Mitropolitul Augustin : „creştinii laici pot încă să afurisească sinoade locale şi ecumenice, când sinoadele acestea nu exprimă adevărul Credinţei Ortodoxe”
Împotrivire
de dl Theodoros Gheorgopoulos, teolog
Fostul Mitropolit al Florinei, Augustin Kandiotis, prin deceniile 1950 şi 1960 slujea ca predicator al Arhiepiscopiei Atenei. Predica în fiecare duminică şi sărbătoare mare la diferite biserici din zona Arhiepiscopiei. Însă în seara fiecărei duminici predica în săli ale unor asociaţii religioase („Trei Ierarhi”, Menadru 4 şi la cele două asociaţii religioase ale lui).
Predicile din sfintele Biserici începeau de obicei de la pericopa evanghelică. La predicile de duminică seara dezvolta cu o rară putere a cuvântului, bogăţie de sensuri şi combativitate înflăcărată diferite teme religioase şi moralo-sociale.
Condamna obişnuinţe şi evenimente păcătoase (carnavalurile, concursuri de frumuseţe, spectacole şi publicaţii imorale etc.), diferite erezii (precum ecumenismul), scandaluri bisericeşti, trădări ale Credinţei Ortodoxe, fapte anticanonice ale Episcopilor, trufia clericilor, probleme naţionale etc.
Ca student, eram pe atunci un ascultător fidel al predicilor sale care provocau un adevărat seism duhovnicesc. După fiecare predică a părintelui Augustin, mă simţeam nemulţumit cu mine însumi.
Cândva l-am întrebat:
„Părinte Augustin, credeţi că prin marile lupte pe care le duceţi, va veni momentul când vor înceta carnavalurile, concursurile de frumuseţe, spectacolele imorale, cărţile şi revistele anticreştine, scandalurile din spaţiul bisericesc şi că clericii noştri vor deveni asemenea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii?”
Mitropolitul Augustin ( primul din stanga imaginii) aflat la una dintre primele conferinţe ale Uniunii Grecilor Ortodocşi de Pretutindeni ( P.O.E ) împreună cu conducătorul duhovnicesc al P.O.E. şi al Ortodoxos Typos ( O.T. ) Arhimandritul Haralambos Vasilopulos (al treilea din stanga imaginii), Stareţul Mănăstirii Moni Petrachi a Sfântului Sinod al Greciei. Eram foarte curios ce va răspunde.Şi părintele Augustin, un om prin excelenţă realist, mi-a răspuns.
„Nu sunt atât de naiv să cred că răul cu multe chipuri din societate şi din Biserică va înceta, oricât de multe predici am ţine.
Altul este scopul meu:
Prin predică, oral şi în scris, mă lupt să trezesc conştiinţa religioasă a credincioşilor şi săînţeleagă că au drepturi şi în societate, şi în Biserică. Trebuie să înveţe, spre exemplu, căau dreptul să ceară ca clericii şi mai ales episcopii să fie aleşi prin votul clerului şi al poporului.
Să înveţe că au dreptul şi datoria de a striga «nevrednic» la hirotonia unui nevrednic. Săconştientizeze că în spaţiul Bisericii creştinii nu sunt o masă mută de oi necuvântătoare, ci au cuvânt în alegerea păstorilor lor şi în administrarea Bisericii. Să înveţe că trebuie să îi combată pe trădătorii credinţei şi să se lupte pentru curăţirea Bisericii.
Creştinii laici pot încă să afurisească sinoade locale şi ecumenice, când sinoadele acestea nu exprimă adevărul Credinţei Ortodoxe.
Avem mari sinoade locale şi ecumenice care au fost afurisite de poporul credincios ca tâlhăreşti.
Cu alte cuvinte, urmăresc prin predici şi prin luptele împotriva răului ca poporul evlavios să dobândească o vie conştiinţă bisericească şi să înveţe că nu este responsabil să-şi mântuiască doar «sufleţelul său», dar este împreună-răspunzător cu toţi credincioşii, clerici şi laici, pentru ce se întâmplă în Biserică. Adică, este nevoie stringentă ca poporul evlavios să înveţe să se împotrivească! (Acesta a fost răspunsul părintelui Augustin, însă nu cuvânt cu cuvânt).”
O, dacă această sfântă durere şi intenţie a marelui Episcop Augustin ar deveni reale în spaţiul bisericesc, mulţi trădători ai credinţei şi provocatori de scandaluri ar fi scoşi afară din Biserică şi nu ar putea să vatăme pliroma Bisericii. Avem exemple de asemenea rezistenţă şi în epoca noastră.
Din cadrul aceleiaşi conferinţe P.O.E.
Clerici nevrednici şi chiar Mitropoliţi ar fi nevoiţi să demisioneze şi să plece din pricina împotrivirii poporului credincios.
În octombrie 2009 în Pafos (Cipru), papistaşi şi filopapişti ai diferitelor Biserici Ortodoxe au discutat despre primatul Papei. Aproape 100 de clerici ortodocşi şi laici au protestat afară.
Împotrivire! Rezultatul?
S-au amânat discuţiile şi s-a anunţat pentru mai târziu o altă întâlnire la Viena (20-27 septembrie 2010). Episcopii filopapiştii ai Ciprului însă şi-au arătat despotismul faţă de clericii jurisdicţiei lor care au participat la manifestaţii: s-au tăiat salarii şi s-au făcut destituiri. Dacă însă în afara sălii unde aveau loc discuţiile şi rugăciunile cu papistaşii s-ar fi adunat nu 100 de credincioşi, ci 100 000, ce ar fi făcut Episcopii filopapişti? Atunci s-ar fi rugat ei să nu-şi piardă tronul şi să nu fie caterisiţi.
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a ajuns la culmea sincretismului ecumenist şi a oferit directorului Coca-Cola „Sfântul Coran”!
Dacă Sfântul Munte ar fi întrerupt pomenirea patriarhului şi ierarhia Bisericii Greceşti ar fi înştiinţat că încetează dialogurile ecumenice eterodoxe şi inter-religioase, atunci este sigur că nu ar îndrăzni să-şi continue tactica de azi.
În loc de asta însă mulţi Mitropoliţi ai Bisericii Greceşti l-au invitat la Mitropoliile lor şi împreună cu primarii i-au acordat distincţii şi l-au ridicat în slăvi.
Pentru ceea ce face Patriarhul Ecumenic nu este doar el responsabil: sunt coresponsabili şi Episcopii tuturor Bisericilor Ortodoxe şi mai ales ai Bisericii Greciei.
Arhiepiscopul Hristodul l-a adus pe Papa în Grecia. Dacă s-ar fi adunat în afara arhiepiscopiei câteva, să zicem, zeci de mii de credincioşi şi i-ar fi dezaprobat zgomotos pe Papă şi pe Arhiepiscop, ce ar fi făcut aceşti domni?
Dacă în următoarele Duminici credincioşii l-ar fi dezaprobat pe Arhiepiscopul Hristodul, ar fi fost nevoit să demisioneze sau, cel puţin, nu ar mai fi îndrăznit să facă ulterior o vizită la Vatican. De ce se întâmplă acestea? Pentru că poporul credincios, păzitor al Ortodoxiei nu se împotriveşte. Cei care se împotrivesc sunt puţini.
Cei mulţi sunt indiferenţi sau au ideea eronată că trebuie să ne luptăm doar ca să mântuim sufletul nostru. Ce fac ceilalţi şi mai ales clericii, nu este treaba noastră să îi judecăm. Astfel zic şi se liniştesc.
Cu o asemenea mentalitate şi fără împotrivire, răul se va întinde ca o cangrenă. Ecumeniştii îşi vor impune voinţa peste tot şi puţinii credincioşi vor fi ponegriţi ca talibani, ca limitaţi, fanatici şi oameni ai urii etc. Şi nu e de mirare: „Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu atât mai mult pe casnicii lui?” (Mt. 10, 25).
Câţiva credincioşi şi preoţi tradiţionalişti s-au adunat şi au publicat o „Mărturisire de credinţă împotriva ecumenismului”. Au semnat-o câteva mii de preoţi şi laici credincioşi. Nu este suficient. Semnează şi tu acum [email protected] . Dacă ar fi semnat-o toţi Mitropoliţii Bisericii Greceşti, toţi stareţii Mănăstirilor Athonite şi ai celorlalte Mănăstiri din Grecia, toţi teologii, atunci ecumeniştii ar fi tăcut şi Biserica s-ar fi liniştit de orăcăielile lor.
Acum însă cei ce se opun sunt puţini, o minoritate. De aceea, ecumeniştii, sprijinindu-se pe mulţimea lor şi pe sprijinul conducătorilor lumeşti ai acestui veac, nu se retrag şi îşi continuă lucrarea lor de surpare. Ce se va întâmpla?
Se pare că e nevoie de Mărturisitori şi Mucenici.
Ὀρθόδοξος Τύπος, 30-7-2010, pp. 1, 7.
Traducere Anna Theodorou (G.O.)
Graiul Ortodox
Semneză şi tu acum mărturisirea de credinţă.
Acei dintre clerici, monahi, monahii şi laici care doresc să participe la această mică consemnare a mărturisirii ortodoxe pot să declare aceasta scriind: „Sunt de acord cu Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului şi semnez”. Să trimită însă spre informare şi numele lor complet, precum şi identitatea lor clericală, monahală sau profesională, localitatea şi ţara la adresa: Περιοδικό «ΘΕΟΔΡΟΜΙΑ» Τ.Θ. 1602, 541 24 ΘΕΣΣΑΛΟΝΙΚΗ. fax:2310.276590 sau pe e-mail la: [email protected] precum şi la adresa [email protected]
Aici poţi să citeşti mărturisirea de credinţă http://www.impantokratoros.gr/D98A904D.ro.aspx
iorgu mihaela
DUMNEZEU,MAICA DOMNULUI,toti Ingerii si toti Sfintii in frunte cu Sf.Maxim Marturisitorul,Marcu al Efesului,Spiridon,Gherasim Kefalonitul,Ignatie Briancianinov,Iustin Popovici,Serafim Rose …,toti Sfintii apuseni DINAINTE DE SCHISMA ,toti Sfintii romani sa ne ajute sa marturisim dreptslavitoarea credinta.Acatistele lor se gasesc si pe internet;daca toti cei din turma mica am face cu binecuvantare cateva matanii in plus sau un pic de post mai mult,sau o lacrima,sau am arata mai multa dragoste, mai multa smerenie fata de cine se cuvine sau am arata mai multa ravna in a marturisi Ortodoxia si a mustra hulitorii DUHULUI SFANT , DUMNEZEU nu ne va lasa.
HRISTOS s-a inaltat.
iorgu mihaela
Acatistul Sfantului Marcu al Efesului
Acatistul Sfantului Marcu al Efesului
Marcu Eugenicul al Efesului – Sfant Episcop si Marturisitor !
(19 ianuarie)
Condacul 1
Pe alesul si marele marturisitor veniti o iubitorilor de mucenici sa laudam pe Marcu cel urmator scaunului apostolesc, pe cel intocmai cu apostolii si de un obicei cu Ioan Evanghelistul, sa-l cinstim cu laude zicand: Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Icosul 1
Urmator ingerilor te-ai aratat de Dumnezeu purtatorule Marcu, si ales fiind din pantecele maicii tale cu adevarat ca un luceafar intre stele te-ai aratat, pentru care te laudam:
Bucura-te cel scris in cartea vietii cea din ceruri
Bucura-te luceafar intre sfinti luminator
Bucura-te ca ingerilor cu vietuirea ai urmat
Bucura-te cel ce arhanghelilor cu marturisirea te-ai asemanat
Bucura-te cel ce din scutece cu laptele duhovnicesc te-ai hranit
Bucura-te ca obiceiurilor batran te-ai aratat
Bucura-te lauda cuvioasei tale maici
Bucura-te rod al sfintei rugaciuni
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 2
imparate ceresc, slava se cuvine tie Celui ce trimiti luminatori si povatuitori la vremi de cumpana si de prigoana, intre care in vremurile cele de pe urma l-ai aratat si pe sfantul Marcu, dimpreuna zicand tie: Aliluia!
Icosul 2
Pilda de fapte bune de milostenie si de infranare ai fost daruit de Dumnezeu lumii, tu care nu ti-ai ingropat talantul ci l-ai inmultit spre a primi de la Dumnezeu raspuns bun, te rugam primeste aceasta cantare:
Bucura-te pastorule al Efesului
Bucura-te luminatorule de Dumnezeu trimis
Bucura-te tuturor pilda de fapte bune
Bucura-te cel ce cu infranarea si cu milostenia te-ai impodobit
Bucura-te iubitorule de feciorie
Bucura-te ca darul ce l-ai primit l-ai inmultit
Bucura-te ca pentru raspuns bun te-ai ingrijit
Bucura-te ca rugaciunea ta cu adevarat s-a implinit
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 3
Ajungand la varsta barbatului desavarsit, nu atat cu anii cat cu mintea cea inteleptita, te-ai aratat ca o raza ce stralucesti din lumina Sfintei Treimi, pe care o laudam cu cantarea: Aliluia!
Icosul 3
inger pamantesc si om ceresc, cu ce gura te vom lauda pe tine si cu ce glas vom putea povesti darurile tale ce ai luat de la Dumnezeu, pentru care ai fost ridicat la scaunul Efesului ca o lumina pusa in sfesnic ce lumineaza tuturor, de la care auzi:
Bucura-te barbat desavarsit in intelepciune
Bucura-te ca se minuneaza cei ce aud de bogatia darurilor tale
Bucura-te inger pamantesc si om ceresc
Bucura-te cel ce vrednic esti intru arhierie
Bucura-te cel ce prin nevointe te-ai adus intru curatie
Bucura-te ca dragostea cu adevarul ai impreunat
Bucura-te ca Filioque eres catolicesc ai aratat
Bucura-te ca primatul papal dogmatisind l-ai surpat
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 4
Vechea mitropolie a Efesului oarecand in vremurile vechi scaun apostolesc fiind in care a stat ucenicul cel iubit al Mantuitorului, tu primindu-l, cu acela te-ai sarguit a te asemana lui Hristos Dumnezeu cantandu-i: Aliluia!
Icosul 4
De la inceputul pastoriei tale, preaminunate parinte, de toti ai fost cunoscut ca fiind pastor adevarat si toti slaveau pe Dumnezeu si pe tine te laudau zicand:
Bucura-te vas de mult pret al lui Hristos
Bucura-te ce cu vietuirea te-ai aratat mult-cuvios
Bucura-te ce prin cuvinte ai grait luminos
Bucura-te ce pana la sange te-ai impotrivit ereticilor
Bucura-te ca te-ai facut urmator Apostolilor
Bucura-te ce neimblanzit ai asuprit pe draci
Bucura-te cel ce cuvintele latinilor in cenusa le prefaci
Bucura-te ca pe apostatii ierarhi i-ai mustrat
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 5
Cu voia ta Doamne pentru pacatele noastre ai adus necazuri si prigoniri, pe care pentru dreptate le primim; dar te rugam inceteaza bataia, potoleste mania, pentru rugaciunile sfantului Marcu pentru care Te laudam zicand: Aliluia!
Icosul 5
incepand lupul cel departat de Biserica a sfasia turma lui Hristos, tu ca un diamant tare i-ai stat impotriva, pentru care ai atras asupra ta ura celor mai mari ai Romei, iar noi fericindu-ti indrazneala te binecuvantam strigandu-ti:
Bucura-te faclia prealuminata a Bisericii
Bucura-te ce cu lumina ai orbit ereticii
Bucura-te ca la pocainta pe toti i-ai chemat
Bucura-te ca talharestilor sinoade nu te-ai plecat
Bucura-te ca doar cei invartosati nu te-au urmat
Bucura-te ca nu ai pregetat cu blandete a-i mustra
Bucura-te ca prin cuvinte sfinte la Ortodoxie pe multi ai adus
Bucura-te ca minciuna catolicilor nu te-a supus
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 6
imparatul Ioan al Bizantului cerand ajutor apusenilor in nevoile poporului in vreme de razboi, legat-a prietesug cu latinii, iar tu nicicum nu ai vrut a intari acest sfat, ci drept marturiseai si-L slaveai pe Hristos Dumnezeu zicand: Aliluia!
Icosul 6
Chemand papa in cetatea Florentei pe ortodocsii arhierei din toata lumea, fost-ai si tu chemat la acel rau sobor, si punandu-ti inainte dogmele ereticesti, te ispiteau sa te invoiesti cu ei, iar tu nicidecum nu ai voit a auzi de aceasta ci indata i-ai mustrat pe fata, pentru care te laudam:
Bucura-te ce pe latini i-ai vadit de eres
Bucura-te ca la invatarea norodului ortodox ai purces
Bucura-te ca nu ai rabdat dezbinarea Bisericii
Bucura-te ca nu ai semnat zapisul cu catolicii
Bucura-te voinic propovaduitor al Sfintei Traditii
Bucura-te ca te-ai impotrivit unirii cu schismaticii
Bucura-te ca cele sapte soboare ti-au fost dreptar
Bucura-te ale catolicilor carteli zadarnice le-ai facut
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 7
Singur sfinte parinte te-ai aflat in acel nelegiuit sobor ca un fiu al luminii, marturisind dogma Sfantului Duh care purcede numai din Tatal, dar inchinat dimpreuna cu Fiul, o singura Dumnezeire in trei ipostasuri, careia ii cantam: Aliluia!
Icosul 7
Duhul Sfant pe care l-ai marturisit dupa invataturile Sfintilor Parinti te-a intarit pe tine cel ce erai sfintit de El, spre a rabda prigoana si insingurarea, pentru care auzi:
Bucura-te aur preastralucit
Bucura-te ca in foc te-ai lamurit
Bucura-te ca marturisind te-ai mantuit
Bucura-te ca pe demoni i-ai asuprit
Bucura-te credincios aparator al credintei
Bucura-te pastrator al Sfintei Traditii
Bucura-te talcuitor iscusit din scripturi
Bucura-te luminos povatuitor de multimi
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 8
Ca alta data un nou Moise te-ai aratat ca din muntele cel sfant pogorandu-te catre poporul cel pacatos, le-ai sfaramat ereticesul asezamant si idolul pe care si l-au facut, aruncandu-l degrab sub blestemul Sfintilor Parinti, pe cei ce nu stiau sa cante lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8
Vazandu-te fiii blestemului celui vesnic ca nu te pleci hotararilor lor, care nicidecum nu au putut a te pleca in viclesuguri, au aruncat pricini nedrepte asupra ta, prin care in surghiun te-au trimis, iar poporul cel binecredincios departe de tine fiind, iti canta:
Bucura-te surpatorul ereticestilor osti
Bucura-te infricosatorul netrebnicilor papistasi hulitori
Bucura-te ridicatorul inselatilor ce se smeresc
Bucura-te rana mult chinuitoare latinilor eretici
Bucura-te pierzatorul anatemelor celor mincinoase
Bucura-te dumnezeiasca lumina a celor prigoniti pentru dreptate
Bucura-te povatuitor si carmaci ortodocsilor
Bucura-te vrednic staret al monahilor evlaviosi
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 9
Nu ai incetat, parinte, a scrie epistole si invataturi care erau pline de Duh Sfant, in care ratacirea catolicestilor invataturi o aratai; pentru aceasta noi cei binecredinciosi il laudam pe Dumnezeu cantandu-i: Aliluia!
Icosul 9
Toata cetatea Bizantului cazuta la un gand cu papa Romei o ai afurisit, iar mica turma ce nu s-a invoit cu neadevarul pe tine te-au luat pastor, care cu un glas te lauda:
Bucura-te stea ce ai condus pe necredinciosi la credinta
Bucura-te cel prin care se lumineaza norodul
Bucura-te izgonitorul de iscusite viclesuguri
Bucura-te facator de nemincinoase minuni
Bucura-te mangaietor al cazutelor fapturi
Bucura-te stalp de foc al credintei
Bucura-te ce neclintit ai patimit umilinte
Bucura-te temelia dreptei credinte
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 10
in sfantul munte al Athonului, venind spre inchinare, instiintare de la Dumnezeu primind sfintii parinti, de a ta venire toti s-au bucurat, care cu sarguinta spre a primi binecuvantare de la tine un singur arhiereu ortodox pe tine te marturiseau, slavind pe Dumnezeu cu cantarea: Aliluia!
Icosul 10
Venind mai marele Sfantului Munte in insula Limnos unde erai intemnitat, cu intrebari te-a cercetat despre dreapta credinta, si primind raspunsul tau cel dreptmaritor, indata toate lavrele din muntele Athonului ti-au viersuit cantare, laudandu-te asa:
Bucura-te cela ce prin feciorie te-ai curatit
Bucura-te cela ce prin nevointe te-ai luminat
Bucura-te ca prin marturisire te-ai desavarsit
Bucura-te ca prin isihie cu mintea ai vazut lamurit
Bucura-te ca inima prin rugaciune ti-ai neprihanit
Bucura-te ca de glasul constiintei ai ascultat
Bucura-te ca simturile trupesti cu duh le-ai adapat
Bucura-te ca sufletul nu ti-ai intinat
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 11
Care laude sau ce cuvinte pot zugravi bucuria ce le-ai pricinuit celor dreptcredinciosi in vremurile acelea de prigoana, cand toti dupa Hristos Dumnezeu si preacurata Lui Maica, pe tine ajutor te-au agonisit, strigand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 11
intetindu-se relele chinuiri si trupul slabindu-ti din pricina frigului si flamanzirii, abatutu-sa asupra ta boala ce nu te-a lasat pana in sfarsit, pentru care te fericim cu unele ca acestea:
Bucura-te cela ce din umbra patimilor ne-ai scos
Bucura-te ca la liman duhovnicesc ne-ai adus
Bucura-te rugator pentru cei neiscusiti in credinta
Bucura-te dascal celor iubitori de adevar intru dreptate
Bucura-te mangaietor celor ce zac intru umilinte
Bucura-te parinte al monahilor celor ce petrec in trezvie
Bucura-te sfant povatuitor al preotilor cuviosi
Bucura-te mare luminator al ierarhilor ortodocsi
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 12
Cu ce laude vom ritorisi minunile tale Doamne, care ai intarit multimea mucenicilor ce au patimit pana la sange pentru iubitul Tau Fiu Iisus Hristos, de nu vom canta: Aliluia!
Icosul 12
Astazi la fericitul tau sfarsit, parinte sfinte, toti doresc sa auda cuvantul tau cel de pe urma, iar tu ca un adevarat slujitor al lui Dumnezeu, porunca ai lasat ca la a ta ingropare niciunul sa nu vina din cei cazuti in reaua credinta, si nici la al tau mormant sa nu slujeasca nimeni din latinii cei hulitori, apoi cu veselie sufletul l-ai dat lui Dumnezeu, iar noi iti cantam:
Bucura-te ca aceasta zi este de bucurie pentru tine
Bucura-te ca Hristos ti-a dat cereasca imparatie
Bucura-te ca multe minuni se fac la al tau mormant
Bucura-te bucuria iubitorilor de adevar curat
Bucura-te preacuvios parinte de dragoste luminat
Bucura-te soare care niciodata nu apui
Bucura-te piatra de poticnire apostatilor de azi
Bucura-te cela ce pe temeiul Credintei Ortodoxe ne inalti
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 13
O intru tot laudate sfinte Marcu, primeste aceste putine laude ce le aducem din inimi smerite si te milostiveste spre noi cei ce cadem cu smerita rugaciune catre tine; grabeste spre a ne ajuta caci ridicatu-s-au prigoniri si dureri negraite, ca dimpreuna cu tine sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
(Acest condac se spune de 3 ori.)
Apoi se spune din nou Icosul 1 si Condacul 1.
Lucrare a monahului Andrei Kapsocalivitul.
Troparul Sfantului Marcu al Efesului (glas 1)
Pentru marturisirea dumnezeiestii credinte mare lucrator te-a aflat pe tine Biserica, sfintite Marcu prealaudate, caci prin pazirea slovelor Dumnezeiestilor Parinti ai zdrobit eresurile intunecatului Apus. Pentru aceasta pe Hristos Dumnezeu roaga-L sa daruiasca ravna celor ce-ti urmeaza cinstita vietuire.
Acatist către toţi Sfinţii care au strălucit în pământurile Apusului
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Condac 1:
Pe sfinţii care au strălucit în pământurile Apusului în vechime şi aceste părţi le-au luminat prin nevoinţele şi luptele lor, pe aceştia toţi să-i lăudăm şi noi acum după cuviinţă. Şi să le cântăm lor ca unora ce pururea se roagă înaintea lui Dumnezeu pentru noi, zicându-le aşa: Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!
Icos 1:
Minunat s-a slăvit întru voi, sfinţilor Apusului, numele cel întru totul sfânt al Mântuitorului nostru Hristos. Că privind viaţa şi faptele voastre cele spre mântuire, popoarele Apusului s-au învăţat să se închine Dumnezeului celui Adevărat şi să vă cinstească pe voi cu bucurie, zicând:
Bucuraţi-vă, apostoli şi mucenici, cuvioşi şi episcopi, că voi sunteţi lauda şi bucuria întregului Apus;
Bucuraţi-vă, că voi înaintea tuturor sunteţi roada cea mai de preţ a acestor locuri;
Bucuraţi-vă, că sângele vostru sfânt a spălat toată întinăciunea păgânească;
Bucuraţi-vă, că prin învăţături pline de putere poporul din neştiinţă l-aţi scos;
Bucuraţi-vă, că în întunericul acelor vremuri aţi strălucit ca nişte faruri prealuminate;
Bucuraţi-vă, că v-aţi arătat înaintea lumii întregi povăţuitori nemincinoşi pe calea mântuirii;
Bucuraţi-vă, că prin aceasta sunteţi părinţi în Hristos pentru toate neamurile Apusului;
Bucuraţi-vă, că până acum vă rugaţi neîncetat pentru ele în ceruri;
Bucuraţi-vă, că voi mai ales sunteţi nădejdea cea tare a acestor locuri;
Bucuraţi-vă, că întru voi se laudă toţi credincioşii apuseni;
Bucuraţi-vă, că pe aceştia îi învăţaţi să aducă lui Dumnezeu dreaptă cinstire;
Bucuraţi-vă, că întreg Apusul îl chemaţi la pocăinţă şi întoarcere la Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!
Condacul al 2-lea:
Şi pământurile Apusului s-au învrednicit de minunaţii Apostoli ai lui Dumnezeu, care cu râvnă nestinsă au propovăduit peste tot vestea cea bună a mântuirii neamului nostru. Iar prin aceştia popoarele Apusului s-au născut pentru întâia dată la Hristos şi au început să-I cânte Lui ca Unui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Luminători ai Apusului s-au făcut prin truda lor cea neobosită Sfinţii Apostoli. Că ei puterea cea întunecată a vrăjmaşului au socotit-o întru nimic, şi cu neînfricare au răspândit lumina lui Hristos pretutindeni. Pentru aceasta au şi mărturisit încă până la sânge adevărul şi s-au învrednicit să audă din gura tuturor cântări de laudă ca acestea:
Bucuraţi-vă, Apostoli ai lui Hristos, care v-aţi nevoit să duceţi vestea cea bună în pământurile Apusului;
Bucuraţi-vă, că voi mai întâi sunteţi părinţii şi ocrotitorii acestor locuri;
Bucuraţi-vă, aşadar, Sfinţilor Petru şi Pavel, mai-marii Apostolilor, că aţi întemeiat cea dintâi Biserică în Apus;
Bucuraţi-vă, că prin voi Roma păgână a început a aduce jertfă curată Adevăratului Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, că nu v-aţi spăimântat de toată înfricoşarea şi prigoana necredincioşilor;
Bucuraţi-vă, că până la urmă credinţa voastră în Hristos aţi pecetluit-o cu însuşi sângele vostru;
Bucură-te, apoi, Sfinte Iacove, Apostole, fiule al lui Zevedeu, care ai luminat pământurile Spaniei;
Bucură-te, că moaştele tale odihnesc până azi în acele părţi, aducând tuturor mângâieri;
Bucură-te şi tu, Sfinte Apostole Simon Zelotul, care în Britania ai dus credinţa în Hristos cel înviat;
Bucură-te, că asemenea celorlalţi Apostoli şi tu ai primit moarte pentru viaţa cea veşnică;
Bucură-te, Sfinte Aristobul, care Sfântului Simon i-ai urmat în propovăduire;
Bucură-te, că ai ajuns cel dintâi episcop al Britaniei şi mucenic al lui Hristos;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!
Condacul al 3-lea:
Lăsat-au Apostolii Domnului, în locurile pe care le-au luminat, ucenici şi urmaşi vrednici, care cu nimic nu au fost mai prejos părinţilor lor, ci întru totul le-au urmat în râvnă şi-n lucrare. Că ei prin pilda vieţii lor popoarele cele păgâne le-au ridicat de la slujirea idolească şi le-au adus la închinarea Singurului Dumnezeu, învăţându-le să-I cânte Acestuia neîncetat: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Să cântăm şi noi într-un glas tuturor celor ce s-au învrednicit a fi următori Sfinţilor Apostoli, care lucrarea acelora au dus-o mai departe şi pământul Apusului l-au sfinţit prin cuvintele şi sângele lor; şi să le zicem lor, ca unora ce până azi se roagă pentru noi înaintea tronului lui Dumnezeu, unele ca acestea:
Bucuraţi-vă, toţi cei ce v-aţi arătat minunaţi ucenici ai ucenicilor lui Hristos;
Bucuraţi-vă, că alături de părinţii voştri v-aţi nevoit cu râvnă pentru luminarea Apusului;
Bucură-te, aşadar, între ei toţi, Sfinte Clement, că mai-marele Apostolilor te-a sfinţit episcop al Romei;
Bucură-te, că turma cea încredinţată ţie ai păstorit-o cu deplină înţelepciune şi vrednicie;
Bucură-te, apoi, Sfinte Ignatie, episcop de Antiohia, că şi tu ai primit hirotonia din mâinile Sfântului Petru;
Bucură-te, purtătorule de Dumnezeu, că scrierile tale ne sunt de mare mângâiere până în ziua de astăzi;
Bucură-te, că mucenicia ta cea slăvită este pentru toţi pildă de bărbăţie şi vitejie în faţa morţii;
Bucură-te şi tu, Sfinte Iustin, filosofule, că prin cărţile tale ai întărâtat mânia vrăjmaşilor lui Hristos;
Bucură-te, că neîndurând înţelepciunea ta cea dumnezeiască, aceştia te-au mucenicit în arenele Romei;
Bucură-te, apoi, Sfinte Irineu, episcop de Lyon, că din Asia Mică ai ajuns să luminezi pământurile Galiei;
Bucură-te, că prin scrierile tale de-Dumnezeu-însuflate ai luptat neîncetat împotriva tuturor eresurilor;
Bucură-te, că pentru aceasta toţi creştinii te cinstesc ca pe un mare stâlp şi Părinte al Bisericii;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!
Condacul al 4-lea:
Cântare de laudă să aducem acum tuturor celor ce în pământurile Apusului au pătimit pentru Hristos până la sânge, şi prin bărbăţia lor moartea au biruit; iar lui Dumnezeu, Cel ce i-a întărit pe ei în chinuri şi munci mai presus de minte, să-I cântăm cu toţii neîncetat, zicând: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Sângele vostru, cinstiţilor mucenici, cu bucurie l-aţi vărsat pentru Împăratul Hristos, şi Lui v-aţi adus jertfă bineprimită. Iar neamurile Apusului văzând răbdarea voastră cea negrăită, au înţeles că Însuşi Dumnezeul slavei locuia întru voi, şi minunându-se de una ca aceasta au început să vă cânte vouă cu credinţă aşa:
Bucuraţi-vă, Tatiana şi Anastasia, împreună cu Sofia şi cu cele trei fiice ale ei;
Bucuraţi-vă, Cecilia şi Agnia, care v-aţi arătat femei fără seamăn în vitejie;
Bucuraţi-vă, Lavrentie, Arhidiacone, împreună cu Sebastian, slăvitul mucenic;
Bucuraţi-vă, bunilor biruitori, că voi prin pătimirile voastre cele cumplite aţi sfinţit Roma păgână;
Bucuraţi-vă, apoi, toţi cei ce întreg pământul Apusului l-aţi umplut de luptele voastre;
Bucuraţi-vă, Agata şi Lucia, muceniţe slăvite, că în Italia bine v-aţi nevoit;
Bucuraţi-vă, Valentin şi Ianuarie, episcopi prealuminaţi, că învăţătura voastră aţi pecetluit-o cu sânge;
Bucură-te, apoi, Cipriane, ierarhe, împreună cu Perpetua şi Felicita, şi cu toţi cei ce s-au jertfit pentru Hristos în pământurile Africii;
Bucură-te, Mavrichie, mucenic minunat, că alături de ostaşii tăi în Elveţia ai stat neînfricat în faţa morţii;
Bucură-te, Vichentie, diacone, că Spania ai sfinţit-o prin chinurile tale cele înfricoşătoare;
Bucură-te, Alban, viteaz luptător, că te-ai adus cea dintâi jertfă curată a Britaniei către Dumnezeul cel Adevărat;
Bucură-te, Ursula, mireasă a lui Hristos, care cu sângele tău ai spălat pământul Germaniei;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!
Condacul al 5-lea:
Văzând vrăjmaşul mântuirii noastre că nu poate birui credinţa ucenicilor lui Hristos prin chinuri şi prigoniri fără seamăn, a abătut asupra lor mulţime de învăţători şi dascăli mincinoşi, care prin înşelăciune au dus poporul cel credincios în rătăcire. Dar împotriva unora ca aceştia s-au ridicat Părinţi desăvârşiţi, mari în cuvânt şi-n faptă, care cu înţelepciunea Duhului Sfânt au biruit tot eresul, şi pe oameni i-au învăţat să aducă dreaptă cinstire lui Dumnezeu, zicând: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Pe neînfricaţii mărturisitori ai credinţei celei ortodoxe, care în pământurile Apusului cu vitejie au luptat pentru adevăr, şi prin nevoinţele lor cele multe minciuna din rândul poporului lui Hristos au stârpit-o, pe aceştia toţi să-i lăudăm şi noi acum cu bucurie, şi să le cântăm lor ca unor aleşi ai Preamilostivului Dumnezeu, zicând:
Bucură-te, Sfinte Osie de Cordoba, că în fruntea celui dintâi sobor a-toată-lumea ai stat;
Bucură-te, Sfinte Ilarie, episcop de Poitiers, că şi tu ai apărat cu neînfricare dreapta credinţă;
Bucură-te, că pentru aceasta din mâinile hulitorilor arieni nenumărate prigoniri şi chinuri ai răbdat;
Bucură-te, apoi, Ambrozie, ierarhe, că oraşul Milanului l-ai păstorit cu înţelepciunea ta cea dumnezeiască;
Bucură-te, că prin cuvântările şi scrierile tale ai întors mulţime de oameni la Hristos;
Bucură-te şi tu, Augustine, fericite, că pentru rugăciunile maicii tale, Monica, Dumnezeu te-a întors din calea pierzării;
Bucură-te, că ai ajuns episcop preaînţelept şi mare luptător împotriva ereticilor;
Bucură-te, apoi, Ieronime, cuvioase, că prin scrierile tale cele multe ai luminat pământurile Apusului;
Bucură-te, Sfinte Leon, papă al Romei, că la soborul din Calcedon în chip minunat ai luptat pentru credinţa ortodoxă;
Bucură-te, că având lumină de la Dumnezeu, poporul cel încredinţat ţie l-ai povăţuit neabătut pe calea mântuirii;
Bucură-te, Sfinte Martin, papă neînfricat, că împreună cu Sfântul Maxim aţi mărturisit până la moarte adevărul;
Bucură-te, că pentru dreapta credinţă aţi îndurat cu bucurie toate chinurile împăratului celui răucredincios;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!
Condacul al 6-lea:
Sfârşindu-se prin rânduiala lui Dumnezeu şirul prigoanelor celor cumplite, nu s-a sfârşit şi şirul mucenicilor lui Hristos. Căci cei ce până atunci în chip văzut îşi vărsaseră sângele pentru credinţă, au început să se jertfească în chip nevăzut pentru ea, răstignindu-şi prin post şi prin lacrimi toate poftele cele rele. Pentru aceasta s-au şi făcut ca nişte îngeri în trup şi s-au învăţat să-I aducă lui Dumnezeu neîncetat cântarea: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Şi pământurile Apusului au rodit bărbaţi şi femei desăvârşiţi în sfinţenie, care prin nevoinţele lor cele mai presus de fire au câştigat bucuriile cele nepieritoare ale Raiului, şi tuturor pildă nemincinoasă pe calea mântuirii s-au făcut. Iar noi să le cântăm mai întâi celor ce au strălucit în pământurile Galiei, întemeind viaţa călugărească în acele părţi, şi să le zicem cu bucurie aşa:
Bucură-te, Sfinte Martin, că tu mai întâi dintre toţi apusenii te-ai învrednicit să guşti dulceaţa vieţii călugăreşti;
Bucură-te, că urmând ţie mulţime de credincioşi au ales să lepede slava trecătoare a lumii acesteia;
Bucură-te, că strălucind prin darul facerii de minuni ai ajuns episcop de Tours şi mare ocrotitor al Apusului;
Bucură-te, apoi, Sfinte Ioan Casian, că împreună cu prietenul tău Gherman te-ai adăpat din învăţătura părinţilor pustiei;
Bucură-te, că prin scrierile tale cele minunate te-ai făcut adevărat începător al vieţii călugăreşti în Apus;
Bucură-te, Sfinte Honorat, că în insula Lerins ai întemeiat cea mai vestită mănăstire din Galia;
Bucură-te, că în ea s-a nevoit mulţime nenumărată de sfinţi, prin care Galia a ajuns Tebaida Apusului;
Bucură-te, aşadar, împreună cu Ilarie şi Evherie, cu Chesarie şi Vichentie, şi cu mulţi alţi călugări sfinţiţi;
Bucură-te, apoi, Sfinte Grigorie de Tours, că neîncetat te-ai nevoit pentru slava sfinţilor din pământurile tale;
Bucură-te, Sfinte Gherman, episcop de Auxerre, care prin darurile tale ai luminat Britania şi Galia;
Bucură-te, că pe Genevieva, cuvioasa, ai binecuvântat-o de mică spre viaţa pustnicească;
Bucură-te, că aceasta s-a arătat apoi preaputernică ocrotitoare a Parisului prin rugăciunile ei;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!
Condacul al 7-lea:
Izvorând din pământurile Galiei ca dintr-o fântână preacurată şi limpede, viaţa călugărească s-a răspândit peste tot în Apus, şi în toate neamurile a rodit părinţi cuvioşi plini de virtute, care cu glas curat şi cu mulţumitoare inimă au cântat lui Dumnezeu, pentru ei şi pentru lumea întreagă, zicând: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Să-i lăudăm acum toţi într-un glas pe cei ce s-au nevoit pentru Hristos în pământurile Britaniei şi ale Italiei, şi prin luptele lor s-au făcut părinţi luminaţi ai vieţii călugăreşti şi apostoli ai acelor locuri, şi să le cântăm lor ca unor preaminunaţi biruitori în lupta cu puterile vrăjmaşului, zicându-le aşa:
Bucură-te, Sfinte Ninian, că la picioarele Sfântului Martin ai deprins toată viaţa călugărească;
Bucură-te, că ajungând desăvârşit în sfinţenie te-ai făcut luminător al Scoţiei, pământul tău de naştere;
Bucură-te, apoi, Sfinte Patrick, minunatule propovăduitor, că prin râvna ta cea dumnezeiască pământul Irlandei l-ai adus la Hristos;
Bucură-te, că prin aceasta te-ai făcut părinte al neamului irlandez, pentru care până azi te rogi neîncetat;
Bucură-te, că mulţime nenumărată de ucenici ţi-au urmat pe căile sfinţeniei;
Bucură-te, între ei toţi, Brigid, cuvioaso, că prin dragostea ta cea nespusă te-ai făcut maica întregii Irlande;
Bucură-te şi tu, Sfinte David, episcop prealuminat, că în Ţara Galilor ai întemeiat mănăstiri nenumărate;
Bucură-te, că pentru aceasta poporul britan te cinsteşte până azi ca pe un ocrotitor al lui înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Benedict, mare nevoitor, că pământul Italiei s-a luminat văzând viaţa ta cea nepământească;
Bucură-te, că prin rânduiala ta cea minunată te-ai făcut adevărat părinte al tuturor călugărilor din Apus;
Bucură-te, apoi, Sfinte Alexie, Omule al lui Dumnezeu, că în cetatea Romei ai trăit în deplină smerenie;
Bucură-te, că pentru darurile tale cele multe lumea întreagă te cinsteşte ca pe un mare cuvios;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!
Condacul al 8-lea:
Nu a putut răbda vrăjmaşul mântuirii să vadă popoarele Apusului înălţând toate într-un glas cântare de laudă Adevăratului Dumnezeu, şi pentru aceasta a abătut asupra lor valuri de popoare păgâne şi sălbatice, care cu cruzimea lor au trecut totul prin sabie şi foc. Dar în acele vremuri de mari greutăţi s-au ridicat în Apus propovăduitori luminaţi, cu nimic mai prejos celor dintâi apostoli, care prin râvna lor cea neobosită au întors ispita vrăjmaşului în binecuvântare cerească, şi neamurile cele păgâne le-au născut la Hristos, învăţându-le să-I cânte Lui ca Unui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Glas de laudă să aducem acum tuturor celor ce din neamul francilor au câştigat prin nevoinţele lor Raiul, şi cu râvnă au adus mulţime de oameni la Hristos. Că ei strălucind cu darurile cele dumnezeieşti, poporul l-au luminat şi l-au păstorit cu înţelepciune, şi pentru aceasta s-au şi învrednicit să audă din gura tuturor cântări ca acestea:
Bucură-te, Sfinte Remigiu, arhiepiscop minunat, că tu mai întâi te-ai făcut apostol al francilor;
Bucură-te, că mânat de râvnă sfântă l-ai botezat pe Clovis, regele franc, împreună cu mulţime de popor păgân;
Bucură-te, Sfântă Clotilda, femeie minunată, că prin lacrimile tale pe soţul tău l-ai adus la Hristos;
Bucură-te, că împreună cu Sfânta Radegunda şi Sfânta Batilda aţi dat tuturor pildă de soţii şi regine creştine;
Bucură-te, apoi, Sfinte Gherman, episcop al Parisului, că pentru milostenia ta ai fost numit „părintele săracilor”;
Bucură-te, că ai strălucit înaintea lumii întregi prin bunătatea şi blândeţea ta fără margini;
Bucură-te, Sfinte Eligiu, fierar iscusit, că dărnicia ta a îmblânzit inimile cele împietrite ale păgânilor;
Bucură-te, că ajungând episcop de Noyon ai întors mulţime de germani sălbatici la Hristos;
Bucură-te, Sfinte Amand, care în pământurile Ţărilor de Jos ai propovăduit credinţa creştină;
Bucură-te, Sfinte Lambert, că împreună cu ucenicul tău Hubert şi tu te-ai nevoit pentru luminarea acelor locuri;
Bucură-te apoi, Sfinte Leger, episcop viteaz, că nu te-ai sfiit să mustri fărădelegile regelui şi ale supuşilor lui;
Bucură-te, că pentru aceasta în fel şi chip ai fost chinuit, şi până la urmă ai primit moarte mucenicească;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!
Condacul al 9-lea:
Văzându-se păstorii Apusului covârşiţi de mulţimea neamurilor păgâne, cu înţelepciune au socotit să meargă să le cucerească ei pentru Hristos. Iar pentru aceasta au trimis oameni luminaţi de Dumnezeu şi desăvârşiţi în virtute, care luptând cu neînfricare, întunericul păgânătăţii l-au biruit şi s-au făcut părinţi în Hristos pentru multe neamuri, împreună cu care au şi cântat neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Prin Grigorie, minunatul papă al Romei, şi prin Augustin, călugărul cel credincios, poporul englez mai întâi dintre neamurile germane s-a născut la viaţa cea nouă şi a adus jertfă curată lui Hristos mulţime de sfinţi. Cărora să le cântăm şi noi acum cu bucurie, ca unora ce s-au făcut vrednici de Împărăţia cerurilor şi de cinstirea lumii întregi, şi să le zicem aşa:
Bucură-te, mai întâi, Sfinte Grigorie, mare patriarh, că în deplină înţelepciune ai păstorit pământurile Apusului;
Bucură-te, că arzând de râvnă pentru Hristos te-ai nevoit să aduci popoarele păgâne la credinţă;
Bucură-te, că pentru aceasta pe Sfântul Augustin l-ai trimis propovăduitor, şi împreună cu el eşti numit până azi „apostolul englezilor”;
Bucură-te apoi, Sfinte Augustin, că ai născut poporul englez la Hristos, botezându-l pe regele lor Ethelbert;
Bucură-te, că ajungând arhiepiscop de Canterbury, împreună cu ucenicii tăi ai început încreştinarea întregii Anglii;
Bucuraţi-vă, aşadar, Paulin, Birin şi Felix, apostoli minunaţi, că voi v-aţi făcut părinţi ai englezilor în Hristos;
Bucuraţi-vă, Oswald, Edwin şi Sigebert, regi mucenici, care aţi apărat până la sânge credinţa creştină;
Bucuraţi-vă, Aidan, Chad şi Botolf, părinţi cuvioşi, că în pământurile Angliei aţi întemeiat viaţa călugărească;
Bucuraţi-vă, Teodor, Wilfrid şi Ioan, episcopi preaînţelepţi, că prin voi Biserica Angliei a ajuns plină de slavă;
Bucuraţi-vă, Hilda, Mildred şi Audrey, sfinte maici, că prin nevoinţele voastre aţi întrecut pe mulţi dintre bărbaţi;
Bucuraţi-vă, între toţi sfinţii englezi, Cuthbert, mare făcătorule de minuni, şi Guthlac, părinte al pustiei;
Bucură-te şi tu, Beda, cuvioase, călugăr înţelept, că toată viaţa ţi-ai închinat-o scrierilor sfinte;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!
Condacul al 10-lea:
Şi pământurile Spaniei s-au învrednicit de propovăduitori şi episcopi minunaţi, care prin truda lor cea neobosită au adus poporul cel păgân la Hristos şi pe eretici i-au întors la dreapta credinţă, şi pe toţi i-au chemat să aducă slavă şi cinste Adevăratului Dumnezeu şi să-I cânte cu mulţumire mereu: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Pe cei ce în Spania au mărturisit în chip luminat dreapta credinţă în Mântuitorul Hristos, şi pentru ea au luptat până la moarte, pe toţi aceştia să-i cinstim şi noi acum după vrednicie. Şi să le aducem lor cântări de laudă, ca unora ce întunericul minciunii l-au risipit şi biruitor au făcut adevărul, zicându-le cu bucurie aşa:
Bucură-te, Sfinte Martin, arhiepiscop de Braga, că prin râvna ta poporul suevilor l-ai adus la dreapta credinţă;
Bucură-te, că pentru aceasta şi pentru multe altele eşti socotit până azi luminător şi părinte al acelor locuri;
Bucură-te, apoi, Sfinte Hermenegild, că din neamul vizigoţilor tu mai întâi ai mărturisit credinţa cea ortodoxă;
Bucură-te, că pentru aceasta încă şi moarte ai răbdat, înfruntându-l pe tatăl tău, regele răucredincios;
Bucură-te, Sfinte Leandru, că prin lucrarea ta vizigoţii au lepădat erezia ariană;
Bucură-te, că ajungând episcop de Sevilla, cu multă înţelepciune te-ai nevoit pentru binele păstoriţilor tăi;
Bucură-te, că în aceasta ai fost ajutat şi de fraţii tăi după trup, Sfinţii Fulgentie şi Florentina;
Bucură-te şi tu, Sfinte Isidor, că eşti al patrulea şi cel mai cinstit fiu al acestei familii preasfinte;
Bucură-te, că pe scaunul Sevillei urmaş fratelui tău ai fost, şi te-ai arătat călăuzitor neînşelat pe calea mântuirii;
Bucură-te, că prin nenumăratele tale scrieri lumea ai luminat şi eşti socotit până azi Părinte al Bisericii;
Bucură-te, apoi, Sfinte Ildefons, arhiepiscop de Toledo, că ucenic Sfântului Isidor şi înţelept păstor te-ai arătat;
Bucură-te, că arzând de dragoste pentru Preacurata Maică a Domnului, ai apărat în scris pururea-fecioria ei;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!
Condacul al 11-lea:
Strălucit-a lumina lui Hristos şi în pământurile cele neprimitoare ale germanilor, că Dumnezeul slavei a chemat toate popoarele la slujirea Lui. Pentru aceasta să-I cântăm Celui ce cu milostivirea Sa cea necuprinsă a mântuit din stricăciune neamul omenesc, şi să ne închinăm Lui ca Unui Dumnezeu, zicând: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Pe propovăduitorii cei minunaţi, cei răsăriţi din neamul irlandezilor şi al englezilor, care mulţime de popoare au luminat, şi prin râvna şi înţelepciunea lor s-au arătat a fi de o cinste cu Sfinţii Apostoli, pe aceştia să-i cinstim acum după cuviinţă şi să le cântăm ca unora care au adus lui Hristos roadă nenumărată de popor păgân, zicându-le aşa:
Bucură-te, mai întâi, Sfinte Columba, irlandez minunat, că prin râvna ta ai luminat pământurile Scoţiei;
Bucură-te, că întemeind vestita mănăstire din Iona, te-ai făcut apostol şi părinte al picţilor celor păgâni;
Bucură-te şi tu, Sfinte Columban, că plecând din Irlanda ai ajuns propovăduitor neînfricat la multe neamuri;
Bucură-te, că ai întemeiat multe mănăstiri în Apus, şi ai aşezat în ele rânduială după învăţătura părinţilor pustiei;
Bucură-te, că fără şovăială ai mustrat nelegiuirile episcopilor şi dregătorilor nevrednici, pentru care nenumărate prigoane ai răbdat;
Bucură-te, apoi, Sfinte Gall, că te-ai învrednicit să fii ucenic al Sfântului Columban şi apostol iubit al Elveţiei;
Bucură-te şi tu, Sfinte Clement, englez preaînţelept, că pe Hristos L-ai propovăduit în rândul păgânilor sălbatici;
Bucură-te, că pentru râvna ta cea aprinsă porţi până azi numele de „Apostol al Frisiei”;
Bucură-te apoi, Sfinte Bonifatie, că alături de Sfântul Clement ai dus vestea cea bună în pământurile Germaniei;
Bucură-te, că prin tine şi prin ucenicii tăi sfinţi, Dumnezeu a rânduit să aducă la Sine întreg poporul german;
Bucură-te, că având binecuvântarea sfântului papă Zaharia, te-ai nevoit să îndrepţi nelegiuirile Bisericii france;
Bucură-te, că ţi-ai încununat sfânta lucrare cu cununa muceniciei, pe care ai primit-o la adânci bătrâneţi;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!
Condacul al 12-lea:
Neamurile cele cumplite de la miazănoapte au fost cele din urmă roade pe care poporul cel dreptcredincios din Apus le-a adus Dumnezeului celui Adevărat. Că luminându-se cu dreapta credinţă, poporul vikingilor a început să se închine cu râvnă Mântuitorului Hristos, şi să-I cânte Lui cu glas minunat, zicând: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Cu laude să-i cinstim pe toţi cei ce în Apus au strălucit în vremurile de către sfârşit şi s-au făcut prin nevoinţele lor moştenitori Raiului. Că unii şi mucenicie au răbdat pentru Hristos, iar alţii L-au propovăduit în faţa păgânilor cu neînfricare. Pentru aceasta să le cântăm lor după vrednicie zicând:
Bucuraţi-vă, toţi cei ce în pământurile Iberiei aţi pătimit moarte din mâna agarenilor celor necredincioşi;
Bucuraţi-vă, între ei, Evloghie şi Gheorghe, că împreună cu mulţi alţii cu sângele vostru aţi sfinţit oraşul Cordobei;
Bucuraţi-vă, apoi, toţi cei ce în Irlanda şi Anglia aţi răbdat mucenicie din mâna sălbaticilor vikingi;
Bucuraţi-vă, că pentru jertfa voastră Dumnezeu a întors poporul care vă prigonea la credinţa în El;
Bucură-te, între toţi noii mucenici, Edmund, rege slăvit, că prin chinurile tale ai ajuns mare ocrotitor al Angliei;
Bucură-te, apoi, Sfinte Ansgar, că tu mai întâi L-ai binevestit pe Hristos în rândul vikingilor;
Bucură-te, că ai ajuns episcop de Hamburg şi eşti până azi cinstit ca „Apostol al Nordului”;
Bucură-te şi tu, Sfinte Olaf, viteazule, că fiind viking de neam te-ai adus jertfă curată lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai ajuns rege creştin al Norvegiei, şi pentru credinţa ta cea neclintită ai fost omorât de păgâni;
Bucură-te, Sfinte Sigfrid, că prin luptele tale ai luminat pământul Suediei şi pe regele păgân l-ai adus la Hristos;
Bucură-te, apoi, Dunstan, arhiepiscop de Canterbury, că prin înţelepciunea şi blândeţea ta ai ajuns părinte iubit al întregii Anglii;
Bucură-te, că l-ai uns rege pe Sfântul Edward, nevinovatul mucenic, ale cărui moaşte aduc mângâiere creştinilor ortodocşi până astăzi;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care în pământurile Apusului aţi mărturisit dreapta credinţă!
Condacul al 13-lea:
Celui ce pe sfinţii Săi i-a chemat din tot pământul şi de la marginile lumii i-a adunat pe cei plăcuţi Lui, lui Dumnezeu, Cel slăvit în Sfânta Treime, să-I cântăm şi noi acum cu mulţumire. Că El prin Ioan, alesul Său, pe sfinţii cei vechi ai Apusului i-a descoperit nouă în vremurile acestea din urmă, spre bucuria şi mângâierea noastră. Pentru aceasta, dar, şi pentru toate celelalte, să-I mulţumim Lui ca unui Dumnezeu al nostru preaiubit, şi să I ne închinăm în glas de laudă zicând: Aliluia! (de trei ori)
Şi iarăşi Icosul 1:Minunat s-a slăvit întru voi… şi Condacul 1:Pe sfinţii care au strălucit…
Apoi această
Rugăciune către toţi Sfinţii care au strălucit în pământurile Apusului
O, voi, sfinţilor Apusului, care în vechime aţi mărturisit dreapta credinţă a Mântuitorului Hristos, şi pentru ea aţi luptat încă şi până la moarte; iar prin aceasta v-aţi făcut vrednici de slava cerească şi moştenitori ai vieţii celei veşnice. Înaintea voastră cădem noi acum, nevrednicii voştri urmaşi, şi vă rugăm cu umilinţă: după cum până acum aţi mijlocit cu îndrăzneală înaintea tronului lui Dumnezeu pentru noi, tot la fel vă rugaţi şi acum, sfinţilor, pentru toate popoarele Apusului, ca Milostivul şi Îndelung-răbdătorul Dumnezeu să le dea iertare de păcate şi îndreptare vieţii, şi să le întoarcă, cu judecăţile pe care le ştie, la pocăinţă şi la dreapta credinţă pentru care voi v-aţi jertfit.
Încă vă rugăm, sfinţilor, pentru toţi dreptcredincioşii apuseni care au nevoie de mila şi de ajutorul vostru: păziţi-ne, cu rugăciunile voastre, de toate ispitele care se abat asupra noastră, întăriţi-ne în dreapta credinţă şi daţi-ne râvnă spre propovăduirea ei, feriţi-ne de toată răutatea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi şi faceţi-ne pe noi biruitori înaintea rău-credincioşilor, spre slava lui Dumnezeu şi cinstea voastră. Ca prin voi, sfinţilor Apusului, dreapta credinţă să strălucească iarăşi cu putere în Apus, după cum strălucea în vechime, şi lumina lui Hristos să lumineze tuturor.
Aşa, sfinţilor, care din rânduiala lui Dumnezeu v-aţi arătat nouă în vremurile acestea din urmă, primiţi-ne şi pe noi la cinstirea voastră, ca pe cei din al 11-lea ceas. Şi rugaţi-vă pentru noi, cei ce vă cântăm cu nevrednicie cântări de laudă, ca lesne-iertătorul Dumnezeu să ne facă şi pe noi părtaşi bucuriei Raiului şi mântuire să ne dăruiască, ca un bun şi de-oameni iubitor. Ca astfel împreună cu voi, sfinţilor iubiţi ai apusului, să-I cântăm şi să ne închinăm Lui ca unui Dumnezeu Preamilostiv: Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
iorgu mihaela
Acatistul Sfântului Maxim Mărturisitorul
21 Ianuarie
Condac 1:
Întărirea preoților, temelia dogmelor, trâmbița înțelepciunii și păstor al Bisericii te-ai arătat, Părinte Maxim, biruindu-i pe nevăzuții vrăjmași și închipuirile eretice cu tăria cunoștinței de Dumnezeu. Și în focul mucenicesc te-ai aruncat pentru dragostea lui Hristos, ca drept și sfânt împreună cu tine să ne veselim de Dânsul. Pentru aceasta îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în faptă și cuvânt!
Icos 1:
Împodobit fiind din tinerețe cu fire bună și minte dreaptă ai ajuns cel dintâi sfătuitor împărătesc, căci harul lui Dumnezeu strălucea din inima ta cu putere, întărindu-te în toată vremea:
Bucură-te, tinerețe ajunsă la vârsta bărbatului desăvârșit
Bucură-te, înstrăinare de plăcerea cea purtătoare de moarte
Bucură-te, curățire de patimi prin duhovniceștile nevoințe
Bucură-te, lumină ajunsă în vârful muntelui
Bucură-te, scriitor iscusit al dogmelor dumnezeiești pe tăblițele inimii
Bucură-te, cuptor aprins de focul dragostei cerești
Bucură-te, topire a împietririi cugetelor
Bucură-te, tăcere ce lași să se audă voia Domnului
Bucură-te, dar și negrăită bucurie a împlinirii ei
Bucură-te, tărie a smereniei ce deschizi inimile
Bucură-te, că ai fost îmbrăcat cu putere de sus
Bucură-te, neîncetată pomenire de Dumnezeu
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în faptă și cuvânt!
Condac 2:
Văzând împuținarea credinței și întărirea eresurilor vătămătoare de suflet, ai lepădat, Sfinte Maxim, cinstea înaltei dregătorii pentru a te face monah, și luând în spate fericita cruce a iubirii, te-ai bucurat a cânta: Aliluia!
Icos 2:
Stâlp neclintit al Bisericii te-ai făcut, Cuvioase Maxim, prin scrisorile tale pe mulți în credință întărind. Însuși Împăratul Heraclie s-a lepădat de alcătuirile eretice, precum și Piros patriarhul, pe care l-ai înfrânt în sinodul din Cartagina. Căci ai arătat lămurit că precum sunt în Hristos două firi, tot așa sunt și două voințe și lucrări într-o Persoană nedespărțită:
Bucură-te, ostaș nebiruit al lui Hristos
Bucură-te, râvnă neobosită spre mântuirea aproapelui
Bucură-te, plâns și rugă pentru sufletele vrăjmașilor
Bucură-te, îmbrăcare a celor goi de cunoștința duhovnicească
Bucură-te, sprijin al celor clătinați de furtuna prigonirii
Bucură-te, tămăduire minunată a bolilor rațiunii
Bucură-te, inimă făcută piatră de altar
Bucură-te, cuvânt făcut punte peste prăpastia morții
Bucură-te, dor după întregirea Trupului lui Hristos
Bucură-te, păzitor al comorilor Bisericii
Bucură-te, gândire nedespărțită de har
Bucură-te, iubire care Îl întrupezi pe Hristos
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în faptă și cuvânt!
Condac 3:
Din duhul ascultării sfântă îndrăzneală luând, ai arătat, Părinte Maxim, puterea dumnezeiască și îndumnezeitoare ce se revarsă din tainele Bisericii. Iar noi, împărtășindu-ne de dânsa, cântăm cu mulțumire : Aliluia!
Icos 3:
Pentru Sfinții Îngeri care sunt de față și scriu pe cei ce intră în biserică și se înfățișează lui Dumnezeu și care fac rugăciuni pentru ei, ai sfătuit pe creștini să fie nelipsiți de la Sfânta Liturghie. Dar mai ales pentru revărsarea Sfântului Duh, care preface pe cei de față și îi rezidește în Hristos, potrivit cu însușirile lor:
Bucură-te, lepădare a necredinței și micșorare a păcătoșeniei
Bucură-te, sporire a virtuții și alungare a neștiinței
Bucură-te, adăugire a cunoștinței și ascultare a cuvintelor dumnezeiești
Bucură-te, deprindere și dispoziție a inimii întărite și neclintite în cele sfinte
Bucură-te, aplecare a voii cu desfătare spre cele de Sus
Bucură-te, sfârșit al cugetului lumesc și așezare în cele duhovnicești
Bucură-te, închidere a ușii simțurilor și curățire a lor de idolii păcatelor
Bucură-te, icoană a iubirii de Dumnezeu și de oameni
Bucură-te, mulțumire pentru chipurile minunate ale mântuirii
Bucură-te, unire și deopotrivă cinste cu Îngerii în lauda Sfintei Treimi
Bucură-te, înfiere în harul Sfântului Duh și împreunare cu Hristos
Bucură-te, părtășie și asemănare cu Dumnezeu
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în faptă și cuvânt!
Condac 4:
Urmând Maicii Domnului, Cuvioase Maxim, te-ai făcut carte vie în care S-a scris Cuvântul lui Dumnezeu cu pana Duhului și binecuvântarea Tatălui. Pentru aceasta împreună cu tine slavoslovim: Aliluia!
Icos 4:
Viața Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu ai zugrăvit-o în cuvânt ca pe o icoană preaminunată, pe care ai dăruit-o tuturor celor ce i se închină cu credință:
Bucură-te, virtute ce Îl întrupezi pe Hristos
Bucură-te, pajiște înrourată de slava Sfintei Fecioare
Bucură-te, smerenie străluminată de Chipul Maicii Domnului
Bucură-te, chemare și laudă a numelui Împărătesei
Bucură-te, biruință asupra morții mijlocită de Maica Luminii
Bucură-te, părtășie cu Pomul Vieții din Potirul Nesecat
Bucură-te, rugă ce pogori milostivirea Celei ce s-a făcut Scară de la pământ la cer
Bucură-te, închinare la Icoana Fecioarei cu Pruncul Iisus în brațe
Bucură-te, călăuză spre Izvorul tămăduirii
Bucură-te, minte luminată de privirea Celei pline de har
Bucură-te, pătimire a iubirii dumnezeiești pentru rugăciunile Celei mutate cu trupul la Cer
Bucură-te, râvnă isihastă, hrănită de Rugul cel aprins
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în faptă și cuvânt!
Condac 5:
Unindu-te cu Dumnezeu prin har, te-ai slobozit, Sfinte Maxim, de lanțul legii păcatului și doctor iscusit al sufletelor te-ai arătat. Prin povățuirile tale ne călăuzești spre Limanul desăvârșirii, ca întăriți în har să ne bucurăm de Domnul, cântând : Aliluia!
Icos 5:
Pe toți oamenii la fel îi iubeai, Cuvioase Părinte, și neîncetat te rugai lui Hristos pentru ei. Iar mulți dintre aceștia, cucerindu-se de învățăturile tale și urmând viața ta îmbunătățită, se învăpăiau de dumnezeiescul dor:
Bucură-te, adânc de metanie ce chemi adâncul smereniei lui Hristos
Bucură-te, mișcare spre cele dumnezeiești nepovârnită de patimi
Bucură-te, temere de Domnul ce îndepărtezi învârtoșarea nepăsării
Bucură-te, înfrânare ce oprești ca un zid intrarea patimilor
Bucură-te, sărăcie cu duhul ce adăpostești comorile harului
Bucură-te, ascultare, neclintită din lumina adevărului
Bucură-te, lepădare a poftei de plăcere și a fricii de durere
Bucură-te, poftă după dumnezeirea atotsfântă
Bucură-te, iuțime aprinsă de pacea cerească
Bucură-te, mântuitoare neștiință de cele deșarte
Bucură-te, risipire prin cunoștință a îngrămădirilor nevăzute
Bucură-te, rugăciune de foc ce pogori pe Hristos în inimă
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în faptă și cuvânt!
Condacul 6
Prin lucrarea virtuților curățire de patimi, prin contemplare aflarea rațiunilor dumnezeiești din lucruri, prin pătimirea răpirii în duh, comuniunea cu Dumnezeu după har, toate acestea le-ai arătat trepte ale desăvârșirii celor ce cântă în urcușul lor: Aliluia!
Icosul 6
Iubirea cea mare a lui Dumnezeu pentru făptura Sa o ai mărturisit, căci pentru aceasta S-a întrupat, ca omul să se îndumnezeiască și să aducă printr-însul la Sine zidirea prinos de Liturghie. Și așa împreună să zugrăvească Chipul Iubirii, icoana de împărăție:
Bucură-te, floare a smereniei udată de roua pocăinței
Bucură-te, apă a virtuții prefăcută în vinul iubirii
Bucură-te, cugetare curățită de închipuiri
Bucură-te, pășire în icoana isihiei
Bucură-te, naștere de Sus
Bucură-te, transfigurare a firii în Hristos
Bucură-te, răstignire pe Crucea Iubirii
Bucură-te, înviere din mormântul păcatului
Bucură-te, înălțare pe norii vederii duhovnicești
Bucură-te, vas ales al Duhului
Bucură-te, îmbrățișare de fiu a Celui Necuprins
Bucură-te, inimă în închinare la Hotarul Veșniciei
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în faptă și cuvânt!
Condac 6:
Prin lucrarea virtuților curățire de patimi, prin contemplare aflarea rațiunilor dumnezeiești din lucruri, prin pătimirea răpirii în duh, comuniunea cu Dumnezeu după har, toate acestea le-ai arătat trepte ale desăvârșirii celor ce cântă în urcușul lor: Aliluia!
Icos 6:
Iubirea cea mare a lui Dumnezeu pentru făptura Sa o ai mărturisit, căci pentru aceasta S-a întrupat, ca omul să se îndumnezeiască și să aducă printr-însul la Sine zidirea prinos de Liturghie. Și așa împreună să zugrăvească Chipul Iubirii, icoana de împărăție:
Bucură-te, floare a smereniei udată de roua pocăinței
Bucură-te, apă a virtuții prefăcută în vinul iubirii
Bucură-te, cugetare curățită de închipuiri
Bucură-te, pășire în icoana isihiei
Bucură-te, naștere de Sus
Bucură-te, transfigurare a firii în Hristos
Bucură-te, răstignire pe Crucea Iubirii
Bucură-te, înviere din mormântul păcatului
Bucură-te, înălțare pe norii vederii duhovnicești
Bucură-te, vas ales al Duhului
Bucură-te, îmbrățișare de fiu a Celui Necuprins
Bucură-te, inimă în închinare la Hotarul Veșniciei
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în faptă și cuvânt!
Condac 7:
Negura înșelării pustia altarele inimilor, semănând cu îngrozire urâciunea eresurilor. Dar tu, Sfinte Maxim, ai rușinat cu lumina Duhului cugetările cele strâmbe, și le-ai zdrobit de Piatra Hristos. Pentru aceasta, cu mulțumire, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 7:
Ai îndreptat cu pricepere cârma Bisericii, ca pe a unei corăbii ce poartă spre limanul mântuirii comoara credinței și podoaba vieții celei după Dumnezeu:
Bucură-te, că ai ajuns cu duhul la treapta arhieriei
Bucură-te, stăruință în virtute și contemplație
Bucură-te, iuțime preschimbată în iubire
Bucură-te, poftă prefăcută în cerească bucurie
Bucură-te, rațiune imprimată după cuviință în puterile sufletului
Bucură-te, grijă și căutare doar a Împărăției Cerurilor
Bucură-te, că te-ai născut în duh de la Părintele Veacului Viitor
Bucură-te, cheie ce descui inimii ușile mântuirii
Bucură-te, dreaptă socoteală ce alegi grâul de neghină
Bucură-te, propovăduitorule al lui Hristos în două firi neamestecate și nedespărțite
Bucură-te, zugrav al tainei teandrice a unirii necontopite a celor două firi, voințe și lucrări ale lui Hristos
Bucură-te, aluat ce dospești frământătura cugetării de Dumnezeu
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în faptă și cuvânt!
Condac 8:
O fire, o voință și o lucrare în trei Persoane ai mărturisit în Sfânta Treime, iar pe Dumnezeu Cel întrupat L-ai propovăduit într-un Ipostas cu două firi, voințe și lucrări, strigând: Aliluia!
Icos 8:
Ca o luntre cârmuită de Sus ai străbătut oceanul cuvintelor Duhului și ai aflat vederile dogmelor tainice. Apoi, ridicând zăbranicul literei prin tâlcuiri de Dumnezeu insuflate, ai plinit, Părinte Maxim, legea duhovnicească:
Bucură-te, inimă închinată poruncilor dumnezeiești
Bucură-te, păzire de oprirea pe calea virtuților
Bucură-te, mișcare nemișcată de patimi spre cele de Sus
Bucură-te, minte curățită și împodobită cu rațiunile divine
Bucură-te, mistuire duhovnicească a lumii sensibile
Bucură-te, cercetare evlavioasă a înțelesurilor Scripturii
Bucură-te, tăiere-împrejur a inimii prin cuvântul harului
Bucură-te, cunoaștere din contemplarea lucrurilor a cauzelor dumnezeiești
Bucură-te, memorie neștearsă a frumuseții cerești
Bucură-te, urcuș isihast în sânul tăcerii neapropiate
Bucură-te, priveghere de taină în așteptarea Mirelui Hristos
Bucură-te, umblare prin iubire în lumina Sfântului Duh
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în faptă și cuvânt!
Condac 9:
In toate contemplai, Cuvioase Maxim, taina Întrupării Cuvântului, prin care Dumnezeu dă ființă creației, îmbrățișând-o, iar creația se face Biserică-Trup hristic, primindu-L pe Cel Căruia Sfinții Îngeri Îi cântă cu cutremur: Aliluia!
Icos 9:
Ai arătat, Sfinte Maxim, că Dumnezeu a creat zidirea cea văzută și nevăzută din nimic, prin bunăvoința Sa, și sufletele deodată cu corpurile, după rațiunile subzistând în El dinainte de veacuri. Iar unirea rațiunilor proprii de creație cu loghii divini este însuși urcușul nesfârșit în Hristos spre veșnica împărtășire de iubire:
Bucură-te, lucrare a virtuții, prin comuniunea cu Hristos
Bucură-te, oglindă a inimii îndreptată către Dumnezeu
Bucură-te, luminare a conștiinței de razele Cuvântului
Bucură-te, întipărire prin virtuți în trup a rațiunilor dumnezeiești
Bucură-te, bucurie a odihnei mai presus de mișcare și nemișcare
Bucură-te, că în desăvârșirea dragostei nu încape săturarea
Bucură-te, descoperire în sânul lumii a lucrării energiilor necreate
Bucură-te, stare față-n față a creației cu Iubirea mai presus de fire
Bucură-te, trecere prin focul înfricoșător al Iubirii
Bucură-te, zugrăvire de taină a Judecății Viitoare
Bucură-te, prefacere a firii prin unirea îndumnezeitoare cu Hristos
Bucură-te, leagăn isihast, ce odihnești iubirea Sfintei Treimi
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în faptă și cuvânt!
Condac 10:
Ai făcut pe fericitul Martin, Episcopul Romei, să adune sinod și să anatemizeze mărturisirea eretică a împăratului Constans. Disprețuind viața trecătoare ți-ai pus, Părinte Maxim, sufletul pentru Hristos, ca să poți cânta lui Dumnezeu cu neîntinată conștiință: Aliluia!
Icos 10:
Prins fiind împreună cu ucenicii tăi și cu Episcopul Martin, ai fost adus înaintea împăratului și judecat fără de rușine. Iar în cuvânt ai rămas nebiruit și în răbdarea îngrozirilor netulburat, pentru care ai fost surghiunit în Tracia:
Bucură-te, neoprită chemare a milostivirii lui Dumnezeu
Bucură-te, încredere nețărmurită în Pronia dumnezeiască
Bucură-te, legare de Hristos dezlegătoare de amăgire
Bucură-te, sfântă îndrăzneală împreunată cu smerita cugetare
Bucură-te, drum nerătăcitor al adevărului
Bucură-te, râvnă spre surparea peretelui despărțitor al păcatului
Bucură-te, temere curată de Domnul
Bucură-te, alergare spre cununa chemării de Sus
Bucură-te, tărie a blândeții și neclintire a vederii de taină
Bucură-te, înțelegere apostolică și slujire îngerească
Bucură-te, limpezime străbătută de razele dumnezeiești
Bucură-te, pătimire de bunăvoie doar în cămașa iubirii
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în faptă și cuvânt!
Condac 11:
De încă două ori ai fost adus în Constantinopol la judecată și iarăși ai fost surghiunit, căci nu puteau opri amăgitorii râul dumnezeieștilor învățături ce izvorau din gura ta, odată cu îngereasca cântare: Aliluia!
Icos 11:
Nu te-ai împărtășit, lumină fiind lumii, cu cei stăpâniți de întunericul relei credințe, pentru Hristos batjocuri și sfărâmarea trupului primind. Tăindu-ți-se limba și mâna dreaptă, prin vorbirea mai presus de fire fără de limbă ai rușinat desăvârșit pe eretici, spre slava lui Dumnezeu:
Bucură-te, înecare a credinței greșite în săngele mucenicesc
Bucură-te, grăire în limba de foc a Duhului
Bucură-te, scriere în Cartea Vieții cu puterea Crucii
Bucură-te, că durerile cele mari le-ai socotit ca nimic pentru Hristos
Bucură-te, că nevoințele pustnicești te-au pregătit de cele mucenicești
Bucură-te, lipsire de orice mângâiere omenească pentru Mângâietorul ceresc
Bucură-te, că prin rănile fără de număr te-ai asemănat lui Hristos
Bucură-te, nimicire prin har a puterilor vrăjmașe
Bucură-te, pregătire jertfelnică a cărărilor Cuvântului
Bucură-te, pogorâre în adâncul smereniei
Bucură-te, auzire peste fire a psalmodiei îngerești
Bucură-te, mireasmă a nestricăciunii
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în faptă și cuvânt!
Condac 12:
Mângâiat de mai înainte prin dumnezeiasca arătare, ce ți-a însemnat ziua și ceasul sfârșitului, te-ai gătit cu bucurie pentru Mirele Hristos, mult pătimitorule. Iar la vremea rânduită ți-ai dat sufletul în mâinile Lui, cântând cu veselie negrăită: Aliluia!
Icos 12:
La mormântul tău s-au văzut trei făclii, ce străluceau cu minune și încredințau pe toți de slava cerească de care te-a învrednicit Preasfânta Treime. Din harul Ei împărtășindu-te, Cuvioase Maxim, luminează prin rugăciunile tale și sufletele noastre:
Bucură-te, sălășluire în lumina neînserată
Bucură-te, îndulcire de strălucirea Sfintei Treimi
Bucură-te, suferință pentru Hristos prefăcută în bogăție de har
Bucură-te, că Fiul Însuși a mărturisit pentru tine înaintea Tatălui
Bucură-te, că Îl însoțești în Veșnicie
Bucură-te, vedere de icoană a lumii
Bucură-te, citire în Cartea de taină a Vieții celei Veșnice
Bucură-te, închinare de Fiu
Bucură-te, luminare de Duh
Bucură-te, bucurie a îmbrățișării părintești
Bucură-te, chip înveșmântat cu focul iubirii dumnezeiești
Bucură-te, chip făcut icoană, cer și pământ în unire
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în faptă și cuvânt!
Condac 13:
Cu mărturisiri sfințite te-ai împodobit și te-ai ridicat încununat de la pământ, către lumina cea neînserată și către mărire, Părinte Maxim. Pentru aceasta, harul Lui Dumnezeu sălășluiește în sfintele tale moaște, iar noi cinstim pomenirea ta și te chemăm să mijlocești sufletelor noastre milă de la Hristos, cântând împreună cu tine: Aliluia! (de 3 ori)
Icos 1:
Împodobit fiind din tinerețe cu fire bună și minte dreaptă ai ajuns cel dintâi sfătuitor împărătesc, căci harul lui Dumnezeu strălucea din inima ta cu putere, întărindu-te în toată vremea:
Bucură-te, tinerețe ajunsă la vârsta bărbatului desăvârșit
Bucură-te, înstrăinare de plăcerea cea purtătoare de moarte
Bucură-te, curățire de patimi prin duhovniceștile nevoințe
Bucură-te, lumină ajunsă în vârful muntelui
Bucură-te, scriitor iscusit al dogmelor dumnezeiești pe tăblițele inimii
Bucură-te, cuptor aprins de focul dragostei cerești
Bucură-te, topire a împietririi cugetelor
Bucură-te, tăcere ce lași să se audă voia Domnului
Bucură-te, dar și negrăită bucurie a împlinirii ei
Bucură-te, tărie a smereniei ce deschizi inimile
Bucură-te, că ai fost îmbrăcat cu putere de sus
Bucură-te, neîncetată pomenire de Dumnezeu
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în faptă și cuvânt!
Condac 1:
Întărirea preoților, temelia dogmelor, trâmbița înțelepciunii și păstor al Bisericii te-ai arătat, Părinte Maxim, biruindu-i pe nevăzuții vrăjmași și închipuirile eretice cu tăria cunoștinței de Dumnezeu. Și în focul mucenicesc te-ai aruncat pentru dragostea lui Hristos, ca drept și sfânt împreună cu tine să ne veselim de Dânsul. Pentru aceasta îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în faptă și cuvânt!
Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei
12 Decembrie
Troparul, glasul al 1-lea
Soborului cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, purtătorule de Dumnezeu Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta, cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit și șarpele în aur l-ai prefăcut. Și când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfințite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!
Condac 1:
Apărătorului credinței dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare, toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Icos 1:
Popoarele credincioșilor, cunoscând mulțimea minunilor tale, prin care ai rușinat pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinței noastre, cu umilință te laudă cu cântări ca acestea:
Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinței;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiți;
Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;
Bucură-te, că și tu ai lucrat strălucirea credinței;
Bucură-te, că pe potrivnici vitejește i-ai gonit;
Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruință;
Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;
Bucură-te, cel ce cu blândețe primești la tine pe cei care au greșit;
Bucură-te, învățătorul dogmelor creștinești;
Bucură-te, care cu negrăită dulceață îndreptezi pe cei nepricepuți;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Condac 2:
Deși nu avem îndestulată vrednicie și pricepere noi, ticăloșii, pentru ca să lăudăm cu potrivite cuvinte minunile tale, dar pentru că din suflete curate și din inimi umilite îndreptăm către tine aceste mărturisiri, primește-le, Sfinte Ierarhe Spiridon, de la noi, care Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 2:
Care dintre noi, păcătoșii, s-ar putea lăuda că rugăciunea lui cu vrednicie va fi primită de tine, dacă nu ne sârguim a stinge pornirea patimilor noastre celor trupești, care sunt lucrare de la vicleanul diavol? Dar prin mulțimea înțelepciunii tale, socotind slăbiciunea firii noastre cu milostivire, pentru necazurile ce ne-au cuprins, primește cân¬tarea aceasta:
Bucură-te, cel ce din pântece ai fost ales de Dumnezeu;
Bucură-te, cel care fără învățătură filosofică ai fost legii apărător, biruind pe filosofi;
Bucură-te, arhiereule împodobit cu darul Sfântului Duh;
Bucură-te, comoara legii noastre cea mult prețuită;
Bucură-te, de la care și cei mai învățați legiuitori s-au povățuit;
Bucură-te, lauda arhiereilor și a dascălilor;
Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, mustrătorul obiceiurilor celor rele ale ereticilor;
Bucură-te, că din pruncie ai fost plin de înțelepciune;
Bucură-te, că la Soborul cel dintâi te-ai arătat mare învățător;
Bucură-te, care pentru lege te-ai luptat cu toată puterea;
Bucură-te, cel ce și astăzi de la noi, credin-cioșii, nu te depărtezi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Condac 3:
Împovărați de multe ispite și în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne astăzi, mare nădejde punem în tine, ierarhe. Ajutorul celor fără de nădejde, mângâierea celor necăjiți, te rugăm, fii mijlocitor pentru sufletele noastre și împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 3:
Darul Duhului fiind cu tine, deși în tinerețe ai fost păstor turmelor celor necuvântătoare, la bătrânețe însă, fiind cu înțelepciune, ai știut a păstori și turmele cele cuvântătoare ale credincioșilor și la Soborul cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător; pentru aceasta îți aducem cântarea:
Bucură-te, episcopul Trimitundei;
Bucură-te, lauda poporului celui credincios;
Bucură-te, tămăduirea bolnavilor;
Bucură-te, că ești rugător lui Dumnezeu pentru cei cuprinși de patimi;
Bucură-te, că din primejdii mântuiești pe cei ce aleargă la tine;
Bucură-te, izbăvitorul patimilor celor trupești și sufletești;
Bucură-te, că oricine aleargă la ajutorul tău nu iese neajutorat;
Bucură-te, tămăduitorul rănilor celor de moarte;
Bucură-te, că, la orice întâmplare fiind chemat, ești grabnic ajutător;
Bucură-te, doctorul cel fără de plată;
Bucură-te, nădejdea tuturor;
Bucură-te, acoperământul și scăparea noastră;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Condac 4:
Mult-milostive părinte, primește rugăciunea aceasta a noastră, a păcătoșilor, și cu obișnuita ta bunătate și milos¬tivire mijlocește către Ziditorul tuturor, pentru ca să dăruiască vindecare și sănătate robilor Săi, celor ce te cheamă în ajutor și cu tine cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 4:
Astăzi, stând înaintea icoanei tale, noi, nevrednicii, ca și când ne-am afla chiar înaintea moaștelor tale, de care bo¬găție suntem lipsiți, și mărturisind minunile tale, Sfinte Ierarhe Spiridon, ascultă această puțină rugăciune și întinde dreapta ta cea puternică și binecuvântătoare spre ajutorul nostru, pentru ca, după vrednicie, să săvârșim cântarea aceasta:
Bucură-te, cel ce ești cu îngerii slujitor;
Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător;
Bucură-te, cel al cărui trup astăzi săvârșește minuni;
Bucură-te, că încălțămintele tale slujesc drept dovadă;
Bucură-te, odor neprețuit al ostrovului Corfu;
Bucură-te, că ale tale minuni în toată lumea s-au vestit;
Bucură-te, cel ce nu cruți osteneala pentru a face binele;
Bucură-te, ajutătorul celor ce știu minunile tale;
Bucură-te, stâlp neclintit al creștinătății;
Bucură-te, lauda patriarhilor și a cuvioșilor monahi;
Bucură-te, că, slujind în biserică, serafimii te umbreau;
Bucură-te, prin care slujba Sfintelor cu vrednicie săvârșeai;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Condac 5:
Așa precum la ostrovul Corfu, unde sunt moaștele tale, cu milostivire cercetezi și vindeci toate neputințele poporului celui binecredincios, care așteaptă ajutorul tău, îndură-te și de noi, nevrednicii; trimite ajutorul tău și ne izbăvește de durerea care ne-a cuprins, întărindu-ne a cânta lui Dumnezeu cântarea aceasta: Aliluia!
Icos 5:
Pentru ca să arăți marea ta milostivire neamului omenesc, tu izbăvești din nevoi pe cei ce se învăluiesc în călătoria pe marea lumii, când cer ajutorul tău puternic și din adâncul inimii te laudă cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, cârmuitorul cel prea bun al corăbiilor celor învăluite;
Bucură-te, scăparea deznădăjduiților înotători;
Bucură-te, alinarea valurilor tulburate;
Bucură-te, că prin suflarea ta valurile se potolesc;
Bucură-te, că risipești cu rugăciunea ta furtuna;
Bucură-te, că se luminează prin a ta mijlocire întunecimea norilor;
Bucură-te, că ești tare ajutător celor de tunet spăimântați;
Bucură-te, izbăvitorul celor înfricoșați de săgeata fulgerului;
Bucură-te, că tu, mijlocind către Mântuitorul, ne izbăvești de orice primejdii;
Bucură-te, nădejdea și scăparea noastră de acum;
Bucură-te, și pentru noi, păcătoșii, care în toate primejdiile la tine năzuim;
Bucură-te, pentru că nimeni, din câți aleargă la tine, nu rămâne fără ajutor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Condac 6:
Cinstitorule de Dumnezeu și dumnezeiescule Spiridon, ascultă rugăciunea noastră în ceasul acesta și, prin sfintele și de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, ne izbăvește de războiul ce ne înfricoșează, precum ai izbăvit pe cei care erau învăluiți în mare când au chemat ajutorul tău, pentru ca și noi, ca aceia, să aducem lui Dumnezeu cântare: Aliluia!
Icos 6:
Ierarhule al lui Hristos, cinstite slujitor al darului, solește nouă, păcătoșilor, mijlocirile tale cele bogate către Stăpânul, pentru ca să ne învrednicim noi, păcătoșii, a ne împărtăși de bunătățile sufletești și trupești, cele făgăduite credincioșilor creștini, și să-ți cântăm:
Bucură-te, Sfinte Spiridon, ierarh al lui Hristos;
Bucură-te, cinstite slujitor al darului;
Bucură-te, vindecătorul bolnavilor;
Bucură-te, mir care alungi toată durerea;
Bucură-te, roua cea răcoritoare de fierbințeala patimilor celor mai cumplite;
Bucură-te, că prin ale tale rugăciuni slăbănogii se întăresc;
Bucură-te, de aproape ajutător al celor cu-fundați în multe primejdii;
Bucură-te, că tu rogi pe Domnul pentru toți câți se află pe patul durerilor;
Bucură-te, că și noi, păcătoșii, de la tine cerem ajutorul;
Bucură-te, că, văzând chipul tău pe icoană, toată durerea ni se alină;
Bucură-te, mare mângâietor al celor ce pătimesc;
Bucură-te, tare sprijinitor al celor neputincioși;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Condac 7:
O, preamilostive și mult-îndurate Doamne, nu trece cu vederea lacrimile robilor Tăi, ci le ajută și-i miluiește cu iubirea Ta de oameni, izbăvindu-i de toate asupririle și de tot necazul care i-a cuprins, din pricina mulțimii păcatelor, și, precum pe soacra lui Petru ai ridicat-o din patul durerilor, așa ridică și pe robii Tăi din primejdia în care se află, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Spiridon, cu care împreună Îți cântăm: Aliluia!
Icos 7:
Toate puterile cerești lăudând credința ta cea tare către Dumnezeu, cu tine împreună slujesc Ziditorului lumii Celui fără de început; iar noi, nepricepându-ne de altă rugăciune, îți aducem aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, cel care ai strălucit credința prin minuni;
Bucură-te, că prin credință ai putut face minuni;
Bucură-te, că rugăciunile tale niciodată n-au rămas neascultate;
Bucură-te, înțeleptule rugător către Dumnezeu;
Bucură-te, tămâie bineprimită înaintea Domnului;
Bucură-te, cel ale cărui rugăciuni au scăpat suflete din primejdii;
Bucură-te, cel ce biruiești puterile celor fără de lege;
Bucură-te, tare ajutător al credincioșilor;
Bucură-te, tăria cetăților celor locuite de popoarele dreptmăritorilor;
Bucură-te, nimicirea zidurilor celor tari ale celor fără de lege;
Bucură-te, că tiranii sunt biruiți auzind de puterea credinței tale;
Bucură-te, temelia asupra căreia s-a așezat semnul crucii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Condac 8:
Toți ocârmuitorii binecredincioși, având nădejdea către tine, în orice întâmplare nu se vor rușina, Sfinte Ierarhe Spi¬ridon, fiind tu creștinătății mare folositor; pentru aceea nu trece cu vederea și ale noastre rugăciuni, milostive, și ne ajută și ne izbăvește de toate nevoile, măcar că suntem nevrednici de această dobândire, și vom cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 8:
Având puterea darului primită de la Dumnezeu, tu ai prefăcut seceta în ploi, precum și mulțimea prisositoare a ploilor, prin ale tale rugăciuni, sfinte, s-a contenit, și de foametea aceea înspăimântătoare a scăpat poporul cel ce o aștepta, risipindu-se jintițele strângătorilor de grâu; pentru care cântam ție acestea :
Bucură-te, scăparea celor amenințați cu foametea;
Bucură-te, că tu, ca alt Ilie, ai prefăcut seceta cea tare a vremii în ploi;
Bucură-te, cel prin ale cărui primite rugăciuni s-au oprit ploile cele prisositoare;
Bucură-te, nădejdea cea bună a lucrătorilor de pământ;
Bucură-te, mulțumirea celor ce seamănă cu credință;
Bucură-te, secerișul cel îmbelșugat al semănătorilor;
Bucură-te, cămărașul cel bogat al săracilor;
Bucură-te, că în orice vreme de secetă, cerând ajutorul tău, îl și dobândim;
Bucură-te, că de la tine primim ajutor pururea;
Bucură-te, mângâierea celor cuprinși de nevoi;
Bucură-te, lauda credincioșilor;
Bucură-te, țarină bine roditoare;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Condac 9:
Făcătorule de minuni, Sfinte Ierarhe Spiridon, după cum în vremea lui Constantin și a lui Constanțiu, prin ale tale rugăciuni, ai izbăvit poporul de primejdii, aducând peste semănăturile lor ploi hrănitoare și risipind jitnițele strângătorilor de grâu, așa și astăzi trimite mila ta asupra poporului ce locuiește în țara aceasta, dăruindu-i îmbelșugare și timp roditor, pentru ajutorul sărmanilor și al pruncilor, cu care împreună vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 9:
Când ai auzit pe săracul acela cerându-ți ajutor la necazurile lui, nu l-ai depărtat prin cuvinte întristătoare, nici l-ai deznădăjduit de la bogata dobândire, ci, prefăcând șarpele în aur, l-ai dat lui cu binecuvântarea ta, spre întrebuințare, și l-ai scăpat din cumpăna nevoilor; pentru care auzi această laudă:
Bucură-te, bogăția săracilor;
Bucură-te, ajutorul celor lipsiți;
Bucură-te, că ai schimbat șarpele în aur;
Bucură-te, că ai prefăcut firea jivinii în metal;
Bucură-te, că prin aceasta ai arătat netrebnicia metalului cea amăgitoare a fi de trebuință numai în cele de folos;
Bucură-te, că prin aceasta săracul s-a mântuit;
Bucură-te, că ai arătat minunea ta împrumutătorului;
Bucură-te, că prin rugăciunea ta iarăși în șarpe s-a prefăcut aurul;
Bucură-te, comoara neîmpuținată a săracilor;
Bucură-te, cel ale cărui daruri mintea noastră nu le poate judeca;
Bucură-te, vistierul darurilor lui Hristos;
Bucură-te, că averea lumii acesteia nu ți-a trebuit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Condac 10:
Asemenea săracului aceluia socotindu-ne și pe noi, care suntem săraci de faptele cele bune, dăruiește-ne ajutorul tău cu care, biruind toate pornirile vrăjmașilor de asupra noastră și năvălirea șerpilor otrăvitori de gânduri, care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele spre folos pentru viața aceasta și pentru cea viitoare, cântând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 10:
Cine nu se va înfricoșa de lucrurile tale, când va auzi cum cea moartă din mormânt ți-a răspuns când ai întrebat-o și cum au fost izbăviți corăbierii de înecare? Pentru zavistuitul pe care l-ai izbăvit de la moarte și pentru toate minunile tale, toți îți aducem această laudă:
Bucură-te, ajutorul văduvelor;
Bucură-te, descoperirea lucrurilor celor neștiute;
Bucură-te, că și cea moartă ți-a răspuns pentru credința ta;
Bucură-te, că răspunsul acela a făcut pe cei necredincioși să amuțească;
Bucură-te, că tu toate acestea le-ai făcut pentru credință;
Bucură-te, că ai săvârșit minuni de care s-au îngrozit aleșii păgânilor;
Bucură-te, că pentru slava Ziditorului ai voit a face acestea;
Bucură-te, că bunătățile pământului nu ți-au trebuit;
Bucură-te, că ai adunat avuțiile tale în cer;
Bucură-te, că, și astăzi, tot de acolo se revarsă milele tale;
Bucură-te și pentru noi, care mulțumim ție pentru câte ne dăruiești;
Bucură-te, că pentru toate cântăm ție: „Bucură-te!”;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Condac 11:
Auzind cea moartă glasul tău, din mormânt ți-a răspuns la întrebarea ce i-ai pus; și precum cu credință ai făcut trupul cel fără suflare să dea glas, așa cu milostivire fă și trupurile noastre acestea, lipsite de bunătăți, să dobândească sănătate și mântuire, pentru ca și noi, împreună cu tine, sfinte, să aducem lui Dumnezeu cântare: Aliluia!
Icos 11:
Doctorul sufletelor și al trupurilor, Sfinte Ierarhe Spiridon, care pe împăratul Constantin l-ai izbăvit de boala ce avea și pe copilul femeii celei de atunci l-ai întors la viață, întoarce și ticăloasele noastre suflete, cele moarte de mulțimea păcatelor ce le-au cuprins, din îndemnul diavolului, și primește spre plată mulțumirea aceasta:
Bucură-te, tămăduirea credinciosului împărat;
Bucură-te, scăparea copilului femeii, cel ce era pe moarte;
Bucură-te, că prin tine a fost bucurată mama copilului celui vindecat;
Bucură-te, bucuria maicilor celor iubitoare de fii;
„Bucură-te!”, a zis ție împăratul Constantin;
„Bucură-te!”, ți-au cântat cu lacrimi femeia aceea și fiul său;
Bucură-te, cel ale cărui leacuri nu sunt amăgitoare;
Bucură-te, scăparea femeii celei desfrânate care a îndrăznit a se atinge de tine;
Bucură-te, că, văzând tu desfrânarea ei, pocăindu-se, s-a curățit;
„Bucură-te!”, a strigat ție desfrânata aceea, dacă a scăpat de păcate;
Bucură-te, tămăduirea trupurilor noastre;
Bucură-te, izbăvirea sufletelor noastre;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Condac 12:
Nu cerem mai multă îndurare de la tine, părinte, decât ai arătat tuturor acelora care mai înainte de noi au ajuns la ajutorul tău și, pentru numele tău și mijlocirea ta, au dobândit de la Împăratul cerului și al pământului vindecare bolilor, sănătate și sporire către cele de folos, pentru ca, precum aceia, așa și noi, împreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 12:
Nu ne da morții, preafericite, precum pe femeia cea căzută în păcatul desfrânării, măcar că și decât dânsa suntem mai păcătoși; pentru că noi, rușinându-ne de faptele noastre cele ce din tinerețe ne-au cuprins, nu ne vom îndoi a mărturisi păcatele noastre către tine și a cere ajutorul tău, cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, mărturia celor ce și-au mărturisit păcatele către tine și s-au pocăit;
Bucură-te, mustrarea celor ce cu viclenie tăinuiesc păcatele lor;
Bucură-te, că nu suferi pe cei ce petrec în nelegiuiri;
Bucură-te, că te-ai arătat folositor tare celor ce s-au pocăit;
Bucură-te, că tu ai slobozit limba mândrului diacon ce se oprise, spre smerire;
Bucură-te, că tu ai întors capra de la cel ce o răpise, aducând-o la stăpânul ei;
Bucură-te, că tu mai înainte ai descoperit lucruri neștiute care aveau să fie;
Bucură-te, că mulți, văzând minunile tale, au venit la credință;
Bucură-te, că și noi de la tine așteptăm tămăduire;
Bucură-te, și ne fii mijlocitor pentru iertarea păcatelor noastre;
Bucură-te, că ai bucurat cu minunile tale tot neamul creștinesc;
Bucură-te, astăzi, și pentru noi, păcătoșii, și ne miluiește;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Condac 13:
O, preabunule și întru tot lăudatule Părinte Spiridon, primind acest dar de acum, fii mijlocitor către înduratul Dum¬nezeu, ca, pentru ale tale sfinte rugăciuni și a Sa iubire de oameni, să ne dăruiască sănătate și iertare de păcate, ca și noi, cu tine împreună, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori).
Apoi se zic iarăși Icosul 1: Popoarele credincioșilor… și Condacul 1: Apărătorului credinței…
Icos 1:
Popoarele credincioșilor, cunoscând mulțimea minunilor tale, prin care ai rușinat pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinței noastre, cu umilință te laudă cu cântări ca acestea:
Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinței;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiți;
Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;
Bucură-te, că și tu ai lucrat strălucirea credinței;
Bucură-te, că pe potrivnici vitejește i-ai gonit;
Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruință;
Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;
Bucură-te, cel ce cu blândețe primești la tine pe cei care au greșit;
Bucură-te, învățătorul dogmelor creștinești;
Bucură-te, care cu negrăită dulceață îndreptezi pe cei nepricepuți;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Condac 1:
Apărătorului credinței dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare, toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
iorgu mihaela
Acatistul tuturor sfinţilor români Ziua prăznuirii: Duminica a 2-a dupa Rusalii
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Apoi se zic condacele şi icoasele.
Condaculul întâi :
Celor ce din neamul nostru s-au învrednicit a dobândi, prin nevoinţele şi sângele lor, darul sfinţeniei, fiind astfel slava neamului nostru înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, acestora şi noi, ca unora ce pururea mijlocesc înaintea tronului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră, să le strigăm cu bucurie: Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Icosul întâi :
Începutul mântuirii neamului nostru s-a arătat a fi cel dintâi chemat dintre Apostoli, slăvitul Andrei. Că el din bezna neştiinţei scoţându-ne, ne-a învăţat a ne închina Treimii celei de viaţă făcătoare. Cântăm, aşadar, lui, şi tuturor celor ce i-au urmat în credinţă, unele ca acestea:
Bucură-te, Andreie, că tu ai binevestit mântuirea neamului omenesc în părţile noastre;
Bucură-te, că strămoşii noştri după vrednicie te-au cinstit;
Bucură-te, că mereu te-ai arătat apărător al nostru înaintea lui Hristos şi a Maicii Sale;
Bucură-te, că prin tine putem cânta tuturor sfinţilor neamului nostru laude, zicând:
Bucuraţi-vă, toţi cei ce împodobiţi binecuvântatul pământ al ţării cu florile sfinţeniei;
Bucuraţi-vă, că lacrimile voastre cad fără oprire înaintea lui Dumnezeu, cerând iertare nenumăratelor noastre păcate;
Bucuraţi-vă, că voi sunteţi măsura neamului nostru şi binecuvântarea lui cea nepieritoare;
Bucuraţi-vă, că doar întru voi putem să ne lăudăm cu adevărat;
Bucuraţi-vă, că fără ajutorul vostru demult am fi fost în ghearele morţii;
Bucuraţi-vă, că doar pentru suspinele voastre ne mai îngăduie Dumnezeu răutatea;
Bucuraţi-vă, că împreună cu Maica Domnului sunteţi singura noastră nădejde de mântuire;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Condacul al 2-lea :
Prin Andrei, Apostolul nostru, s-a luminat pământul ţării de lumina cea dulce a Învierii, şi neamul românesc a început a-i naşte pe cei mai buni dintre fiii săi, sfinţi în cer; care pururea ne izbăvesc pe noi în chip tainic din toată ispita. Cinstindu-i pe ei după cuviinţă, cu bucurie să-I mulţumim Celui ce ni i-a dat, cântând: Aliluia!
Icosul al 2-lea :
Sângele mucenicilor este sămânţă pentru alţi creştini. Iar sângele vostru, primilor mucenici care v-aţi jertfit pe pământurile noastre, a fost temelia cea neclintită pe care a luat fiinţă neamul nostru, deodată român şi creştin. Pentru aceasta, vouă tuturor, vă cântăm aşa:
Bucură-te, Sfinte Montan, preotul lui Hristos, că împreuna cu soţia ta Maxima neînfricaţi L-aţi mărturisit pe Stăpânul;
Bucură-te, că pentru aceasta aţi primit cununa muceniciei prin înecare;
Bucură-te, Nichita, cel ce ai stat împotriva goţilor celor păgâni;
Bucură-te, că pentru aceasta ai pătimit moarte prin foc, învrednicindu-te de slava cea veşnică;
Bucură-te, Sfinte Sava, mare mucenice, că apa Buzăului s-a învrednicit a primi preacinstitul tău trup;
Bucură-te, că de moaştelor tale şi Marele Vasilie s-a închinat cu evlavie;
Bucuraţi-vă, Zotic, Atal, Camasie şi Filip, ca sângele vostru ca pe o comoară de mare preţ l-aţi adus lui Hristos;
Bucuraţi-vă, că aţi umplut de veselie inimile creştinilor prin minunata arătare a cinstitelor voastre moaşte;
Bucuraţi-vă, că Dumnezeu prin ele ne-a arătat că încă ne mai aşteaptă pocăinţa;
Bucuraţi-vă şi voi, Sfinţilor Epictet şi Astion, care cu darul facerii de minuni aţi adus pe mulţi strămoşi de-ai noştri la credinţă;
Bucuraţi-vă, că mai apoi înfricoşătoarele chinuri le-aţi socotit, pentru Hristos, a fi dulceaţă cerească;
Bucuraţi-vă, că şi moaştele voastre împodobesc Dobrogea cu daruri de la Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Condacul al 3-lea :
Sfinţit-au pământul ţării noastre cu sângele lor mucenicii. Că ei pe toate le-au socotit deşertăciune, şi prin pătimiri de puţină vreme au câştigat bucuria cea veşnică. Pentru aceasta pot şi nouă, celor ce ne închinăm lor cu dragoste, să ne ajute în toată greutatea. Iar noi, cei ce suntem urmaşi nevrednici ai lor, să ne străduim a cânta împreună cu ei, Dumnezeului tuturor: Aliluia!
Icosul al 3-lea :
Învrednicitu-s-au, în vremurile cele dintâi, străbunii noştri, de păstori desăvârşiţi, care prin viaţa lor sfântă i-au povăţuit pe calea cea strâmtă a mântuirii. Că unii şi mucenicie au răbdat, iar alţii L-au mărturisit pe Hristos cu tărie. Pentru aceasta şi noi, ca unor părinţi ai noştri, să le cântăm cu credinţă:
Bucură-te, Sfinte Irineu, episcop al Sirmiumului, că tu cu vitejie sângele ţi-ai vărsat pentru Hristos;
Bucură-te, că diaconul Dimitrie ţi-a urmat în răbdare;
Bucură-te, cinstite Efrem, că pe mulţi pregătindu-i pentru mucenicie, şi tu te-ai jertfit împreună cu ei;
Bucură-te, Vetranioane, episcop al Tomisului, că te-ai înflăcărat de râvnă pentru credinţa cea ortodoxă;
Bucură-te, că pentru aceasta, pe împăratul cel pământesc l-ai înfruntat din dragoste pentru Împăratul ceresc;
Bucură-te, Teotime, care prin minunile tale L-ai propovăduit pe Hristos şi hunilor celor barbari;
Bucură-te, că tu pe Ioan cel cu Gură de Aur l-ai apărat cu neînfricare;
Bucură-te, Niceta, că pe mulţi dintre daci i-ai botezat în numele Sfintei Treimi;
Bucură-te, că scrierile tale luminate de Duhul Sfânt, au apărat dreapta credinţă;
Bucuraţi-vă, Ioan Casian şi Gherman, cei odrăsliţi din pământul Dobrogei şi înfloriţi în ţinuturile apusene;
Bucuraţi-vă, că voi pe toţi sfinţii i-ati cercetat, adunând ca nişte albine nectarul duhovnicesc de la fiecare;
Bucuraţi-vă, că după ce v-aţi desăvârşit în sfinţenie aţi întemeiat viaţă monahală în Apus;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Condacul al 4-lea :
Cel ce va face şi va învăţa, acela mare se va chema în Împărăţia lui Dumnezeu, zice Domnul. Iar voi, măriţilor ierarhi, turma cea cuvântătoare încredinţată vouă aţi scos-o dintru neştiinţă, cu fapta şi cu cuvântul învăţând pe strămoşii noştri a-L lăuda pe Dumnezeu cel Unul în Treime, cântând: Aliluia!
Icosul al 4-lea :
Prin munţi, prin peşteri sau prin păduri vieţuind cuvioşii, au umplut întreg pământul ţării noastre de nevoinţe sfinte. Că ei de toate s-au lepădat pentru a-I urma lui Hristos; pentru care Acela, după făgăduinţă, i-a făcut moşteni ai vieţii celei veşnice. Să le cântăm şi noi, aşadar, cu glas de bucurie:
Bucură-te, Sfinte Nicodim, că prin aspre nevoinţe în Muntele cel Sfânt al Athosului viaţa ţi-ai sfinţit;
Bucură-te, că în pământul nostru venind, te-ai arătat începător al vieţii de obşte;
Bucură-te, că multe mănăstiri ai întemeiat, adăpându-ne din lumina cea curată a Ortodoxiei;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Leontie, cel ce pustia ai făcut-o să înflorească prin luptele tale;
Bucură-te, că darul facerii de minuni luând, ai ajuns păstor al Rădauţilor;
Bucură-te, că după moartea ta, Dumnezeu S-a slăvit prin moaştele tale cele izvorâtoare de tămăduiri şi bună mireasmă;
Bucură-te, Ioane, minunatule arhiepiscop, care la Râşca ai trăit în înfrânare şi sfinţenie;
Bucură-te, Daniile, mare sihastru, că din pruncie viaţa ţi-ai împodobit cu toată virtutea;
Bucură-te, că ai ajuns povăţuitor al lui Ştefan, Domnul cel Sfânt al Moldovei;
Bucură-te, că moartea ta a arătat poporului că eşti viu în cer prin minunile izvorâte din mormântul tău;
Bucură-te, Ghelasie, ierarhe, care te-ai arătat călugăr desăvârşit şi păstor al moţilor;
Bucură-te, că tu şi azi ne mângâi cu minunile tale, rugându-te cu durere pentru pământul cel chinuit al Apusenilor;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Condacul al 5-lea :
Şi neamul nostru s-a învrednicit a aduce lui Hristos jertfă curată, mulţime de cuvioşi. Dar aşa a bineplăcut lor, ca neştiuţi de oameni să-şi sfinţească viaţa prin pustii şi-n singurătate. Că numele lor, doar Dumnezeu îl ştie. Dar noi, încredinţati fiind că ei umplu cerurile de rugători neclintiţi pentru mântuirea noastră, slăvim pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul al 5-lea :
Biruinţa voastră, cinstiţilor mucenici, s-a arătat a fi însăşi moartea. Că prin aceasta v-aţi făcut vii în cer, unde staţi de-a dreapta tronului lui Hristos, neîncetat suspinând pentru noi. Rugându-vă să nu ne lepădaţi pentru păcatele noastre, vă cinstim cu nevrednicie, zicând:
Bucură-te, Vodă Constantin, mucenice, că te-ai arătat a fi mai darnic decât toţi domnii;
Bucură-te, că pentru aceasta şi Hristos te-a răsplătit cu cununa muceniciei, pe care şi fiii tăi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei au primit-o împreună cu tine;
Bucură-te, că nici pe ei şi nici pe sfetnicul Ianache nu i-ai cruţat, îndemnându-i să rabde patima cu bucurie;
Bucură-te, că ne spăimântăm toţi de vitejia ta cea mucenicească, cu care moartea ai înfruntat;
Bucuraţi-vă dar, Sfinţilor Brâncoveni, că întru totul v-aţi asemănat mucenicilor celor din vechime, slavă făcând neamului şi lui Dumnezeu;
Bucură-te şi tu, Sfinte Antim, că din pământul Iviriei ai ajuns păstor al Ţării Românesti;
Bucură-te, că împreună cu Sfântul Domn Constantin aţi ridicat poporul din neştiinţă, prin cărţile cele cu folos sufletesc;
Bucură-te, că în dulce grai românesc ai rânduit a se sluji în Biserici, spre slava lui Dumnezeu şi folosul oamenilor;
Bucură-te, că mai apoi de turci fiind omorât, ai ajuns şi mucenic al lui Hristos;
Bucură-te, viteazule Ioane, cel ce te-ai arătat vlăstar binecuvântat al pământului nostru;
Bucură-te, că deşi tânăr fiind cu vârsta, ai biruit atât pofta trupească cât şi moartea;
Bucură-te, că ai fost înjunghiat ca un miel nevinovat de turcii cei fără de lege;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Condacul al 6-lea :
Prin răbdarea lor în chinuri, prin dragostea pentru Mântuitorul Hristos, prin credinţa în viaţa cea veşnică, prin bărbăţia lor în faţa morţii, mucenicii ne sunt siguri îndrumători spre mântuire. Să-L slăvim pe Dumnezeu, Cel ce i-a întărit întru toate, cântând: Aliluia!
Icosul al 6-lea :
Înfrânându-se întru cunoştinţă cuvioşii, trupul şi sufletul şi-au sfinţit, umplându-se de Duh Sfânt; iar pentru aceasta au şi rămas după moarte nestricaţi. După cuviinţă dar, ca unora care ne ocrotesc prin rugăciunile lor, cu dragoste să le cântăm:
Bucură-te, Paraschiva noastră cea iubită, care viaţă desăvârşit ţi-ai închinat-o lui Hristos;
Bucură-te, că pe Acesta dorindu-L neîncetat, cu toată virtutea sufletul ţi-ai împodobit;
Bucură-te, că tu eşti ocrotitoarea întregii Moldove prin moaştele tale cele prea dorite;
Bucură-te, că toţi românii vin la tine ca la o grabnică izbăvitoare din nevoi;
Bucură-te, Grigorie cel din Decapole, apărătorule al sfintelor icoane, că ai dobândit darul facerii de minuni;
Bucură-te, că prin rânduiala dumnezeiască cinstitele tale moaşte au ajuns în Oltenia, de unde dăruiesc vindecări tuturor;
Bucură-te, Dimitrie, bouarule din Basarabi, că în deplină smerenie viaţa şi moartea ţi-ai trecut;
Bucură-te, că Dumnezeu moaştele tale minunat le-a descoperit, făcându-te apărător al Bucureştiului;
Bucură-te, Sfinte Ioane, care în mănăstirea Prislop prin aspre nevoinţe te-ai sfinţit;
Bucură-te, că întreagă Ţara Haţegului te cinsteşte cu dragoste ca pe un fiu al ei;
Bucură-te şi tu, Antonie de la Iezeru, că în Carpaţi pustniceşte ai trăit;
Bucură-te, că pe oamenii cei ce te căutau cu credinţă, i-ai povăţuit pe calea mântuirii;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Condacul al 7-lea :
Sfinţi ai noştri şi ajutători nouă s-au arătat cei ce cu moaştele lor au binecuvântat ţara, cuvioşi şi mucenici, deşi odrasliţi din alte pământuri. Pentru aceasta Îi mulţumim lui Dumnezeu, Cel ce neamurile le ţine în dragoste unul pentru altul, toţi împreună cântând: Aliluia!
Icosul al 7-lea :
Pe apărătorii dreptei credinţe şi ai neamului strămoşesc, pe cei ce în faţa prigoanelor şi a duşmanilor L-au mărturisit neclintit pe Hristos şi Biserica Sa au păzit-o cu neînfricare, pe aceştia după dreptate să îi lăudăm zicând:
Bucură-te, Ştefan cel Mare, spaima păgânilor şi apărătorul întregii creştinătăţi;
Bucură-te, că tu eşti pavăza neamului nostru până la sfârşitul vremurilor;
Bucură-te, că pentru slava dreptei credinţe ai umplut pământul ţării de mănăstiri şi biserici;
Bucură-te, că în timpul vieţii cu sabia ai luptat pentru neam şi pentru credinţă, iar acum cu rugăciunea te lupţi pentru noi;
Bucură-te, Petru Movilă, mitropolitule al Kievului, că în bun chip te-ai nevoit pentru slava Ortodoxiei;
Bucură-te, Iosif Mărturisitorule, ierarhe al Maramureşului, că nedreptatea şi batjocurile cu vitejie le-ai răbdat;
Bucură-te, că pe maramureşeni întru bună credinţă şi evlavie i-ai păstorit;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor mitropoliţi Iorest şi Sava, care pe poporul cel încredinţat vouă l-aţi păzit de prigoana calvinilor;
Bucuraţi-vă, că pentru aceasta şi temniţă şi bătăi ati pătimit, mărturisind dreapta credinţă;
Bucuraţi-vă, Visarion şi Sofronie, cei ce cu neînfricare aţi luptat pentru legea cea strămoşească;
Bucuraţi-vă, că în temniţi bătuţi şi chinuiţi fiind, pururea v-aţi rugat pentru poporul cel greu prigonit al Ardealului;
Bucuraţi-vă, că prin predica voastrp cea înflăcărată, românii s-au întors într-un cuget la credinţă;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Condacul al 8-lea :
Pentru credinţă au pătimit mărturisitorii, şi pentru neam. Că palme, scuipări, bătăi, închisori şi încă multe altele răbdând, ne-au arătat cum se cade a apăra credinţa strămoşească. Iar noi, nici cu mintea putându-ne ridica la a lor virtute, să ne alăturăm lor în neîncetată cântare adusă lui Dumnezeu, zicând: Aliluia!
Icosul al 8-lea :
Cuvioşilor ce din pământul Moldovei au răsărit, şi care viaţa întreagă în munţi şi-n peşteri şi-au petrecut, în posturi şi-n privegheri de toată noaptea, şi care dobândind dragostea cea adevărată, s-au rugat cu lacrimi pentru întreaga lume, acestora şi noi, închinându-ne acum, cu evlavie să le cântăm:
Bucură-te, Sfinte Chiriac, cel ce în muntele Bisericani gol ai petrecut vreme de 60 de ani, îndurând arşiţa şi gerul;
Bucură-te, că prin luptele tale ai ajuns la măsurile nevoitorilor celor din vechime;
Bucură-te şi tu, Sfinte Chiriac de la Tazlău, care ai fost povăţuitorul sihaştrilor;
Bucură-te, că prin nevoinţele şi smerenia ta cea adâncă ai sporit în rugăciune, biruind cu totul pe diavoli;
Bucură-te, Sfinte Rafaile din Agapia, că întru deplină ascultare trăind, darul înainte-vederii ai primit;
Bucură-te, că şi după moarte demonii i-ai izgonit prin moaştele tale cele minunate;
Bucură-te, Partenie, egumen al Agapiei, că te-ai îmbrăcat în toată fapta cea bună;
Bucură-te, Sfinte Inochentie, că în Mănăstirea Probota prin simplitate şi sărăcie ai dobândit Împărăţia cea cerească;
Bucură-te, că pentru dragostea ta, Dumnezeu ţi-a dat darul facerii de minuni;
Bucură-te şi tu, Eustatie, cuvioase, cel ce vrednic următor Sfântului Inochentie te-ai făcut;
Bucură-te, Sfinte Vasile, că intrând în obştea Moldoviţei în scurtă vreme ai ajuns egumen vestit;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi sfetnicul lui Alexandru cel Bun;
Bucură-te, că moaştele tale până acum ne sunt de grabnic ajutor în nevoi;
Bucură-te, Epifanie, că în Voroneţ trăind, ai fost urmaş cinstit al Sfântului Daniil Sihastrul;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Condacul al 9-lea :
Pildă vrednică de urmat ne-au arătat cuvioşii. Că ei prin posturile îndelungi cu care trupul şi-au potolit, prin lacrimile neîncetate cu care ochii şi-au luminat şi prin privegherile cele de toată noaptea în care au petrecut în rugăciune, ne-au învăţat cum să dobândim Împărăţia cea veşnică. Să-I mulţumim lui Dumnezeu, aşadar, pentru ei şi pentru toate, cântând: Aliluia!
Icosul al 9-lea :
Întru mucenicie aţi primit cununa cea neveştejită şi mai presus de minte de la Însuşi Hristos, Stăpânul nostru. Cu vitejie neplecându-vă în faţa celor ce vă chinuiau, prin pătimiri şi prin moarte aţi răpit raiul. Pentru care vă şi cântăm, mucenicilor, unele ca acestea:
Bucură-te, Teodosie, Mitropolitule al Moldovei, că din pricina dragostei ce o purtai păstoriţilor tăi ai fost prigonit de domnul cel nelegiuit;
Bucură-te, că după moartea ta cea mucenicească, Sfântul Antipa s-a făcut părtaş minunatei descoperiri a moaştelor tale;
Bucură-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos, că toată viclenia celui rău s-a dovedit a fi spre slava ta mai mare;
Bucură-te, că ajungând trupul tău preaiubit la Suceava, ai vindecat toate rănile moldovenilor;
Bucură-te, că de atunci prin multe minuni ne-ai încredinţat de dragostea pe care ne-o porţi nouă tuturor;
Bucură-te, nevinovată Filofteie, că milostenia ta a deschis cerurile;
Bucură-te, că securea care ţi-a fost spre moarte, te-a făcut mireasă a lui Hristos;
Bucură-te, că moaştele tale păzesc cu străşnicie pământul ţării şi pe cei ce locuiesc într-însa;
Bucură-te, Oprea, cioban minunat, care cu vitejie ai înfruntat stăpânirea străină, cerând libertate pentru românii dreptslăvitori;
Bucură-te, că pentru aceasta temniţa până la moarte ai răbdat, mucenic al lui Hristos învrednicindu-te a fi;
Bucuraţi-vă, Ioane şi Moise, preoţi neînfricati, că nu aţi vrut cu nici un chip să vă lepădaţi de credinţa strămoşească;
Bucuraţi-vă, adevăraţilor apărători ai Ortodoxiei, că aţi fost băgaţi în închisoare şi aţi îndurat multe chinuri, dobândind moarte pentru credinţa cea dreaptă;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Condacul al 10-lea :
Ajutor nebiruit ne-am câştigat noi în ceruri, pe sfinţii mucenici. Că ei de dragoste arzând pentru Stăpânul, şi pe toate lepădându-le pentru El, pe toate le-au şi câştigat. Iar acum se roagă pentru noi, ne întăresc în credinţă, ne apără neamul şi ne păzesc de toată răutatea. Lui Hristos, aşadar, Care prin ei şi prin Maica Sa ne trimite harurile Lui cele bogate, să-I mulţumim, cântând: Aliluia!
Icosul al 10-lea :
Să se bucure neamul nostru cu desăvârşită şi duhovnicească bucurie. Că a dobândit în cer sfinţi cuvioşi, care plăcând lui Dumnezeu în viaţa aceasta, şi-au agonisit veşnică răsplată, pe care ne-o pot da şi nouă, celor ce le cântăm cu evlavie:
Bucură-te, Vasile cel din Poiana Mărului, că părăsindu-ţi ţara ai venit în pământurile Vrancei, pe care le-ai luminat cu viaţa ta cea desăvârşită;
Bucură-te, că sporind în rugăciunea inimii, te-ai învrednicit a fi stareţ al cuviosului Paisie, cel ce ţi-a urmat întru totul în virtute;
Bucură-te, Sfinte Paisie, că în Moldova şi-n Athos te-ai întărit întru toată virtutea, ajungând părinte al părinţilor;
Bucură-te, că te-ai făcut mare dascăl al rugăciunii celei neîncetate a inimii;
Bucură-te, că sub oblăduirea ta ai strâns părinţi de multe neamuri, lasând mulţime de ucenici care au umplut toată Ortodoxia de lumină duhovnicească;
Bucură-te, minunate Antipa, care din Moldova ieşind şi-n Sfântul Munte desăvârşindu-te, ai rodit în îndepărtatul Valaam;
Bucură-te, că ai strălucit cu sfinţenia ta din Athos până în Rusia, cinste făcând neamului tău, pentru care te şi rogi neîncetat;
Bucură-te, Ioane, române, că ramânând de mic orfan, Dumnezeu ţi-a purtat de grijă ca unui adevărat copil al Său;
Bucură-te, că El ţi-a călăuzit paşii spre pustiile Iordanului, unde sihăstreşte în aspră nevoinţă ai trăit;
Bucură-te, că au săltat inimile noastre de bucurie la aflarea moaştelor tale iubite, prin care ne-am încredinţat că avem un nou mijlocitor pentru noi;
Bucură-te, Teodora, pustnico, care femeie fiind după fire ai întrecut cu nevoinţele pe mulţi dintre bărbaţi;
Bucură-te, că în singurătate întreaga viaţă ai petrecut, punându-ţi toată nadejdea în Dumnezeu, Care te-a şi slăvit cu trup nestricăcios;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Condacul al 11-lea :
Să ne plecăm înaintea celor ce prin luptele lor au biruit cele ale firii şi s-au făcut îngeri în trup, surpând pe surpătorul mântuirii noastre; iar lui Dumnezeu, Care le-a arătat lor calea cea strâmtă şi cu chinuri, să-I cântăm, zicând: Aliluia!
Icosul al 11-lea :
Si în vremurile mai noi au strălucit pe pământul ţării păstori desăvârşiţi în sfinţenie. Că ei sufletul şi-au pus pentru noi în faţa lui Dumnezeu, străduindu-se cu timp şi fără timp a ne face vrednici de Împărăţia cerurilor. Ca unora ce fără zăbavă s-au nevoit pentru binele nostru, şi încă se mai nevoiesc, să le cântăm zicând:
Bucură-te, Calinic, netrupescule păstor, că nu ştim de unde să începem a lăuda virtuţile tale;
Bucură-te, că deşi ai fost egumen şi ierarh cu multe griji, nevoinţele cele călugăreşti nu le-ai lepădat, ci mai vârtos te-ai întărit întru ele;
Bucură-te, că prin negrăita ta milostenie te-ai urcat până la cer, fiind până azi părinte al săracilor;
Bucură-te, că în fel şi chip te-ai nevoit pentru binele păstoriţilor tăi, luptând pentru unirea tuturor românilor întru dragoste de Dumnezeu şi de neam;
Bucură-te, că ai luminat poporul cel dreptcredincios, tipărind cărţi cu folos sufletesc şi zidind nenumărate biserici;
Bucură-te, că şi după moarte românilor tăi iubiţi le împarţi mulţime de daruri prin moaştele tale cele preacinstite;
Bucură-te, Iosif de la Partos, mitropolitule al Timişoarei, care în Sfântul Munte Athos ai urcat pe calea cea dumnezeiască a virtuţilor;
Bucură-te, că deşi bătrân fiind, ai venit să păstoreşti poporul Banatului;
Bucură-te, că de darul facerii de minuni învrednicindu-te, prin moaştele tale ne stai şi azi întru ajutor;
Bucură-te, Sfinte Nifon, că şi tu în Grădina Maicii Domnului te-ai nevoit întru sfinţenie;
Bucură-te, că ai fost ales patriarh al Constantinopolului, iar mai apoi ai ajuns păstor al Ţării Româneşti;
Bucură-te, că pe binecredinciosul şi înţeleptul voievod Neagoe Basarab l-ai povăţuit pe căile sfinţeniei;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Condacul al 12-lea :
Pe vrednicii noştri ierarhi şi stăpâni, care întru frica Domnului s-au nevoit a scoate poporul din mâinile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, îndrumându-l întru toate poruncile Mântuitorului, pe aceştia, dar, lăudându-i, lui Dumnezeu, Celui ce i-a înţelepţit cu lumina Sa cea bogată, să-I cântăm cu bucurie, strigând: Aliluia!
Icosul al 12-lea :
Din mormânt a ieşit mântuirea neamului omenesc, prin slăvita Înviere. Iar mucenicii şi mărturisitorii vremurilor de pe urmă, locuind în temniţi ca-n nişte morminte, au adus, prin jertfa lor, învierea neamului românesc. Să cântăm, aşadar, tuturor celor care neştiuţi au pătimit pentru credinţă sub prigoana celor fără de Dumnezeu, unele ca acestea:
Bucuraţi-vă, arhierei şi preoţi, călugări şi credincioşi, care aţi umplut temniţele comuniste;
Bucuraţi-vă, toţi cei ce v-aţi stins în vremea cruntei prigoane, ştiuţi doar de Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, că în iertare şi nevoinţă desăvârşindu-vă, aţi făcut închisoarea prilej de sfinţire;
Bucuraţi-vă, toţi cei ce închişi la Piteşti L-aţi mărturisit pe Hristos, îndurând biruitori chinurile cele mai presus de minte;
Bucuraţi-vă, Aiudule şi Jilava, că sângele mulţimilor de mucenici v-au făcut locuri de închinare;
Bucuraţi-vă, Gherla şi Periprava, că în voi a strălucit lumina rugăciunii celei din suferinţă;
Bucuraţi-vă, toate temniţele comuniste, că v-aţi făcut scară spre cer pentru nenumăraţi mucenici;
Bucuraţi-vă, că fără să vrea călăii cei nemiloşi au lucrat spre slava lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale;
Bucuraţi-vă, că prin ei floarea neamului românesc a umplut cerul, pururea mijlocind pentru noi înaintea lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă dar, noilor mucenici, că vitejia şi răbdarea voastră v-au agonisit cununa cea veşnică;
Bucuraţi-vă, că întru bucuria raiului sălăşluind acum, sunteţi nădejdea cea tare a neamului nostru;
Bucuraţi-vă, că prin jertfa voastră, Dumnezeu ne trimite în dar binecuvântările Lui cele bogate;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Condacul al 13-lea :
Tuturor sfinţilor neamului nostru, mucenici, ierarhi, cuvioşi, mărturisitori şi voievozi, ştiuţi sau neştiuţi, să le aducem cinstirea noastră şi dragostea şi evlavia. Şi să le mulţumim ca unora care plâng pentru noi şi pentru păcatele noastre, aducând binecuvântarea lui Dumnezeu peste pământul ţării. Iar lui Dumnezeu, Celui ce până acum nu a lepădat neamul nostru cel dreptcredincios, să-I cântăm din inimă, în veşnică şi dulce cântare zicând : Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi iarăşi se zice
Icosul întâi
Începutul mântuirii neamului nostru s-a arătat a fi cel dintâi chemat dintre Apostoli, slăvitul Andrei. Că el din bezna neştiinţei scoţându-ne, ne-a învăţat a ne închina Treimii celei de viaţă făcătoare. Cântăm, aşadar, lui, şi tuturor celor ce i-au urmat în credinţă, unele ca acestea:
Bucură-te, Andreie, că tu ai binevestit mântuirea neamului omenesc în părţile noastre;
Bucură-te, că strămoşii noştri după vrednicie te-au cinstit;
Bucură-te, că mereu te-ai arătat apărător al nostru înaintea lui Hristos şi a Maicii Sale;
Bucură-te, că prin tine putem cânta tuturor sfinţilor neamului nostru laude, zicând:
Bucuraţi-vă, toţi cei ce împodobiţi binecuvântatul pământ al ţării cu florile sfinţeniei;
Bucuraţi-vă, că lacrimile voastre cad fără oprire înaintea lui Dumnezeu, cerând iertare nenumăratelor noastre păcate;
Bucuraţi-vă, că voi sunteţi măsura neamului nostru şi binecuvântarea lui cea nepieritoare;
Bucuraţi-vă, că doar întru voi putem să ne lăudăm cu adevărat;
Bucuraţi-vă, că fără ajutorul vostru demult am fi fost în ghearele morţii;
Bucuraţi-vă, că doar pentru suspinele voastre ne mai îngăduie Dumnezeu răutatea;
Bucuraţi-vă, că împreună cu Maica Domnului sunteţi singura noastră nădejde de mântuire;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Şi Condaculul întâi :
Celor ce din neamul nostru s-au învrednicit a dobândi, prin nevoinţele şi sângele lor, darul sfinţeniei, fiind astfel slava neamului nostru înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, acestora şi noi, ca unora ce pururea mijlocesc înaintea tronului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră, să le strigăm cu bucurie: Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Rugăciune către sfinţii români :
Sfinţilor români, voi, care sunteţi podoaba neamului nostru şi roada lui cea mai de preţ: mucenici, care aţi murit pentru Stăpânul Hristos; ierarhi, care ne-aţi păstorit cu sfinţenie; cuvioşi, care v-aţi nevoit ca nişte îngeri în trup; mărturisitori, care aţi păzit dreapta credinţă; şi voievozi, care ne-aţi apărat Biserica şi neamul, staţi tari, precum aţi şi stat, înaintea tronului lui Dumnezeu, rugându-vă cu lacrimi să ne ierte păcatele şi să ne întoarcă spre toată fapta cea bună.
Noi credem şi mărturisim că voi, sfinţilor care aţi odrăslit din neamul nostru, sau care aţi venit în aceste părţi pentru a ne lumina cu viaţa sau cu moaştele voastre, vă rugaţi cu dragoste pentru noi şi ne sunteţi cel dintâi ajutor în faţa lui Dumnezeu, şi pentru aceasta ne şi rugăm vouă cu evlavie: păziţi-ne, împreună cu Maica Domnului, de toate greutăţile şi încercările care se abat asupra noastră; nu de cele ce sunt îngăduite spre pocăinţă şi spre întoarcere la Dumnezeu să ne păziţi, sfinţilor, ci de cele care sunt din răutatea şi invidia vrăjmaşilor noştri văzuţi şi nevăzuţi, şi care sunt mai presus de puterea noastră. Izbăviţi-ne, aşadar, cu rugăciunile şi îndurările voastre, de venirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi, de secetă, de cutremur, de foc, de potop, de boală şi de toate necazurile pe care din cauza răutăţii noastre le pătimim.
Că, iată, cu nenumarate păcate Îl mâhnim pe milostivul Dumnezeu: cu uciderea de prunci cea cumplită, cu desfrânarea cea ruşinoasă, cu hoţii şi viclenii şi minciuni, şi îndeobşte cu toată fapta cea rea. Ne-am îndepărtat sfinţilor, întru totul de Dumnezeu şi de Biserica Sa, şi vă rugăm acum să cereţi pentru noi iertare de păcate, chip de pocăinţă şi râvnă pentru toată fapta cea bună. Si să ne întoarceţi la dragoste pentru Dumnezeu şi pentru Maica Sa şi pentru Biserica cea strâmoşească. Ca nu cumva din pricina noastră să fie hulit Dumnezeu printre neamuri, ci mai degrabă să fim un neam întru care să se slăvească sfânt numele Lui.
Ca astfel, ridicându-ne la cinstea cea dintâi, să ne închinăm vouă, iubiţi ai noştri sfinţi români, şi să slăvim pe Dumnezeu cel Unul în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Efrem, Patriarhul Antiohiei
Sfintul Efrem, bărbatul evlaviei, împotriva făcătorilor de rele s-a oştit.
Oştean al Bisericii a fost el,
Ce contra păcatului nebunesc al ereziei
A luptat.
Oştean al Bisericii a fost el,
Al Bisericii de Hristos răscumpărate
Şi pururea proslăvite
Prin Scumpul Său Sînge pe Cruce vărsat.
Efrem pe a lui Hristos turmă
De lupi o păzeşte,
Cuiburile păianjenilor
Nimicind.
Sfîntul Efrem, alesul lui Dumnezeu,
A luminat în Antiohia.
Prin a lui sfântă gură
Biserica a strălucit
Ca în vremurile slăvitului Hrisostom.
Cu darul minunat al vindecărilor,
Dumnezeu a proslăvit pre cel ce L-a proslăvit.
Efrem este steaua unui trecut slăvit,
Efrem este slava Ortodoxiei.
Acatistul Sfantului Ignatie Briancianinov
Acatis tul Sfantului Ignatie Briancianinov
Ignatie Briancianinov – Sfant Ierarh !
(13 mai)
Condac 1
Cel ce ai fost ales de imparatul Ceresc si proslavit de El, Parinte Ierarhe Ignatie, praznuind acum preacinstita pomenirea ta, cu osardie te rugam: calauzeste-ne la calea mantuirii, izbaveste-ne de vrajmasii vazuti si nevazuti, de scarbe si de dureri pe cei ce cu dragoste strigam tie: Bucura-te, Ierarhe Ignatie, al pocaintei si rugaciunii lucrator si dascal prea ales!
Icos 1
Arhanghelii si ingerii se minunau de vietuirea ta, Parinte Ierarhe Ignatie, caci din pruncie ai avut mare dorire catre Dumnezeu si intru poruncile Lui ai petrecut neabatut viata ta. Minunandu-ne de aceasta buna pricepere a ta, cu umilinta strigam tie:
Bucura-te, ca pe parintii tai indurerati de nerodire, cu nasterea ta i-ai mangaiat;
Bucura-te, odrasla minunata si de neam cinstit;
Bucura-te, necontenita bucurie a ingerului tau pazitor;
Bucura-te, cele ce cu blandetea si supunerea ta pe parintii si povatuitorii tai i-ai uimit;
Bucura-te, cela ce din pruncie te-ai gatit pentru ascultare monahiceasca;
Bucura-te, cel ce sufletul tau de prunc catre Dumnezeu l-ai indreptat;
Bucura-te, cel ce clipele de ragaz ale prunciei tale in rugaciune si cugetare la Dumnezeu le-ai petrecut;
Bucura-te, cela ce pentru fratii si surorile tale mai mici pilda de rugaciune si ascultare te-ai aratat;
Bucura-te Ierarhe Ignatie, al pocaintei si rugaciunii lucrator si dascal prea ales!
Condac 2
Vazand darurile tale cele mari, parintii tai te-au indreptat catre orasul imparatesc, ca sa dobandesti invatatura spre a primi cinul ostasesc. Ci tu, alesule al lui Dumnezeu, tanar fiind cu anii, dar batran cu intelegerea, toate acestea stricacioase si degrab trecatoare le-ai socotit si catre Singura Frumusete si Negraita Desfatare – Domnul Iisus Hristos – cu mintea si cu inima ai nazuit, cantandu-I: Aliluia !
Icos 2
Intelegere Dumnezeiasca ai primit de la Iubitorul tau Mantuitor Hristos, Ignatie, vrednicule de mirare, atunci cand inca prunc fiind, in toate chipurile cele vazute ale acestei lumi vedeai mana Cerescului Facator si Purtator de grija. Pentru aceasta mult slavindu-te, iti strigam unele ca acestea:
Bucura-te, cela ce in privelistile cele vazute ale firii L-ai contemplat pe Dumnezeu Cel Nevazut;
Bucura-te, cela ce linistea si insingurarea padurii ai iubit;
Bucura-te, cela ce din anii copilariei mare dorire catre Dumnezeu ai avut;
Bucura-te, cela ce toate cele frumoase si desfatate ale lumii acesteia cu vederea le-ai trecut;
Bucura-te, cela ce de la Domnul rasplatire cereasca ai primit;
Bucura-te, cela ce rugaciunea lui Iisus neincetat ai savarsit-o cu gura si ai pastrat-o in minte;
Bucura-te, cela ce iubire desavarsita catre Domnul ai aratat;
Bucura-te, cela ce pe mult doritul tau Iisus in inima pururea L-ai purtat;
Bucura-te, Ierarhe Ignatie, al pocaintei si rugaciunii lucrator si dascal preaales!
Condac 3
Umbrit ai fost de puterea Celui Prea inalt, Parinte preafericite, atunci cand cele ce in lumea aceasta se socotesc ca bunatati le-ai lepadat, si luand crucea, dupa porunca Mantuitorului Hristos urmatu-l-ai fara a te uita inapoi, neincetat cantand in inima ta: Aliluia!
Icos 3
Avand in sufletul tau inflacarata dorinta de a parasi lumea si a urma lui Hristos, nu te-ai temut nici de mania tarului, nici de impotrivirile parintesti, si inca vietuind in lume, cu petrecere monahiceasca te-ai impodobit. Pentru aceasta, cinstind barbatia si iubirea ta catre Preadulcele Domn Iisus, te fericim asa:
Bucura-te, cela ce in tineretile tale tarie de diamant a duhului ai aratat;
Bucura-te, cela ce impartasirea in fiecare saptamana cu Sfintele lui Hristos Taine ca pe cea mai mare comoara o ai dorit;
Bucura-te cela ce te impartasesti acum de Hristos in ceruri, precum ai dorit inca fiind pe pamant;
Bucura-te, ca samanta cea Dumnezeiasca pusa in pamantul cel bun al inimii tale, cu lacrimi imbelsugate o ai udat;
Bucara-te, ca in mijlocul neghinelor lumii roada cea insutita a virtutilor Domnului ai adus;
Bucura-te, pazitor plin de osardie al curatiei sufletului si trupului;
Bucura-te, podoaba cea aleasa a infranarii;
Bucura-te, ca marea cuviinta a chipului tau frumusetea ta sufleteasca o marturisea;
Bucura-te, Ierarhe Ignatie, al pocaintei si rugaciunii lucrator si dascal preaales!
Condac 4
Viforul gandurilor necredincioase nu te-a clatit, Ignatie, fericite, atunci cand, netemindu-te de mania tarului, cinul ostasesc l-ai lepadat si luand asupra ta jugul lui Hristos, lumea cu smintelile ei ai trecut-o cu vederea si in pustie te-ai salasuit. Acolo dobandind odihna cea dorita sufletului tau, neincetat ai cantat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 4
Cand s-a auzit pe meleagurile tale ca tu, tanar fiind de ani, impodobit cu frumusete si cu daruri, ai urat slava acestei lumi si desfatarea ei, si de aceea in pustie ai plecat, toate rudeniile tale mult se mirau; iar ingerii in ceruri foarte se bucurau si proslaveau pe Dumnezeu, Cel Ce te-a rapit din calea lumeasca cea desarta si te-a asezat pe calea cea stramta a calugariei, care duce in imparatia Cerurilor. Iar noi, laudand sfanta ta ravna pentru Domnul, strigam tie:
Bucura-te, cela ce ai socotit mai de cinste a fi ostas al imparatului Ceresc decat al celui pamantesc;
Bucura-te, cela ce impotriva ispitelor ce vin de la lume, de la trup si de la diavol, cu tarie te-ai ostit;
Bucura-te, cela ce cu Dumnezeiasca arma, Crucea lui Hristos, toate uneltirile vrajmasului le-ai biruit;
Bucura-te, cela ce cu platosa dreptatii te-ai imbracat;
Bucura-te, cela ce coiful mantuirii ai dobandit;
Bucura-te, cela ce duhovniceasca sabie, care este Cuvantul lui Dumnezeu, mai presus de toata arma omeneasca o ai iubit;
Bucura-te, cela ce de sagetile celui viclean cu pavaza credintei te-ai ingradit;
Bucura-te, cela ce negraita fericire a cinului ingeresc in camara cereasca o ai dobandit;
Bucura-te, Ierarhe Ignatie, al pocaintei si rugaciunii lucrator si dascal preaales!
Condac 5
Asemanatu-te-ai unei stele cu Dumnezeiasca mergere, Ignatie, Prea Cuvioase, atunci cand inaintea egumenului unei manastiri indepartate si sarace ai statut, cerandu-i a te primi in randul obstei; iar egumenul, cercandu-te, nimica impotriva n-a grait, blagoslovindu-te sa pasesti pe calea cea monahiceasca. Iar tu, invrednicindu-te de plinirea legamintelor tale, cu recunostinta ai strigat, intru zdrobirea inimii, Facatorului tau de bine, Dumnezeu: Aliluia!
Icos 5
Toata obstea manastirii s-a minunat vazand marea ta osardie spre plinirea ascultarilor prin care iti cerca smerenia parintele tau duhovnicesc. Iar noi, cinstind nevointele si ostenelile tale, pe care tanar fiind cu varsta le-ai imbratisat pentru Hristos, cu uimire strigam tie:
Bucura-te, cela ce pe umeri crucea ta o ai luat si urmator lui Hristos te-ai aratat;
Bucura-te, cela ce calea monahiceasca cea stramta si necajita de voie o ai ales;
Bucura-te, cela ce nicicand indarat nu te-ai intors;
Bucura-te, cela ce prin smerenia ta duhul trufiei l-ai surpat;
Bucura-te, cela ce talantul tau in pamant nu l-ai ingropat;
Bucura-te, cela ce intru slava lui Dumnezeu si mantuirea sufletelor omenesti l-ai intrebuintat;
Bucura-te, cela ce prin scrierile tale pline de Dumnezeiasca intelepciune multe suflete inglodate in pacat ai inviat;
Bucura-te, cela ce dulcele glas al Cerescului Stapan: „Sluga buna si credincioasa, intra intru bucuria Domnului Tau”, ai auzit;
Bucura-te, Ierarhe Ignatie, al pocaintei si rugaciunii lucrator si dascal preaales!
Condac 6
Prin smerenie, prin osardie si mai cu seama prin necontenita rugaciune, asupra patimilor trupesti cu darzenie te-ai ostit, Ierarhe, pana ce trupul tau rob duhului l-ai facut; pentru aceasta dimpreuna cu cetele ingerilor stai acum inaintea Scaunului Prea Sfintei Treimi, pururea cantand: Aliluia!
Icos 6
Cu imbelsugare a rasarit in tine harul lui Dumnezeu atunci cand, primind tu cinul cel ingeresc, cu treapta preotiei curand ai fost cinstit, caci duhul tau, primit in bratele cele Parintesti deschise tie, nespusa fericire a gustat. Iar cand ai fost ales de Dumnezeu egumen al manastirii Pelsema, ziua si noaptea ai grijit de oile cele cuvantatoare incredintate tie de Domnul, ca nici una din ele sa nu piara din nepasarea ta. Bucurandu-ne de o asemenea purtare de grija Dumnezeiasca pentru tine, strigam tie:
Bucura-te, cela ce prin primirea cinului ingeresc savarsirea asteptarilor tale o ai vazut;
Bucura-te, cela ce aparatorului tau ceresc, Sfantului Mucenic Ignatie, Purtatorul de Dumnezeu, ai urmat;
Bucura-te, cela ce in inima ta pe Domnul Iisus Hristos pururea, ca si acela, L-ai purtat;
Bucura-te, cela ce dregatoria preotiei ca pe un mare dar de la Dumnezeu o ai primit;
Bucura-te, cela ce esti numit cu numele focului, aprins fiind de focul credintei si iubirii de Dumnezeu si de aproapele;
Bucura-te, cela ce Jertfa cea fara de sange, cu mare evlavie si frica o ai adus;
Bucura-te, cela ce pe Maica Cea Preanevinovata a lui Hristos, Dumnezeului nostru, ca pe o Prea Curata Vistierie si Sfant Odor al Dumnezeiestii slave o ai cinstit;
Bucura-te, cela ce in manastire biserica frumos impodobita, cu hramul Milostivei Portaitisse ai inaltat;
Bucura-te, Ierarhe Ignatie, al pocaintei si rugaciunii lucrator si dascal preaales!
Condac 7
Voind Domnul Cel iubitor de oameni ca sa nu stea sub obroc faclia virtutilor tale, ci tuturor sa lumineze, incat toti oamenii vazandu-te, sa slaveasca pe Tatal Cel Ceresc, te-a scos din insingurata manastire, spre a-ti da ascultari mult-ostenicioase. Minunandu-ne de asemenea purtare de grija a lui Dumnezeu, cu zdrobire strigam: Aliluia!
Icos 7
Noii manastiri a Prea Cuviosuui Serghie, care este in apropierea orasului imparatesc, te-a daruit pe tine Domnul ca intai-statator si bun pastor, iar tu, fara de odihna ai purtat grija de turma ta cea cuvantatoare si ai ravnit la infrumusetarea chinoviei. Pentru aceasta, obstea ta te slavea, strigand:
Bucura-te, cela ce Ocrotitorului Ceresc al manastirii tale, Prea Cuviosului Serghie, Egumenului de la Radonej, urmator ai fost;
Bucura-te, cela ce manastirea cu minunate biserici si cladiri o ai impodobit;
Bucura-te, cela ce, ca un parinte iubitor de fii, pe fiii tai, pe calea mantuirii catre imparatia Cerurilor i-ai calauzit;
Bucura-te, cel ce pe cei insetati a purcede pe calea monahiceasca in manastire cu bucurie i-ai primit;
Bucura-te, cela ce pe monahii cei neascultatori, prin indemnurile tale, la pocainta inlacrimata i-ai adus;
Bucura-te, cela ce, ca un bun pastor, prin viata si obiceiurile tale, pilda de nevointa monahiceasca intregii obsti ai dat;
Bucura-te, cela ce pentru mantuirea lor gata a-ti pune sufletul ai fost;
Bucura-te, lauda si slava monahilor;
Bucura-te, Ierarhe Ignatie, al pocaintei si rugaciunii lucrator si dascal preaales!
Condac 8
Strain si calator fost-ai pe pamant, Ierarhe, ca si ceilalti oameni. Dar Domnul te-a ales, ca pe un bine-placut al Sau, inca din anii tineretii tale, iar prin viata si scrierile tale cele de Dumnezeu insuflate cu osardie Domnului ai slujit. Drept aceea, slava inaltand Facatorului tau de bine, Dumnezeu, ii strigam: Aliluia!
Icos 8
Intru totul fiind plin de virtuti, inger in trup cu adevarat te-ai aratat, Ierarhe Ignatie, cu dragoste primind pe toti cei ce alergau la tine, durerile lor alinand, la calea pocaintei povatuind, neincetata rugaciune si plansul cel din inima invatand. Pentru aceasta, bogati si saraci, oameni cu faima si sarmani, fiii tai duhovnicesti, strigau tie:
Bucura-te, noule Gura de Aur, care prin cuvintele tale de foc, pe multi rataciti prin pocainta i-ai adus la Dumnezeu;
Bucura-te, cela ce prin scrierile tale, sufletele si inimile celor ce te cinstesc le-ai luminat;
Bucura-te, cela ce a ne ruga pentru vrajmasi ne-ai povatuit;
Bucura-te, cela ce insuti te-ai rugat cu dragoste fierbinte pentru vrajmasii tai;
Bucura-te, cela ce ne-ai invatat a vedea in cei ce ne vrajmasesc unelte ale lui Dumnezeu spre indreptarea noastra;
Bucura-te, cela ce ochilor duhovnicesti ai celor ce se pocaiau lacrimile lui Ezechia si suspinarile lui Manase ai infatisat;
Bucura-te, cela ce in cartile tale pline de Dumnezeiasca intelepciune nevointele si ostenelile vechilor nevoitori ai aratat;
Bucura-te, cela ce in viata ta acestora cu desavarsire ai urmat;
Bucura-te, Ierarhe Ignatie, al pocaintei si rugaciunii lucrator si dascal preaales!
Condac 9
Toata ostirea cea ingereasca si soborul ierarhilor se minunau vazandu-te pe tine, noul bineplacut al lui Dumnezeu, cum straluceai prin mari osteneli si nevointe. Iar noi, fericindu-te, lui Dumnezeu, Celui ce te-a proslavit, strigam: Aliluia!
Icos 9
Catre o noua si mult ostenicioasa ascultare intr-un tinut indepartat al patriei tale, ai plecat, Ierarhe Ignatie, atunci cand de la Arhiereul Cel mai inainte de veci, Domnul nostru Iisus Hristos, ti s-a inmanat toiagul arhieresc de Arhipastorul orasului imparatesc, in catedrala din Kazan a imparatesei Ceresti. Cunoscand intru aceasta voia lui Dumnezeu, ca si in tara straina sa se propavaduiasca de catre tine Evanghelia imparatiei lui Dumnezeu, cu smerenie strigam tie:
Bucura-te, cela ce la hirotonie harul Dumnezeiesc cu imbelsugare l-ai primit;
Bucura-te, cela ce esti plin de apostoleasca invatatura si cu darurile ei mantuitoare pe toti credinciosii ii adapi;
Bucura-te, credincios lucrator al viei lui Hristos;
Bucura-te, alauta duhovniceasca, miscata de Duhul Sfant;
Bucura-te, podoaba cea de Dumnezeu insuflata a arhiereilor;
Bucura-te, ca prin gura ta Domnul Cel iubit de tine propavaduia;
Bucura-te, ca pe fratii si fiii tai duhovnicesti din manastirea Prea Cuviosului Serghie, desi cu trupul i-ai parasit, insa in rugaciunile tale nicicum nu i-ai uitat;
Bucura-te, milostiv aparator al tuturor credinciosilor si necredinciosilor, care te cheama in ajutor;
Bucura-te, Ierarhe Ignatie, al pocaintei si rugaciunii lucrator si dascal preaales!
Condac10
Ingreunat fiind de neputinta trupeasca si de nevointele intru care ai petrecut, ai mers in manastirea Sfantului Nicolae, cea care este langa raul Volga, Ierarhe Ignatie, venind a-ti gati sufletul pentru plecarea din aceasta lume, si acolo intru cugetare la Dumnezeu si pustniceasca rugaciune zilele savarsindu-ti, fara tacere ai cantat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 10
Grabnic ajutator si mangaietor, ai fost Ierarhe Ignatie, nu numai celor ce veneau la tine, ci si celor din departare, cu scrierile tale mangaindu-i, duhul lor imbarbatandu-l si inteleptindu-l. Pentru aceasta iti si striga cei ce pretuiesc cartile tale cele pline de Dumnezeiasca intelepciune:
Bucura-te, pastorul nostru cel bun;
Bucura-te, ca pe cei care veneau la tine nicicand afara nu i-ai scos;
Bucura-te, ca pe cei de aproape si de departe care cereau ajutorul tau cu dragoste i-ai imbratisat;
Bucura-te, ca pe cei ce cu osardie cinstesc scrierile tale in cea mai stransa unire cu sufletul tau i-ai primit;
Bucura-te, ca pe fiii tai cei duhovnicesti cu rabdarea crestineasca i-ai deprins;
Bucura-te, ca a vedea in patimirile noastre purtarea de grija a lui Dumnezeu ne-ai povatuit;
Bucura-te, ca pe fiii tai, a se incredinta cu totul Dumnezeiestii pronii i-ai invatat;
Bucura-te, ca implinirea intru noi a voii Lui, la Domnul ca pe o mare mila a o cere ai poruncit;
Bucura-te, Ierarhe Ignatie, al pocaintei si rugaciunii lucrator si dascal preaales!
Condac 11
Cantare preaumilicioasa ai adus Prea Sfintei Treimi in toate zilele vietii tale pamantesti, Ignatie prealaudate. Iar acum, stand inaintea Scaunului imparatului Slavei, roaga-te pentru noi, cei ce cinstim sfanta pomenirea ta, ca prin rugaciune si pocainta curatindu-ne, dimpreuna cu tine sa cantam in veci lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 11
Mare luminator al Sfintei Biserici Ortodoxe ai fost in viata ta, Ierarhe Ignatie, si pentru aceasta ti-a daruit sfarsit minunat Domnul Atottiitorul, si in ceruri te-a proslavit. Rugamu-te, milostive ierarhe, cere si pentru noi, pacatosii, care iti cerem ajutorul si mijlocirea, sfarsit in pace si fara de durere vietii noastre, raspuns bun la infricosata Judecata a lui Hristos si mostenirea imparatiei Cerurilor, ca sa strigam Tie cu bucurie:
Bucura-te, cela ce prin dreptul tau sfarsit viata ta cea dreapta o ai pecetluit;
Bucura-te, cela ce apropierea plecarii tale mai inainte o ai vazut;
Bucurat-te, cela ce pe Cerescul Mire al sufletului tau cu faclia aprinsa l-ai intampinat;
Bucura-te, cela ce in ziua sfarsitului tau, pe Mantuitorul inviat dimpreuna cu femeile mironosite L-ai vazut;
Bucura-te, cela ce pe cinstitorii tai nici dupa moarte de mijlocirea ta nu ii lipsesti;
Bucura-te, cela ce pe toti care se roaga tie cu osardie, cu harul si cu purtarea ta de grija ii acoperi;
Bucura-te, cela ce pe fiii tai a se tine fara abatere de sfanta credinta ortodoxa, singura adevarata, i-ai invatat;
Bucura-te, cela ce a primi inselarile cele ereticesti si a lua aminte la viclenele lor indemnuri cu strasnicie ai oprit;
Bucura-te, Ierarhe Ignatie, al pocaintei si rugaciunii lucrator si dascal preaales!
Condac 12
Har s-a dat tie de la Dumnezeu, Ierarhe al lui Hristos, Ignatie, a te ruga pentru noi si a ne calauzi pe calea mantuirii, ca fiind curatiti prin pocainta, in camara cea preaimpodobita a Mantuitorului sa intram si acolo, dimpreuna cu tine si cu toti cei ce bine au placut lui Dumnezeu, bucurandu-ne sa-I cantam: Aliluia!
Icos 12
Cantand lui Dumnezeu, Celui Minunat intru sfintii Sai, te laudam pe tine, Ignatie fericite, ca pe un prieten al lui Hristos, care prin neabatuta lucrare a poruncilor Lui fericirea raiului ai dobandit. Roaga-te pentru noi, pacatosii, ca dimpreuna cu tine partasi ai Cinei Domnului sa fim si noi, cei ce cu dorire strigam tie:
Bucura-te, ca prin preaadanca smerenia ta, si prin saracia cea duhovniceasca imparatia Cerurilor ai aflat;
Bucura-te, ca aceasta virtute la temelia tuturor nevointelor monahicesti a o pune ai poruncit;
Bucura-te, ca plangand pentru pacatele tale, de Domnul insusi ai fost mangaiat;
Bucura-te, ca pentru blandetea sufletului tau, drept rasplata mostenirea vietii vesnice ai dobandit;
Bucura-te, ca in viata cea pamanteasca dreptatea lui Hristos, iar nu hrana trupeasca ai cautat, iar acum, in ceruri, cu ea din belsug te-ai saturat;
Bucura-te, ca pentru milostivirea ta fata de aproapele, de Dumnezeu, Daruitorul indurarilor ai fost miluit;
Bucura-te, ca pentru curatia ingereasca a inimii tale pe Dumnezeu L-ai vazut;
Bucura-te, ca toate clevetirile si ocarile celor ce te urau, pentru Domnul le-ai iertat, si pentru aceasta, de comoara cea mare – Dumnezeiasca infiere – ca un facator de pace te-ai invrednicit;
Bucura-te, Ierarhe Ignatie, al pocaintei si rugaciunii lucrator si dascal preaales!
Condac 13
O, preaminunatule si bine-placutule al lui Hristos, Parinte Ierarhe Ignatie! Primeste aceasta mica rugaciune, insa din inimi ce te iubesc si te cinstesc adusa, si ne izbaveste pe noi cu atotputernica ta mijlocire de toata durerea, suferinta si intristarea, aprinde inimile noastre reci cu focul credintei si al dragostei de Dumnezeu, daruieste-ne pocainta mai inainte de sfarsit, fii noua calauzitor catre imparatia Cerurilor, ca acolo, dimpreuna cu tine si cu toti cei ce au bineplacut lui Dumnezeu, in vecii vecilor sa ii cantam: Aliluia!
(Acest condac se citeste de 3 ori.)
Apoi se repeta iarasi Icosul 1 si Condacul 1.
Rugaciune catre Sfantul Ierarh Ignatie Briancianinov
O, mare, preaminunate si bineplacutule al lui Hristos, Parinte Ierarhe Ignatie! Primeste cu milostivire rugaciunile pe care cu dragoste si recunostinta ti le aducem! Auzi-ne pe noi, cei sarmani si neajutorati, care cu credinta si iubire la tine cadem si cerem calduroasa ta solire pentru noi inaintea Scaunului Domnului Slavei. Stim ca mult poate rugaciunea dreptului, care milostiv face pe Stapanul. Tu, din anii prunciei tale, pe Domnul cu inflacarare l-ai iubit si numai Lui a-I sluji voind, toate cele frumoase ale lumii acesteia intru nimica le-ai socotit. Tu, lepadandu-te de tine si luandu-ti crucea ai urmat lui Hristos. Tu de voie ai ales calea cea stramta si mahnicioasa a vietii monahicesti si pe aceasta cale virtuti mari ai dobandit. Tu, prin scrierile tale, inimile oamenilor de cea mai adanca evlavie si supunere catre Atotputernicul Ziditor le-ai umplut, iar pe pacatosii cei cazuti cu inteleptele tale cuvinte a-si cunoaste nimicnicia si a alerga intru pocainta si smerenie la Dumnezeu i-ai povatuit, imbarbatandu-i cu nadejdea in milostivirea Lui. Tu, pe cei ce alergau la tine afara nicicand nu i-ai scos, ci parinte iubitor de fii si bun pastor tuturor le-ai fost: nici acum nu ne parasi pe noi, care tie cu osardie ne rugam si la ajutorul si acoperamantul tau scapam.
Cere pentru noi de la Domnul Cel iubitor de oameni sanatate sufletului si trupului, neclintita fa credinta noastra, intareste puterile noastre care slabesc intru ispitele si intristarile veacului acestuia, incalzeste cu focul rugaciunii sufletele noastre cele reci, ajuta-ne, ca prin pocainta fiind curatiti, sfarsit crestinesc vietii noastre sa primim si in camara cea preaimpodobita a Mantuitorului sa intram dimpreuna cu toti cei alesi, si impreuna cu tine sa ne inchinam Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin!
Troparul Sfantului Ignatie Briancianinov (glas 8)
Aparatorule al Ortodoxiei, al pocaintei si rugaciunii lucrator si dascal preaales, podoaba cea de Dumnezeu insuflata a arhiereilor, slava si lauda monahilor, cu scrierile tale pe noi toti ne-ai inteleptit; alauta duhovniceasca, noule Gura de Aur, Ierarhe Ignatie, roaga pe Cuvantul, Hristos Dumnezeu, pe care in inima ta L-ai purtat, sa ne daruiasca noua mai inainte de sfarsit a ne pocai.
iorgu mihaela
Acatistul Cuviosului si Purtatorului de Dumnezeu, Parintelui nostru,
Iustin de la Celie, noul Teolog si Marturisitor
Condacul intai:
Urmand calea cea dreapta, de Dumnezeu purtatorule Parinte, Calea cea plina de slavoslovie ai aflat. Tie, celui ce in lumina Dragostei celei de viata facatoare te-ai salasluit, cantare de lauda iti aducem: Bucura-te, Cuvioase Parinte Iustine, propovaduitorule al Sfintei Treimi!
Icosul intai:
Iubind pe Dumnezeu cel mai inainte de veci, Avva al nostru Iustine, si, lepadandu-te de sineti, ai urmat Cuvantului celui de viata facator. Minunandu-ne de o dragoste ca aceasta, cantare de lauda ti-aducem:
Bucura-te, ca precum Sfantul Ioan Damaschin, singurul lucru nou sub soare ne-ai invatat ca este Hristos;
Bucura-te, ca plin de ravna ai slavoslovit pe Hristos, Dumnezeu-Omul;
Bucura-te, fericite, ca nesecata dragoste ai avut;
Bucura-te, ca rugaciunile tale pana la Dumnezeul dragostei cale au aflat;
Bucura-te, ca Duhul Sfant in inima ta se ruga;
Bucura-te, ca apa cea vie de la izvorul Vietii o ai baut;
Bucura-te, cel neclintit in credinta;
Bucura-te, osardnic invatator al dreptatii dumnezeiesti;
Bucura-te, ca sfinte cuvinte traducand si scriind, talantii i-ai inmultit;
Bucura-te, ca pe Sfinti prin cantari i-ai slavit;
Bucura-te, ca prin rugaciunile tale boli tamaduiesti;
Bucura-te, ca ale Imparatiei taine contempli;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Iustine, propovaduitorule al Sfintei Treimi!
Condacul al 2-lea:
Binecuvantata de taina Bunei-Vestiri a fost intreaga ta vietuire de la nastere si pana cand la Cel dorit ai ajuns. Iar pe noi, cei ce suntem pamant si cenusa, ne invata, fii ai lui Dumnezeu prin har sa ne facem, ca impreuna cu tine sa-I cantam: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Binevestitor al preamaritelor taine te-ai aratat, Avva al nostru Iustine, pe Maica Vietii neincetat cinstindu-o, pentru care astfel te laudam:
Bucura-te, ca pe Fecioara, Maica lui Dumnezeu, in rugaciuni ai slavit-o;
Bucura-te, fericite, ca te-ai nascut, ai trait si ti-ai dat obstescul sfarsit Buna-Vestire binevestind;
Bucura-te, ca adanca taina a zamislirii celei fara de samanta a Fecioarei o ai cinstit;
Bucura-te, ca impreuna cu ingerii te-ai minunat de a Dumnezeului celui Viu negraita desertare;
Bucura-te, de Dumnezeu insufletite;
Bucura-te, ca bucuria minunatei nasteri a lui Dumnezeu Cuvantul o ai proslavit;
Bucura-te, ca impreuna cu Maica lui Dumnezeu, la piciorul Crucii ai plans si la Sfantul Mormant te-ai tanguit;
Bucura-te, ca de lumina Invierii ai fost luminat;
Bucura-te, ca menirea femeii a urma mironositelor, ai propovaduit;
Bucura-te, ca al Nascatoarei de Dumnezeu taram – Muntele Athosului – in Duhul Sfant ai vazut, inca pe pamant vietuind;
Bucura-te, ca Adormirea Preacuratei impreuna cu ingerii o ai proslavit;
Bucura-te, ca la inaltimea desavarsirii ai ajuns;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Iustine, propovaduitorule al Sfintei Treimi!
Condacul al 3-lea:
Luptat-a sufletul tau din frageda tinerete impotriva necuratiei, trupul si sufletul neintinat pazindu-ti si cu trezvie la miscarile inimii veghind. Asa si pe noi ne invata sa lucram cele spre mantuire, ca impreuna cu tine Domnului sa-I cantam: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
De oameni ascunzandu-te si aspra vietuire in pustie petrecand, Avva al nostru Iustine, fara de grai ramanand, si lacrimi de bucurie varsand, in Duhul Sfant de multe ori Botezul Domnului ai contemplat, pentru care te slavim asa:
Bucura-te, ca trupul prin post si rugaciune ti-ai supus;
Bucura-te, ca pe calea care duce la mantuire ai mers;
Bucura-te, ca dorind sa agonisesti virtuti, numai Domnului te-ai supus;
Bucura-te, ca voia lui Dumnezeu sa implinesti ai insetat;
Bucura-te, ca prin rugaciune, de dragoste te-ai aprins;
Bucura-te, ca urmand Soarelui dreptatii, te-ai desavarsit;
Bucura-te, ca stalp de foc in pustie te-ai facut;
Bucura-te, ca pe marele Ioan, prietenul Mirelui, l-ai vazut;
Bucura-te, vlastar tare al Ierusalimului celui de Sus;
Bucura-te, ca celor evlaviosi hrana tare le-ai dat; Bucura-te, ca ai zis ca in om inima este vultur, iar ratiunea sarpe;
Bucura-te, ca in inaltimile ceresti ca vulturul ai zburat;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Iustine, propovaduitorule al Sfintei Treimi!
Condacul al 4-lea:
In timpul Razboiului Mondial, printre bolnavi si raniti de marea ta dragoste pentru oameni fost-ai calauzit, impreuna cu ei voind a patimi. Chipul ingeresc primind, inteles-ai ca nicio jertfa nu este ca rugaciunea pentru cei suferinzi. Invata-ne si pe noi ca bine sa ne ostenim si impreuna cu tine sa ardem in rugaciune pentru lume, Domnului cantand: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Vas ales al Duhului Sfant fiind, Parinte Iustine, pe doctori tamaduit-ai si de intelepciune inima plinitu-le-ai, ca si ei, precum Sfintii cei fara de arginti, pe oameni cu dragoste sa-i tamaduiasca, pentru care iti cantam asa:
Bucura-te, inima indurerata de suferintele celorlalti;
Bucura-te, ca pe Sfantul Pantelimon in rugaciune l-ai chemat;
Bucura-te, fericit ostas al lui Hristos;
Bucura-te, neinfricat luptator al Duhului;
Bucura-te, ca avand mintea la Hristos, te-ai smerit si tuturor ai slujit;
Bucura-te, ca inaintea trupurilor sfartecate nu ai dat inapoi, iar pe cei infricosati inaintea mortii ai ajutat;
Bucura-te, ca nu numai trupurile, ci si sufletele – de necredinta, de indoiala si de erezie – ai tamaduit;
Bucura-te, caci, pentru cei ce patimeau, sufletul punandu-ti, cu lacrimi te-ai rugat;
Bucura-te, ca patimile biruit-ai, inimile inflacarat-ai si sufletele ai inseninat;
Bucura-te, ca de incercarile vietii acesteia cu rugaciune te-ai apropiat;
Bucura-te, ca neincetat lucrand, roadele virtutilor ai secerat;
Bucura-te, ca prestolul Domnului cu slavoslovii ai impodobit;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Iustine, propovaduitorule al Sfintei Treimi!
Condacul al 5-lea:
Mult te-ai nevoit si ai postit, in rugaciune ca un stalp de foc arzand; mult ai invatat si ai scris, duhul ortodocsilor inaltand. Ajuta-ne si pe noi, cei neputinciosi, tari impotriva raului sa stam si biruitori sa iesim, Domnului cu fiece suflare sa-I cantam: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
De la Petru Apostolul puterea marturisirii si a pocaintei ti-ai insusit, Parinte de Dumnezeu inteleptite, iar de la Fericitul Pavel, dragostea cea nebiruita, prin care Viata cea vesnica dobandind, noi te slavim asa:
Bucura-te, ca pe primii verhovnici, Apostolii Petru si Pavel, in rugaciune i-ai slavit;
Bucura-te, ca nevointei lor ai urmat;
Bucura-te, ca toate poruncile evanghelice ai implinit;
Bucura-te, ca pe farisei si pe vamesi, tunand proroceste, in vileag i-ai dat;
Bucura-te, ca mantuirea omului mai presus decat legea o ai pus;
Bucura-te, ca ai propovaduit credinta care ne muta de la moarte la viata;
Bucura-te, ca pacatul ai urat si pe pacatosi din adancul pierzarii i-ai ridicat;
Bucura-te, ca pe Dumnezeu-Dragoste cu dragoste inflacarata L-ai slavit;
Bucura-te, ca ochii si urechile inimii a le deschide ne-ai invatat;
Bucura-te, ca toate simtirile sa le umplem de ceresti doruri ne-ai povatuit;
Bucura-te, ca la inaltimea de neatins a Duhului ai nazuit; .
Bucura-te, ca noua, celor ce ti-am urmat, faclie in intuneric ne-ai fost;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Iustine, propovaduitorule al Sfintei Treimi!
Condacul al 6-lea:
Inzestrat cu osebite daruri, in lume la inalte scoli ai fost trimis. Iar cand Europei adevaratul chip al necredintei ai descoperit, cerutu-ti-au de ortodoxie si de Adevar sa te lepezi, dar iubirea de slava nu te-a amagit. Invata-ne si pe noi slava cea desarta sa lepadam, ca impreuna cu tine Domnului sa-I cantam: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Talcuind teologia Sfantului Ioan de Dumnezeu Cuvantatorul, si tu, Parintele nostru, dupa a sa invatatura ai vietuit. Caci calea cea dreapta alegand, dragostea Domnului Hristos Celui Inviat ai dobandit, pentru care te laudam asa:
Bucura-te, ca amagirilor acestei lumi nu te-ai supus;
Bucura-te, ca cinstea tronului vladicesc nu ai primit;
Bucura-te, ca Domnului cu smerenie ai voit sa-I slujesti;
Bucura-te, ca numai cu Hristos si intru Hristos ai trait;
Bucura-te, al Vietii celei vesnice minunat invatator;
Bucura-te, de Dumnezeu cugetatorule;
Bucura-te, Parinte inainte vazator;
Bucura-te, prin Duhul Sfant cunoscator al Adevarului;
Bucura-te, ca marete taine cu dragoste ai contemplat;
Bucura-te, slava filosofilor si a oamenilor de stiinta;
Bucura-te, ca Europa cu adevarat judecatii o ai supus;
Bucura-te, ca dragostea ei iarasi catre Mantuitorul ai voit sa o calauzesti;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Iustine, propovaduitorule al Sfintei Treimi!
Condacul al 7-lea:
Cuvantand deschis impotriva ateismului vremii de puternicii acestei lumi ai fost prigonit. Pribeag fiind, Cuvioase Parinte, pana cand de Dumnezeu Nascatoarea, sub aripa Arhanghelului Mihail, in Sfanta Manastire Celie te-a chemat. Roaga-te si pentru noi, dezbinatii, in adevar si iubire de frati sa vietuim, ca impreuna cu tine pe Domnul sa-L laudam: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Inaintea Sfintilor Arhangheli in rugaciune ca un stalp de foc arzand, de multe ori ajutor de la ei ai primit, Cuvioase Parinte Iustine, catre Dumnezeu binefacatori si mijlocitori avandu-i, pentru care iti cantam asa:
Bucura-te, ca pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil; Arhistrategii Puterilor Ceresti, i-ai slavit;
Bucura-te, ca in modestul lor lacas de la Celie te-ai salasluit;
Bucura-te, ca aici viata bineplacuta lui Dumnezeu ai petrecut;
Bucura-te, ca la Celie, in surghiun, ca intr-un palat imparatesc ai vietuit;
Bucura-te, ca pentru Hristos pribeag si prigonit ai fost;
Bucura-te, ca in casa inimii tale pe cei rataciti i-ai primit;
Bucura-te, de Dumnezeu iubitorule ostas;
Bucura-te, ca impotriva necredintei lupta cea buna ai purtat;
Bucura-te, ca dupa tine au venit oamenii cu inima ca de prunc;
Bucura-te, ca invataturii tale celei pline de intelepciune dumnezeiasca au urmat;
Bucura-te, ca a discerne ceea ce este bine pentru poporul dreptslavitor, ai fost binecuvantat;
Bucura-te, ca i-ai aratat calea catre Cel Preainalt;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Iustine, propovaduitorule al Sfintei Treimi!
Condacul al 8-lea:
In Valievo, in linistea de la poalele muntilor, desi fiind fara incetare atacat de parasi, spioni si ucigasi pe toate le-ai indurat, in smerenie si rugaciune necurmata nevoindu-te, duhul tau intaritu-s-a pentru maretul zbor. Roaga-te ca si noi de iubirea de slava si trufie sa ne tamaduim, ca impreuna cu tine Domnului sa cantam: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Precum Sfantul Ioan Gura de Aur, in temnita si surghiun, cu totul voii Domnului s-a incredintat, asa si tu, Parinte, in incercarile tale Celui Iubit ai urmat. Iar Domnul ti-a descoperit cum viaza El intru Sfintii Sai. Şi noi de la tine invatand ca in fiece faptura sa-L slavim pe Ziditor, te laudam asa:
Bucura-te, ca in rugaciune pe Sfantul Ioan Gura de Aur l-ai slavit;
Bucura-te, ca el in vedenie ti s-a aratat;
Bucura-te, caci cu nespuse daruri te-a binecuvantat;
Bucura-te, ca de la el intelegerea dogmelor ai primit;
Bucura-te, ca de fiece faptura cu frica si cutremur, „cu pasi de porumbel” te-ai apropiat;
Bucura-te, ca pentru vrajmasii tai in rugaciune multime de lacrimi ai varsat;
Bucura-te, ca pe prigonitori si chinuitori i-ai inteleptit;
Bucura-te, ca, precum ai prorocit, nu a mai ramas piatra pe piatra din temnita in care te-au inchis;
Bucura-te, ca aflandu-ti singuratatea, te-ai rugat neincetat;
Bucura-te, ca Dumnezeu darul lacrimilor ti-a daruit;
Bucura-te, ca in cuviosie petrecand, inima ti-ai curatit;
Bucura-te, ca in ea Dumnezeul cel Viu Ş-a salasluit;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Iustine, propovaduitorule al Sfintei Treimi!
Condacul al 9-lea:
Spre a-ti intregi lucrarea de nevointa, Cuvioase Parinte, Atottiitorul fii duhovnicesti ti-a daruit. Pe ranile lor plasturele rugaciunii punand si patimile cu iarba amara a cuvantului tamaduind, catre Cereasca Imparatie i-ai calauzit. Şi pe noi ne primeste, te rugam, sub a ta ocrotire, ca impreuna sa cantam Domnului: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Neosebind pe cei mici de cei mari, Avva al nostru Iustine, generatii de noi eroi, de oameni puternici, de mame cinstite si de monahii jertfelnice ai crescut, cu Hristos mintea si inima hranindu-le, spor vietii lor daruind, pentru care astfel te slavim:
Bucura-te, ca in loc de fii dupa trup, fii dupa Duh pentru Noul Ierusalim ai crescut;
Bucura-te, ca pentru dragostea lui Hristos inimile le-ai deschis;
Bucura-te, ca pentru ei ziua si noaptea te-ai rugat;
Bucura-te, ca fiece miscare a inimii lor ai cunoscut;
Bucura-te, ca dragostea cea sfanta si mantuitoare, darul Sfantului Duh, prin lucrare sporeste – asa i-ai invatat;
Bucura-te, ca impreuna cu ei din saracacioasa masa si din inaltele zboruri ale inimii tale te-ai impartasit;
Bucura-te, ca credinta credinciosilor o ai intarita
Bucura-te, ca la cunoasterea de Dumnezeu intelepciunea inteleptilor o ai adus;
Bucura-te, ca in intampinarea fiilor tai duhovnicesti precum o flacara vie prin iarba ai alergat;
Bucura-te, ca pentru a lor sporire si dragoste cantari de lauda Domnului ai inaltat;
Bucura-te, ca fiece faptura a lui Dumnezeu in Hristos ai iubit;
Bucura-te, ca din marea ta milostivire, siroaie de lacrimi in marea milosardiei dumnezeiesti ai varsat;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Iustine, propovaduitorule al Sfintei Treimi!
Condacul al 10-lea:
In tarina acestei vieti lucrand, Parinte, si cu mare dor dupa Dumnezeu tanjind, inaintea dragostei tale taina fiintarii tuturor fapturilor ti s-a descoperit. Invata-ne si pe noi adevarata pocainta, ca intr-un. cuget Domnului sa cantam: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Iubit-ai pe Sfantul Sava, cel mai frumos fiu al neamului sarbesc, Avva al nostru Iustine; cugetele tale aceeasi cale urmat-au, si sufletul din izvoarele acelorasi invataturi ti-ai adapat, inima ta largindu-se, ca Cerul si pamantul sa cuprinda, pentru care te laudam asa:
Bucura-te, ca pe Sfantul Sava, luminatorul si invatatorul neamului sarbesc, in rugaciune l-ai slavit;
Bucura-te, ca inaintea creaturilor neinsemnate ai stat uimit;
Bucura-te, ca in ele intelepciunea dumnezeiasca se oglindeste;
Bucura-te, ca ai cunoscut ca si cea mai mica floare, pentru a inflori, are nevoie de intreaga putere a pamantului si a soarelui si de dragostea dumnezeiasca;
Bucura-te, ca menirea omului este sa aiba pe Dumnezeu drept Imparat al intregii sale lucrari ne-ai invatat;
Bucura-te, ca ai cunoscut in Duhul Sfant ca omul de mai inainte de veci menit este sa fie tron al Dumnezeirii treimice;
Bucura-te, ca prin slujirea neincetata, de nespusa tarie a tainelor Duhului Sfant te-ai imbatat;
Bucura-te, ca precum vita cu butucul ei, prin Sfanta Euharistie cu Hristos te-ai unit;
Bucura-te, ca darul inainte-vederii, al tamaduirii si al povatuirii ai primit;
Bucura-te, ca in rugaciuni vesnice catre Domn cel Iubit toate gandurile tale sa se prefaca ai dorit;
Bucura-te, ca pentru tine filosofia a fost revarsare cereasca a harului lui Hristos;
Bucura-te, ca impreuna cu Puterile ceresti si cu toti Sfintii, pe Hristos, Dumnezeu-Omul, L-ai slavoslovit;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Iustine, propovaduitorule al Sfintei Treimi!
Condacul al 11-lea:
Atunci cand slujeai, Sfinte Parinte, harul Duhului Sfant asupra ta se revarsa, biserica de ingeri si de Sfinti se umplea, iar poporul stia ca aproape este Cerul. Roaga-te si acum pentru noi, cei slabi iru credinta, ca sa inviem si, impreuna cu tine, Domnului Celui Iubitor de oameni sa-I cantam: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Spre tronul Prea Sfintei Treimi pururea privind, pe Nascatoarea de Dumnezeu impreuna cu toti Sfintii inainte avandu-o, ne-ai invatat, Avva al nostru Iustine, ca mai presus de cele pamantesti, Imparatia Cerurilor sa o cautam, pentru aceea astfel te slavim:
Bucura-te, ca inaintea neamului dreptslavitor, pe toti Sfintii, care Domnului au bineplacut, asemenea unui stalp de foc i-ai vazut;
Bucura-te, ca pe Sfintii Parinti si calauzitori ai Bisericii dreptslavitoare i-ai preamarit;
Bucura-te, ca Sfintilor nostri Parinti, de Dumnezeu purtatori urmand, amagitoarea lume ai lasat;
Bucura-te, ca pe slavitii Sfinti ierarhi in ajutor i-ai chemat;
Bucura-te, ca pe Noul Sfant Nicolae de la Jicea, primul l-ai slavit;
Bucura-te, ca noua, celor mult patimitori, Sfintilor bineplacuti lui Dumnezeu te-ai rugat a ne fi mijlocitori;
Bucura-te, caci cu barbatie, ca Sfintii Mucenici, gata ai fost pentru Hristos sa patimesti;
Bucura-te, ca inaintea Tronului Slavei, cetele Sfintilor celor nou incununati ai vazut;
Bucura-te, ca taina Sfintei Treimi impreuna cu toti Sfintii o ai contemplat;
Bucura-te, ca inca din timpul vietii tale pamantesti, poporul binecinstitor drept Sfant te-a recunoscut;
Bucura-te, nadejdea necajitilor si a impovaratilor;
Bucura-te, ca de dumnezeiasca dragoste ai fost luminat;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Iustine, propovaduitorule al Sfintei Treimi!
Condacul al 12-lea:
Sfarsitul vietuirii tale pamantesti sub semnul bucuriei Bunei-vestiri ti-ai asteptat, dand atunci poporului ultima binecuvantare. Iar Dumnezeu bine a voit ca neintinatul tau trup sa ramana nestricacios si placut mirositor. Invata-ne si pe noi, Parinte, sfarsitul vietuirii noastre celei pamantesti, cu credinta tare, cu dragoste puternica sa asteptam, si intampinandu-ne, pe Domnul impreuna cu tine sa-L slavim: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Invatatorilor Ortodoxiei ai vorbit despre inaltimea dogmelor Bisericii: in Dumnezeirea intreita si fara de sfarsit este viata fiecarei inimi omenesti, a fiecarei fapturi. Iar pe noi ne-ai invatat ca aici, pe pamant, asemeni lui Hristos vietuind, Viata cea vesnica o mostenim, pentru aceasta te slavim asa:
Bucura-te, ca inaintea intregii creatii inima ti s-a inflacarat;
Bucura-te, ca taina vietii fiecarei fapturi in esenta sa treimica ti s-a descoperit;
Bucura-te, ca pururea in rugaciune Sfanta Treime O ai slavit;
Bucura-te, ca in Dumnezeiasca Liturghie O ai proslavit;
Bucura-te, ca ne-ai invatat ca focul ceresc – harul Duhului Mangaietor – in inimile noaistre inca din acest veac se salasluieste;
Bucura-te, ca ai talcuit ca acest foc al Sfantului Duh iese dintr-un trup plin de inflacarare si toate madularele le reuneste, si cu puterea invierii pe om il inviaza;
Bucura-te, ca ai spus ca atunci fiecare persoana va fi deplina in propria sa fire si fiinta, si indumnezeita prin Sfantul Duh;
Bucura-te, ca atunci trupurile transfigurate vor ramane pline de Duh Sfant, ti s-a descoperit;
Bucura-te, ca in slava lui Hristos, ele vor straluci de o lumina nesfarsita;
Bucura-te, ca dragostea este prima contemplare a Sfintei Treimi, ne-ai invatat;
Bucura-te, ca gandurile si lucrarile tale in aceasta lume oglindirea vietuirii tale intru Duhul Sfant au fost;
Bucura-te, ca pentru dragostea ta, Domnul in adancul tainelor ti-a daruit sa patrunzi;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Iustine, propovaduitorule al Sfintei Treimi!
Condacul al 13-lea:
O, placutule al lui Dumnezeu, Cuvioase Parinte Iustin, drept mostenire neamului si fiilor tai duhovnicesti ai lasat ca la Vietile Sfintilor sa se adauge noi Sfinti. Ne inchinam lui Hristos si te slavim pe tine, Parinte, si cu lacrimi si cu sange, viata iti urmam si lucrarea-ti continuam. Atunci cand ne poticnim si cadem, ajuta-ne si ne ridica, Avva al nostru Iustine; inconjoara-ne pe noi cu rugaciunile tale, incalzeste-ne, mangaie-ne, binecuvanteaza ostenelile noastre si aceasta smerita slavire, ca impreuna cu tine si cu aceia pe care i-ai iubit, intr-un singur cuget, intr-o singura inima si intr-o suflare Domnului Hristos sa-I cantam: Aliluia!
Rugaciune catre Avva Iustin
O, Avva Iustin, ajuta-ne! Lumina curata a soarelui, tot ce ne-nconjoara vorbesc despre pacatele noastre, intrucat noi nu le vedem. Ne rugam tie in pustietatea vietii acesteia, unde abia se recunoaste frate pe frate. Cu milostivire primeste marturisirea pentru pacatele care ne pustiesc, caci pururea din nou le savarsim. Din cauza mandriei, a lacomiei, a desfranarii, a invidiei, a iubirii de slava, a maniei si a lenevirii nu simtim bucurie mai mare si frumusetea, darul Duhului Sfant Mangaietorul nu vedem. Şi se sting sufletele noastre, caci dragostea lui Hristos am lasat.
Inconjoara-ne pe noi cu rugaciunile tale, preschimba mahnirea noastra in fericita intristare de pocainta aducatoare; invata-ne sa biruim raul care ne impovareaza. Roaga-te staruitor ca sa primim iertare de la Singurul Iubitor de oameni si intarire ca sa petrecem zilele vremelniciei noastre dupa cum ii este bineplacut lui Dumnezeu.
O, bineplacutule al lui Dumnezeu, care in aceasta lume afara de Hristos pe nimeni nu ai dorit, Cuvioase Parinte Iustine, roaga-te pentru noi inaintea fetei Ziditorului, ca dragostea dumnezeiasca sa se salasluiasca in inimile noastre ca un suvoi de lumina primavaratica, si in noi pururea si ramana, ca vietile noastre sa se sfarseasca in slavoslovia Sfintei Treimi. Amin.