Preoţii tradiţionalişti sunt ameninţaţi de către oamenii lui Sofronie, iar în faţa enoriaşilor se victimizează.
VIDEO: În faţa enoriaşilor ierarhul bihorean creează aparenţa unui episcop care apără interesele Bisericii.
Episcopul Sofronie Drincec al Oradei, protopopul Dorel Octavian Rusu de la Oradea şi protopopul Marian Popa de la Beiuş manipulează enoriaşii, inducând ideea că cei care au demascat minciuna episcopului, ar avea interesul să dezbine unitatea Bisericii. În realitate, episcopul orădean este disperat că bihorenii au aflat adevărul despre documentul apostat pe care l-a semnat ierarhul lor în Creta. Recomandăm audierea înregistrărilor de mai jos.
Se încearcă reducerea la tăcere a clericilor prin oferte tentante, şantaje sau ameninţări. Unii au cedat, iar alţii preferă să fie pedepsiţi decât să se facă părtaşi minciunii.
Redăm mai jos (integral) predica episcopului Sofronie Drincec pe care a rostit-o în biserica din cartierul Aurel Vlaicu, unde a fost invitat de preotul Dorel Varga:
În cuvântările sale, Episcopul Sofronie al Oradei, face mereu aluzie la ideea de unitate, de păstrare a unităţii Bisericii “mai ales acum în vremurile grele în care trăim”, dând impresia că cei care spun adevărul despre sinodul din Creta, ar dori dezbinare. În particular, atât dânsul, cât şi supuşii săi, fac presiuni asupra preoţilor bihoreni, care au spus credincioşilor adevărul despre acest sinod, insinuând, direct sau indirect, că aceştia sunt neascultători şi dornici de răzvrătire, iar motivele nemulţumirii acestora ar fi altele decât documentele semnate în Creta de către ierarhul orădean.
După cum vedem în predica sa, ierarhul ecumenist se victimizează în faţa enoriaşilor, dând impresia că este atacat de către forţe potrivnice Bisericii care ar avea interesul să-l elimine pentru a dezbina credincioşii. Această diversiune a creat-o şi când a fost vizitat de procurorii de la DNA datorită unor ilegalităţi pentru care este cercetat penal. Una dintre aceste ilegalităţi este şi luarea de mită pentru hirotonirea şi repartizarea preoţilor în parohii, ceea ce în termeni bisericeşti se numeşte “simonie”, motiv pentru care, dacă s-ar respecta canoanele, ar trebui să i se aplice pedeapsa caterisirii. Similar cu modul de victimizare pe care îl face în faţa instanţelor civile, episcopul Sofronie, aplică aceeaşi strategie şi în cazul acuzaţiilor de erezie şi trădare a Bisericii Ortodoxe. În acest caz, ierarhul susţine că este prigonit de către subalternii săi, care au vădit minciuna pe care o spune enoriaşilor referitor la documentele semnate în Creta.
Această strategie diversionistă este specifică episcopului Sofronie. De multe ori, lasă să se înţeleagă că se jertfeşte pentru Biserică şi Neam, făcând pledoarii emoţionante în faţa enoriaşilor (predici, slogane, cuvântări etc.), prin care să-şi facă imagine de apărător al Bisericii, în timp ce în realitate lucrurile stau tocmai invers. Aceasta a făcut-o şi în cazul retrocedărilor, când favoriza trecerea bisericilor comunităţilor ortodoxe către greco-catolici, iar în faţa enoriaşilor spunea că trebuie să ne apărăm bisericile cu orice preţ (amintim aici cazul de la Vălani de Beiuş, Prisaca, Holod, dar şi altele).
Referitor la implicarea sa în semnarea documentelor din Creta, episcopul Sofronie nu a spus nimic până în prezent, deşi pe blogul ASTRADROM i-au fost adresate întrebări şi i s-au trimis scrisori publice, preasfinţia sa ignorându-le complet. În data de 18 iulie 2016 , redacţia ASTRADROM a adresat Episcopiei Oradiei câteva întrebări (pe adresa oficială de email), dar la care, încă nu am primit nici un răspuns. Mai aşteptăm. Detalii se pot găsi aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/07/la-oradea-preotii-au-fost-mintiti-de.html
În şedinţele cu preoţii, episcopul Sofronie repetă mereu aceleaşi lucruri: “Nu s-a schimbat nimic în Creta” şi “Să păstrăm unitatea”. Referitor la aceste afirmaţii cu caracter diversionist, menţionăm că au fost făcute articole, tratate şi conferinţe în care s-au dovedit clar ereziile şi caracterul neortodox ale unor puncte din documentele semnate. Sunt evidente noutăţile aduse de acest sinod, prin care se încalcă grav învăţătura de credinţă a Bisericii Ortodoxe.
Vedeti ce spune şi mitropolitul Serafim de Kythira (Grecia): http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/11/un-mitropolit-grec-contrazice.html
“Unitatea” despre care vorbesc ierarhi din BOR, în ce priveşte disputele teologice pornite de la documentele semnate în Creta, este o unitate cu compromisuri prin care suntem călăuziţi spre erezie, ceea ce duce la pierderea sufletelor. Despre această “unitate” vorbesc mulţi dintre susţinătorii ecumenismului sau preoţi care, din frică, evită să se pronunţe public. Exemplificăm în acest sens pe protopopul ecumenist de la Beiuş pr. Marian Popa (Marinel), care la slujba arhierească de la biserica din cartierul Aurel Vlaicu rostea un discurs “pacifist” şi “unionist” prin care îndemna credincioşii la o unitate cu păcatul, cu erezia, cu minciuna, o “unitate” în duh ecumenist după principii protestante. Pentru a ascunde adevărul despre documentele din Creta, protopopul Marinel susţine că motivele nemulţumirii unor preoţi şi credincioşi sun datorită duhului Mamonei. Detalii vedeţi aici:
Situaţia alarmantă pentru ierarhul bihorean a apărut când, împotriva tuturor opoziţiilor făcute de conducerea episcopiei (prin protopii de Oradea şi Beiuş), trei călugări din Muntele Athos au spus enoriaşilor adevărul despre sinodul din Creta. Episcopul Sofronie Drincec (şi protopopii săi) au evitat să poarte discuţii despre subiect preferând să vină cu atacuri la persoană şi calomnii prin care să-i discrediteze pe monahii athoniţi, care au stat de vorbă cu credincioşii din eparhia sa.
Vedeti detalii: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/10/un-discurs-emblematic-pentru-sustinerea.html
Monahii respectivi sunt vieţuitori ai mănăstirii Marea Lavră şi Schitul Prodromul, iar pentru venirea la conferinţe în România au avut binecuvântarea unor mari duhovnici ai Sfântului Munte precum gheronda Gavriil, părintele Iulian Prodromitul şi alţii, reperzentând în mod oficial pe monahii athoniţi care se opun oficializării globalismului religios prin sinodul din Creta.
Vedeti şi aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/10/video-monahii-athoniti-care-au-tinut.html
Nu doar monahii athoniţi au fost denigraţi de către liderii episcopiei orădene, ci şi PS Longhin Jar, episcop de Bănceni (Ucraina), care este discreditat şi calomniat în cel mai josnic mod posibil, atât în faţa clericilor cât şi în faţa enoriaşilor. PS Longhin este singurul arhiereu de naţionalitate română care a avut curajul să spună adevărul despre documentele semnate de către delegaţia României, în Creta.
Documentul eretic, pe care l-a semnat în Creta, este susţinut de episcopul Sofronie prin cuvântările sale pro-ecumeniste. Sfântul Iustin Popovici defineşte ecumenismul ca fiind o erezie eclesiologică spunând că “Ecumenismul este panerezia timpului nostru”, iar alţi mari ierarhi şi părinţi duhovniceşti ai Bisericii Ortodoxe condamnă ecumenismul, considerând-ul ca fiind o încercare de globalizare în plan religios. Cu toate acestea, în faţa propriilor enoriaşi, PS Sofronie prezintă lucrurile total denaturate, inducând ideea unei necesităţi a ecumenismului, luând ca reper, în cuvântările sale, poziţii oficiale impuse politic, ignorând astfel învăţăturile Sfinţilor Părinţi sau ale marilor duhovnici ai Bisericii Ortodoxe.
Pentru a induce în mintea enoriaşilor noile concepţii globaliste, PS Sofronie s-a folosit de acţiuni sociale cum ar fi “Mitingul pentru familie” sau alte subiecte sensibile cu care credincioşii pot fi distraşi de la situaţia reală. Aprobăm idea de apărare a familiei, dar nu în forma în care o face ierarhul orădean. Pentru a-şi justifica ecumenismul, Episcopul Sofronie, a adus în faţa enoriaşilor următoarea lozincă manipulatoare: “Am fost uniţi toţi, din toate religiile, pentru apărarea familiei. În felul acesta suntem o forţă prin care să ne impunem clasei politice” – referindu-se la acţiunea organizată, sâmbătă 22 octombrie 2016, la Oradea, de către câteva ONG-uri împreună cu reprezentanţi ai sectelor protestante (asupra acestui subiect vom reveni curând).
Vedeti si: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/10/prozelitism-neoprotestant-cu-sprijinul.html
În cele ce urmează vom prezenta câteva mărturii ale marilor duhovnici români care sunt în contradicţie cu învăţăturile ierarhilor din BOR, printre care şi PS Sofronie Drincec, transmise enoriaşilor pe care îi păstoresc:
Părintele Iustin Pârvu, condamnă pe cei care privesc Biserica Ortodoxă ca pe un ONG, făcând din ea o simplă instituţie clericalistă, unde patriarhul este stăpân peste episcopi şi credincioşi. Astfel, vorbind despre sinodul din Creta, în anul 2013, spunea:
„Acest sinod care se pregăteşte nu are scopuri şi intenţii bune. Dacă ar avea un scop bun ar ţine cont de celelalte Sinoade Ecumenice statornicite de Sfinţii Părinţi şi care au rostit anateme împotriva celor ce nu le vor respecta. În numele cărui Sfânt şi al cărui duh, vin ei acum să schimbe ceva din dogmele Bisericii? Şi cine să schimbe? Nişte oameni erodaţi în nedreptate? Duhul Sfânt grăieşte prin gurile purtătorilor de Dumnezeu, nu ale purtătorilor de interese omeneşti. Cum au ei îndrăzneala să modifice hotărârile Sfinţilor Părinţi?”[1]
Deoarece ecumeniştii au ajuns să neglijeze învăţăturile care stau la temelia Bisericii, prezentând globalismul în plan religios ca pe o lucrare a unităţii creştine, părintele Iustin mai spunea:
„Ecumenismul este un mare fals, ei vorbesc în numele unei iubiri în afara lui Hristos, care te exclude din Adevăr. Dacă ecumeniştii ar iubi cu adevărat lumea, nu ar dezmoşteni adevărul de valoarea şi bogăţia spirituală a tradiţiei Bisericii, a Sfinţilor Părinţi. Dezmoştenesc creştinismul de frumuseţea harică. De la ei s-a dus Dumnezeu, rămâne doar egoul lor. «Nu, noi nu avem nevoie de Tine, noi conducem lumea, noi le dăm pâinea, noi dăm fericirea pe acest pământ. Iisus trebuie să fie din nou arestat ca să nu deranjeze mersul nostru». Eliminarea lui Dumnezeu din lume şi din sufletul omului, pe orice cale – acesta este scopul ecumenismului, pe care l-a combătut şi Sfântul Iustin Popovici. Ecumenismul şi globalismul reprezintă avangarda vremurilor apocaliptice.”[2]
Părintele Dumitru Stăniloae spunea că ecumenismul are rolul de a relativiza credinţa, fiind produsul unor forţe oculte (masoneria):
“Eu nu prea sunt pentru ecumenism; socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei; iarăşi vor să relativizeze credinţa adevărată. A avut dreptate Biserica: nu prea suntem uniţi. Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru. De ce să mai stăm de vorbă cu ei care au făcut femeile preoţi, sunt de acord cu homosexualii, nu se mai căsătoresc…”[3]
Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa mărturiseşte ce duh se ascunde în spatele ecumenismului promovat de ierarhii BOR, precum PS Sofronie şi cei doi protopopi de Beiuş şi de Oradea. Se vede astfel că realitatea este alta decât ceea ce dau impresia cele trei feţe bisericeşti în faţa enoriaşilor:
„Biserica, în primul rând, trebuie să-şi schimbe modul de a gândi. Am constatat că şi preoţii şi ierarhii gândesc într-un mod cu reminescenţe comuniste, adică socotesc că Biserica este numai un colţ în viaţa românească, trebuie să rămână acolo cuminte, să nu se amestece deloc în viaţa socială, ceea ce este fals. Biserica este cea care trebuie să ia norme în gândire, norme de comportament în viaţa socială, să nu se teamă de puternicii zilei”[4].
„Mişcarea ecumenică este o formă a mişcărilor internaţionaliste pe plan religios, în care se încearcă desfiinţarea naţiunilor, instituirea unor noi guverne internaţionale pe care nimeni nu le-a uns şi care urmăresc doar gloria lor, buna lor viaţă şi satisfacerea dorinţelor de a conduce popoarele. Ecumenismul în sine este o acţiune diabolică şi sunt de acord cu unii teologi greci care spun că ecumenismul este cea mai mare erezie a secolului nostru”[5].
Părintele Cleopa Ilie aminteşte că singura posibilitate de unire creştină este ca toţi cei care s-au despărţit de ortodoxie să revină de unde au plecat:
„Fraţilor, unirea Bisericii nu este lucru omenesc ci dumnezeiesc. Nu-i în puterea noastră. Iată cum văd eu: să punem post şi rugăciune către Dumnezeu şi când va veni Duhul Sfânt să ne găsească ca la Sfinţii Apostoli (…) Asta este lucrarea Duhului Sfânt.
Iar dacă va veni Duhul Sfânt, când Îl cerem cu post şi rugăciune, când va veni, la toate minţile arhiereilor catolici şi ortodocşi va fi aceeaşi gândire: «Hai să ne unim, că n-au fost la început două Biserici ci una singură». Deci asta să cerem de la Dumnezeu, că El poate face unitate de vederi în toate privinţele… Iar dacă este vorba să se creadă, să se facă unitate de credinţă, atunci numai Domnul ştie… Noi nu.”[6]
Parintele Cleopa explica de ce „teoria remificatiilor” adoptată, azi, la sinodul din Creta este o erezie. Aceasta teorie masonica incalca un lucru foarte important, anume modul in care Biserica a ramas neschimbata prin pastrarea invataturii ortodoxe de-a lungul istoriei:
“Cuvântul Ortodoxie, frate, este de origine greacă, format din orthos şi doxa, adică dreapta credinţă, închinare adevărată, sobornicească, învăţătură care se plasează în continuitatea directă şi neîntreruptă a tradiţiei apostolice, prin intermediul teologiei patristice şi neopatristice şi care formează credinţa comună a Bisericii neîmpărţite din primul mileniu.
Ortodoxia se identifică cu însăşi tradiţia apostolică, aşa cum a fost confirmată, interpretată şi dezvoltată prin consensul Bisericii Universale. De fapt, didascalia – adică regula de credinţă apostolică – a fost criteriul de bază al Ortodoxiei.
De aceea, orice ruptură în continuitatea tradiţiei apostolice a fost considerată ca o corupţie sau abandonare a Ortodoxiei, care poate să ia forma fie a unei erezii, fie a unei „confesiuni” separate.
Sfânta credinţă cea dreptmăritoare a Bisericii lui Hristos (Ortodoxia) s-a menţinut neschimbată, de-a lungul veacurilor, prin învăţătura Sfintei Scripturi şi prin Sfânta Tradiţie apostolică, prin hotărârile celor cinci Sinoade Apostolice, prin învăţăturile canoanelor celor şapte Sinoade Ecumenice şi ale celor locale, deoarece, după învăţătura dumnezeiescului părinte Ioan Gură de Aur: „Cârma Bisericii lui Hristos sunt dumnezeieştile Canoane”[7].
Această teorie a ramificaţiilor a fost dată anatemei de sinodul ROCOR al Bisericii Ruse:
http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/09/ecumenismul-fost-anatemizat-de-un-sinod.html
Mitropolitul Bartolomau Anania: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/08/ce-ar-fi-zis-mitropolitul-bartolomeu-al.html
Părintele Arsenie Papacioc: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/10/parintele-arsenie-papacioc-indemn-la.html
Marius Pop
Marian Drăgănescu
prof. Cristian Marc
[1] “Părintele Iustin Pârvu. Biserica şi noile erezii”, ed. „Fundaţia Justin Pârvu”, iunie 2016, pg. 55.
[2] idem, pg. 53.
[3] Rev. „Schimbarea la Faţă” (ASCOR Bucureşti), nr. 2, nov. 1997, pg. 8.
[4] Fragment dintr-un interviu cu părintele Gheorghe Calciu, publicat în ziarul „Ziua” (Bucureşti), 5 decembrie 1998, pg. 8.
[5] Ibidem.
[6] „Ne vorbeşte părintele Cleopa”, vol. 3, Ed. Episcopiei Romanului, 1996, pg. 75-76.
[7] Arhim. Cleopa Ilie, “Calauza in credinta ortodoxa”, Ed. Episcopiei Romanului, anul 2000, pg. 119-120.
sursa: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/11/ierarhii-bor-pregatesc-o-noua-prigoana.html
Mihai
Ardealul are nevoie de Preoți mărturisitori,
preot ortodox rasaritean
Iar ai luat pastile din flaconul bunicii tale?
BOGOJEL AURICA
Rusine,…..rusinica sofronica mititica…….ai semnat cu mana ta la sinodul din creta…. poti sa stai tu linistit??? …..cand pe oi tu le-ai mintit ….facand abuz de putere si tradand ortodoxia …nu uita sfintia ta ca ne-asteapta judecata … examenul de constiinta unde nu putem fenta…. intelepciune multa doresc la tot neamul crestinesc.