au arătat că toate aceste acţiuni sunt etape de pregătire a omenirii pentru instaurarea împărăţiei lui antihrist.

Cât despre război, despre care autorii spun că nu stă în puterea Bisericii să-1 oprească, totuși episcopii dacă ar avea duh profetic, ar identifica dușmanii Bisericii și ar sfătui poporul să nu sprijine acțiunile conducătorilor politici care lezează interesele Bisericilor Ortodoxe. , Prin activitatea lor pastorală ierarhii ortodocși români s-au ferit să exprime critici legate de unele fenomene care afectează prezentul și viitorul poporului nostru ortodox: integrarea României în Uniunea Europeană și consecințele acesteia, integrarea în NATO și crearea de baze militare străine pe teritoriul țării, acceptarea invaziei islamice sub pretextul ajutorării refugiaților din țările arabe aflate în conflict.

3. “ Considerăm că documentele din Creta: (…) trebuie discutate vreme mai îndelungată de către Biserică şi reformulate acolo unde este nevoie pentru a ilustra în mod limpede şi fără echivoc crezul apostolic şi patristic, dragostea de Dumnezeu şi dragostea lui Dumnezeu; înainte de aceste demersuri şi de sobornicitatea definitorie Ortodoxiei, nu se poate vorbi de obligativitatea adoptării lor” ”( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

Conţinutul acestui punct este ambiguu. Cine ar trebui “să discute vreme îndelungată documentele din Creta”? Din moment ce documentul 6, punctul 22 al sinodului din Creta arată foarte clar și ferm că “păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal care constituie (…)în sânul Bisericii cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă și reguli canonice”! Cine sunt cei care fac parte și iau decizii în așa-zisul sistem sinodal? Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe înconjurat de un grup de ierarhi obedienţi și cu funcţie decorativă! În elaborarea politicii bisericeşti, preoţii, monahii și poporul ortodox nu au niciun rol conform documentului sinodal de mai sus.

Ceea ce este si mai grav este faptul că cei care exprimă critici întemeiate referitoare la greşelile ierarhilor membri în acel „infailibil sistem sinodal” sunt consideraţi că fac dezbinare în Biserică și de aceea nu vor fi toleraţi, ci sancţionaţi și pedepsiti.

Autorii articolului încearcă să ne liniştească și să ne adoarmă zicând că documntele din Creta nu vor fi adoptate obligatoriu până nu “vor fi reformulate” și eventual completate. Aceasta idee este neconformă cu realitatea și experienţa ultimilor zeci de ani care ne-a dovedit contrariul. La început, acţiunile ecumenismului au fost foarte timide, sporadice, individuale și puţin mediatizate. Dar pentru că aceste acțiuni n-au fost sancţionate, ele s-au amplificat și au devenit din excepţii – practici obişnuite. Astfel încât acum s-au transformat în reguli de vieţuire și au ajuns să fie incluse în programa obligatorie de studiu a facultăţilor de teologie și la toate nivelele, pătrunzând în toate manualele de religie.

4. “ Considerăm că documentele din Creta: (…) au subliniat că indiferent de credinţă, temelia şi punctul nodal al existenţei umane este raportarea la Mesia şi au încercat să răspundă strigătului disperat al celor nebotezaţi, al suspinului întregii lumi neortodoxe care trăieşte cel mai dramatic moment de profundă criză spirituală, ştiind că numai Duhul lui Dumnezeu şi dragostea adevărată şi sfîntă are puterea de a întoarce sufletele la Dumnezeu şi a-L face pe El cunoscut lumii, nu discursurile raţionale, oricît de filantropice”

(http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

Această idee este de-a dreptul scandaloasă. Zic ei că documentele sinodului din Creta au arătat că ,,indiferent de credinţă, temelia și punctul nodal al existenței umane este raportarea la Mesia.” Expresia “indiferent de credinţă” este dovada celui mai extremist și relativist ecumenism. Este ca și cum ai spune că indiferent de Adevăr sau minciună omul se raportează la Mesia! Niciodată o credinţă falsă-eretică sau pagână, nu va permite legătura omului cu Dumnezeu – Adevaratul Mesia, ci va duce la legătura cu diavolul-tatăl minciunii.

În vremurile noastre mulţi se folosesc de numele lui Mesia pentru a-i atrage pe oameni în rătăcirile lor. Omul pătimaș se închină la tot atâția idoli căte patimi îi stăpânesc sufletul. Acei idoli sunt dumnezeii lui și nu Mesia.

„ Înţelepţii”din Petru-Vodă arată că ierarhii din Creta” au încercat să răspundă strigătului disperat al celor nebotezati, al suspinului întregii lumi neortodoxe”. Probabil că ierarhii ortodocşi din Creta, fiind foarte înduioșați de strigătul nebotezaților și suspinul eterodocsilor, și din cauza preocupării cu misiunea ortodoxă în rândul lor, nu au mai avut timp să audă și să vadă situaţia jalnică a popoarelor din țările ortodoxe care zac în sărăcie, ameninţate de dezastrul spiritual și material! Credem că înainte de a se ocupa de nevoile lumii neortodoxe, ar fi mult mai important ca episcopii să se preocupe de gravele probleme cu care se confruntă poporul ortodox și să caute căi de rezolvare ale acestora. Altfel vor ajunge în situaţia ridicolă de a lăsa propriul mort din casă, pentru a-1 plânge pe cel al altora.

5. “ Considerăm că documentele din Creta: (…) au dovedit celorlalte Biserici locale anvergura şi experienţa sinodalilor români, fiecare grup sinodal al Bisericilor locale prezente sau absente comportîndu-se în specificul ethosului naţional («cel ce citeşte, să înţeleagă»)”.( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

La acest punct se face o apreciere pozitivă a activității membrilor delegaţiei române în Creta fără a aduce nici un argument în acest sens. Când vorbesc de: “anvergura și experienţa sinodalilor români” se referă probabil la cele câteva amendamente aduse la unele texte, dar care nu schimbă caracterul inacceptabil al documentelor respective.

În primul rând, sinodalii B.O.R. nu ar fi trebuit să accepte cele șase teme propuse pentru discuţie și nici modul de funcţionare și de luare a deciziilor în sinod.

În al doilea rând, altele ar fi trebuit să fie temele dezbătute într-un sinod panortodox:

a) Condamnarea panereziei ecumenismului și oprirea definitivă a participării Bisericii Ortodoxe la organizaţia eretică W.C.C. (World Council of Churches- Consiliul Mondial al Bisericilor) și la alte organizaţii ecumeniste;

b) Abrogarea tuturor acordurilor care conţin compromisuri teologice la care s-a ajuns în urma dialogurilor între ortodocşi și diferite grupări eretice;

c) Condamnarea masoneriei ca doctrină anticreştină și sancţionarea canonică a clericilor apostaţi.

d) Condamnarea teologiei post-patristice;

e) Condamnarea evoluționismului, hiliasmului și a sionismului;

f) Condamnarea serghianismului ca strategie de politică bisericească intemeiată pe acordul de colaborare între puterea ierarhică ortodoxă și o putere politică anticreştină (indiferent care ar fi ea);

g) Reintroducerea în cărţile de cult a rânduielilor tradiţionale de reprimire a eterodocșilor la Ortodoxie, traducerea și introducerea Synodiconului Ortodoxiei în cărţile de slujbă;

h) Condamnarea agresiunii antiumane prin tehnologiile biometrice, clonare și transplant de organe.

Întrucât nu au întreprins nimic din aceste acţiuni de însănătoșire și curăţire a vieţii bisericeşti, ierarhii B.O.R. sunt vrednici de mustrare și nu de laude. Credibilitatea și autoritatea duhovnicească a acestor sinodali a scăzut mult în rândul preoţilor și poporului credincios și ei sunt principalii vinovaţi de mişcările de dezbinare din interiorul Bisericii.

6.“ Considerăm că documentele din Creta: (…)au dovedit afiliaţia actuală a Patriarhiei de Constantinopol şi înclinaţia teologilor ce au elaborat textele în cei 50 de ani dinainte, căci Aaron fără de Moisi a turnat viţelul ”( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

Această formulare ambiguă nu ajută la o înţelegere corectă a documentelor din Creta. Autorii articolului vorbesc de o afiliație actuală, dar nu explică, așa cum ar fi fost necesar, la ce anume afiliază patriarhia de Constantinopol și teologii patriarhiei de Constantinopol, păstrând o tăcere condamnabilă asupra adevărului.

7.“ Considerăm că documentele din Creta: (…) conţin învăţături bine-cunoscute, reamintiri bine-venite şi reflecţii pastorale valabile („Enciclica”, „Mesajul”, „Misiunea”, „Postul”, „Căsătoria”) dar şi inovaţii inacceptabile precum excluderea egalităţii episcopilor („Autonomia”, „Diaspora”, „Enciclica” – pasajul ce instituie ca „Taină” sinaxele episcopale), prevalenţa legilor statului şi imixtiunea acestora în liturgică („Căsătoria”, ultimul alineat), corectitudinea politică în apologetică („Mesajul”) sau relativismul teologic („Relaţiile cu lumea”)” ”( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

În acest fragment, autorii oferă o caracterizare generală sintetică a celor șase documente. Caracterizarea lor este foarte superficială, lipsită de argumentele și comentariile necesare. În primul rând, așa-zisul sfânt și mare sinod nu condamnă nicio erezie, ci dimpotrivă, acceptă și statorniceşte oficial învățătura eretică ecumenistă care tulbură Ortodoxia, de 100 de ani.

Al doilea lucru pe care trebuiau să-1 constate cei din Petru Vodă este că sinodul cretan nu aduce niciun fel de clarificare a învățăturii de credinţă ci, dimpotrivă, strecoară în mod grav și inadmisibil învățături eretice, alături de învățături ortodoxe parţiale, referitoare la aceleaşi teme. De aceea aceste documente trebuie respinse iar semnatarii lor supusi judecăţii unui sinod ortodox.

A treia constatare care lipseşte este că nu Harul Duhului Sfant i-a inspirat pe episcopi când au ales și acceptat spre discutare temele sinodului și când le-au dezbătut și aprobat. De aici se desprinde concluzia că nici acţiunea de impunere a învățăturilor sinodului și nici eventualele sancţiuni bisericeşti aplicate clericilor și mirenilor care le resping, nu au nicio valabilitate, pentru că sunt în dezacord cu Adevărul Bisericii.

Autoritatea reală a episcopilor și a scrierilor lor teologice nu este conferită în mod automat doar de hirotonia lor în treapta arhierească (aceasta este o înțelegere lumească, juridică și o cale greşită de înțelegere a problemelor teologice), ci ea trebuie să aibă la bază experienţa luminării și vederii duhovniceşti a respectivilor episcopi. Sfinţenia ca sinteză a tuturor virtuţilor e cea care conferă adevarata autoritate și nu simplul fapt că un cleric ocupă cea mai înaltă treaptă în ierarhia bisericească. Istoria Bisericii a arătat destule exemple prin care preoţi sau chiar monahi cu viață sfântă au contrazis și răsturnat hotărâri sinodale greşite, elaborate de ierarhi deţinători ai celor mai înalte demnităţi bisericeşti. De aceea învățătura sugerată de episcopii din Creta, prin care politica bisericească și deciziile privind viața creştinilor este atribuţia doar a episcopilor (indiferent de starea lor duhovnicească) este greșită. În această situație sunt excluşi de la luarea deciziilor ceilalţi creştini, care au atins stadiile duhovniceşti de despătimire și luminare, ceea este greşit și inacceptabil din punct de vedere teologic.

8.“ Considerăm că documentele din Creta: (…) au dovedit nevoia Bisericii Ortodoxe de a reveni spre a cunoaşte limba ellină ca dreptar al noţiunilor şi realităţilor teologice, întrucît traducerile cretane în limbile moderne (inclusiv greacă nouă) dau naştere la o varietate de neclarităţi cu privire la hristologie, soteriologie, etc. (majoritatea textelor din Creta şi majoritatea reacţiilor la ele arată un limbaj teologic fie prea lipsit de fermitate şi prea general, fie prea rigid şi superficial; intersecţia dintre ele nu putea aduce decît tulburare)” ”( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

Nu necunoaşterea limbii eline este cauza tulburărilor pe care le-au generat documentele sinodului din Creta, ci dezacordul între conţinutul textelor elaborate și învăţăturile Sfinţilor Părinţi, precum și amestecul viclean între afirmaţii ortodoxe și afirmaţii eretice legate de aceleaşi teme.

Autorii materialului afirmă indirect că documentele din Creta ar fi fost bine elaborate în limba elină, dar din vina traducătorilor „variantele traduse în limbile moderne conţin neclarităţi referitoare la anumite probleme teologice.” Această tactică vicleană de a masca și justifica dezacordurile dogmatice între diferite scrieri teologice prin așa-zise diferențe lingvistice nu este nouă, ci a fost folosită cu succes de ierarhii ecumeniști în cadrul dialogurilor teologice cu papiștașii și monofiziţii. Așa au ajuns ecumeniștii să afirme că învăţătura despre Filioque nu este o erezie antitrinitară ci o modalitate lingvistică diferită de a exprima aceeaşi învățătură de credinţă. Astfel, în cadrul dialogurilor teologice cu monofiziţii, ecumeniștii au ajuns la concluzia că nu există diferențe esenţiale între cele două concepţii hristologice, ortodoxă și anticalcedoniană și că divergențele ar avea doar cauze lingvistice. Așa au ajuns ecumeniștii români să afirme că monofiziţii nu sunt eretici ci ortodocşi orientali.

9.“ Considerăm că documentele din Creta: (…) „au scos la iveală starea inimii fiecăruia, a credincioşilor şi a necredincioşilor, a ortodocşilor şi a neortodocşilor, a docţilor şi a semidocţilor, a înţelepţilor şi a neînţelepţilor, a cuvioşilor şi a neruşinaţilor, a răbdătorilor şi a nerăbdătorilor, a sincerilor şi a nesincerilor, a smeriţilor şi a trufaşilor, precum este scris despre Piatra cea din capul unghiului ”( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

Și conţinutul acestui punct este fals din mai multe motive.

În primul rând dorim să reamintim faptul că, după încheierea sinodului din Creta din 26 iunie, ierarhii s-au întors acasă fără a prezenta rezultatele lucrărilor.

În al doilea rînd, traducerile documentelor au fost publicate pe internet târziu, abia în luna septembrie.

În al treilea rând, ierarhii români nu au prezentat și nici nu au explicat preoţilor și credincioşilor faptul că au existat episcopi ortodocşi care au respins documentele și nici nu au spus care au fost motivaţiile respingerii lor.

În al patrulea rând, în toată această perioadă nu s-a încercat organizarea unei dezbateri publice asupra documentelor din Creta cu participare egală (din toate punctele de vedere) atât a susţinătorilor cât și a contestatarilor. Dimpotrivă, au fost opriţi de la slujire și ameninţaţi cu caterisirea preoţii care au întrerupt pomenirea ierarhilor ecumeniști. Au fost atacați și calomniaţi monahii atoniți care au vorbit deschis și au ținut conferinţe publice contra sinodului din Creta (unii chiar au fost alungaţi din mănăstirile lor).

Putem spune că documentele sinodului din Creta nu “au scos la iveală starea inimii fiecăruia”, ci mai degrabă au arătat lipsa unor convingeri ferme ortodoxe a ierarhilor români și aplecarea lor spre compromis și trădare. Au mai scos la iveală incapacitatea de reacţie a preoţilor (mai ales a celor care deţin funcţii de conducere în Biserică), obişnuiţi doar cu o ascultare oarbă față de stăpâni, precum și neinformarea, deruta și deseori nepăsarea în rândul monahilor și laicilor.

10.“ Considerăm că documentele din Creta: (…) nu constituie motiv de rupere a comuniunii cu semnatarii decât dacă semnatarii nu se dovedesc fiecare personal cu cuvîntul şi cu silnicia că ar cugeta eretic (în Biserică nu se caută unitatea cu preţul dogmei, nici dreptatea cu preţul schismei, ci păzirea în Duh şi Adevăr a învăţăturilor mîntuirii, revelate de Dumnezeu)”

( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

” Înţelepţii” de la Petru Vodă emit părerea că documentele din Creta „nu constituie motiv” pentru clericii și credincioşii care contestă hotărârile sinodului din Creta să rupă comuniunea cu episcopii semnatari, “numai dacă semnatarii (…)ar cugeta eretic”. Trebuie să arătăm că aici apare o eroare de logică. În prima parte a enunţului autorii vor să arate că documentele din Creta nu conţin erori atât de grave încât să constituie motive pentru clerici să rupă comuniunea cu episcopii semnatari. Apoi vor să explice că s-ar putea întrerupe comuniunea cu episcopii sinodului din Creta numai dacă episcopii “NU se dovedesc fiecare personal cu cuvântul și silnicia că ar cugeta eretic.” Trebuie observat că adăugarea negaţiei după o propoziţie negativă anterioară duce la negarea negaţiei și implică de fapt un sens afirmativ. Este ca și cum ai spune că se poate întrerupe comuniunea cu episcopii care nu cugetă eretic, adică ortodox.

Fiecare membru al delegaţiei B.O.R. a aprobat și semnat liber, nesilit de nimeni, conform credinţei și conştiinţei sale, așa încât documentele din Creta reprezintă mărturia personală a fiecărui episcop. Niciun om nu poate avea o convingere în sufletul său și să mărturisească public prin cuvânt sau scris altceva decât are în inimă sa, după cum spune Mântuitorul: “din prisosinţa inimii grăieşte gura.” (Luca 6, 45).

După sinodul B.O.R. din 28 -29 octombrie 2016, toți episcopii au reafirmat și întărit cele aprobate în Creta. Cititorii trebuie informați corect despre presiunile și abuzurile pe care ierarhii semnatari în Creta le-au exercitat continuu asupra preoților, monahilor și credincioșilor care contestă documentele sinodale: oprirea preoților de la slujire, izgonirea din parohii și mănăstiri, amenințarea cu caterisirea, destituirea din funcții de conducere, calomnierea sistematică a preoților antiecumeniști ca schismatici, dezbinători, chiar acuzația că aceștia ar fi puși în slujba unor servicii străine. Astfel se adeverește că așa – zisa dragoste a ecumeniștilor este o fățărnicie. Pe cât de mult îi iubesc clericii ecumeniști pe eretici, pe atât de mult îi urăsc pe frații lor ortodocși care se împotrivesc ereziei ecumeniste.

Nu este clar ce înțeleg “înţelepţii de la Petru Vodă” prin adăugarea condiției conform căreia un episcop ar impune “cu silnicia” cugetarea lui eretică. Această acţiune nu s-ar putea întampla decât dacă autoritățile statului ar interveni și aplica cu forţa deciziile bisericeşti ale ierarhului ereticDar noi nu suntem în vremea împăraților bizantini eretici precum Valens sau Leon Isaurul, iar România nu este un stat teocratic, ci un stat așa- zis democratic, membru în U.E..

Dacă Sfinții Părinţi care ne-au predat nouă credinţa ortodoxă s-au luptat cu duşmanii lor

eretici semi-arieni pentru a apăra un singur cuvânt ( cuvântul omousios- de o ființă- , în loc de omiusios-ființă asemănătoare – căci deși era o singură litera neînsemnată, de ea se lega și se leagă un concept teologic de care atârnă mântuirea credincioşilor!), atunci de ce se scandalizează adversarii noştri că nu acceptăm documentele unui sinod care conţin numeroase învățături eretice?!

Sfaturile generale pe care le dau autorii materialului: “în Biserică unitatea nu se caută cu preţul dogmei” sunt acceptabile dar incomplete pentru că ei ar fi trebuit să arate că tocmai episcopii ecumeniști sunt cei care caută asiduu unitatea nesocotind dogmele și canoanele Bisericii. (Ar trebui să studieze conceptele ecumeniste: minimalismul dogmatic, dialogul dragostei despre cele care ne unesc, unitate în diversitate, răstălmăcirea unor canoane ca fiind anacronice, etc.).

De asemenea atragem atenția că nu orice rupere a comuniunii cu episcopul eparhiot este considerată în învățătura Bisericii schismă, ci numai atunci când această acţiune vizează păcatele personale ale ierarhului, și este savârșită înainte de judecata sinodală a aceluia. Aducem la cunoştinţa cititorilor că nu orice ascultare oarbă duce la mântuire, după cum nici orice răzvrătire bisericească nu duce la schismă.

În vremea prigoanei bolşevice asupra Bisericii Ortodoxe Ruse mitropolitul Serghie a emis o declaraţie bisericească prin care se angaja la o colaborare pe termen nelimitat cu regimul sovietic anticreştin. El credea că prin trădarea, colaborarea și subordonarea Bisericii față de conducătorii atei va putea asigura o funcţionare instituţională legală a Bisericii, în condiţiile istorice ostile ale vremii. De aceea el afirma: “prin noua mea politică bisericească, eu salvez Biserica. La care sfinții mărturisitori i-au replicat: “Biserica nu are nevoie de salvare (…) porţile iadului nu o vor birui pe ea. Înaltpreasfinția Voastră aveţi nevoie de salvare prin Biserică”².

Politica bisericească serghianistă a stârnit foarte multe împotriviri din partea episcopilor și preoților mărturisitori care n-au acceptat să slujească și lui Hristos și lui antihrist. Deşi au fost acuzaţi și pedepsiţi pe linie bisericească că au făcut schismă, pentru că au rupt comuniunea canonică cu mitropolitul Serghie, au stăruit până la capăt pe calea jertfirii de sine și au primit cununa muceniciei. După căderea regimului comunist, Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat oficial 140 de episcopi martiri, mii de preoţi și un număr foarte mare de monahi și laici, în timp ce înţelepţii și puternicii acestei lumi au fost vădiți ca înșelați și osândiţi.

11.“ Considerăm că documentele din Creta: (…) constituie motiv de începere a comunicării în Duh şi Adevăr în Biserică (dacă tot e momentul dialogului) şi de sporire a nevoinţelor personale a fiecărui episcop, preot, cleric monah şi mirean, pentru a atrage Harul Duhului Sfînt; toate problemele apărute ca reacţie a unora sau a altora după acest eveniment arată o cădere din Har, o cădere din comuniunea pe care generaţiile Sfinţilor Părinţi au cunoscut-o între toate cele nouă cete ale ierarhiei bisericeşti.” ( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

Referitor la acest punct afirmăm că:

a) Nu s-a făcut o amplă acţiune prelabilă de informare și explicare a temelor ce urmau să fie dezbătute în Creta.

b) Când au fost aduse spre dezbatere în cadrul sinodului BOR temele pentru sinodul din Creta, ele au fost prezentate în limba franceză și nu s-a făcut o dezbatere serioasă asupra proiectelor de documente.

c) Organizatorii Sfântului și Marelui Sinod au stabilit și impus regula prin care dacă episcopii unei Biserici Ortodoxe locale ar fi dorit să modifice temele alese (să adauge sau să elimine ceva din temele stabilite în cadrul comisiilor presinodale) să nu poată face aceasta decât cu acordul deplin al tuturor celor 14 Biserici Ortodoxe locale. Aceasta înseamnă că practic era imposibil să se schimbe ceva. De aici se vede că s-a dorit dirijarea și impunerea unei singure politici bisericeşti, dictate de patriarhia de Constantinopol.

d) Pe timpul desfăşurării lucrărilor așa-zisului Sfânt și Mare Sinod sinodalii prezenţi au fost strict păziţi de forțe de ordine și s-a interzis accesul oricărui preot, monah sau credincios ortodox care ar fi dorit să asiste la lucrări. În acelaşi timp au fost prezenţi la lucrările de începere și încheiere a sinodului numeroşi reprezentanţi ai confesiunilor eretice. Toate aceste elemente indică faptul că ierarhii nu au dorit un dialog real și sincer între cei implicaţi în sinod și pleroma Bisericii.

12. Să îi cităm în continuare pe autorii de la Petru Vodă :”Considerăm că cei ce au oprit pomenirea ierarhului locului ar fi trebuit să ia în considerare(…) nulitatea de facto a documentelor din Creta, întrucît nu e întrunită unanimitatea” ( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

Afirmația că documentele din Creta sunt nule de facto este nu doar greșită ci și perversă și periculoasă. În nici un comunicat oficial al Patriarhiei Române sau al unei episcopii nu apare această informație, că documentele ar fi nule.

Validitatea documentelor rezultă din următoarele aspecte:

a) dacă documentele din Creta ar avea valoare nulă, atunci patriarhia de Constantinopol, în calitate de structură organizatoare ar fi trebuit să anunțe în mod clar acest lucru. Dar patriarhul Bartolomeu, nu numai că n-a susținut nulitatea documentelor, dimpotrivă după încheierea sinodului a mulțumit public ereziarhului papă Francisc, afirmând că pentru rugăciunile lui s-a reușit desfășurarea acestui sinod.Vicepreședintele S.U.A. a felicitat pe patriarhul Bartolomeu pentru reușita sinodului. Dacă actele ar fi fost nule, atunci nici dânsul n-ar fi făcut această apreciere.

b) mărturia episcopilor care au respins unele documente sinodale. Acești episcopi au declarat că au fost supuși pe parcursul lucrărilor la presiuni și jigniri din partea episcopilor organizatori pentru a finaliza și semna documentele în forma impusă de ei. Este ilogic ca acești episcopi să fie supuși presiunilor pentru obținerea unor documente de valoare nulă. Adevărul este că documentele din Creta au o valoare reală, importantă ca bază de pornire pentru viitoarele schimbări care vor fi impuse în întreaga Biserică Ortodoxă în cadrul unui amplu program de instaurare a Noii Ordini Mondiale.

c) titlul exagerat și nerealist atribuit de organizatori cu zeci de ani înainte ca „ Sfântul și Marele Sinod „ urmărea ca prin această denumire să confere autoritate și validitate incontestabilă hotărârilor sale. Preoții neinformați și credincioșii simpli auzind că în Creta s-a desfășurat un „Sfânt și Mare Sinod” puteau să fie ușor manipulați în sensul acceptării valabilității documentelor sale. Acesta este motivul pentru care organizatorii și apologeții sinodului i-au confecționat o aureolă artificială atât de sclipitoare pentru ca toți oamenii să creadă că cele hotărâte acolo sunt perfect valabile și aplicabile.

d) episcopii membri ai B.O.R. care n-au fost incluși în delegația din Creta chiar dacă n-au participat și n-au semnat documentele sinodului, totuși au fost reprezentați prin semnătura celorlalți douăzeci și cinci. Putem spune că toți episcopii români care n-au participat la sinodul din Creta, se află în aceeași situație cu episcopii semnatari. După cum s-a dovedit, la lucrările Sinodului B.O.R.din 28-29 octombrie 2016, toți episcopii români în unanimitate au confirmat validitatea documentelor din Creta și au declarat că la Sinodul din Creta nu s-au stabilit dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice.

e) presupusul motiv că lipsa unanimității ar determina caracterul nul al documentelor din Creta

este anulat de faptul că patriarhul de Constantinopol în cuvântarea sa de deschidere a adresat mustrări la adresa delegațiilor sinodale absente. Dacă lipsa celor patru Biserici Ortodoxe Locale ar fi fost un motiv atât de serios care să conducă la nulitatea documentelor (așa cum greșit susțin cei de la mănăstirea Petru Vodă), atunci sinodul nu s-ar fi desfășurat. Dintre Bisericile Ortodoxe neparticipante, Biserica Ortodoxă Bulgară a respins documentele din Creta pentru că ele conțin erori teologice inacceptabile iar Biserica Ortodoxă din Georgia a exprimat critici referitoare la documentele din Creta, fapt ce demonstrează că efectele lor sunt reale și îngrijorătoare.

13. Spun cei de la mănăstirea Petru Vodă -”Considerăm că cei ce au oprit pomenirea ierarhului locului ar fi trebuit să ia în considerare(…) urmările akefalismului”( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

Referitor la acuzația de akefalism la adresa celor care au oprit pomenirea ierarhilor semnatari în Creta suntem datori să arătăm că: acuzația de akefalism nu se potrivește preoților luptători împotriva ecumenismului, ea se potrivește pseudo-episcopilor care nu înțeleg că ecumenismul este o erezie și nicidecum o bună oportunitate de a face misiune ortodoxă printre eterodocși. Dacă ierarhii ecumeniști n-ar fi fost ei înșiși akefali (akefal este cel ce nu are ,,mintea lui Hristos,,- I Corinteni 2,16) atunci ar fi înțeles și aprobat acțiunea de îngrădire de erezie întemeiată canonic, a preoților care au oprit pomenirea și s-ar fi alăturat și ei luptei lor. Mai mult episcopii ortodocși ar fi trebuit să fie primii care să sesizeze și să sancționeze ereziile celorlalți episcopi ecumeniști.

Da, Sfântul Ierarh Ignatie Teoforul zice: ,,nimic să nu se săvârșească fără episcop,, ! Această afirmație este valabilă pentru vremuri de normalitate, dar în condițiile actuale când tăvălugul panereziei ecumeniste caută să strivească și pe cei aleși, atunci altă învățătură a aceluiași Sfânt devine călăuzitoare: ,,dacă episcopul tău ar învăța orice înafara orânduielii date, chiar de trăiește în curăție sau săvârșește semne și minuni, sau de prorocește să-ți fie ție ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor,,

De asemenea, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: ,, dacă episcopul tău este eretic fugi, fugi, fugi ca de foc și ca de un șarpe”.

14. În același articol se mai scrie ”Considerăm că cei ce au oprit pomenirea ierarhului locului ar fi trebuit să ia în considerare(…) situaţia analoagă schimbării calendarului în 1924 şi crearea stilismului” ( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

În legătură cu schimbarea calendarului bisericesc în urma Consfătuirii interortodoxe de la Constantinopol din 1924, facem precizarea că această schimbare s-a făcut abuziv și anticanonic, iar aplicarea pripită a reformei calendaristice în anumite țări s-a făcut disprețuind protestele întemeiate din partea patriarhiilor ortodoxe ale Antiohiei, Ierusalimului, Alexandriei . Biserica Ortodoxă Rusă fiind în acea perioadă sub marea persecuție bolșevică nu și-a putut prezenta oficial protestul pentru această schimbare. În Finlanda creștinii ortodocși care au rezistat pașnic și eroic la presiunile ierarhiei locale pentru a schimba vechiul calendar au fost în cele din urmă expulzați în U.R.S.S., unde au fost arestați și uciși de autoritățile atee. Cine dintre așa zișii înțelepți susținători ai noului calendar își poate asuma vinovăția pentru aceste crime? Este adevărat faptul că apărătorii vechiului

calendar au mers prea departe cu lupta lor, afirmând fără temei că schimbarea adusă de noul calendar a determinat pierderea Harului în Bisericile ortodoxe de stil nou. Cu toate că schimbarea calendarului a fost o greșeală ea nu a constituit o erezie, pentru că nu a alterat nici o dogmă a credinței ortodoxe. Această lucrare demonică a schimbării calendarului a fost o operă concepută, susținută și aplicată de masoni. Arhiereul Meletie al IV-lea Metaxakis a ocupat succesiv, cu ajutorul

masoneriei cele mai înalte trepte eclestiastice din acea vreme, poziție din care a făcut multă tulburare și sminteală. Acesta a fost arhiepiscopul Atenei, patriarhul Constantinopolului, patriarhul Antiohiei și patriarhul Alexandriei. Situația grea la care s-a ajuns prin schimbarea calendarului s-a complicat deoarece conducerile ierarhice ale Bisericilor Ortodoxe locale care păstrau calendarul vechi (Ierusalim, Serbia, Rusia, Bulgaria, Georgia, Muntele Athos) au tratat cu laxism problema calendarului. Ei nu au sancționat după acrivie abuzul anticanonic al schimbării calendarului ( ar fi avut motive suficiente să declare schismă față de Bisericile Ortodoxe locale neocalendaristice), ci au păstrat comuniunea euharistică cu cei de pe stil nou. Ei credeau cu naivitate că Bisericile Ortodoxe locale care trecuseră la stilul nou se vor pocăi și se vor întoarce la vechiul calendar patristic. Dar această slăbiciune a ierarhilor care au păstrat vechiul calendar a fost speculată de ierarhii Bisericilor pe stil nou pentru a prigoni și pedepsi creștinii care s-au opus ferm schimbării calendarului.

În privința tulburării actuale produse de ecumenism, lucrurile sunt incomparabil mai grave decât în privința inovației schimbării calendarului. De aceea analogia propusă de cei de la Petru Vodă este greșit aleasă. Astfel o analogie între schismaticii vechi calendariști din secolul trecut și așa zisa schismă a preoților contestatari ai sinodului din Creta este greșită și intenționat manipulatoare. Ecumenismul sincretist este cea mai periculoasă erezie apărută în secolulul al XX-lea și care a fost combătută de mulți Sfinți Ierarhi ca: Ilarion Troițki, Nicolae Velimirovici, Ioan Maximovici, Filaret de New York și Serafim Sobolev, ca și de mulți Sfinți Cuvioși: Lavrentie de Cernigov, Iustin Popovici, Ioan Iacob Hozevitul, Paisie Aghioritul și alții.

Rezolvarea eficientă și definitivă a actualei tulburări bisericești se poate obține numai prin condamnarea sinodală a ereziei ecumenismului și a tuturor teoriilor teologice greșite pe care le reunește și le susține.

Preoții care în prezent au oprit pomenirea ierarhilor nu doresc să permanentizeze ruperea comuniunii cu ierarhii semnatari din Creta. Ei ar dori cu bucurie să reia ascultarea canonică, numai cu condiția ca respectivii ierarhi să dovedească printr-o pocăință publică că își asumă greșelile din trecut și condamnă toate acțiunile, acordurile teologice și învățăturile și practicile introduse în viața Bisericii prin erezia ecumenismului. În caz contrar, dacă ei nu se vor pocăi atunci ierarhii ecumeniști rămân singurii vinovați de tulburarea pe care au creat-o.

15.O altă idee emisă de cei de la Petru Vodă este următoarea :”Considerăm că cei ce au oprit pomenirea ierarhului locului ar fi trebuit să ia în considerare(…) decizia Sinodului B.O.R. în plen, decizia pleromei ortodoxe româneşti şi decizia pleromei ortodoxe a toată lumea cu privire la raportarea faţă de aceste documente” ( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

Decizia sinodului B.O.R. în plen nu era cunoscută la data publicării articolului (12 octombtie). Însă din 29 octombrie ea a fost cunoscută și larg mediatizată.

Așa zisul “ Sfânt și Mare Sinod”: ,,nu a formulat dogme noi, canoane noi și modificări liturgice,, (vezi Basilica.ro), aceasta este concluzia exprimată în unanimitate de toți ierarhii ortodocși români și care va rămâne neschimbată până la un viitor sinod panortodox.

În privința deciziei pleromei ortodoxe românești, oamenii ar fi bine să știe că dintre cei botezați ortodox, aproximativ 90 % sunt creștini doar cu numele. Ei nu participă decât sporadic la sfintele slujbe bisericești, nu postesc, nu se spovedesc (decât rar și superficial) și în general nu au o angajare în viața duhovnicească. Dacă se așteaptă cumva o reacție a acestor creștini nominali (căldicei) în legătură cu documentele sinodului din Creta, e foarte probabil ca ea să nu apară niciodată.

16. ”Considerăm că cei ce au oprit pomenirea ierarhului locului ar fi trebuit să ia în considerare(…) atitudinea duhovnicilor ortodocşi cu viaţă sfîntă din sec. XX-XXI faţă de situaţii similare (Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Justin Pârvu, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Adrian Făgeţean, Sofian Boghiu, Justin Popovici, Seraphim Rose; cugetul lor a fost unilateral că pomenirea ierarhului nu se poate opri decât exclusiv în situaţia în care acesta s-ar fi împărtăşit din acelaşi Potir cu ereticii)( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

La acest punct autorii articolului aduc un elogiu la adresa marilor duhovnici români (și nu numai), care prin pastorația lor ar fi evitat dezbinarea bisericească. Însă pentru a nu exprima concluzii pripite și greșite trebuie să menționăm mai multe lucruri:

a)Niciodată în timpul vieții acestor părinți duhovnicești, nu s-a desfășurat un sinod interortodox care să emită documente bisericești, prin care practicile și teoriile ecumeniste sporadice din trecut, să devină după acel moment înainte normative, constante și nelimitate, în acord perfect cu scopurile politice ale Noii Ordini Mondiale. Situația după sinodul din Creta este de o gravitate fără precedent în istoria Bisericii. Mulți sfinți ai secolului trecut au prorocit că ereticii nu se vor pocăi și în același timp au avertizat și deplâns faptul că majoritatea păstorilor bisericești vor cădea în erezie Știind că acești duhovnici sunt trecuți la cele veșnice, nimeni nu poate afirma cu certitudine, modul cum ar fi reacționat ei la provocările bisericești contemporane. Credem că este eronat să se afirme că dacă un duhovnic în timpul vieții sale nu a sancționat prin întreruperea pomenirii pe episcopii ecumeniști pentru acțiunile lor, dacă ar fi trăit astăzi, ar fi reacționat tot la fel. Nu cunoaștem rațiunile pentru care unii părinți duhovnicești cu mare faimă și apreciere în rândul credincioșilor, n-au folosit în vremea vieții lor arma nepomenirii. Credem însă că dacă ar fi folosit-o ca pe o avertizare sau dacă ar fi practicat-o o anumită perioadă, atunci unii ierarhi români s-ar fi deșteptat din somnul cel de moarte al ecumenismului. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie acțiunea viguroasă și sinergică a stareților și monahilor ortodocși georgieni care au avertizat pe episcopii lor

că dacă nu se vor retrage imediat și definitiv din W.C.C.(C.M.B.), atunci vor rupe comuniunea cu ei. Amenințarea cu schisma a avut în acest caz roade benefice- sinodul ierarhilor Bisericii Ortodoxe Georgiene luând decizia de retragere definitivă din organizația antihristică a C.M.B. ( Și pe aceeași poziție s-au menținut până astăzi cu harul lui Dumnezeu.) Probabil că la români colaboraționismul ierarhilor cu conducătorii atei, lipsa unor ierarhi mărturisitori care să fi luptat împotriva comunismului, absența unei Biserici Ortodoxe Românești a Catacombelor liberă de orice compromis, toate acestea au influențat negativ gândirea și strategia pastorală a multor duhovnici.

Părintele arhimandrit Cleopa Ilie mărturisea public în fața numeroșilor credincioși veniți la mănăstirea Sihăstria că el spovedea mulți ierarhi români: Antonie al Ardealului, Eftimie de la Roman, Casian al Dunării de Jos, Daniel al Moldovei și alții. Punem firesc întrebarea: care este eficiența strategiei lui pastorale, pentru că se știe că până în 1998 ierarhii respectivi au săvîrșit multe

și serioase încălcări dogmatice și canonice prin activitățile lor în cadrul ecumenismului?

Dacă metoda părintelui Cleopa ar fi fost eficientă ca strategie antiecumenistă, atunci roadele acesteia ar fi fost clare și decisive pentru însănătoșirea vieții bisericești. Dimpotrivă, constatăm cu tristețe că nimic nu s-a schimbat în bine, în privința politicii bisericești a sinodalilor români.

Părintele Arsenie Boca care a fost și el enumerat de cei de la Petru Vodă ăn lista duhovnicilor care în situații similare nu au oprit pomenirea episcopilor ecumeniști, nici nu ar fi avut cum să-și manifeste această reacție pentru simplul motiv că după eliberarea lui din închisoare, ierarhii colaboratori cu regimul ateu l-au pedepsit cu oprirea definitivă de la slujire, pedeapsă pe care nu i-au ridicat-o până la moarte.

Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu, a susținut după anii 1990, că singura cale de salvare a creștinilor ortodocși români ar fi fost încetarea oricărei colaborări între puterea ierarhică și puterea de stat. În cadrul remarcabilei sale lupte împotriva actelor biometrice a arătat că acei credincioși care au acceptat respectivele acte au căzut în înșelare și s-au angajat pe calea apostaziei. În contextul lipsei oricărei reacții a ierarhilor față de pericolul actelor biometrice, părintele Iustin și-a declarat refuzul de a accepta la slujire pe clericii care dețineau astfel de acte, indiferent de treapta hirotoniei lor. Această avertizare conținea în mod practic și schisma, adică ruperea comuniunii cu ierarhul favorabil actelor cu cipuri . La ultima manifestație pe care părintele Iustin a organizat-o la București ca protest împotriva introducerii cardurilor de sănătate biometrice, printre cei prezenți acolo s-a aflat și un „arhiereu ortodox” -nu unul real, ci unul simbolic, o păpușă îmbrăcată în sacos, omofor și mitră episcopală. Prin această prezență inedită, starețul Iustin Pârvu a vrut să arate că sinodalii B.O.R. nu sunt alături de poporul ortodox prigonit și că sunt niște conducători slabi, ca niște marionete, manipulate din umbră de forțele antibisericești.

În anul 2008 un eveniment a zguduit viața credincioșilor ortodocși români. Fostul mitroplit al

Banatului, de bună voie și nesilit de nimeni s-a împărtășit în cadrul unei slujbe din potirul ereticilor papiștași (greco – catolici). Din nou ne întrebăm: câți dintre duhovnicii enumerați de „înțelepții de la Petru Vodă” au sfătuit sau încurajat pe preoțíi ortodocși din Banat să întrerupă pomenirea ierarhului apostat înainte de judecata lui sinodală, pentru că atunci aveau datoria să o facă? În caz contrar s-ar fi făcut copărtași la erezia mitropolitului. Ierarhii B.O.R. nu-l puteau sancționa conform acriviei canonice datorită faptului că aprobaseră cu 15 ani înainte acordul eretic de la Balamand din Liban care stabilea că ortodocșii recunosc validitatea tainelor papiștașilor.

Sfântul Cuvios Iustin Popovici este în mod greșit cuprins în lista duhovnicilor care n-ar fi oprit pomenirea ierarhilor ecumeniști. El a spus clar că ereticii nu au și nici nu pot avea Biserici pentru comunitățile lor de credincioși. În acest sens el spunea: “Ecumenismul este numele comun pentru falsele creștinisme și falsele “biserici”ale Europei Occidentale. În el se află inima tuturor umanismelor europene în frunte cu papismul. Iar toți acești falși creștini, toate falsele biserici nu sunt nimic altceva decât erezie lângă erezie. Numele lor evanghelic de obște este panerezie. ” (Arhimandrit Iustin Popovici – ”Biserica Ortodoxă și Ecumenismul”, Tesalonic, 1974, p. 234)

Dacă Sfântul Iustin arată foarte clar că erticii nu pot constitui biserici ci pseudo-biserici, atunci cum poate să accepte cineva ideea că că scrierile acestui sfânt ar putea fi folosite în apărarea unor ierarhi care susțin exact cele contrare? Sfântul Cuvios Iustin Popovici nu a combătut numai în scris pan-erezia ecumenismului, ci în ultimii șapte ani ai vieții sale pe când slujea la mănăstirea Celie, a oprit pomenirea ierarhului său din cauza activităților sale de sprijinire a ecumenismului.

La sinodul din Creta acești ierarhi au aprobat și semnat documental numărul 6 care afirmă: Biserica Ortodoxă aceptă denumirea istorică a altor biserici eterodoxe”. Dar noi să fim treji și să ascultăm avertizarea Măntuitorului: ”Luați aminte să nu vă amăgească cineva”(Mt. 24,4). Afirmația eretică că Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor biserici eterodoxe conține principiul ecumenist conform căruia diferențele dogmatice dintre ortodocși și eterodocși sunt doar tradiții formale și ele trebuie ocolite pentru a realiza binele, pacea și unitatea Bisericii, căci viața creștinilor poate să se exprime printr-o diversitate de forme și manifestări (din Pastorala la Duminica Ortodoxiei, a Mitropolitului Serafim de Pireu din anul 2010)

b) Părerea că oprirea pomenirii episcopului eretic de către preot ar trebui săvârșită numai după ce episcopul respectiv s-a împărtășit din același potir cu ereticii este total greșită, necanonică și contrară învățăturii și practicii Sfinților Parinți. Absolut niciun canon ortodox nu susține această învățătură, ci dimpotrivă, canoanele apostolice interzic și păcate mai puțin grave cum ar fi de exemplu rugăciunea în comun cu ereticii. Canonul 15 al Sinodului local I-II Constantinopol arată că oprirea pomenirii episcopului eretic trebuie făcută înainte de judecata lui sinodală, pentru faptul ca acel ierarh propovăduiește public erezia. Dacă ar fi fost necesare alte condiții suplimentare referitoare la modul de aplicare practică al canonului, atunci autorii le-ar fi consemnat în mod expres. Dar nici o mentiune de acest fel nu există în cuprinsul canonului 15.

Există multe exemple de sfinți marturisitori care au încetat să mai pomenească episcopul eretic înainte ca el sa fie judecat și condamnat de un sinod ortodox. Această rupere a comuniunii nu s-a socotit schismă, iar pentru lupta lor Biserica i-a cinstit ca apărători și păzitori ai dreptei credințe. Așa au procedat cuvioșii mucenici athoniți conduși de Sfântul Cosma Protosul care au întrerupt pomenirea patriarhului latino- cugetător Ioan Vekos. Așa a procedat Sfantul Grigorie Palama, nepomenind pe ierarhul latino-cugetator susținător al ereticului Varlaam de Calabria.

De la intrarea B.O.R. în mișcarea ecumenică și în C.M.B. au trecut peste 50 de ani. Se pune întrebarea: de câte zeci de ani mai au nevoie preotii, monahii și credincioșii să-și dea seama că în BOR nu există doar erezie ecumenistă ci și episcopi și preoți eretici ecumeniști care sunt bine plasați în cele mai înalte foruri de conducere bisericească? Îngăduința de a comenta orice împotriva ecumenismului dar interzicerea de a comenta public și deschis împotriva episcopilor ecumenisti este o viclenie. Aceasta este ca și cum cineva ar spune: puteți lupta cât doriți împotriva corupției dar este interzis să vă atingeti de infractorii care săvârsesc acte de coruptie.

17.”Considerăm că cei ce au oprit pomenirea ierarhului locului ar fi trebuit să ia în considerare(…) situaţia reală dintre teologie şi politică în ziua şi lumea de azi şi analogia cu elaborarea şi urmările declaraţiilor ce trebuiau semnate de mărturisitorii din temniţele şi lagărele comuniste: chiar şi cei ce au semnat lucruri care nu le reprezentau crezul intim, sunt consideraţi de Biserică mărturisitori, pentru că în condiţiile date au făcut tot ce se putea pentru mîntuirea comunităţii, nu numai a lor personală”(http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

Este eronată încercarea de analogie între situația mărturisitorilor creștini din temnițele și lagărele comuniste și situația ierarhilor semnatari ai documentelor din Creta. Dacă în cazul mărturisitorilor anticomuniști eventualele slăbiciuni omenești pot fi înțelese având în vedere intensitatea și durata terorii la care au fost supuși, în cazul ierarhilor din Creta aceștia au beneficiat de cele mai bune condiții de viață și de un climat normal de desfășurare a lucrărilor. Ca urmare, nu pot fi justificate compromisurile și cedările săvârșite. Autorii articolului caută într-un mod stângaci și neconvingător să sugereze ideea că în cazul unor presiuni și constrângeri exercitate asupra lor, ierarhii sunt îndreptățiți să săvârșească orice compromisuri, motivând că prin aceasta ar aduce servicii comunităților de credincioși pe care ei le reprezintă. Nu prin diplomație lumească și trădări se salvează poporul ortodox de la pericole exterioare , ci prin mărturisirea curajoasă și apărarea fără compromisuri a Adevarului. Acordurile bisericești viclene stabilite spre a mulțumi pe conducătorii acestei lumi nu asigură binele și prosperitatea popoarelor ortodoxe. Sfânta Scriptură spune:” prietenia lumii este dușmănie față de Dumnezeu”(Iacob 4,4). Grăitoare în acest sens sunt cazurile Sfinților Ierarhi, Mucenici și Mărturisitori care au rezistat în vremuri de prigoană până la jertfa deplină de sine ca : Sfântul Marcu Eugenicul, Sfântul Patriarh Tihon al Rusiei, Sfinții Ierarhi din Biserica Ortodoxă Rusă a Catacombelor. Încă o idee falsă se strecoară în articolul autorilor de la Petru Vodă. Ei afirma că :” marturisitorii din temnițele comuniste, chiar dacă au semnat lucruri care nu le reprezentau crezul intim, sunt considerați marturisitori”. Trebuie să precizăm că datorită ambiguității formulării, se poate cădea în înșelare.

Să nu uităm că în urma persecuțiilor anticreștine au rezultat două categoriii de oameni: Sfinții și apostații.

Mântuitorul arăta că în cazul prigoanelor și încercărilor pot exista doar două situații:

– ori creștinul înfruntă cu curaj și cu răbdare prigoana și mărturisește același adevăr:” Pe tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor și Fiul Omului îl va mărturisi înaintea îngerilor lui Dumnezeu”( Luca 12, 8),

– ori se leapadă și cedează ajungând să mărturisească alt crez, care i se impune:” Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu”.(Luca 12, 9).

Din nefericire mai există în zilele noastre o categorie de oameni care se cred întelepți și diplomati. Când sunt supuși constrângerilor, atunci ei încearcă să amestece răul cu binele, așa cum fac ecumeniștii care amestecă Ortodoxia cu erezia. Acesti oameni care sunt astăzi bine apreciați de oamenii înselați ai acestei lumi vor auzi la Judecata obstească cuvintele adresate îngerului Bisericii din Laodikea:” Tu nu ești nici rece, nici fierbinte! Așa pentru că ești căldicel- nici fierbinte, nici rece- am să te vărs din gura Mea”. (Apocalipsa 3, 15-16). Atunci când cineva, în urma constrângerilor, ajunge să semneze lucruri care nu reprezintă crezul său intim, înseamnă că prin acțiunea de a ceda și a semna cele contrare conștiinței, el se leapădă de ceea ce crezuse initial. Este imposibil să crezi intim ceva, iar în fața oamenilor să mărturisești altceva. Pentru că: ”Din prisosința inimii grăiește gura”(Luca 6, 45). Cine se leapădă cu gura sau cu cuvântul scris, acela mai întâi s-a lepădat cu inima.

18.”Considerăm că cei ce au oprit pomenirea ierarhului locului ar fi trebuit să ia în considerare(…) faptul că de cele mai multe ori o formă de protest duce la protestantism, şi că adesea unii care voiau să combată o ispită de-a stînga fără ajutorul Harului au căzut într-una de-a dreapta”( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

În niciun caz preoții care au oprit pomenirea episcopilor susținători ai ereziei ecumenismului nu pot fi acuzați de orientare spre protestantism. Acei preoți care au oprit pomenirea ierarhilor, au exprimat dorința ca nimic din dogmele, canoanele și învățăturile Sfintei Tradiții să nu fie schimbate, nici răstălmăcite, spre a fi pe placul “ celor tari și întelepți ai acestei lumi”(I Corinteni 1, 27).

Aceasta este atitudine antiprotestantă. Faptul că acești preoți nu doresc să aibă amestec și legături cu ereticii nu înseamnă că sunt fanatici – pentru că ei nu prigonesc pe nimeni. A considera pe cineva din afara Bisericii ca pe un “ păgân și vameș”(Matei 18, 17) nu înseamnă că îl urăști. De asemenea a ignora și a evita nu înseamnă a jigni sau a dușmăni.

Preoții care au oprit pomenirea ierarhilor, sunt acuzați din nou, în mod viclean și nefondat, că acțiunea lor este lipsită de Har. Acțiunea preoților de a opri pomenirea la slujbe a episcopilor care au strecurat în documentele sinodale erezii și abateri de la canoane, este o datorie pastorală care urmărește evitarea osândirii împreună cu acei eretici. „ Dacă numai cuvântul de «bun venit» te poate face părtaș la faptele cele viclene ale ereticului, atunci cu atât mai mult înseamnă pomenirea sa răsunătoare când stau înainte înfricoșătoarele taine dumnezeiești”( vezi Sfântul Gherman al Constantinopolului în “ Tălcuirea la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur”).

19.”Considerăm că cei ce au oprit pomenirea ierarhului locului ar fi trebuit să ia în considerare(…) faptul că prin separarea de Biserică îşi refuză loruşi dreptul la Taine” ( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

Acțiunea de nepomenire a ierarhilor, conform canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol, nu înseamnă separare de Biserică. Dimpotrivă, cel ce se separă de Biserică este ierarhul care în loc să apere dogmele adevărate le înlocuiește cu altele false. Sau în cazul sinodului din Creta, învățăturile ortodoxe incomplete sunt alăturate și aparent armonizate cu învățături eretice, referitoare la aceleași teme. Ereticii sunt separați de Dumnezeu și din această cauză sunt considerați atei (necredincioși). Creștinii sunt avertizați: “Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredinciosi, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce părtășie are lumina cu întunericul? Sau ce învoire este între Hristos și Veliar? Sau ce are laolaltă un credincios și un necredincios? Sau ce înțelegere este între templul lui Dumnezeu și idoli?”(II Corinteni 6, 14-16)

Ideea sugerată că Sfintele Taine ar fi prezente doar acolo unde este pomenit ierarhul este neortodoxă. Biserica Ortodoxă este hristocentrică și nu episcopocentrică. Harul lucrează deplin și acolo unde nu este pomenit ierarhul din motive îndreptățite canonic.

20.”Considerăm că cei ce au oprit pomenirea ierarhului locului ar fi trebuit să ia în considerare(…) faptul că prin votul de blam aruncat nu doar ierarhului locului, ci întregii ierarhii ortodoxe, şi prin aceasta, întregii Biserici Ortodoxe, se unesc în atitudine şi efect cu ateii şi păgînii”

( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

Și la acest punct apar insinuări viclene și nefondate. Nu preotul ortodox antiecumenist a aruncat “votul de blam asupra ierarhului” cu care a rupt comuniunea, ci tocmai acel episcop, prin faptele și deciziile sale de a amesteca învățătura ortodoxă cu cele eretice și-a atras osânda lui Dumnezeu și disprețul credincioșilor. Nici un preot dintre cei care au întrerupt oficial pomenirea nu a exprimat ‘’vot de blam‘’ asupra întregii ierarhii ortodoxe, așa cum lipsit de orice dovadă afirmă cei de la Petru Vodă. Ca urmare nici cele afirmate de ei mai departe un au nici o valoare, fiind pure calomnii.

Vot de blam asupra ierarhilor ortodocși români aruncă tocmai autorii articolului. Astfel în partea a treia a articolului se scrie : “principala problemă a Bisericii noastre este educația protestantă a clerului superior”. Iar în continuare, tot ei afirmă despre ‘”ateismul infiltrat în cler (…) în corpul decizional și administrativ al Bisericii”.

21.”Considerăm că cei ce au oprit pomenirea ierarhului locului ar fi trebuit să ia în considerare(…) faptul că gestul lor nu împiedică ecumenismul, care nu poate fi împiedicat decât din lăuntrul Bisericii, nu dinafara Ei”( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

Chiar dacă acțiunea de întrerupere a pomenirii ierarhului nu împiedică în totalitate erezia

ecumenismului, totuși această aplicare a canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol are ca efect înlăturarea oricărei părtășii a preotului și a comunității ortodoxe respective cu păcatele contra credinței ale episcopului local. Îngrădirea de erezie are ca efect evitarea împreună osândirii preotului cu arhipăstorul eretic.

În legătură cu afirmația că ecumenismul nu poate fi împiedicat decât dinlăuntrul Bisericii sugerează în direct că învățătura eretică ecumenistă a pătruns ca o boală insidioasă în interiorul

Bisericii. Cu ecumenismul ar trebui să lupte nu numai păstorii bisericești dar și simplii credincioși care ar putea sprijini această luptă dacă ar înțelege că ereticii nu sunt nici prietenii, nici binefăcătorii, nici partenerii noștri de proiecte sociale comune, ci sunt dușmanii lui Hristos și slujitorii diavolului.

Cu ereticii nu avem voie să întreținem relații cordiale și dialoguri frățești, ci ei trebuie mustrați și evitați dacă stăruie în rătăcirile lor. Această atitudine corectă față de eretici este greșit înțeleasă și răstălmăcită astăzi pentru că deranjează pe politicieni și pe ierarhii colaboratori ai lor. De aceea unii ortodocși au ajuns să fie atacați și denigrați cu apelative ca: fundamentaliști, oameni stăpîniți de ură

confesională sau instigatori ai războiului religios (vezi site-ul basílica.ro).Toate acestea însă sunt calomnii din partea celor care vor să fie “prieteni al lumii și dușmani față de Dumnezeu”(Iacov 4,4).

Părerea că rămânând în comuniune cu episcopii români ecumeniști s-ar putea combate ecumenismul (așa cum cred sau afirmă cei de la Petru Vodă) este o ipoteză iluzorie și înșelătoare din mai multe motive:

• ierarhii ecumeniști nu se tem atât de Dumnezeu ci se tem mai mult de conducătorii lumești.

• clericii ecumeniști sunt interesați mai degrabă de păstrarea unei unități aparente a credincioșilor decât de păzirea riguroasă a Adevărului. De aici decurge și frica lor superstițioasă de schismă.

• toate eforturile zadarnice din partea unor preoți și călugări de a preveni asupra pericolului ecumenismului nu a adus până în prezent nici o schimbare semnificativă în politica bisericească a ierarhilor.

• toate ereziile pe care le exprimă eterodocșii care sunt parteneri de dialog și colaborare a episcopilor români ecumeniști în cadrul Mișcării Ecumenice, au fost deja combătute prin scrierile Sfinților Părinți, fie în particular, fie adunați în sinoade.

Hotărârile Sfinților Părinți de la Sinodul VII Ecumenic care au spus că :‘’după ce Adevărul a fost odată stabilit, cei care astăzi continuă să-L caute, aceia caută de fapt minciuna’’ precum și toate aceste idei de mai sus demonstrează lipsa de sens a dialogurilor ecumenice ortodoxo-eretice.

22. ”Considerăm că cei ce au oprit pomenirea ierarhului locului ar fi trebuit să ia în considerare(…) faptul că nu cunosc detaliile participării sinodalilor români în Creta, nici istoria Bisericii şi sfintele canoane, prin care ar fi înţeles că apărarea dreptei credinţe are o mulţime de forme, în funcţie de context şi posibilităţi, şi că schisma nu este nicidecum o formă de apologetică ortodoxă”( http://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/)

Autorii de la Petru Vodă nu pot argumenta cu nimic presupusa afirmație că preoții care au oprit pomenirea ierarhului nu cunosc istoria Bisericii și nici Sfintele Canoane

. Afirmația autorilor articolului are altă cauză și anume : mascarea dezacordului între modul corect din punct de vedere canonic și patristic al strategiei preoților nepomenitori și modul duplicitar relativist al autorilor articolului de a interpreta canoanele și istoria Bisericii.

În legătură cu așa zisele ”mulțime de forme de apărare a dreptei credințe”a sinodalilor din Creta, ele nu numai că lipsesc dar sunt amestecate și cu abateri de la dogme și canoane. De unde știm aceasta ?

Chiar de la autorii articolului; pentru că ceea ce afirmă într-un loc, anulează prin ceea ce afirmă în alt loc. De exemplu: pe de o parte spun de episcopii semnatari în Creta, că ar fi apărat dreapta credință, pe de altă parte afirmă că tot ei au aprobat documente care conțin “inovații inacceptabile”. O ,”altă formă de apărare a dreptei credințe” este contrazisă prin faptul că episcopii au semnat documente care permit “prevalența legilor statului și imixtiunea acestora în liturgică” (încălcarea canonului 72 al Sinodului II Trulan). Alt exemplu: spun că prin ,”mesajul sinodului adresat lumii” ar fi făcut apologetică ortodoxă, dar tot ei spun în alt loc, că au ,”sacrificat adevărul pentru a respecta corectitudinea politică.”. Și un ultim exemplu: afirmă că ierarhii “au vrut să arate deschiderea Ortodoxiei spre cei de alte credințe” dar tot gânditorii de la Petru Vodă arată în altă parte că “au denaturat adevărul prin relativism teologic”(vezi documentul 6).

Dacă “clerul superior este educat protestant” deci și episcopii, dacă “ateismul s-a infiltrat și în corpul profesoral al instituțiilor teologice, în corpul decizional al mănăstirilor și în corpul administrativ al Bisericii, dacă ereziile și masoneria au pătruns deja în viața Bisericii”, după cum afirmă autorii articolului, atunci se pune firesc întrebarea : Oare mai pot acești ierarhi să apere dreapta credință ? Răspunsul nu poate fi decât negativ. De aceea credem că Biserica ar trebui curățată (în conformitate cu sfintele canoane și practica bisericească) de astfel de ierarhi și colaboratorii lor. Autorii articolului afirmă în partea finală a materialului că o soluție de rezolvare a marilor probleme ale B.O.R. ar fi: “anatemizarea ecumenismului sinodal – fie local, fie pan-ortodox ca pan-erezie eclesiologică.” În mod concret aceasta ar însemna să fie pedepsiți bisericește toți episcopii și preoții care susțin această erezie și nu se pocăiesc. Dacă episcopii ortodocși români ecumeniști sunt vrednici de a fi pedepsiți cu anatema atunci cum clericii și credincioșii mai stau la îndoială și nu se separă neîntârziat de ierarhii și preoții care sunt vădiți a fi “lupi îmbrăcați în piele de oaie.”

În concluzie putem spune că autorii articolului de la Petru Vodă, vrând să combată reacția de legitimă apărare a unor preoți ortodocși față de efectele documentelor din Creta, au ajuns involuntar prin numeroasele lor contraziceri, non-sensuri și căutări nereușite de dezvinovățiri, să dezvăluie adevărul: că principalii vinovați pentru situația în care s-a ajuns în prezent sunt actualii ierarhi ai Bisericii noastre. Acest lung material care își propusese inițial a fi o apărare a ierarhilor ortodocși români pentru activitatea lor în cadrul sinodului cretan, se constituie pentru cei care analizează cu atenție, mai mult într-un rechizitoriu la adresa ierarhilor și prin aceasta încă o dovadă pentru cei nelămuriți că singura cale de a lupta eficient cu ecumenismul și cu ecumeniștii este calea canonică și patristică a ruperii comuniunii cu ierarhii vinovați de propovăduirea în public a învățăturilor neortodoxe.

Afirmăm cu realism că acest prim pas nu este suficient ci mai este nevoie de al doilea pas decisiv.

Acesta constă în întrunirea cât mai grabnică a unui adevărat sinod ortodox în care să se condamne: ecumenismul, serghianismul, neopăgânismul și toate celelalte false învățături care tulbură viața creștinilor ortodocși.

Ieromonah Teodosie Popovici