În urma unei convorbiri telefonice pe care am avut-o astăzi cu Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim de Kythira facem publică luarea sa de poziție față de comunicatul de presă dat în data de 24 noiembrie 2016, la sfârșitul celei de-a doua ședințe extraordinare a ierarhiei (Sinodului) Bisericii Greciei. Reamintim faptul că în cea de-a doua zi a ședinței sale extraordinare, Sfântul Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei, sub conducerea Preafercitirului Arhiepiscop Ieronim a dat un comunicat de presă care a revoltat, a dezamăgit și a înfuriat pliroma creștină a Bisericii prin hotărârea pe care a luat-o, potrivit anunțului.
”… În încheiere, după alocuțiunea Preafericitului Ieronim, președintele Sfântului Sinod, care a fost în mod unanim acceptată, după informarea în totalitate și amănunțită a Ierarhiei Bisericii Greciei, s-a accentuat unitatea ei și s-a hotărât aprobarea propunerilor prezentării făcute de mitropolitul Teologos de Serres, precum și studierea de către Sinodul permanent a tuturor textelor care au fost depuse, astfel încât să fie alcătuit un anunț spre informarea clerului sfințit și a poporului…”
Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim de Kythira a făcut următoarea declarație, exprimându-și în același timp și convingerea că respectivul comunicat de presă va fi retras, căci el nu corespunde realității și se va emite un nou comunicat, care va corecta lucrurile și va restabili adevărul celor petrecute.
Declarația Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim de Kythira este următoarea:
“Consider că anunțul dat în urma celei de-a doua zi de ședință a Sfântului Sinod nu redă cu exactitate hotărârea cinstitei ierarhii în ceea ce privește acel punct unde se spune că ierarhia a aprobat propunerile conținute în expunerea Înaltpreasfințitul Mitropolit Teologos de Serres și Nigrita.
O astfel de temă nu a fost supusă la vot, nici verbal, nici în taină, nici în vreun alt mod (prin ridicarea mâinii sau prin luare de cuvânt).
S-au spus păreri și aprecieri referitoare la expunere din partea a mulți ierarhi și după aceea Preafericitul i-a mulțumit și l-a felicitat pe vorbitor, a declarat că acum nu luăm nici o hotărâre, ci depunem subiectul acesta în sarcina Sinodului Permanent, care va evalua întregul material, toate intervențiile Înaltpreasfințiților Mitropoliți, procesele verbale ale întrunirii și câteva memorii care au fost depuse de membrii sinodali și, după toată această procedură, Sinodul Permanent va alcătui o enciclică, iar aceasta va fi adresată pliromei ortodoxe a Bisericii Greciei.
Prin urmare, nu este vorba de luarea unei decizii de către cinstita ierarhia referitoare la tot acest subiect, care a fost discutat în cele două zile, de aceea orice apreciere și luare de poziție este considerată pripită și inexactă.
Acestea s-au scris pentru liniștirea poporului lui Dumnezeu, recomandând așteptarea hotărârii finale, care va fi formulată de Sinodul Permanent, care este organul executiv al Ierarhiei Bisericii Greciei.”
În calitate de administratori ai site-ului Katanixis, îi mulțumim călduros Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim de Kythira pentru intervenția lui și pentru precizările lui foarte clare. Trebuie însă să remarcăm faptul că nu suntem optimiști că respectivul comunicat de presă va fi înlocuit. Și, lucru știut, cele scrise rămân și, atâta vreme cât comunicatul de presă rămâne același, noi ne vom neliniști și vom fi îngrijorați. Trebuie să constatăm că s-a făcut schimbarea în anunțul ierarhiei astfel încât să prindem din nou curaj și să respirăm ușurați, scăpând de senzația de dezamăgire și de furie care ne stăpânește.
În fine, să remarcăm și ceva care este important. Știți care este ierarhul responsabil cu comunicatele de presă ale ierarhiei? Înaltpreasfințitul Mitropolit Ignatie al Dimitriadei. Acest lucru spune multe (este cel care a înființat Academia Teologică din Volos, de fapt un cuib de ecumeniști, care au formulat acolo și teologia postpatristică, în fapt o erezie – demascată de prof. Dimitrie Tseleggidis și de pr prof. Theodoros Zisis – care încearcă să surpe întreaga învățătură a Sfinților Părinți; chiar și despre Sfântul Marcu Eugenicul au spus ecumeniști că a fost un fel de ecumenist la vremea lui, lucru total opus realității – n.trad.)
Sursa: https://katanixis.blogspot.ro/2016/11/blog-post_957.html
traducere de pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu
sursa: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/11/28/inaltpreasfintitul-mitropolit-serafim-de-kythira-ia-atitudine-fata-de-comunicatul-de-presa-gresit-al-ierarhiei-grecesti/
Mihai
Acest Bartolomeu mai bine nu se nastea