Mărturia grupului de credincioși din Sf. Gheorghe, care nu recunosc Adunarea din Creta

Doamne ajută, frați români ortodocși!

Azi am fost cu un grup de credincioși în pelerinaj la mănăstirea Frăsinei, participând discret, împreună cu poporul, la hramul mănăstirii.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. Voi aminti aici câteva elemente din predica sa, ținută imediat după citirea Evangheliei.

ÎPS Varsanufie a făcut o trecere în revistă a momentelor principale din viața Maicii Domnului, apoi a explicat în mod ortodox cine sunt ”frații Domnului”, apărând astfel învățătura despre pururea-fecioria Maicii Domnului, iar în final a spus câteva fraze despre pomenirea ierarhului la sfintele slujbe, fără a aminti care ar fi legătura dintre predica sa mariologică și subiectul acesta (pentru cei care nu cunosc frământările legate de adunarea din Creta cred că a fost ca orice alt subiect).

Elementele acestor sublinieri din predica ÎPS Sale au fost următoarele:

– cel care se roagă pentru toți credincioșii eparhiei este episcopul. Așa cum, pentru a se mântui un preot, trebuie să se mântuiască toți enoriașii lui, la fel pentru a se mântui ierarhului eparhiot, trebuie să se mântuiască toți preoții și poporul ortodox. Ceea ce se subînțelegea era faptul că episcopul este principalul și indispensabilul rugător pentru mântuirea credincioșilor, lucru de altfel adevărat și ortodox.

– legătura dintre episcop și preoții și credincioșii unei eparhii este reprezentată prinSfântul Antimis, care poartă semnătura episcopului și fără el nu se poate săvârși Sf. Liturghie. Este o legătură atât văzută (prin Antimisul însuși), cât și una nevăzută, episcopul fiind reprezentat de însăși semnătura sa.

– la bisericile construite sau reparate capital în timpul arhipăstoririi sale, episcopul mai apare în chip văzut prin pictarea chipului său la intrarea în biserică sau, în celelalte cazuri (biserici mai vechi decât începutul arhipăstoririi sale), prin poza sa, care este pusă în scaunul arhieresc. Cu alte cuvinte, într-un fel sau altul, fie este prezent fizic sau simbolic, fie nu este prezent deloc într-o anumită biserică, în fapt episcopul este prezent tot timpul acolo și el conduce eparhia, lucru adevărat și ortodox.

Acestea au fost elementele legate de ideea pomenirii episcopului. ÎPS Sa nu a amintit de ”problema” de la Lacul Frumos, nu a spus că există frământări sau amenințări, ci a binecuvântat credincioșii și Amin.

Analiza mea umilă, însă iubitoare de adevăr, în calitate de preot ortodox:

– există câteva idei care se subînțeleg – mai ales pentru viețuitorii mănăstirii Frăsinei, în cazul de față și pentru cei care au putut înțelege subtilitatea mesajului:

a) dacă rugăciunea episcopului – absolut necesară vieții Bisericii – se combină cu persecuții, prigoane și strângeri de semnături împotriva celor care încearcă să apere dreapta credință în fața panereziei ecumenismului, atunci această rugăciune nu știu către cine este adresată sau ce fel de rugăciune este.

b) menționarea Antimisului transmite probabil următorul mesaj: dacă cineva (vreun preot) îndrăznește să nu mă mai pomenească, voi face uz de puterea mea și îi voi lua antimisul, deci nu va mai putea sluji Sfânta Liturghie. Este o idee greșită, căci au existat locuri și perioade în istorie când Biserica a supraviețuit și cu antimise simple (având cusute în ele sfinte moaște de martiri), însă nefiind semnate de vreun episcop (vezi cazul Rusiei după instalarea Serghianismului). Ce să mai spunem de Liturghiile săvârșite în închisorile comuniste direct pe pieptul unui deținut, deci având inima acestuia iubitoare de Hristos ca antimis (vezi mărturia pr. Justin Pârvu). Așadar, ideea luării antimisului este perfect realizabilă, însă ea nu înseamnă că preotul care a întrerupt pomenirea ierarhului său căzut într-o învățătură neortodoxă a greșit el cu ceva, ci devine un mărturisitor al adevărului, cu riscul prigonirii sale.

c) episcopul este prezent la orice slujbă, în mod tainic cel puțin, prin pomenirea numelui său și astfel invocarea binecuvântării sale, de fapt prin el a binecuvântării Capului Bisericii care este Hristos. A întrerupe pomenirea nu este un act de răzbunare, mânie, ci singura șansă a preotului respectiv de a săvârși Sfintele Taine fără a mânia pe Dumnezeu, pomenind un ierarh depărtat de adevăr. În istoria Bisericii au existat și există ierarhi sfinți și ierarhi eretici, au fost și sunt preoți sfinți și preoți eretici. Nu haina face pe om, nu puterea lumească îi aduce vreo infailibilitate, ci călăuzirea Duhului Sfânt, care vine prin păstrarea liniei adevărului de credință, aceasta este absolut necesară.

Pr. Octavian Picioruș propune ca ierarhii să fie apărați de jandarmi, că ortodocșii s-au transformat în posibili teroriști și vor apela la violență. Părinte Octavian, de ce jigniți un popor care de aproape 2.000 de ani și-a călcat pe suflet de nenumărate ori, răbdând multe rele și nu a folosit niciodată violența, mai ales în materie de credință?

Dacă a pune niște întrebări ierarhului înseamnă instigare la violență, cum vom numi toată prigoana (cu multiplele și draconicele ei fațete) continuă împotriva preoților care vor să fie ”următori ai Sfinților Părinți”? Să-i zicem: Așa îți trebuie, prostule, că nu te-ai ploconit până la pământ în fața ierarhului, că nu ai acceptat să fie delator și informator? Eu, părintele Ciprian, mărturisesc public că de ani de zile trec prin prigoană diversă în primul rând pentru că nu am vrut să fiu informator, delator și ”torționar duhovnicesc” al fraților mei întru slujire. Însă s-au găsit destui doritori și au fost răsplătiți cu funcții, onoruri, cinstire, faimă, zâmbete, îmbrățișări etc. De abia mai pot unii din cauza prigoanei să stea nu în picioare, ci doar într-un singur ”picioruș.” Și tot voi, ecumeniștilor, vă plângeți?

În concluzie, ÎPS Varsanufie, condiția fundamentală pentru ca să fie episcopul cu adevărat întâiul rugător și omul plin de putere dumnezeiască este A SE SMERI ȘI A MĂRTURISI ADEVĂRUL LUI HRISTOS, CEL TRANSMIS ÎN MOD NEÎNTRERUPT PRIN SFINȚII APOSTOLI ȘI SFINȚII PĂRINȚI PÂNĂ AZI.

Eu îmi doresc ca toți ierarhii noștri să fie oameni sfinți, rugători fierbinți pentru a noastră mântuire și să ne fie dor să îi vedem cât mai des, să luăm binecuvântare de la ei, ca să îi simțim ca pe adevărații noștri părinți duhovnicești, pentru că ne învață fără fățărnicie numai adevărul și ne antrenează în lupta cu păcatul, spre a fi mereu, cu ierarhul în frunte, robi ai lui Hristos.

Si în final, ca unul ce am în parohie și o unitate de jandarmi, zic din tot sufletul:TRĂIASCĂ JANDARMERIA ROMÂNĂ! Jandarmii să ne apere de răul lumesc, iar noi să îi binecuvântăm și să ne rugăm, cu binecuvântarea ierarhului nostru, pentru mântuirea lor și a familiilor lor!

Cu nețărmurită dragoste pentru adevărul în Hristos,
pr. Ciprian Staicu si cei 5 bărbați împreună cu mine

sursa: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/08/16/nu-recunosc-adunarea-din-creta-scrisoarea-nr-13-marturia-grupului-de-credinciosi-din-sf-gheorghe/