SINODUL TÂLHĂRESC

"Sinodul pan-ortodox" din Creta 16-27 iunie 2016

Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor, pe care dăruiește-o sfintelor Tale biserici întreagă, cinstită, sănătoasă, îndelungată în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău

Atitudini, Clerici și mireni, Patriarhia Română

Serviciile secrete, sinodul din Creta si interesele Rusiei în România

S-au aruncat zvonuri că opoziţia faţă de sinodul din Creta ar fi dirijată de „agenturi străine” care au rolul de a destabiliza Biserica, că cei ce se împotrivesc sinodului ar fi în slujba unor „interese anarhiste” etc. Personal nu mă simt în această „haina” sau „mască” şi sunt convins că nici alţii care şi-au exprimat opinia despre acest controversat sinod. Culmea ironiei e că nici unul dintre cei care fac astfel de afirmaţii nu au reuşit să aducă nici cea mai mică dovadă prin care să-şi justifice aberaţiile.

Acest gen de afirmaţii seamănă foarte mult cu diversiunile agenţilor PCR care pe cei ce se împotriveau politicii de partid îi numeau „duşmani ai poporului”, „spioni” sau „informatori străini”. Aşa au fost catalogaţi martirii din inchisorile comuniste de către securişti şi nu trebuie să ne mire. La fel nu trebuie să ne mire nici faptul că euro-ortodocşii, care azi susţin ecumenismul, recurg la metodele clasice deja ştiute. De ce? Tocmai pentru că alte „argumente” nu pot avea.

În ce priveşte aşa-zisele „agenturi ruseşti” care ar încerca destabilizarea României prin Biserică aş putea spune cu toată convingerea că nici o astfel de „agentură” nu i-a obligat pe reprezentanţii delegaţiei Romîniei să semneze în Creta, iar dacă aceste semnături nu ar fi existat nu mai era nevoie de vreo opoziţie. Să înţelegem că după logica eoro-ortodocşilor ecumenişti de genul lui Iulian Capsali (sau ale altor minţi luminate asemănătoare), că „agenţii străini” au aşteptat să semneze ai noştri în Creta ca mai apoi să îşi pună planul în aplicare. Auziţi fraţilor câtă strategie la „extremiştii” ăştia! Auziţi voi de „agenturi străine”, de „forţe oculte” care se opun ereziei ecumeniste, de para şi mega organizaţii ale „schismaticilor” de la noi etc. Toate acestea dau impresia unor conspiraţii pe care euro-ecumeniştii noştri le „desconspiră” fără a avea nici măcar cel mai mic argument credibil.

Realitatea e că cei care se împotrivesc sinodului tâlhăresc din Creta o fac din convingere lăuntrică şi nu din interese conspirative, aşa cum încearcă unii să ne inducă. Părintele Elefterie de la Roman e un om cu o înaltă trăire duhovnicească, nu are maşină de lux şi nici vilă cu etaj, nici nu candidează pentru vreun rang sau funcţie de stat sau în structura bisericească. E un simplu preot pe al cărui chip se citeşte blândeţe şi smerenie, motiv pentru care este foarte iubit de credincioşi în zona unde vieţuieşte. Părintele Antim de la Bistriţa e în aceeaşi situaţie. Nici sfinţia sa nu are limuzină sau haine de firmă. Duce o viaţă simplă şi se dăruieşte slujirii lui Hristos căruia i-a dedicat viaţa. Astfel de exemplele ar putea continua. Dacă studiem bine modul de viaţă a celor care au luat atitudine împotriva ereziei decretate în Creta observăm că aceştia sunt oameni cu o viaţă duhovnicească, oameni care se sacrifică pentru Hristos chiar cu preţul unor repercusiuni la care se aşteaptă în orice moment. În mare parte aceste repercusiuni au început. Sunt conştienţi că odată intraţi în această luptă vor sfârşi denigraţi, marginalizaţi şi excomunicaţi. Dar ei au chipurile senine pentru că au conştiinţa împăcată cu ceea ce fac, sunt conştienţi de calea pe care şi-au asumat-o. Ce alt argument mai doriţi domnilor euro-ortodocşi? Trăirea lăuntrică a unor oameni care nu se limitează cele pământeşti este caracteristică unor „spioni” sau „agenţi” ai unor conspiraţii de orice fel (fie ele ruseşti sau americane)? Cu siguranţă NU.

Pe toţi acei pe care voi îi consideraţi „agenţi” sau conspiratori, noi îi considerăm a fi eroi. Ei au avut tăria de caracter să nu se gândească la pierderea confortului sau la faptul că vor fi discreditaţi, pentru că nu caută nici un trai bun şi nici slava lumii. Ei îl caută doar pe Hristos, şi de aceea şi-au pus în gând să se lipsească de toate pentru a-L urma.

Ieromonah Eftimie Mitra

Sursa: https://www.facebook.com/profile.php?id=100008870208449

  1. Ce nu stiu sau se fac ca nu stiu acesti ” ortodocsi” de fatada precum capsali, mavriki s.a asemeni lor este faptul ca Mantuitorul insusi nu a trait in puf cum traiesc dumnealor, nu avea doctorate si diplome de honorius causa cum au dumnealor, nu participa la congrese si colocvii cum dumnealor nu rateaza absolut nimic, nu statea la masa cu pagani de tot soiul cum o fac dumnealor, Mantuitorul era dintr-o bucata, si vorba ramanea, ramane si va ramane neschimbata, adica nu se incurca cu compromisuri

  2. Iar in Sf. Biserici cantec dans si voie buna, adica cu parangheli deci supermemorandumul este in plina aplicare http://ziarullumina.ro/Sezatoare-cu-cantece-si-jocuri-la-boiereni-protopopiatul-lapus-116273.html

  3. catalin_b

    Inconștiența cu care acești defăimători caută tot felul de argumente altele decât cele duhovnicești pentru a-și justifica presupusa dreptate în cele duhovnicești este absolut descumpănitoare. Noi le spunem: măi, oameni buni, Sfântul Iustin Popovici a zis așa, Sfântul Paisie Aghioritul a zis la fel, Sfinții Ierarhi Ignatie Briancianinov, Nicolae Velimirovici și, înaintea lor, Sfântul Nectarie Taumaturgul, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Marcu Eugenicul și atâția alți Sfinți mari au zis asemenea, cum să zicem noi care suntem nimic altfel decât au zis ei? Iar ei, în loc să caute la dreptatea acestor Sfinți proslăviți de Dumnezeu, ne fac pe noi „spioni de agenturi străine”, fiindcă pentru ei nu mai contează fondul duhovnicesc al chestiunii, ci numai forma lumească înșelătoare căreia și-au supus de bună voie duhovnicia prin acceptarea ecumenismului. Aceste catalogări sunt cea mai elocventă expresie a comutării gândirii și simțirii lor din planul statornic duhovnicesc în cel politic alunecător, a schimbării păguboase a aurului de cel mai mare preț pe arama răsunătoare și chimvalul răsunător. Este pe cât de surprinzătoare pe-atât de regretabilă înșelarea lor, însă chiar nu știu ce li s-ar mai putea spune pentru întoarcerea din calea greșită pe care se află, de vreme ce nu mai vibrează la argumente duhovnicești, ci o țin langa cu tertipuri lumești. Doar să nădăjduim în Domnul că îi va readuce și pe ei la cunoștința adevărului ca pe oaia cea pierdută. Iar în ceea ce ne privește, e clar că au dreptate cu catalogările lor! Doar se știe că toți Sfinții enumerați mai sus au fost KGB-iști…

  4. Popa Tanda

    De asemenea, alți „ortodocși de fațadă” citesc superficial Sfânta Scriptură dar au impresia că o cunosc! Fără intenția de a intra în vreo polemică sterilă, vă întreb doar atât, deși chiar nu este nevoie să îmi răspundeți: De ce neam și credință era singurul om despre care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus: „Zic vouă că nici în Israel n-am aflat atâta credinţă”?! Iar despre cei cu care stătea la masă Fiul lui Dumnezeu întrupat, ce să mai zicem?! Ne pot lămuri, printre multe altele, textul de la Marcu 2, 16-17 sau, cam în aceeași idee, Ioan capitolul 4.
    Despre cei pe care îi menționați, oricine poate să aibă orice părere dar să tâlcuiască oricine Sfânta Scriptură nu cred că e bine.
    Vă mulțumesc!
    Domnul să aibă milă de noi!

  5. Doamne ajută!mulțumim părintelui Eftimie Mitra pentru că a dat o replică lui Capsali care a avut atâta lipsă de bun simț încât să afirme despre cei care au îndrăznit să ridice vocea împotriva sinodului că sunt agenți secreți plătiți de americani.FEREȘTE-NE DOAMNE DE ORTODOCȘI CA ȘI CAPSALI,CĂ DE RĂTĂCIȚI NE PĂZIM NOI!

Lasă un răspuns

Susținut de Asociația Sfinții Mărturisitori din Închisori – Bucovina.

%d blogeri au apreciat: