Preot Claudiu Buză din Urziceni este prigonit de ereziarhul Vincențiu Grifoni

Unii au înţeles ce s-a întâmplat cu adevărat şi au luat atitudine, alţii n-au dat importanţă evenimentului, iar alţii s-au făcut potrivnici Adevărului. S-au dus lupte crâncene pentru ca unirea mincinoasă a confesiunilor eterodoxe cu singura Biserică a lui Hristos – Biserica Ortodoxă să se realizeze cu orice preţ, ecumeniştii folosind armele nedreptăţii: ameninţarea, minciuna, compromisul, confuzia, diversiunea, dezinformarea sau tăcerea subversivă şi, în cele din urmă, trădarea.

Văzând acest spectacol păgubitor şi înţelegând situaţia nefericită în care am fost lăsaţi fără voia noastră, periclitată fiindu-ne mântuirea, am ales să vorbesc credincioşilor depre trădarea din Creta şi să aştept decizia Sfântului Sinod cu privire la acest lucru. Ştiam că singurul leac cu adevărat tare, lăsat de Sfinţii Părinţi în canoane, care trebuie administrat pentru oprirea molimei ereziei, este întreruperea pomenirii ierarhului. Prin aceasta îngrădeam şi turma cuvântătoare preaiubită a credincioşilor de pericolul molipsirii de erezie, dar atenţionam şi ierarhul despre problema gravă din Biserică pentru ca acesta să nu se facă părtaş trădării, luând, pe seama făgăduinţelor făcute la hirotonia întru arhiereu, atitudine ortodoxă la nivel de eparhie pentru stoparea acestui flagel.

Nu am întrerupt pomenirea ierarhului meu imediat după Creta, fiindcă nu făcuse parte din delegaţia semnatară a BOR. Am aşteptat cu nădejde în Dumnezeu că poate vor fi ierarhi ai Sfântului Sinod care se vor opune Hotarârilor luate la Creta.

N-a fost însă după voia lui Dumnezeu şi nădejdea mea, ci după alegerea şi voia lor, a ierarhilor! Astfel, în data de 29 octombrie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o declaraţie, publicată pe siteul oficial al Patriarhiei, numită Concluziile Sfântului Sinod cu privire la desfăşurarea şi hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta (16-26 iunie 2016), prin care „se lua act cu apreciere” de participarea delegaţiei BOR la Creta, că „nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice„, însă le-a modificat şi batjocorit pe cele vechi şi că sinodul BOR consideră că textele finale ale sinodului din Creta, pot fi doar explicitate, nuanţate şi dezvoltate, nicidecum corectate, îndreptate sau chiar anulate (a se vedea http://mihaisilviuchirila.blogspot.com/2016/11/sfantul-sinod-al-bor-ia-act-de.html ).

Acesta a fost momentul în care am înţeles că nu mai e nimic de făcut şi că trebuie întreruptă pomenirea ierarhului, ceea am şi făcut imediat, începând cu următoarea zi, duminică 30 octombrie. Următoarele săptămâni am explicat gestul meu credincioşilor, pregătindu-i pentru ce va urma. M-am sfătuit cu părintele Ciprian Staicu care m-a încurajat şi îndemnat şă mergem cu bună nădejde înainte, pentru că Dumnezeu ne va ajuta! Îmi spunea părintele cu multă dragoste: ,,curaj frate că aşa ne mai iartă Dumnezeu păcatele”. Aceste cuvinte mi-au dat viaţă şi putere şi am cunoscut puterea Jertfei lui Hristos pentru noi.

Întărit de harul lui Dumnezeu şi încredinţat că întreruperea pomenirii este ceea ce trebuia făcut în această stare de apostazie generalizată, după alcătuirea şi semnarea declaraţiei comune: Expresia conştiinţei noastre alături de părinţii care mi-au devenit fraţi şi prieteni, într-un moment în care toţi m-au părăsit sau nu m-au înţeles – inclusiv duhovnicul, am ajuns în faţa episcopului pentru a da explicaţii.

Aici, timp de aproximativ o oră, mi-am explicat atitudinea perfect canonică de a întrerupe pomenirea ierarhului, conform Canonului 15 de la Sinodul I – II, Constantinopol, fără a fi înţeles sau aprobat de episcopul Vincenţiu. M-a întrebat: dacă nu mă mai pomeneşti, pe cine pomeneşti la Sfânta Liturghie? I-am răspuns cu sinceritate că: pe arhiereii ortodocşi care drept învaţă cuvântul adevărului!

L-am întrebat dacă Biserica este hristocentrică sau episcopocentrică şi mi-a raspuns că este hristocentrică, însă Hristos lucrează prin episcop (n-a adăugat şi ce era mai important, anume că episcopul trebuie să înveţe drept cuvântul adevărului!). A susţinut că are cugetare ortodoxă şi că nu-l pot vădi de erezie. I-am dat dreptate până într-un punct: face parte din Sfântul Sinod şi a „luat act cu apreciere”, alături de ceilalţi ierarhi că cele hotărâte la Creta, adică ereziile, sunt bune foarte! A susţinut că ecumenismul, ca formă de dialog cu celelalte confesiuni este benefic Bisericii Ortodoxe şi că aceasta este singura cale de a face cunoscute valorile Ortodoxiei.  A uitat însă să amintească de calea Sfinţilor Părinţi care au condamnat pe eterodocşi numindu-i eretici şi că ei nu au stat la dialog, ci au mărturisit Adevărul cu orice preţ.

Vorbindu-i despre fiii duhovniceşti, despre legătura dintre păstor şi păstoriţi, am primit un răspuns care, pur şi simplu, m-a şocat: fiii duhovniceşti nu sunt ai tăi, ci ai episcopului!!! Însă întreb, ca unul neînvăţat – după cum mi s-a reproşat – oare fiii duhovniceşti nu cumva sunt ai lui Hristos?

Pentru această îndrăznelă de a întrerupe pomenirea şi de a spune lucrurilor pe nume, mi-a spus că sunt schismatic şi că nu mai am comuniune cu el, oprindu-mă de la slujire şi pregătindu-mi consistoriul bisericesc (Organ bisericesc care te constrânge să mărturiseşti adevărul!). Mi-a spus că am comuniune cu Părintele Macarie de la Schitul Oituz, cu care am vorbit şi alături de care am semnat, ceea ce pentru mine este o mare cinste!

Acum, mai nou, am aflat că nu mai am voie să intru în biserică şi să vorbesc oamenilor! Mâine însă voi fi acolo şi voi vorbi credincioşilor, liniştindu-i, mângâindu-i şi încurajându-i pentru ceea ce va urma: comuniunea în Adevăr şi bucuria în Hristos!

Preot Claudiu Buză
Urziceni
19 noiembrie 2016

Preasfinţite Părinte Episcop,

Cu smerenie şi cu adâncă durere, vă scriu aceste rânduri pentru că îmi pasă de ceea se întâmplă în Biserică şi pentru că îmi cunosc îndatoririle şi responsabilităţile pastorale, atât faţă de credincioşii încredinţaţi mie spre a-i conduce, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe calea mântuirii, cât şi  faţă de ierarhul meu, căruia îi sunt dator cu dragostea şi cu ascultarea.

Am urmărit cu multă nelinişte pregătirile, desfăşurarea şi încheierea aşa numitului Sfânt şi Mare Sinod din Creta (iunie, 2016). În paralel cu acestea, m-am informat citind studii pe această temă a unor teologi renumiţi şi mari personalităţi ale teologiei ortodoxe contemporane: ÎPS Hierotheos Vlachos, Pr. Prof. Theodoros Zisis, Prof. Dimitrie Tselenghidis ş.a, urmărind conferinţe clarificatoare şi stând de vorbă cu duhovnici încercaţi, părinţi, monahi şi mireni despre convocarea, hotărârile şi urmările acestui sinod.

Concluziile la care am ajuns şi motivele care m-au îndemnat să iau această atitudine sunt următoarele:

1. Sinodul din Creta nu a fost nici „Sfânt”, nici „Mare”.

Nu a fost „Sfânt” deoarece nu a fost după modelul Sinoadelor ecumenice şi următor Sfinţilor Părinţi, nici în mod formal, nici în privinţa conţinutului, după cum vom preciza în continuare.

Nu a fost „Mare”, nu numai pentru faptul că nu au fost prezente toate Bisericile Autocefale, dar în mod principal pentru că a fost o foarte mică şi selectivă reprezentare a acestora de către arhiereii locali.

2. Sinodul din Creta nu a respectat principiile fundamentale ale sinodalităţii ortodoxe în general şi ale Sinoadelor Ecumenice în special.

            La această „Conferinţă – Congres” a arhiereilor, cum o numeşte marele dogmatist contemporan Dimitrie Tselenghidis, în acord cu Regulamentul de funcţionare, drept de vot au avut numai cei zece Întâistătători prezenţi. Această practică este fără precedent şi arbitrară în istoria noastră bisericească şi nu este în concordanţă cu practica Sinoadelor Ortodoxe de până astăzi, care presupun egalitatea duhovnicească a tuturor Arhiereilor, lucru care se vădeşte în egalitatea votului lor. Acest lucru trimite în mod indirect la o formă clară de catolicism.

3. Sinodul din Creta s-a evidenţiat prin abateri grave de la dreapta credinţă şi prin recunoaşterea oficială a ecumenismului drept dogmă.

            Există foarte multă confuzie în actele sinodale, adevărul este amestecat cu minciuna, folosindu-se un limbaj neclar şi interpretabil. Astfel, în Paragraful 1, deşi se aminteşte de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, se continuă apoi spunându-se ,,că (Biserica – n.n.) ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană”. Care este această unitate creştină promovată de Biserica Ortodoxă şi de ce nu se spune că, din punct de vedere ortodox, unitatea înseamnă lepădarea de erezie a eterodocşilor şi revenirea la Biserica lui Hristos prin Sfânta Taină a Botezului?

De asemenea, în Paragraful 4, se foloseşte acelaşi limbaj ecumenist, neortodox, vorbindu-se despre ,,căi şi mijloace de restaurare a unităţii celor care cred în Hristos”.

În Paragraful 6, se spune că ,,Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe…”, recunoscând de fapt, în mod sinodal existenţa altor erezii ca „biserici”.

Paragraful 8, introduce în mod viclean ideea de biserici nedepline, spunând că ,,Sfântul Duh…va plini pe cele cu lipsă..”

Paragrafele 16 şi 17 vorbesc despre participarea Bisericii Ortodoxe la organismul numit ,,Consiliul Mondial al Bisericilor” care ,,promovează unitatea creştină în lume”. Însă, ne întrebăm: ce fel de unitate poate propune o organizaţie pan-eretică şi cum poate ea să funcţioneze  alături de singura Biserică a lui Hristos?

Paragraful 22 introduce o situaţie fără precedent în istoria Bisericii, anume că: ,,Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a ortodoxiei autentice..”. Prin acest articol viclean, de fapt, se urmăreşte reducerea la tăcere a pleromei Bisericii spunând că ,,păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistem sinodal”, uitându-se în mod voit un adevăr la fel de important şi anume că receptarea adevărului de credinţă se face de poporul dreptcredincios.

Este important să adăugăm şi faptul că, cei care distrug unitatea Bisericii nu sunt cei care contestă şi condamnă ecumenismul, ci dimpotrivă, schisma este făcută de cei care generează ecumenismul şi vor să-l impună în mod silnic şi viclean.

4. Delegaţia BOR a semnat toate documentele propuse, chiar şi pe cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat ,,Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”.

Este adevărat că membrii delegaţiei BOR au luptat împotriva ambiguităţilor, neclarităţilor şi formulărilor neortodoxe şi că această luptă a fost apreciată şi de membrii celorlalte Delegaţii, însă, până la urma a contat ceea ce s-a semnat: documente eretice, din care nu prea mai poţi să scoţi ceva ortodox din ele.

5. În documentul despre ,,Taina Cununiei şi impedimentele la aceasta”, se dă posibilitatea Bisericilor Autocefale să devieze de la învăţătura dogmatică despre Tainele Bisericii.

            Prin nesocotirea canonului 72 Trulan al Sinodului Ecumenic Quinisext, care stabileşte condiţiile eclesiologico – dogmatice pentru existenţa Sfintei Taine a Nunţii, se dă posibilitatea Bisericilor Autocefale Locale din raţiuni de iconomie, să  realizeze căsătorii mixte, acceptându-se prin aceasta: recunoaşterea botezului eterodox (Teoria baptismală),rugăciune în comun şi a ecumenismului în viaţa de familie.

6. Prezenţa observatorilor eterodocşi la lucrările Sinodului, după modelul Conciliu Vatican.

Acestea toate mi-au sporit neliniştea şi durerea, în aşteptarea întrunirii din toamnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Tăcerea generalizată a ierarhilor cu privire la ceea ce s-a hotărât în Sinodul din Creta, lipsa de dialog şi ignorarea unei părţi importante a pleromei Bisericii, au fost şi sunt motive de îngrijorare pentru cei cu conştiinţă dogmatică şi pot genera nemulţumiri şi atitudini de negare şi revoltă. Acest lucru nu e bun şi nu trebuie încurajat. Hristos ne cheamă la iubire şi trebuie să răspundem cu iubire la aceste provocări, mărturisind adevărul şi condamnând minciuna şi erezia.

Biserica ne-a lăsat, ca o mamă iubitoare, arme cu care să luptăm pentru a nu o pierde, fără a ieşi din iubire, făcându-ne lămurită calea care trebuie urmată şi atitudinea corectă, ortodoxă pentru fiecare membru al Bisericii.

Întreruperea pomenirii ierarhului de către preot este atât o armă cât şi un act de iubire. Faţă de ierarh, pentru a-l atenţiona de pericolul ereziei şi, faţă de credincioşii păstoriţi, pentru a-i îngrădi de pericolul molipsirii cu boala ereziei.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o declaraţie, publicată pe siteul oficial al Patriarhiei, în data de 29 octombrie, numită Concluziile Sfântului Sinod cu privire la desfăşurarea şi hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta (16-26 iunie 2016).Aşteptată cu mare speranţă de către creştinii ortodocşi români care se opun deciziilor din Creta, această declaraţie (cu valoare juridică – a se vedea anexa, Sfântul Sinod al BOR ia act de documentele din Creta, studiul domnului Mihai – Silviu Chirilă) a produs o puternică dezamăgire în rândul celor care credeau că documentele Sinodului din Creta vor fi respinse de ierarhii Sfântului Sinod. Acest lucru însă, din nefericire, nu s-a întâmplat, fapt care m-a determinat să întrerup pomenirea ierarhului meu, a Preasfinţiei Voastre, începând cu data de 30 octombrie 2016, conform Canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol, până la respingerea Hotărârilor Sinodului din Creta şi condamnarea pan-ereziei ecumenismului la nivel de eparhie.

Toate acestea de mai sus le-am scris cu dragoste plină de durere şi respect faţă de vrednicia arhierească a Preasfinţiei Voastre.

18. 11. 2016                                                                    Preot Buză Claudiu