Care despărțire nu este schismă?
În ultimul timp, parcă într-un mod programat și de neoprit, toate duhurile potrivnice învățăturilor sănătoase ale Sfinților Părinți s-au dezlănțuit cu multă furie pentru a duce în rătăcire sau a ține în înșelare chiar și pe cei care, cu sinceritate, caută adevărul și-l propovăduiesc pentru apărarea și zidirea Bisericii lui Hristos.
Există în momentul de față, după sinodul cretan din iunie și acceptarea din toamnă a hotărârilor acestuia la București, două atitudini ortodoxe ale preoților. Prima, atitudinea defensivă, este cea prin care se luptă din interior prin predici, cateheze și sfaturi duhovnicești. Preoții și monahii aflați în această misiune de trezire și avertizare a poporului dreptcredincios sunt deplin conștienți că a te opune structurii oficiale a Bisericii pe linie administrativă înseamnă automat îndepărtarea dintre ziduri și scoaterea din hotarele patrimoniului bisericesc, stăpânite silnic de ierarhia apostată, dar și ruperea de fiii duhovnicești. Bineînțeles, în numele acestei misiuni, se pot ascunde frica, lașitatea, slugărnicia sau indiferența. Nu vorbim despre aceste stări patologice și nu le justificăm în niciun fel, fiindcă ele nu sunt atribute ale slujirii preoțești.
A doua atitudine este cea ofensivă, frontală de întrerupere a pomenirii ierarhului atins de erezie, pentru a apăra Biserica de schismă, a îngrădi comunitatea creștină de molima ereziei și, totodată, de a atenționa arhiereul de pericolul ereziei pentru eparhia pe care o păstorește. Este, cum frumos s-a apus în Sinaxa preoților și monahilor ce a avut loc în Grecia, în luna septembrie – protest ,,lecuitor”. Și aici poate exista pericolul unor nemulțumiri pe plan administrativ sau personal față de ierarh, generând pe bună dreptate schismă prin despărțirea de episcop pentru ,,oarecare vinovăție”, pretextându-se în mod viclean prezența ereziei.
Atitudinea ortodoxă, de întrerupere a pomenirii ierarhului care este de acord cu erezia ecumenismului legiferat oficial la așa numitul sinod din Creta, este luată în râs, aruncată în desuetudine și condamnată de structurile oficiale ale Bisericii. Mai mult decât atât, au apărut păreri și opinii care vor să negocieze adevărul, prevalându-se chiar de Canoanele Bisericii pentru justificarea ,,poziției oficiale” fără de care nu putem rămâne în adevăr și în unitate.
Din punct de vedere canonic, lucrurile sunt însă cât se poate de clare. Canonul 15 de la Sinodul I – II de la Constantinopol (861) prezidat de Sfântul Fotie, susține mai mult decât evident și necesar datoria (nu posibilitatea!) preotului de a întrerupe pomenirea ierarhului în caz de erezie. Este atât de important acest canon pentru apărarea dreptei credințe, încât suntem convinși că fără el, în Biserică, nimeni din cler nu ar putea să condamne pe temeiuri canonice erezia ierarhului și nu ar putea să îngrădească comunitatea dreptcredincioșilor creștini, fără a fi supus pedepselor bisericești. Este canonul care ne ajută să rămânem ortodocși! Fără Canonul 15, în Biserică ar vorbi doar ierarhii, într-un mod despotic și dictatorial, pleroma rămânând o masă impersonală fără putere de receptare și decizie în problemele credinței. Ar fi, după model papistășesc, anulare a sobornicității și infaibilitate arhierească în Biserica lui Hristos!
Dar să vedem ce spune Canonul 15.
Prima parte a Canonului 15, în legătură și în completarea Canonului 13 a aceluiași Sinod I – II, spune: ,,Cele ce sunt rânduite pentru preoți, episcopi și mitropoliți, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun preot sau episcop sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh și nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât și rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfățișarea înaintea sinodului și de osândirea definitivă a acestuia, ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoția, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Și acestea s-au hotărât și s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovății se depărtează de întâii lor stătători și fac schismă și rup unitatea Bisericii”. Nu vom dezvolta tâlcuirea acestei prime părți fiindcă este foarte limpede ceea ce exprimă și nu face obiectul referatului nostru. Conchidem doar atât: această primă parte a Canonului 15 NU se referă la problemele de credință, ci la ,,pretextul oarecăror vinovăţii” care duc la schismă și la caterisirea pe bună dreptate a celui care a rupt unitatea Bisericii.
A doua parte a Canonului 15, este adausul de care avem nevoie pentru îngrădirea de erezie și pentru apărarea Bisericii de schismă. Iată ce spune: ,,Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinți, firește, adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcopchiar înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători, și nu au rupt prin schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări”.
Sfinții Părinți ai Bisericii de la Sinodul I – II, în frunte cu Sfântul Fotie cel Mare au făcut, în partea a doua a Canonului 15, precizarea că nu este supus pedepselor bisericești cel care se desparte – chiar înainte de judecata sinodală, de comuniunea cu episcopul care propovăduiește public erezia. Preotul care întrerupe pomenirea ierarhului său din motive de credință, nu trebuie învinovățit de schismă în Biserică. El trebuie învrednicit de cinstea cuvenită celor ortodocși pentru că s-a silit ,,să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări” – asta numai dacă episcopul își recunoaște vinovăția, lucru greu de realizat în vremurile noastre (anume, pocăința ierarhilor apostați)!
Este important să amintim și de concesiva: ,,desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodală”,pentru a evidenția însemnătatea întreruperii pomenirii înainte de judecata unui sinod, acest lucru fiind vital pentru a stârpi din fașă eresul și a nu lăsa virusul să se răspândească în organismul viu al Bisericii până la organizarea unui Sinod.
Atitudinea ierarhului de a opri de la slujire și/sau de a caterisi pe preotul care a întrerupt pomenirea este necanonică și lovită de nulitate. De aceea, preotul ,,care aplică întreruperea pomenirii numelui Episcopului locului nu va trebui să primească pedeapsa caterisirii de la Episcop sau de la Sinod, lucru care neîndoielnic este o urmare firească, ci să continue să săvârșească Dumnezeiasca Liturghie chiar și în vreo casă oarecare, dacă i s-a interzis folosirea vreunei biserici, prin folosirea unui antimis simplu, pe care nu va fi înscris numele Arhiepiscopului locului, nici nu va purta pecetea Mitropoliei locului, nici nu va fi fost sfințit, dar neapărat va avea cusute pe el moaște de martir” (Gheron Sava Lavriotul).
Concluzionăm, fără pretenția de a epuiza un subiect atât important și actual, printr-un cuvânt al părintelui Sava Lavriotul, care spune: ,,Afirmația că nu sunt valide sfintele Taine și Dumnezeiasca Liturghie a prezbiterilor care trec la încetarea pomenirii numelui episcopului locului nu este valabilă. Harul preoției nu este un monopol al episcopului, fiecare prezbiter slujește în virtutea faptului că a fost Hirotonit, Harul săvârșirii Sfintelor Taine nu se retrage în mod magic de la prezbiteri pentru că nu mai pomenesc pe episcop, cu atat mai mult cu cât prezbiterul rămane în credința ortodoxă, îngrădindu-se de episcopul ce învață eretic”.
sursa: https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2016/11/28/care-despartire-nu-este-schisma/
catalin_b
Comunicare cu cine și îndreptarea cui, domnule gâGă?
1) Comunicare cu un eretic? Nu ai citit Sfânta Carte care ne poruncește ca după întâia și a doua mustrare a celui care învață greșit și rămâne neîndreptat să ne fie nouă acela ca un păgân și vameș, drept pentru care și toate adevăratele Sinoade s-au deosebit fundamental de pseudo-sinodul cretan, deoarece au contribuit la întărirea dreptei credințe prin ÎNGRĂDIREA față de erezii, adică prin delimitarea hotarului până la care merge învățătura cea dreaptă și adevărată, dincolo de care avem de-a face cu învățătură falsă, potrivnică Lui Hristos și, deci, potrivnică mântuirii. De aceea este necesară îngrădirea de cei care propovăduiesc erezia, îngrădire pe care, în mod normal, ar trebui s-o facă ierarhii și, la nivelul cel mai înalt, Sfintele Sinoade, iar, în condițiile excepționale de sfârșit al vremurilor pe care le trăim astăzi, în care s-au inversat rolurile și scara valorilor și în Sfânta Biserică la fel ca în toate domeniile vieții pământești, vremuri de apostazie a pseudo-ierarhilor și a pseudo-sinodului cretan, îngrădirea de erezie iată că a ajuns în sarcina pliromei Bisericii și primii față de care e necesară îngrădirea au devenit înșiși responsabilii cu îngrădirea. Am ajuns martorii paradoxului în care pliroma Bisericii, care ar fi trebuit să asculte și să urmeze învățătura ierarhiei păzitoare a hotarelor Ortodoxiei, să fie nevoită să preia paza hotarelor lăsate în calea lupilor de pseudo-ierarhie și să predea învățătură dreaptă pseudo-ierarhilor, ceea ce pliroma responsabilă a Bisericii s-a străduit de mult și mai cu putere se străduiește de cinci luni (de după pseudo-sinodul cretan) s-o facă prin cuvinte simple, curate, drepte, adevărate și, mai ales, conforme cu învățătura Sfintei noastre Biserici precum cuvintele din acest articol care, pe deasupra, mai sunt și foarte cuviincioase. Ce alt tip de comunicare ai dumneata în vedere că ar trebui promovată, de vreme ce nu-ți convine comunicarea din acest articol ca și cum ar fi nepotrivită pentru a fi adresată pseudo-ierarhiei apostate? Cu ce cuvinte consideri dumneata că ar trebui îndreptați pseudo-ierarhii?
2) Și îndreptarea cui? Dacă e vorba de îndreptarea Bisericii, aceea trebuie realizată prin delimitarea de erezie, așa cum au făcut-o adevăratele Sfinte Sinoade din istoria Ortodoxiei și exact pe dos de cum a făcut pseudo-sinodul cretan care a desființat gardul împotriva ereziei construit în jurul Ortodoxiei de Sfinții Părinți. Tocmai de aceea, nepomenirea pseudo-ierarhilor, ca măsură prevăzută de Sfintele Canoane la nivelul pliromei pentru îngrădirea de erezie așa cum limpede se arată în acest articol, a rămas singura cale de îndreptare a Bisericii în condițiile apostazierii pseudo-ierarhiei, ceea ce arată că tocmai aplicarea măsurii este singura condiție de rămânere în sfânta și dreapta învățătură, în timp ce neaplicarea ei, prin implicita pactizare cu pseudo-ierarhia apostată, deschide calea ieșirii din învățătura tradițională a Bisericii Ortodoxe, adică a schismei, țintind erezia. Nu am făcut altceva decât să tălmăcesc în altă exprimare ceea ce acest articol spune și multe alte luări de poziție au spus-o până acum cu mult mai duhovnicește și mai documentat decât mine. Așadar, atât în ce privește îndreptarea Bisericii, articolul nu duce lipsă de nimic din cele trebuincioase. A mai rămas vorba doar despre îndreptarea pseudo-ierarhilor la care s-ar putea referi nedumerirea dumitale. Dar și aici lucrurile sunt clare. De vreme ce întreaga pseudo-ierarhie a făcut front eretic comun și singura cale de delimitare împotriva ereziei a rămas nepomenirea pseudo-ierarhilor care îi scoate pe aceștia în afara Bisericii, înseamnă că nu trebuie decât ca măsura nepomenirii pseudo-ierarhilor să fie adoptată la nivelul întregii plirome a Bisericii, sau măcar al majorității încă neaderente la ecumenism a acesteia, pentru obținerea efectului scontat de rămânere a Bisericii în granițele Ortodoxiei și de îndreptare a pseudo-ierarhilor, care s-ar vedea astfel siliți sau să renunțe la funcțiile lor ierarhice și chiar la calitatea de drept-credincioși, sau să-și corecteze propovăduirea după cum le dictează pliroma Bisericii. Altfel, dacă măsura canonică a nepomenirii se aplică doar izolat de câțiva clerici și monahi curajoși, se legitimează trecerea Bisericii sub tutela ereziei parafate în Creta și rămânerea pseudo-ierarhiei nepocăite la cârma Bisericii, cu consecințele nefaste de rigoare privind atât dreapta credință, cât și prigonirea adevăraților și puținilor mărturisitori. Avem, pentru aceasta, pilda Bisericii Ortodoxe a Rusiei în legătură cu neparticiparea delegației ruse la lucrările pseudo-sinodului din Creta: deși, inițial, patriarhul pupinpapist Kirill al Rusiei își anunțase participarea, adoptarea sincronă a nepomenirii patriarhului la slujbe de către marea majoritate a clericilor ruși l-a silit să se răzgândească, spre marea ușurare a întregii Ortodoxii privind posibilitatea respingerii hotărârilor pseudo-sinodului inclusiv pe motivul neîntrunirii cvorumului pan-ortodox. Așadar și în privința îndreptării pseudo-ierarhilor răspunsul este dat în articol, fără, însă, insinuarea explicită a necesității generalizării nepomenirii la nivelul întregii Biserici, ci, cu smerenie minunată, lăsându-se la latitudinea conștiinței fiecăruia dacă să adopte măsura sau nu și adoptându-se, tacit, vitejia mărturisitorilor: „ce e scris și pentru noi, bucuroși le-om duce toate”, vorba poetului. Se vede că articolul răspunde la toate întrebările din comentariu, inclusiv la cea privind soluțiile de îndreptare. Deci, ce alte soluții de îndreptare ar trebui avute în vedere după opinia dumitale?
Alte tipuri de comunicare și soluții de îndreptare nu ar mai fi decât cele care consonează cu concepția și comportamentul pseudo-ierarhilor. Acolo bați dumneata?
După revoluția din decembrie 1989 circula o glumă privind delimitarea de comunism: „cine ești dumneata și ce ai făcut în ultimii cinci ani?” După confuzia pe care vrei să o stârnești prin comentariul dumitale, așa ai merita întrebat dumneata, domnule gâGă, privind delimitarea de erezie: „cine ești dumneata și ce ai făcut în ultimele cinci luni?”
Mihai
Si ca sa completez cele spuse de tine frate catalin_b, acest gaGa nu este altceva decât un somnambul care în inconștiență lui el se trezește vorbind dar fără să realizeze ceea ce vorbește, si vrem nu vrem un astfel de individ sunt produsul ,,facultăților si seminariilor tehnologice” echivalentul ala Ștefan Gheorghiu