MARTURISIREA MITROPOLITULUI NEOFIT de Morfou, care a refuzat semnarea documentului panortodox “RELATIILE BISERICII ORTODOXE CU ANSAMBLUL LUMII CRESTINE”, intemeiata pe marturiile Sfintilor contemporani PORFIRIE KAVSOKALIVITUL, PAISIE AGHIORITUL, SOFRONIE SAHAROV si altii. “SUSTIN CU SMERENIE CA TEXTUL SUFERA DE AMBIGUITATE TEOLOGICA INTENTIONATA”
“Nu este cu putinta ca deciziile unui Sinod Panortodox sa fie reprezentate in termeni tehnici sau sa fie rezultatul unor negocieri diplomatice”
BISERICA SI ETERODOCSII
Mitropolitul Neofit de Morfou, după întoarcerea sa din Creta, unde a participat la Sfântul Sinod al Ortodoxiei, a inteles că are o obligație fața de clerul și poporul binecredincios din Mitropolia sa, pe care de altfel i-a si reprezentat în cadrul Sinodului și spre cunoaștere a toate, de a comunica, pe calea publicarii pe pagina oficiala a Mitropoliei sale, declaratia pe care a elaborat-o și a prezentat-o în cadrul Sinodului, referindu-se la “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine.”
Suplimentar si spre informarea tuturor care care sunt interesati de ce se intampla in sanul Bisericii, dar si de dragul adevărului istoric, declară următoarele:
Singurul text, pe care nu l-am semnat în timpul lucrarilor Marelui Sinod, este ultimul text discutat și aprobat de către majoritatea ierarhilor care au participat la Sinod, referitor la“Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine.”
Lectura cuvantului de mai jos publicat de Mitropolitul de Morfou, dă un răspuns elocvent referitor la motivul pentru care el nu a semnat textul de mai sus.
Sfintii Parintii ai zilelor noastre, Părintele Porfirie Kafsokalivitul, Paisie Aghioritul, Iacov Tsalikis, Eumenios Saridakis și Sofronie Saharov, pe care Mitropolitul de Morfou i-a cunoscut personal in viață si la a căror învățătură și experiență duhovnicească se referă în memoriul publicat, sunt foarte fermi cand definesc ceea ce este si cine este Biserica Una, Sfântă, Catolică/Sobornicească și Apostolică și care este poziția corectă față de creștinii eterodocși. Învățătura Bisericii Ortodoxe este întotdeauna clară.
Mitropolitul de Morfou, asadar, următor al Sfinților Parinti, a marturisit înaintea Marelui Sinod credinta Parintilor nostri atat prin cuvant, cat si ca marturie scrisa. Deoarece atunci cand vine vorba de credința trebuie să “marturisim adevarul in iubire”. Caci, dupa cuvantul Domnului, “veti cunoaşte adevarul, iar adevărul vă va face liberi.”
Într-o mare adunare, așa cum a fost cea din Creta, se cere claritate dogmatica cand vorbim de ceea ce este Biserica si ce sunt crestinii eterodocsi. Sustinem cu umilinta ca textul de mai sus suferă de ambiguitate teologică intenționată.
Aceasta lipsa de precizie, pastorii au obligația ca, atat față de ortodocși, cat și față de eterodocsi, sa o clarifice, nu doar din punct de vedere istoric, ci în primul rând si mai ales din punct de vedere teologic. Nadajduim si ne rugam ca acest lucru sa fie realizat la următorul Sinod al Uneia, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică.
SURSA: romfea.gr
Lasă un răspuns