Sfântul Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe
Nr. 793
6 iunie 2016
Belgrad

Sanctității Sale,
Arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Romă, și Patriarh Ecumenic
Kir Kir Bartolomeu
Constantinopol

Copie: către toți Întaistatatorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale și Sfintele lor Sinoade

Subiect: Sfântul și Marele Sinod

Hristos a înviat!
Preafericite Arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Romă, și Patriarh Ecumenic, iubit frate în Hristos și coliturghisitor al smereniei noastre, Kir Bartolomeu, cu cel mai mare respect din toată inima salutăm Preafericirea Voastră cu frățească îmbrățișare în Domnul.
Considerăm că este necesar să subliniem măsura nădejdii, sincerul angajament și contribuția, în funcție de capacitatea noastră, cu care Biserica noastră a participat la pregătirea Sfântului și Marelui Sinod și Bisericii Ortodoxe Sobornicești.
Cu toate acestea, după ce a luat în considerare:
1. nemulțumirea și remarcile critice ale anumitor Biserici locale în ceea ce privește anumite texte pregătitoare în perioada presinodală;
2. decizia irevocabilă a Patriarhiilor Bulgare și Antiohiene de a renunța să participe la Sinod;
3. problemele în relațiile și comuniunea dintre Biserici (Ierusalim – Аntiohia din cauza Qatar-lui; deteriorării relațiilor dintre noi și Patriarhia România, care acum sunt greu de depășit, din cauza incursiunii anti-canonice a acesteia din urmă în Serbia de Est și fondarea unei eparhii paralele acolo, ceea ce va duce la ruperea comuniunii liturgice și canonice ale celor două Biserici vecine, în cazul în care comportamentul descris mai sus nu i se pune capăt, și așa mai departe), conjugat cu perspectiva neputinței acestor probleme de a fi soluționate la Sinod ci, mai degrabă, să fie amânate pentru perioada de după Sinod, ca și cum orice Comisie poate fi un organ mai mare decât Sinodul panortodox, și4. lipsa voinței Bisericii noastre Mamă, a Constantinopolului, de a adopta cel puțin una dintre propunerile Bisericii noastre (cum ar fi discuția cu privire la Autocefalie, dreptul episcopilor la vot la Sinod, recunoașterea Sinoadelor din secolele al IX-lea și al XIV-lea ca Ecumenice în conștiința și practică a Bisericii Ortodoxe, iar multe altele, probabil, mai puțin semnificative) incluse în tematica și ordinea de zi a Sinodului, și, atâta timp cât rămânem obligați de punctele de vedere ale Sfântul Sinod al Episcopilor Bisericii noastre, formulat în mod oficial în urmă cu doi ani, precum și recent, la sfârșitul lunii trecute, din luna mai, suntem obligați, cu tristețe – dar, de asemenea, cu sentimentul deplin al grijii noastre pastorale și, în general, responsabilitate eclezială – să informam draga și respectabila Voastră Preafericre și Sfântul Vostru Sinod că, din moment ce toate acestea sunt astfel, Biserica noastră consideră că este dificil să participe la convocatul Sfânt și Mare Sinod, și propune ca acesta să fie amânat pentru o anumită perioadă de timp: în timp ce, în așteptare, întrunirea noastră din Creta, cu ajutorul lui Dumnezeu, va fi privită ca o consultare interortodoxă presinodală, cu scopul de a pregăti mai bine Sinodul și îmbunătățirea textelor sale, sau, cel mult, ca faza inaugurală a întregului proces sinodal, care urmează să fie finalizat în continuare, într-o etapă următoare, când toate neînțelegerile vor fi eliminate în favoarea unității de duh și consens al Bisericilor. În acest fel, cu ajutorul lui Dumnezeu, rodul Sinodului va fi văzut ca aducere a mărturiei noastre de credință neviciată, răspuns la nădejdea care rămâne în noi la mesajul mântuirii în Hristos, îndreptat spre toți, atât celor care sunt aproape de noi cât și celor care sunt la distanță, și în nici un caz, Doamne ferește, ca germinare a noilor schisme molipsitoare și para-sinagogi sub pretextul zelotist proclamat în mod fals ca presupusă prezervare a Ortodoxiei.
Cu privire la cele spuse rămânem Preafericirea Voastră, frate smerit și coliturghisitor al Vostru, în Hristos Cel înviat,
Arhiepiscop de Pec, Mitropolit de Belgrad-Karlovci și Patriarh Sârb
Irineu
Președinte al Sfântului Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe

Sursa: Traducere de Roman Ortodox în Franța după Serbian Orthodox Church, Referring to the Holy and Great Council of the Orthodox Church